ICCJ. Decizia nr. 3600/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3600/2010
Dosar nr. 8718/2/2010
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 305 din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 15 iulie 2010 de către Procuratura din Koeln, Germania, privind persoana solicitată U.P. (fiul lui I. şi A., născut în oraşul Focşani, judeţul Vrancea, domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 6, posesor al paşaportului emis de Serviciul Paşapoarte Bucureşti).
S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile germane, cu respectarea regulii specialităţii, prevăzută de art. 100 din Legea nr. 302/2004.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe 29 zile, începând cu data încarcerării.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută în perioada 29 septembrie 2010 ora 13,00, până la 30 septembrie 2010, ora 13,00.
În baza art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca în cazul condamnării persoanei solicitate la o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., a constatat că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 29 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile germane pe numele persoanei solicitate U.P., cetăţean român.
Procedând la soluţionarea cererii privind punerea în executare a mandatului european de arestare, instanţa de fond a reţinut că Procuratura din Koeln - Republica Germania a emis la data de 25 iulie 2010 un mandat de arestare faţă de cetăţeanul român U.P., reţinând că în noaptea de 2 mai 1993 sus-numitul, împreună cu o altă persoană a exercitat violenţe asupra unei angajate a unui local de distracţii din localitatea Bergisch Gladbach pentru a sustrage sumele de bani provenite din încasări.
În seara de 2 mai 1993 persoana solicitată şi complicele său, s-au dus în sala de jocuri ";2000"; din Bergisch Gladbach şi au rămas acolo până la miezul nopţii până când toţi ceilalţi oaspeţi au părăsit sala, astfel încât au luat decizia să atacate supraveghetorul care rămăsese singur şi care se pregătea să închidă încasările din ziua respectivă. Pentru aducerea la îndeplinire a rezoluţiunii infracţionale inculpatul şi complicele au atacate supraveghetorul şi l-au imobilizat cu ajutorul cătuşelor cu mâinile la spate. Apoi au imobilizat victima, care era la podea pe burtă, cu un cablu de picioare şi i-au băgat cablul şi în gură. În acest sens inculpatul a avertizat victima spunându-i că va primi bătaie dacă încearcă să atragă atenţia asupra faptei prin ţipete.
Apoi făptaşii au luat cheile sălii de joc pentru a închide localul şi a putea lua încasările zilnice. Întrucât la închiderea uşii alarma automată s-a declanşat aceştia au fugit fără pradă pentru că nu au mai avut posibilitatea să îşi realizeze planul.
Reţine prima instanţă că cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania este întemeiată în condiţiile în care mandatul european de arestare întruneşte condiţiile prevăzute de art. 79 din Legea nr. 302/2004 modificată, fiind identificată persoana solicitată, au fost descrise circumstanţele în care a fost comisă fapta şi limitele de pedeapsă.
Este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări, reţine instanţa de fond, faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate având corespondent în legislaţia română.
Apreciază instanţa de fond că cererea persoanei solicitate de respingere a sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare invocând prescripţia răspunderii penale, nu este întemeiată cât timp legea prevede doar o opţiune pentru judecător şi nu o obligaţie de respingere a mandatului european de arestare pentru acest motiv.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată arătând că răspunderea penală s-a prescris, faptele fiind comise în urmă cu 17 ani, împrejurare în raport de care susţine că se impune respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare.
Recursul este întemeiat.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată este întemeiat urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.
Din actele existente la dosar rezultă că fapta ce a determinat emiterea mandatului european de arestare de către autorităţile germane, a fost comisă la data de 2 mai 1993, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
La data comiterii faptei limitele speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. în vigoare la acel moment erau cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare.
Faţă de dispoziţiile art. 122 lit. c) C. pen., cu referire la art. 124 C. pen., raportat la data comiterii faptei, rezultă că, la data de 2 mai 2005 s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale, cauză ce înlătură răspunderea penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 modificată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.
Faţă de argumentele arătate, Înalta Curte apreciază că mandatul european de arestare emis de autorităţile germane nu poate fi pus în executare existând acest impediment care înlătură răspunderea penală, potrivit legislaţiei române.
Prescripţia răspunderii penale reprezintă o penalizare pentru organele judiciare care nu au depus diligenţe pentru tragerea la răspundere penală a celor care au comis o infracţiune, trecerea timpului făcând practic imposibilă sancţionarea acestora.
Este adevărat că prescripţia răspunderii penale este încadrată între motivele de refuz opţional de către autorităţile române a punerii în executare a mandatului european de arestare emis de statul solicitant, însă tot atât de adevărat este că, potrivit legislaţiei române, nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere penală în situaţia în care s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că în cauză este incident motivul de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autorităţile germane, prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, respectiv a intervenit prescripţia răspunderii penale, fapt pentru care urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să admită recursul declarat de persoana solicitată, va casa sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de punere în executare a mandatului european emis de autorităţile germane.
Va anula formele de executare emise în baza sentinţei penale recurate şi va constata că mandatul de arestare din 4 octombrie 2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, nu a fost pus în executare.
Va constata că persoana solicitată a fost reţinută de la 29 septembrie 2010 la 30 septembrie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de persoana solicitată U.P. împotriva Sentinţei penale nr. 305 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond, respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 15 iulie 2010 de către Procuratura din Koeln, Germania privind persoana solicitată cetăţean român U.P., fiul lui I. şi A., născut în oraşul Focşani, judeţul Vrancea, domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 6, posesor al paşaportului emis de serviciul paşapoarte Bucureşti.
Anulează formele de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 305 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că mandatul de arestare din 4 octombrie 2010 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 8718/2/2010 (2560/2010) nu a fost pus în executare.
Constată că persoana solicitată a fost reţinută în perioada 29 septembrie 2010 ora 13 până la 30 septembrie 2010 ora 13.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3599/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1772/2010. Penal → |
|---|
