ICCJ. Decizia nr. 391/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.391/2010
Dosar nr. 6040.1/1/200.
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele
A. Prin sentinţa penală nr. 5 din 23 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 1730/84/2008, au fost condamnaţi inculpaţii:1. N.D.I. ;
În baza art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la:
- 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la:
- 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la:
- 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la:
- 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la:
- 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la:
- 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., la:
- 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de:
- 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
A făcut aplicarea art. 71 C. pen. privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu data de 19 martie 2008, la zi.
2. K.P.A. în baza art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 la 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. la 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 19 martie 2008, la zi.
3. C.A.V.
În baza art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. e) C. pen., la 2 (două) luni închisoare.
În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. c) C. pen., la 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. d) C. pen., la 10 (zece) luni închisoare.
În baza art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aplicarea art. 74, art. 76 lit. d) C. pen., la 10 (zece) luni închisoare.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. şi cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. c) C. pen., la 2(doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu data de 19 martie 2008, la zi.
4. M.V.
În baza art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. e) C. pen., la 2 (două) luni închisoare.
În baza art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. e) C. pen., la 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. c) C. pen., la 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. c) C. pen., la 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. d) C. pen., la 10 (zece) luni închisoare.
În baza art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. d) C. pen., la 10 (zece) luni închisoare.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. c) C. pen., la 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 19 martie 2008, la zi.
5. G.M.S.
În baza art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare,
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., la 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 19 martie 2008 şi până la data de 07 aprilie 2008.
6. K.F.A. în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. d) C. pen. la 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
I s-a atras atenţia inculpatului K.F.A. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Au fost obligaţi inculpaţii N.D.I., K.P.A. şi G.M.S. să plătească în solidar părţii civile C.V.C.U.J., Florida - S.U.A. suma de 21.653,09 dolari SUA - despăgubiri civile.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţi în favoarea statului a următoarelor sume de bani: de la inculpatul N.D.I. suma de 30.000 lei (RON); de la inculpatul K.P.A. suma de 43.000 lei (RON) din care suma de 452 lei se află depusă la D.G.F.P. Sălaj; de la inculpatul M.V. suma de 500 lei (RON); de la inculpatul C.A.V. suma de 3.000 lei (RON) din care suma de 100 lei (RON) este depusă la D.G.F.P. Sălaj iar de la inculpatul G.M.S. suma de 10.000 lei (RON).
În baza art. 118 lit. b) şi c) C. pen., s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri de la inculpaţi în favoarea statului:
- de la inculpatul K.P.A.: un webcam Labtec; un încărcător laptop; un adaptor Scan Disk; un webcam Mustek; un adaptor USB seria 08103400923; un rooter wireless mac 001DOFFE89BEC, serie 08103300923; cititor de carduri Pro Gear; un roter Canyon model Cn-BR1, seria N" 05340750; o disketă Surecom; un dispozitiv electronic izolat cu bandă de culoare neagră; cartele Orange; cartelă Cosmote; 2 carduri blank inscripţionate cu marker de culoare neagră cu cifrele; 2 carduri Club Smart; 3 carduri Arai; 1 card Real; 1 card Mol; 4 carduri Galeria; 6 CD-uri şi DVD-uri; 1 telefon mobil marca Nokia 8800 - Sciroco care este închis; 1 card Shell Club Şart cu nr. având scris cu negru codul PIN: 6689; 1 card Real cu nr. având scris cu negru codul PIN; 1 card Sift Card; 1 card „Orange" top-up and go având scris cu negru codul; 1 card „Orange" top-up and go" având scris cu negru codul; 1 card „Sift-Card-Curryus" având scris cu negru codul PIN; 1 card „Sift-Card-Spa-Finder" având scris cu negru codul PIN; 1 card „The Body-Shap-Gift-Card" având scris cu negru codul; 1 card „The Body-Shap-Gift-Card" având scris cu negru codul PIN; 1 card „Sift-Card-Asda-George" 1 card „The-Body-Shap-Sift-Card" cu nr. având scris cu negru codul PIN; 1 card „Orange-Top-Up-And-Go" având scris cu negru codul PIN; 1 card „Real" având scris cu negru codul PIN; 1 card „Galeria-Kaunfhof cu nr. având scris cu negru codurile; 1 card „Arai" cu având scris cu negru codul PIN; 1 card „Orange" cu având scris cu negru codurile PIN; un Stick capacitate 4 Gb Scan Disk seria; 1 laptop Toshiba serie; 1 Hard Disk marca Western Digital S/N; două DVD-uri, un hard marca Segate, , un hard marca Maxtor, şi un hard fără serie inscripţionată.
