ICCJ. Decizia nr. 3727/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3727/2010

Dosar nr. 376/44/2010

Şedinţa publică din 22 octombrie 2010

Deliberând asupra recursului, se reţine:

Prin Sentinţa penală nr. 95/F din 7 iunie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins ca tardivă plângerea petentului B.N. împotriva Rezoluţiilor nr. 1048/P/2009 şi 1537/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi întrucât nu a fost respectat termenul imperativ de 20 de zile impus de dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.

În termen legal petentul a exercitat calea ordinară de atac a recursului, pe care şi l-a retras la termenul de judecată din 22 octombrie 2010.

Faţă de manifestarea neechivocă de voinţă a petentului, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de manifestarea de voinţă de retragere a recursului declarat de petiţionarul B.N. împotriva Sentinţei penale nr. 95/F din 7 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3727/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs