ICCJ. Decizia nr. 3713/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3713/2010
Dosar nr. 8413/1/2010
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra excepţiei de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 13224/303/2010 (2352/2010) având ca obiect recursul declarat de inculpatul M.I.C. împotriva Deciziei penale nr. 542/A din 25 august 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a constatat ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului M.I.C., menţinându-se măsură preventivă.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa a motivat că probatoriul administrat în cauză nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
S-a reţinut că relevant în acest sens este faptul că inculpatul a fost condamnat de prima instanţă, hotărârea fiind menţinută de instanţa de apel.
În egală măsură, s-a apreciat că subzistă şi temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul este pedepsită cu închisoare mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul M.I.C. care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 8413/1/2010.
La termenul acordat pentru soluţionarea recursului, 21 octombrie 2010, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., art. 3851 C. proc. pen. şi art. 141 alin. (1) C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de inculpatul M.I.C., concluziile apărătorului recurentului inculpat şi ale reprezentatului parchetului fiind redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul declarat de inculpatul M.I.C., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate, obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.
Astfel, corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac numai în condiţiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen. ";Încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.";
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.: ";(2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.";
per a contrario, încheierile pronunţate de instanţa de recurs, cu excepţia celor pentru care se prevede prin lege specială posibilitatea cenzurării, nu sunt susceptibile a fi atacate prin intermediul căilor ordinare de atac.
În cauză, prin încheierea din 5 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 13224/303/2010 (2352/2010), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind învestită cu recursul declarat de inculpatul M.I.C. împotriva Deciziei penale nr. 542/A din 25 august 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a procedat, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului M.I.C., menţinând măsură preventivă.
Această încheiere nu poate fi atacată cu recurs, având caracter definitiv ca urmare a pronunţării ei în recurs.
Prin urmare, exercitarea de către inculpatul M.I.C. a căii de atac a recursului în condiţiile în care legea interzice, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat M.I.C. împotriva încheierii din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 13224/303/2010 (2352/2010).
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat M.I.C. împotriva încheierii din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 13224/303/2010 (2352/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 159/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1599/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
