ICCJ. Decizia nr. 3644/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3644/2010
Dosar nr. 8270/1/2010
Şedinţa publică din 18 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 1 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3768,1/120/2009 a fost menţinută starea de arest a inculpatului S.I. (fiul lui A. şi al M., deţinut în Penitenciarul Mărgineni).
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 268 din 20 august 2010 a Tribunalului Dâmboviţa inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest prevăzute de art. 197 alin., 2 lit. b1), alin. (3) şi de art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că în vara anului 2007 şi în martie 2008, prin constrângere a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa în vârstă de 13 ani minoră, rămânând însărcinată şi născând la 22 noiembrie 2008 un copil de sex feminin şi a considerat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.I. care a susţinut că măsura arestării preventive nu mai este justificată şi a solicitat revocarea acesteia şi judecarea în stare de libertate.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanţa, prin încheiere motivată, dispune menţinerea stării de arest.
Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a statuat că o persoană poate fi lipsită de libertate dacă este reţinută legal în baza condamnării pronunţate de un tribunal competent.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatului s-a dispus la 6 august 2009 în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că acesta a comis infracţiunile de viol asupra unui membru de familie şi incest prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi (3) şi de art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în vara anului 2007 şi în luna martie 2008 a întreţinut, prin constrângere, relaţii sexuale cu fiica sa minoră de 13 ani, aceasta rămânând însărcinată şi născând ulterior un copil de sex feminin.
Având în vedere probele de vinovăţie administrate, Tribunalul Dâmboviţa a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare.
Ţinând seama de probatoriul cauzei şi de soluţia de condamnare, Curtea constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menţinerea acesteia de către curtea de apel sesizată de inculpatul apelant este pe deplin justificată şi conformă cu dispoziţiile legale evocate şi lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, derivat din natura, gravitatea şi rezonanţa în comunitate a faptei şi din împrejurările comiterii ei.
În consecinţă,criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate.
Faţă de considerentele de mai sus, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva încheierii din 1 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 3768,1/120/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 18 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 128/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1311/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