- de la inculpatul C.A.V.: 83 de CD-uri; 40 DVD-uri; un calculator cu carcasă de culoare neagră în care a fost identificat un hard disk marca Western Digital serie, capacitate 250 Gb; un stik Kingston - Data Traveler capacitate 2 Gb KN101007, 04183 - 314 AOILF; o disketă EDIMAX; un Emulator MP3 de culoare neagră; o cartelă Romtelecom de 160.000 unităţi; 1 telefon Nokia 3310; 1 telefon Sony Ericsson T290I; Cable Modem Motorola MAC ID, DVD Player Portabil P68400699MI0510; o hârtie de culoare albă pe care sunt scrise următoarele: „mail-vin cărţile Papy CC: Exp [mm/yy] : 05/10/CW. Corn pass: muiemare azi vine grosu 200 mii mailuri" 1 formular Western Union" pentru suma de 1.000 Euro; 1 telefon mobil marca „Nokia 6230" 1 card T Mobile având nr. şi PIN - urile; 1 card „Sift Card " având nr. cu Pin-ul; 1 card „Sift Card " cu PIN; 1 card cu PIN; 1 card Orange cu nr. cu PIN; 1 card nr. cu PIN; 1 card Shopping Card-Asda Prince cu nr. cu PIN; 1 card Sift-Card-Currys cu nr. , PIN; 1 card Galeria Kanfka cu nr.; 1 card Galeria Kanfka cu nr.; 1 card „Viza Global Electron" cu nr. - de la inculpatul G.M.S., o chitanţă de depunere numerar data 26 iunie 2007 ora 12:35:34 de la G.M.S., valoare 215 Euro transfer Western Union cont având pe spate scris „K.P.A., Northampton - Banca T., sucursala Satu Mare; o chitanţă Banca T., expeditor M.S.G., MTCN destinaţie United Kingdom suma 215 Euro destinatar P.A.K., data 26 iunie 2007.
- de la inculpatul N.D.I.: un laptop Toshiba de culoare gri în care a fost identificat un hard disck marca Fujitsu de capacitate 120 GB serie; 82 de carduri ; un adaptor mini USB acoperit cu plastic transparent; 3 adaptoare USB de culoare neagră având inscripţia „CRU", un telefon Nokia N90, în care a fost găsită o cartelă Orange; o cartelă Cosmote seria; un stick San Disk, capacitate 4 Gb seria; o carcasă de culoare argintie Combo HDD Enclosure în care a fost identificat un hard disk marca Seagate, capacitate 120 Gb, S/N; o unitate de culoare neagră în care a fost identificat un hard disk marca Western Digital, seria, de capacitate 40 Gb; o unitate de culoare neagră în care au fost identificate 2 hard disk-uri astfel: Hard, disk marca Seagate - Barracuda de capacitate 400 Gb, şi hard disk Seagate - Barracuda, capacitate 250 Gb; un I Pod marca Apple, de capacitate 60 GB seria; un laptop Toshiba.
- de la inculpatul M.V.: o unitate centrală de culoare albă, fără serie, care era desfăcută, în aceasta fiind identificat şi demontat un HDD marca MAXTOR capacitate 40 Gb seria; un telefon LG; un număr de 18 DVD-uri şi 113 CD-uri, 7 diskete, corpuri delicte care se află la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Sălaj.
S-a dispus restituirea către inculpaţi a celorlalte mijloace de probă.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii N.D.I., K.P.A., C.A.V., M.V. şi G.M.S. să plătească statului câte 10.800 lei, iar inculpatul K.F.A. suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
În anul 2005 inculpatul N.D.I. s-a conectat, fără drept, prin Internet la mai multe calculatoare din întreaga lume, fără ca vreunul dintre acestea să-i aparţină. Inculpatul a folosit aceste calculatoare în tentativa de a-şi ascunde identitatea şi de a desfăşura activităţi ilegale. Astfel inculpatul a creat mai multe website-uri false în numele părţii vătămate, V.I.C., cu sediul în Jacksonville, Florida, Statele Unite ale Americii. Unul dintre website-urile false construite în numele companiei V.I.C., a fost găzduit pe un server de email compromis din Danemarca. Conform conectărilor de la server-ul de email din Danemarca, compromiterea a fost facilitată de un cont AOL (America Online) creat pe serverele AOL în Dulles, Virginia din Statele Unite ale Americii. Contul a fost creat de o adresă IP din Bucureşti, România înregistrată pe numele inculpatului N.D.I.
În datele de 12 şi 13 decembrie 2005, V.I.C. a înregistrat opt adrese IP care accesau server-ul de bază de date VWEB01 al companiei V.I.C., care găzduieşte pagina de web a companiei, www.wstarcu.org. Adresele IP erau următoarele: .........
Din analiza înregistrărilor rezultă faptul că au fost operate comenzi de computer de la adresele IP de mai sus pe website-ul companiei V.I.C., pentru a identifica, vulnerabilităţile şi punctele slabe ale securităţii reţelei.
De la data de 13 decembrie 2005, orele 19:40:31 EST până în 14 decembrie 2005, orele 17:29:49 EST, un HACKER care folosea adresa a extras date personale şi informaţii confidenţiale din tabele de date de pe server-ul companiei V.I.C.. Datele extrase cuprindeau aproximativ 28.600 numere de cont de asigurări sociale, nume de membri, adrese, date de naştere, nume de familii dinaintea căsătoriei, numere de telefon ŞI adrese de email.
Expertiza legală a computerelor efectuată de personalul de control al securităţii companiei V.I.C. şi de consultanţi a arătat că HACKER-ul a obţinut accesul neautorizat la datele confidenţiale ale companiei V.I.C. printr-un atac de tip SEQUEL, INJECTION (tehnică care exploatează o vulnerabilitate a securităţii apărute în baza de date a unei aplicaţii) pe pagina de web dedicată locurilor de muncă şi localizată pe website-ul companiei. Scopul paginii web pentru locuri de muncă este de a afişa toate poziţiile disponibile din companie, deschise publicului; persoanele pot alege numărul unui loc de muncă pentru a vedea informaţiile suplimentare. HACKER-ul a folosit un EXPLOIT împotriva paginii web care i-a permis accesul fără validare la datele de bază ale calculatoarelor companiei V.I.C. şi executarea comenzilor pentru a extrage informaţii din baza de date, ca de ex. numere de asigurări sociale, nume de membrii, etc.
Începând cu 19 decembrie 2005, membrii V.I.C., dintre care unii făceau parte din personalul de securitate a informaţiilor companiei V.I.C., au primit un email PHISHING, care i-a direcţionat spre un website V.I.C. fals.
În 21 martie 2006 V.I.C. a identificat un website de tip PHISHING care conţinea informaţii specifice despre membrii V.I.C. Membrii erau direcţionaţi spre website, spaţiul pentru numele întreg al membrilor, adresa, strada, oraşul, statul, codul şi adresa email era completat anterior cu informaţiile corecte.
Personalul de securitate al sistemelor de informaţii a analizat website-ul PHISHING pentru a identifica sursa informaţiilor adăugate anterior. Când au intrat în două teste de adrese email pe website, datele de nume şi adresă pentru ambele adrese de email au fost afişate în mod corect. Testul de date se află în tabelul bazei de date HOMEBANKING (activităţi bancare efectuate de la domiciliul clientului, prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor, legăturilor de televiziune prin cablu) al companiei V.I.C., ceea ce demonstra că una din bazele de date a fost accesată neautorizat.
În data de 25 aprilie 2006 a fost identificat un website fals al companiei V.I.C.. a fost găzduit la adresa IP, înregistrată la I.S.P. C. (C.D.C.) localizat în Danemarca.
Din probe rezultă că adresa IP a obţinut accesul neautorizat la server-ul de MAIL de la C. în aprilie 2006, de la această adresă fiind realizat website-ul fals al companiei V.I.C. pe server-ul de MAIL al C. AOL a informat că adresa IP a condus la numărul de cont, înfiinţat la 26 aprilie 2006 plătit cu card ul VISA, aparţinând J.F. Numele şi adresa asociate cu contul cărţii de credit au fost C.L.G.
Contul a fost accesat de adresa IP începând cu 20 aprilie 2006, orele 12:48:04 EDT până în 25 aprilie 2006 orele 17:35:47 EDT.
Adresa IP era înregistrată la SC B.G.C.T.T. SRL Zalău, Sălaj, România şi a fost alocată inculpatului N.D.I., domiciliat în Municipiul Zalău, România.
Prin aceste fapte inculpatul a obţinut fraudulos date de identificare a unor persoane, în vederea inscripţionării de instrumente electronice de plată false şi retrageri de numerar de la bancomate aflate pe teritoriul României.
Compania V.I.C. a suferit o prejudiciu total în valoare de 278.742 dolari SUA din care extragerile făcute în România în sumă de 21.653,09 dolari SUA.
Din declaraţia inculpatului reiese ca acesta a construit alte pagini similare şi la alte instituţii, printre care: E., A., P., B.A., M.B.C., C.O., L.L.T., W.U., R.E., H.S.B.C., A. (VOL 15, F. 10).
