ICCJ. Decizia nr. 377/2010. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 377/2010

Dosar nr. 6167/2/200.

Şedinţa publică din 2 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 258/F din 9 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a, dispus - în temeiul art. 300 alin. (2) coroborat cu art. 317 alin. (1) C. proc. pen. - restituirea cauzei privind pe inculpatul R.D.C. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei (rechizitoriul).

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului R.D.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată.

Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de denunţătorul M.G.C. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată şi modificată.

În fapt, în actul de sesizare s-au reţinut următoarele:

La data de 20 decembrie 2007, numitul M.G.C., manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia", a formulat un denunţ din care rezultă că, în aceeaşi lună, inculpatul R.D.C. i-a pretins bani, urmând să i se comunice ulterior cuantumul sumei, pentru a fi soluţionat favorabil un dosar existent la D.N.A. privind activitatea desfăşurată de el în calitate de manager al spitalului.

În declaraţia dată în aceeaşi zi, numitul M.G.C. a mai arătat că îl cunoaşte pe inculpatul R.D.C. de aproximativ doi ani, iar în cursul aceleiaşi zile urmează să se întâlnească cu acesta pentru a i se comunica cuantumul sumei pretinse în scopul menţionat anterior.

Având în vedere denunţul lui M.G.C. au fost efectuate demersuri pentru constatarea infracţiunii în flagrant.

Astfel, în data de 20 decembrie 2007, în jurul orelor 19,34 martorul denunţător M.G.C. s-a întâlnit cu inculpatul R.D.C. într-o staţie de distribuţie carburant OMV, situată în Bucureşti ocazie cu care inculpatul i-a dat acestuia de înţeles că la nivelul Direcţiei Generale Anticorupţie ar exista un dosar privind activitatea sa de manager general al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia", dosar ce s-ar afla la unul din colegii săi, fără a menţiona numele colegului.

Inculpatul R.D.C. i-a dat de înţeles lui M.G.C. că faptele ce fac obiectul verificărilor la Direcţia Generală Anticorupţie sunt grave, iar lucrarea se află în lucru la un coleg de-al său care i-a permis, până în acel moment, să studieze lucrarea, dar care ar putea ridica pretenţii.

În seara zilei de 18 februarie 2008, inculpatul R.D.C. s-a întâlnit din nou cu martorul M.G.C. la Piaţa Rosetti din Bucureşti, unde au purtat discuţii în autoturismul condus de inculpat - marca BMW, de culoare neagră. De această dată, inculpatul i-a spus martorului denunţător M.G.C. că dacă datele şi informaţiile deţinute la nivelul M.A.I - D.N.A. ar ajunge la Direcţia Naţională Anticorupţie s-ar forma un dosar penal în care ar fi cercetat inclusiv M.G.C.

Adoptând aceeaşi atitudine de indiferenţă, pentru a-i crea martorului denunţător senzaţia că el este complet dezinteresat, dar „colegul său" este cel dispus să soluţioneze favorabil dosarul contra unei sume de bani, inculpatul i-a dat mai multe explicaţii cu privire la stadiul lucrării şi asigurarea că lucrarea va fi soluţionată favorabil, suma pretinsă de „coleg" în acest scop fiind de 10.000. Deşi din discuţie rezultă că suma de 10.000 ar fi „lei", din atitudinea inculpatului şi a martorului cu ocazia discuţiei ambientale, se constată că cuvântul „lei" este spus într-o formă ironică, în realitate fiind Euro, astfel cum martorul M.G.C. a şi declarat ulterior.

De asemenea, inculpatul i-a comunicat şi modalitatea în care urma să primească în zilele următoare suma de 10.000 Euro, în scopul arătat mai sus, întrucât există posibilitatea ca „colegul" său să nu dorească să se întâlnească personal cu M.G.C. şi l-a asigurat cu privire la faptul că dacă dosarul s-ar fi aflat la el în lucru l-ar fi soluţionat favorabil fără a pretinde vreo sumă de bani. Astfel, cei doi urmau să se întâlnească în momentul în care M.G.C. ar fi avut suma de bani pretinsă şi ar fi trebuit să i-o remită inculpatului.

După această ultimă întâlnire, inculpatul nu a purtat nicio discuţie cu martorul denunţător, iar actul material al remiterii banilor pretinşi de inculpat nu a mai avut loc, dar fapta de luare de mită subzistă prin existenţa actului material al pretinderii banilor.

Ulterior, la data de 19 februarie 2008, inculpatul R.D.C. a întocmit un raport cu nr. S/407.569/9/ 1 în care a arătat că a obţinut date şi informaţii despre posibila implicare în săvârşirea unor fapte de corupţie a martorului denunţător M.G.C. - manager general la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia", conform adresei M.A.I. - D.G.A. nr. 898195 /S.D.I. din 05 decembrie 2008 (fila 205).

Din cuprinsul aceleiaşi adrese, mai rezultă următoarele:

Anterior datei de 19 februarie 2008, inculpatul nu a deschis şi nu a înregistrat alte lucrări privitoare la speţa în cauză sau care să îl privească pe M.G.C.

De asemenea, la nivelul M.A.I. - Direcţia Generală Anticorupţie, niciun alt lucrător nu a mai obţinut date de interes operativ cu privire la relaţiile comerciale derulate de către la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia" cu societăţile comerciale SC L.C. SRL şi SC S.S. SRL sau cu privire la managerul general al spitalului, M.G.C.

În baza raportului S/407.569/9/1 din 19 februarie 2008, R.D.C. a desfăşurat activităţi de dezvoltarea informaţiilor în - lucrarea I.P.S. „Managerul" nr. 0905598 deschisă la data de 19 martie 2008, cu privire la posibila implicare în săvârşirea unor fapte de corupţie a lui M.G.C.

La data de 07 aprilie 2008, prin nota de sarcini nr. 0905759, inculpatul a propus informarea Direcţiei Naţionale Anticoruptie cu privire la datele şi informaţiile obţinute. În aceeaşi zi, acesta a întocmit şi adresa nr. 0905760 de înaintare către Direcţia Naţională Anticoruptie a rezultatelor verificărilor efectuate în lucrarea I.P.S. „Managerul" nr. 0905598.

La data de 12 iunie 2008, inculpatul a întocmit un raport cu propunere de închidere a lucrării I.P.S. „Managerul" nr. 0905598.

Informaţiile transmise Direcţiei Naţionale Anticoruptie de către M.A.I. - Direcţia Generală Anticoruptie prin adresa nr. 0905760 din 07 aprilie 2008 au făcut obiectul procesului-verbal de sesizare din oficiu al procurorilor Direcţiei Naţionale Anticoruptie - Secţia de combatere a corupţiei din data de 05 mai 2008 ce a fost înregistrat iniţial la dosarul nr. 262/P/2007 şi a făcut, ulterior, obiectul dosarului nr. 186/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticoruptie - Secţia de combatere a corupţiei, format ca urmare a disjungerii dispuse în dosarul nr. 262/P/2007.

În sensul celor de mai sus, din denunţul penal, precum şi din celelalte declaraţii ale martorului-denunţător, respectiv mijloace de probă, rezultă că inculpatul obţinuse date şi informaţii cu privire la posibile fapte de corupţie ce ar fi fost săvârşite de către martorul-denunţător M.G.C. în calitatea sa de manager general al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia".

Astfel, inculpatul i-a comunicat martorului-denunţător faptul că deţine date şi informaţii care, dacă ar fi direcţionale către Direcţia Naţională Anticoruptie, ar duce la formarea unui dosar penal şi implicit la cercetarea penală a martorului-denunţător M.G.C.

După înregistrarea dosarului pe rolul instanţei, la termenul de judecată de la 29 septembrie 2009, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor regularitatea actului de sesizare în conformitate cu dispoziţiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen.

Inculpatul, prin apărătorul său ales, a solicitat ca în baza art.300 alin. (2) C. proc. pen. să se constate că sesizarea instanţei nu a fost făcuta potrivit legii, că neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată si nici prin acordarea unui termen in acest scop şi, in consecinţa, să se dispună restituirea dosarului Direcţiei Naţionale Anticoruptie in vederea refacerii actului de sesizare.

În motivarea excepţiei neregularităţii actului de sesizare a instanţei, apărătorul inculpatului a susţinut, în esenţă, că prin ordonanţa din 24 iunie 2008, data de aceeaşi Direcţie Naţionala Anticoruptie, în acelaşi dosar, s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de R.D.C. pentru infracţiunea de luare de mita prevăzuta de art. 254 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 in baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi s-a disjuns cauza cu privire la acelaşi inculpat pentru tentativa la infracţiunea de înşelăciune prevăzuta de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) si (2) C. pen. si a fost declinata competenta de soluţionare a acesteia in favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin rezoluţia din 02 iulie 2008, data in dosarul nr. 1086/P/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de R.D.C. pentru tentativa la infracţiunea de înşelăciune, prevăzuta de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) si (2) C. pen., in temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. cu motivarea ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, niciuna dintre persoane nefiind de buna credinţă.

Prin ordonanţa din 11 august 2008 data de către Procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost infirmata ordonanţa din 24 iunie 2008 prin care se dispusese scoaterea de sub urmărire penala pentru infracţiunea de luare de mita şi, după completarea cercetărilor, s-a emis rechizitoriul prin care inculpatul a fost trimis în judecată

Susţine apărătorul inculpatului că analiza tuturor actelor procesuale întocmite in cauză conduce la concluzia că, in prezent, in legătura cu aceeaşi faptă reţinută in sarcina inculpatului R.D.C. au fost date doua soluţii contrare si, anume, una de neîncepere a urmăririi penale (rezoluţia din 02 iulie 2008 data in dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care este definitivă) si una de trimitere in judecata (rechizitoriul care face obiectul prezentei judecaţi).

În concluzie, se susţine că instanţa nu poate să procedeze la judecarea cauzei in condiţiile in care, in conformitate cu art. 317 C. proc. pen., "Judecata se mărgineşte la fapta si la persoana arătate in actul de sesizare a instanţei..." iar fapta cu care a fost sesizata este una si aceeaşi cu aceea pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale chiar dacă încadrările juridice vizează texte diferite.

Verificând regularitatea actului de sesizare în conformitate cu dispoziţiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., pe baza actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală şi în raport cu susţinerile formulate de inculpatul R.D.C., prin apărătorul său ales curtea de apel - ca instanţă de fond - a constatat că excepţia invocată este întemeiată.

Mai întâi, instanţa de fond a menţionat faptul că - în opinia sa - verificarea legalităţii sesizării, conform art. 300 C. proc. pen., nu presupune numai verificarea rechizitoriului prin prisma respectării dispoziţiilor art. 263 şi art. 264 C. proc. pen., ci obligă instanţa şi la verificarea legalităţii actelor de urmărire penală care au precedat întocmirea rechizitoriului

Astfel, instanţa de fond a reţinut că prin ordonanţa din 24 iunie 2008 emisă în dosarul nr. 262/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţionala Anticorupţie - Serviciul de Combatere a Corupţiei s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de R.D.C. pentru infracţiunea de luare de mita prevăzuta de art. 254 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 in baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin aceeaşi ordonanţă, s-a disjuns cauza cu privire la acelaşi acuzat pentru tentativa la infracţiunea de înşelăciune prevăzuta de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) si (2) C. pen. si a fost declinata competenta de soluţionare a acesteia in favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Se menţionează că în considerentele ordonanţei s-au reţinut următoarele:

La data de 20 decembrie 2007, numitul M.G.C., manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia", a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că subcomisarul R.D.C. i-a pretins o sumă de bani, sumă pe care urma să i-o comunice în cursul zilei de 20 decembrie 2007, pentru a „muşamaliza" un dosar aflat la D.N.A. în care acesta ar fi cercetat împreună cu L.C., reprezentantul SC L.C. şi M.I., reprezentantul SC S.S. SRL, privind activitatea desfăşurată de el în calitate de manager al spitalului.

A mai arătat denunţătorul că R.C.D. i-a spus că dosarul se referă la o sumă de bani aflată în litigiu între cele două societăţi comerciale. Suma în litigiu, de cea.50.000 Euro, ar fi provenit din efectuarea unor lucrări de construcţie la Spitalul Alexandru Obregia. Licitaţia pentru efectuarea acestor lucrări a fost câştigată de SC S.S. SRL care, ulterior, a subcontractat lucrările firmei SC L.C. SRL. în urma unor neînţelegeri între cele două societăţi SC L.C. SRL a abandonat executarea lucrărilor. Denunţătorul a mai menţionat că R.D.C. i-ar fi spus că lucrarea nu este înregistrată la Direcţia Naţională Anticorupţie şi că de existenţa acesteia ştie doar el, lucrătorul care se ocupă de cercetări şi şeful lor direct.

Se mai reţine în cuprinsul ordonanţei că la data de 20 decembrie 2007 a avut loc o întâlnire între denunţătorul M.G.C. şi R.C.D. în incinta unei benzinării unde au discutat în legătură cu cele menţionate mai sus, convorbirea fiind înregistrată în baza autorizaţiei de interceptare provizorie nr. 22 din 20 decembrie 2007 emise în dosarul nr. 262 /P/ 2007 al Secţiei de combatere a corupţiei.

În seara zilei de 18 februarie 2008, denunţătorul M.G.C. s-a întâlnit din nou cu R.D.C. şi au reluat discuţia cu privire la presupusul dosar pe care denunţătorul l-ar fi avut la D.G.A. Cu această ocazie, se reţine că R.D.C. i-a comunicat denunţătorului că pentru a-i „rezolva dosarul" colegul său, pe care nu-1 nominalizează, îi cere 10.000 Euro.

Cei doi au stabilit şi modul în care R.D.C. ar fi urmat să intre în posesia banilor. Ulterior, aceştia nu s-au mai întâlnit pentru remiterea sumei de bani.

A doua zi după întâlnire, pentru a face dovada existenţei unui dosar aflat în lucru la Direcţia Generală Anticorupţie, R.D.C. a întocmit un raport informativ referitor la o presupusă activitate infracţională a denunţătorului

Analizând actele premergătoare efectuate în cauză procurorul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mita prevăzuta de art. 254 C. pen. dat fiind inexistenta unei lucrări înregistrata la Direcţia Generala Anticorupţie astfel că inculpatul nu avea cum sa îndeplinească, sa nu îndeplinească sau sa întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndeplinirea îndatoririlor actelor sale de serviciu.

De asemenea, neexistând la momentul comiterii faptei o lucrare referitoare la M.G.C., scms. R.D.C. nu putea fi complice la o presupusă infracţiune de luare de mită comisă de unul din colegii de la d.g.a.

S-a apreciat că fapta scms. R.D.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. întrucât acesta l-a indus în eroare pe M.G.C. pentru a-i solicita fără drept suma de 10.000 Euro, respectiv cu privire la existenţa unui dosar (care se referea la denunţător), ce s-ar fi aflat la unul dintre colegii săi de serviciu, coleg care ar fi pretins suma de bani menţionată anterior pentru a nu continua investigaţiile în respectiva cauză.

Prin rezoluţia din 02 iulie 2008 emisă în dosarul nr. 1086/P/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale fata de R.D.C. pentru tentativa la infracţiunea de înşelăciune, prevăzuta de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) si (2) C. pen., in temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pentru a adopta această soluţie, procurorul a reţinut că înţelegerea intervenită între numiţii R.D.C. şi M.G.C. a constat în promisiunea numitului R.D.C. de a nu da curs unor investigaţii cu privire la numitul M.G.C. şi alte persoane, inclusiv prin neînregistrarea acestei lucrări la Direcţia Generală Anticorupţie, acesta fiind de altfel, scopul pretinderii sumei de bani, subcomisarul R.D.C. având potrivit fişei postului ca atribuţii de serviciu culegerea, dezvoltarea, gestionarea, analizarea, verificarea datelor şi informaţiilor referitoare la acte sau fapte de corupţie, în cauză nerezultând indicii privind întrebuinţarea de mijloace frauduloase pentru a-1 determina pe numitul M.G.C. de a remite această sumă de bani.

În aceste condiţii, procurorul a constat că înţelegerea dintre părţi a avut un caracter ilicit din moment ce niciuna dintre părţi nu a fost de buna credinţa iar pentru existenta infracţiunii de înşelăciune se cere ca persoana care remite sume de bani sau alte foloase sa fie de bună credinţă.

Instanţa de fond a constatat că ulterior emiterii rezoluţiei susmenţionate, la data de 11 august 2008, procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin ordonanţa nr. 210/Cl/2008, a infirmat ordonanţa nr. 262/P/2007 din 24 iunie 2008 şi a dispus trimiterea dosarului la Secţia de combatere a corupţiei în vederea completării cercetărilor. Din conţinutul acestei ordonanţe rezultă că procurorul şef a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva scms. R.D.C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 art. 1 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 dispusă prin ordonanţa nr. 262/P/2007 din 24 iunie 2008 a Secţiei de combatere a corupţie este nelegală întrucât se bazează pe acte premergătoare insuficiente. S-a reţinut că se impune clarificarea tuturor împrejurărilor cauzei, stabilirea clară, cronologic şi detaliat a tuturor situaţiilor care au creat posibilitatea lui R.D.C. de a solicita foloase materiale managerului Spitalului „Alexandru Obregia" pentru ca acesta să nu facă obiectul unor cercetări penale legate de unele achiziţii publice.

Prin rezoluţia din 17 februarie 2009 dată în dosarul nr.262/P/2007 Direcţia Generală Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei a dispus începerea urmăririi penale faţă de R.D.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000 iar prin rechizitoriul nr.262/P/2007 din 02 iulie 2009 al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru aceeaşi infracţiune, situaţia de fapt fiind expusă pe larg în considerentele hotărârii.

În opinia primei instanţe, din situaţia de fapt expusă în cele patru acte procesuale emise de procuror în dosarul de urmărire penală - ordonanţa din 24 iunie 2008 a Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA data in dosarul 262/P/2007, rezoluţia din 02 iulie 2008 data in dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ordonanţa din 11 august 2008 data de către procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie si rechizitoriul cu care a fost sesizata instanţa - se poare observa cu uşurinţă că acestea descriu în mod identic fapta inculpatului R.D.C., reţinând în esenţă, că acesta a pretins suma de 10.000 Euro de la martorul denunţător, invocând existenţa unei lucrări la MAI - Direcţia Generală Anticorupţie privind fapte săvârşite de M.G.C. în calitate de manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia", lucrare ce ar fi urmat să fie soluţionată favorabil (prin nesesizarea D.N.A)

Instanţa de fond a apreciat că procurorul care a emis ordonanţa din 24 iunie 2008 a Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul D.N.A. în dosarul 262/P/2007, a procedat în mod greşit arunci când a pronunţat o soluţie pe fond asupra faptei reclamate de denunţătorul M.G.C., aceea de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi în acelaşi timp a disjuns cauza şi a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru efectuarea de cercetări sub aspectul aceleiaşi fapte dar sub o altă încadrare juridică. Modalitatea în care a procedat DNA, pronunţând mai multe soluţii cu privire la aceeaşi faptă, este în afara dispoziţiilor procesual penale (nici un articol din cele prevăzute de Titlul I Partea specială cap. I-VIII C. proc. pen. nu prevede o atare rezolvare a situaţiei procedurale ivite).

A apreciat instanţa de fond că motivarea ordonanţei din 24 iunie 2008 nu justifică pronunţarea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale pentru că, în realitate, procurorul a constatat că fapta cu care a fost sesizat nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 254 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mita dat fiind inexistenta unei lucrări înregistrata la Direcţia Generala Anticorupţie astfel că inculpatul nu avea cum sa îndeplinească, sa nu îndeplinească sau sa întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndeplinirea îndatoririlor actelor sale de serviciu şi s-a apreciat că fapta constituie infracţiunea de tentativă la înşelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen.

În opinia instanţei de fond, soluţiile pronunţate de procuror sunt corespunzătoare celor pronunţate de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării fondului cauzei. Atunci când instanţa constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni însă fapta îmbracă elementele constitutive ale altei infracţiuni nicidecum nu pronunţă două soluţii, una de achitare şi alta de condamnare ci, conform art. 334 C. proc. pen. - care are corespondent art. 238 C. proc. pen. - schimbă încadrarea juridică.

În speţă, apreciază instanţa de fond, întrucât la data de 24 iunie 2008 când a fost adoptată ordonanţa în discuţie nu era începută urmărirea penală şi nici nu se pusese în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea unei anumite infracţiuni, procurorul, sesizat cu fapta şi nu cu încadrarea juridică dată de denunţător, ar fi trebuit să se limiteze la a constata că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită ci ale infracţiunii de tentativă la înşelăciune şi să dispună declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti faţă de încadrarea juridică dată, fără a dispune şi neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen.

Mai reţine instanţa de fond că rezoluţia din 02 iulie 2008 data in dosarul nr. 1086/P/2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de R.D.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. nu a fost infirmată conform legii iar ordonanţa din 11 august 2008 data de către Procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care s-a infirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru aceeaşi faptă, dar sub încadrarea prevăzută de art. 254 C. pen., nu putea să producă efecte asupra acelei rezoluţii, întrucât procurorul din cadrul D.N.A. nu era competent sa infirme un act procedural al unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cele două structuri fiind diferite.

Prin urmare, se conchide că în mod inacceptabil, în prezent, inculpatul este beneficiarul unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, neinfirmată potrivit legii şi, în acelaşi timp, este trimis în judecată pentru aceeaşi faptă, în materialitatea ei, dar cu o altă încadrare juridică. Aşa cum este descrisă fapta de către procuror este exclusă existenţa unui concurs ideal, prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen., între infracţiunea de luare de mita si infracţiunea de înşelăciune, singura situaţie în care se puteau accepta soluţiile adoptate de procuror, una de neîncepere a urmăririi penale pentru una dintre infracţiuni şi alta de trimitere în judecată pentru cealaltă infracţiune.

Potrivit art. 317 C. proc. pen. "Judecata se mărgineşte la fapta si la persoana arătate in actul de sesizare a instanţei..."

Prima instanţă a apreciat că în prezenta cauză fapta cu a cărei judecată a fost învestită, aşa cum este ea descrisă în rechizitoriu, este aceeaşi faptă, în materialitatea ei, cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluţia din 02 iulie 2008 data in dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti chiar dacă încadrările juridice date sunt diferite, şi - deci - a considerat că nu este legal sesizată şi, în consecinţă, nu poate proceda la judecarea cauzei.

În consecinţă, în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen. corob. cu art. 317 alin. (1) C. proc. pen. prima instanţă a dispus restituirea dosarului la procuror în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei, după înlăturarea contradicţiilor existente între soluţiile adoptate în cauză cu privire la fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Împotriva sentinţei, DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPTIE a declarat prezentul recurs. în motivele scrise de recurs, expuse şi cu ocazia dezbaterilor, sentinţa a fost criticată sub următoarele aspecte:

Hotărârea este nelegală pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen., cu consecinţa admiterii excepţiei neregularităţii actului de sesizare, invocată de inculpat şi de restituire a cauzei la parchet, în vederea refacerii actului de sesizare.

Pentru a pronunţa hotărârea în cauză, instanţa a apreciat că „fapta cu a cărei judecată a fost învestită, aşa cum e ea descrisă în rechizitoriu, este aceeaşi faptă, în materialitatea ei, cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluţia din 02 iulie 2008, dată în dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, chiar dacă încadrările juridice sunt diferite..."

În mod profund ilegal, încălcând dispoziţiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 263 C. proc. pen. şi art. 264 C. proc. pen., pe baza motivării prezentate, instanţa a apreciat că nu a fost legal sesizată.

Astfel, potrivit art. 300 alin. (1) C. proc. pen. „Instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima zi de înfăţişare, regularitatea actului de sesizare ".

Această procedură presupune, în raport de dispoziţiile menţionate, verificarea actului procedural scris, a rechizitoriului, în care este consemnat actul de dispoziţie al procurorului de trimitere în judecată.

Prin urmare, în opinia Ministerului Public, instanţa de fond trebuia să se rezume la a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 263-264 C. proc. pen., referitoare la limitele şi conţinutul rechizitoriului şi nu să „compare", la modul general şi nepermis de lege, în raport cu momentul procesual, fapta descrisă în actul de sesizare, cu o altă faptă care a făcut obiectul unui alt dosar, respectiv dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, format în urma disjungerii dispuse prin Rezoluţia din 24 iunie 2008 pronunţată în dosarul nr. 262/P/2007 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În opinia Ministerului Public, aspectele invocate de instanţă, în motivarea soluţiei pronunţate, nu prezintă relevanţă şi pentru următoarele considerente:

- trimiterea în judecată a inculpatului R.D.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus în mod legal, rechizitoriul în cauză fiind consecinţa infirmării dispuse de procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin Ordonanţa nr. 210/CI/2008 din 11 august 2008 (filele 2 şi 3 dosar de urmărire penală) a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror prin rezoluţia nr. 262/P/2007 din 24 iunie 2008, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă;

- refacerea actului de sesizare, ca urmare a restituirii cauzei în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen., se justifică doar în condiţiile încălcării art. 263-264 C. proc. pen., ceea ce în prezenta cauză nu este valabil, iar critica reţinută de instanţa de judecată, nu poate avea o astfel de consecinţă.

Recursul DIRECŢIEI NAŢIONALE ANTICORUPTIE va fi admis pentru motivele ce se vor arăta.

Restituirea cauzei la procuror, „de lege lata", se poate dispune pe două temeiuri:

- restituirea în vederea refacerii rechizitoriului [art. 300 alin. (2) C. proc. pen.];

- restituirea pentru refacerea urmăririi penale (art.332 C. proc. pen.).

Conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.

Potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. pen., „rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată".

Jurisprudenţa şi doctrina sunt, într-o covârşitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanţei, conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

În principiu, examinarea eventualelor nulităţi din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează faza urmăririi penale), este o activitate distinctă de examinarea regularităţii actului de sesizare, şi rezultă din existenţa, distinctă, a art. 300 C. proc. pen., respectiv, a art. 332 C. proc. pen.

În măsura în care se constată nulităţi ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecinţă firească se impune, evident, şi refacerea rechizitoriului. Această observaţie trebuie însă corelată cu alte principii în materia efectelor nulităţii, astfel cum sunt acceptate în doctrină (izolarea efectului nulităţii şi efectul extensiv al nulităţii), susţinându-se constant - în doctrină - că în reglementarea Codului de procedură penală român actual nu sunt dispoziţii exprese în ceea ce priveşte efectul extensiv al nulităţii, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relaţia ce există între actul lovit de nulitate şi celelalte acte procesuale întocmite.

Neobservarea unor dispoziţii care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile, nulitatea absolută şi, respectiv, restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor dispoziţii din faza urmăririi penale pot atrage - în condiţiile legale - nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.

„De lege lata" această concepţie a legiuitorului este reflectată de dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (2)-(3) C. proc. pen., art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. respectiv, art. 332 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Revenind la aspectele de drept ale prezentei cauze, respectiv la recursul MINISTERULUI PUBLIC, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit actualului Cod de procedură penală, noţiunea juridică de „excepţii" - în sensul propriu-zis al acesteia - se referă la aspectele privind competenţa organelor judiciare, iar nu la nulităţi („excepţia nulităţii").

Modalitatea juridică prin care procurorul sau părţile pot invoca necompetenţă organelor judiciare este „excepţia de necompetenţă", aceasta realizându-se prin formularea unei cereri prin care se „ridică excepţia de necompetenţă" (în acest sens fiind art. 39 C. proc. pen.).

Potrivit Codului de procedură penală, „nulitatea" nu este o excepţie, ci o sancţiune procedurală care intervine în cazul încălcării dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal (art. 197 C. proc. pen.).

Invocarea eventualelor încălcări ale legii în activitatea de urmărire penală se face, uneori din oficiu, dar de regulă prin formularea de către procuror sau partea interesată a unei cereri [art. 197 alin. (4) C. proc. pen.].

Distinct de „excepţii", „cereri", şi „chestiuni prealabile" - astfel cum sunt reglementate de Codul de procedură penală - pentru verificarea anumitor acte ale fazei urmăririi penale au fost instituite proceduri juridice specifice (speciale) care trebuie aplicate de judecător.

Astfel, pentru verificarea actului de sesizare (rechizitoriului) legiuitorul a instituit o procedură specifică, cea reglementată în art. 300 C. proc. pen.

Potrivit art. 300 alin. (2) C. proc. pen., în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.

În doctrină şi jurisprudenţă se apreciază că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la „sesizarea instanţei" are în vedere încălcarea dispoziţiilor privitoare la „sesizarea primară" (sesizarea prin rechizitoriu), „sesizarea suplimentară" (extinderea acţiunii penale, extinderea procesului penal) şi „sesizarea de trimitere" (casarea cu trimitere, declinarea competenţei, regulatorul de competenţă, strămutarea).

Aşa cum s-a menţionat anterior, jurisprudenţă şi doctrina sunt, într-o covârşitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanţei, conform art 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

Or, din examinarea rechizitoriului nr. 262/P/2007 din 02 iulie 2009 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte constată că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate „dispoziţiile privitoare la sesizarea instanţei", aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 262, art. 263 şi art. 264 C. proc. pen. (condiţii de formă şi de conţinut). în realitate, apărarea a invocat nerespectarea unor dispoziţii legale cu privire la modul în care a fost efectuată urmărirea penală (dispunerea în cauză a unor soluţii, infirmarea unor soluţiilor anterioare, disjungeri ale cauzei, contrarietatea între soluţiile anterior dispuse anterior şi, respectiv, soluţia dispusă prin rechizitoriu).

S-a susţinut, iar prima instanţă a achiesat la acest punct de vedere, că soluţiile de netrimitere în judecată dispuse de procuror sunt definitive şi, deci, ar avea prioritate în raport cu soluţia de trimitere în judecată prin rechizitoriu. Această opinie nu este întemeiată.

Soluţiile de netrimitere în judecată (dispuse, după caz, prin rezoluţii ori ordonanţe ale procurorului) nu se bucură de „autoritatea de lucru judecat", aceasta fiind recunoscută exclusiv hotărârilor judecătoreşti.

În cauză trebuie observate dispoziţiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din Titlul III „Ministerul Public".

Cu privire la infirmarea actelor de urmărire penală, Înalta Curte observă şi prevederile art. 220 C. proc. pen., precum cele ale art. 62, art. 64 şi art. 65 din Legea nr. 304/2004 referitoare principiul controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public.

Înalta Curte mai reţine, cu referire la înţelegerea din perspectiva constituţională a principiilor organizării şi funcţionării Ministerului Public, şi Decizia nr. 1058/2007 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 810 din 28 noiembrie 2007.

Ministerul Public este caracterizat prin unicitate, Direcţia Naţională Anticorupţie făcând parte integrantă din Ministerul Public (D.N.A. fiind parte integrantă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Că soluţiile de netrimitere în judecată emise de procuror (prin rezoluţii sau ordonanţe) nu au caracter irevocabil, definitiv, că nu se bucură de autoritate de lucru judecat, rezultă şi din observarea dispoziţiilor privind „reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale" cuprinse în art. 273 C. proc. pen. alin. (1), alin. (1/1) şi alin. (2) C. proc. pen.

Un alt argument, în acelaşi sens, este cel oferit de dispoziţiile art. 278/1 alin. (11) C. proc. pen. care au în vedere chiar şi situaţia în care judecătorul s-a pronunţat prin hotărâre definitivă, hotărâre prin care a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală.

în consecinţă, Înalta Curte constată că nu este întemeiată susţinerea apărării, însuşită de prima instanţă, potrivit căreia nu se poate trece la judecarea pe fond a cauzei deoarece ar exista, după caz, fie o soluţie definitivă de netrimitere în judecată dispusă de procuror, fie o contrarietate între soluţii: de netrimitere în judecată şi, respectiv, de trimitere în judecată. în final, câteva menţiuni referitoare la corelaţia dintre art. 300 alin. (2) şi art. 317 C. proc. pen.:

Potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen. „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală...şi trebuie să cuprindă...fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică...".

Înalta Curte constată că rechizitoriul din dosar respectă acest cuprins prevăzut de art. 263 alin. (1) C. proc. pen.

Conform art. 317 C. proc. pen., Judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei...".

Faţă de argumentele expuse şi examinând rechizitoriul din perspectiva acestor 2 texte legale, Înalta Curte constată ca neîntemeiată concluzia existenţei unor „neregularităţi" ale actului de sesizare în sensul că nu se poate trece la judecarea faptei şi persoanei trimisă în judecată, cu încadrarea juridică respectivă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai constată şi că, „de lege lata", nu există reglementat un control judecătoresc asupra actelor prin care procurorul reia urmărirea penală, inclusiv prin infirmarea soluţiilor de netrimitere în judecată. Pentru reluarea urmăririi penale după suspendare sau în caz de redeschidere a urmăririi, legea impune, în ambele situaţii, ca aceasta să se dispună prin ordonanţă.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte va admite recursul MINISTERULUI PUBLIC, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 258/F din 9 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul R.D.C.

Casează sentinţa penală menţionată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Bucureşti.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 februarie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1228/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 391/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 368/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 37/2010. Penal