Din interceptările convorbirilor telefonice efectuate pe telefoanele mobile aparţinând inculpatului K.P.A., precum şi din procesele-verbale de supraveghere operativă rezultă că în data de 13 decembrie 2007, inculpatul K.P.A. s-a deplasat în mun. Zalău la reşedinţa inculpatului N.D.I. între orele 13,00 - 21,00, în timp ce inculpatul N.D.I. asigura paza, inculpatul K.P.A. a retras numerar de la bancomatul B.P. situat lângă sediul P.B., bancomatul B.C.R. din incinta magazinului C., bancomatul situat în clădirea Prefecturii Sălaj, bancomatul R.B. amplasat în clădirea magazinului S. Zalău, bancomatul B.C.R. de lângă magazinul C., bancomatul R.B. de la intrarea în sediul SC E. SA Zalău, bancomatul B.C.R. situat în clădirea Oficiului Forţelor de Muncă Zalău, bancomatul de lângă R.B. Zalău. Cu ocazia efectuării operaţiunilor de retragere de numerar de la bancomatul B.C.R. situat în clădirea Oficiului Forţelor de Muncă Zalău, inculpatului K.P.A. i-a fost capturat un card inscripţionat "Galeria", cod, (vol. VIII, f. 118,119).
În data de 14 decembrie 2007, între orele 07,00-16,00, în timp ce inculpatul N.D.I. asigura paza, inculpatul K.P.A. a retras numerar de la bancomatul R.B. de la intrarea în sediul SC E. SA Zalău şi de la bancomatul R.B. amplasat în clădirea magazinului S. Zalău.
Din interceptările convorbirilor telefonice efectuate pe telefoanele mobile aparţinând inculpatului K.P.A., reiese că în data de 04 ianuarie 2008, ora 16,45, inculpatul G.M.S., i-a cerut mai multe carduri blank (goale), iar K.P.A. a afirmat că îi dă 50 de carduri.
Ulterior, inculpatul G.M.S. l-a contactat telefonic pe K.P.A., spunându-i că are 20 de bucăţi scrise şi vrea să le încerce în străinătate. K.P.A. a afirmat că-i va obţine bilet de avion prin fraudă pe internet.
În data de 15 ianuarie 2008, între inculpaţii K.P.A. şi G.M.S. a avut loc o convorbire telefonică, aceştia stabilind să îşi reia activitatea infracţională de falsificare de instrumente de plată electronice şi retrageri de numerar, deoarece nu mai aveau bani. în acelaşi context cei doi au discutat despre o persoană, denumită C. care ştie să doneze carduri şi s-au înţeles să-i ia banii.
În data de 08 ianuarie 2008 inculpatul K.P.A. s-a deplasat din nou, împreună cu inculpatul N.D.I. la mai multe bancomate de pe raza mun. Zalău, de unde au încercat să retragă numerar cu un număr de 5 carduri donate, primite de la o persoană neidentificată până în prezent care foloseşte pentru comunicare pe internet id-ul, însă nu au reuşit să finalizeze nici o operaţiune (vol. VIII, f. 69-71).
Din discuţiile purtate de inculpatul N.D.I., cu ld - pe canalul yahoo messenger cu persoana menţionată mai sus şi cu o altă persoană neidentificată cu id-ul, reiese că aceştia aveau preocupări constante în realizarea de pagini SCAM, atacuri de tip "PHISHING", scanarea de servere şi reţele de calculatoare prin internet, în vederea obţinerii de date de identificare a utilizatorilor de carduri şi ulterior, inscripţionarea pe carduri blank a acestor date şi efectuarea de retrageri frauduloase de numerar de la diverse bancomate (vol. XVII).
Inculpatul K.P.A. a achiziţionat un aparat de inscripţionat carduri (MSR) (vol. XVII, f. 29, 30) la data de 17 ianuarie 2008, iar în data de 26 ianuarie 2008 inculpatul K.P.A. a discutat cu M.V. pe canalul yahoo messenger, acesta spunându-i că vrea să achiziţioneze o "pisicută" (dispozitiv de citire a datelor de pe carduri ce se montează pe bancomate) spunând că are nevoie de el, învinuitul B.A. K.P.A. a afirmat că un astfel de dispozitiv costă între 6-7 mii Euro şi că ar putea încerca să procure unul. Potrivit declaraţiei inculpatului K.P.A. astfel de dispozitive se pot cumpăra prin accesarea canalului. De asemenea, inculpatul K.P.A. susţine în declaraţiile sale, că M.V. şi C.A.V. i-au dat aproximativ 3-4 conturi de card primite de pe internet, dar acestea nu erau valide.
În data de 29 ianuarie 2008, inculpatul K.P.A. s-a deplasat în mun. Zalău la reşedinţa inculpatului N.D.I. În data de 30 ianuarie 2008, între orele 14,26- 15,26, în timp ce inculpatul N.D.I. asigura paza, inculpatul K.P.A. a retras numerar de la bancomatul R.B. situat la intrarea în sediul SC E. SA Zalău, bancomatul B.C.R. din incinta magazinului C., bancomatul Băncii T. situat la intersecţia străzilor din Municipiul Zalău, bancomatul R.B. amplasat în clădirea magazinului S. Zalău.
De asemenea, la 01 februarie 2008, în timp ce inculpatul N.D.I. asigura paza, inculpatul K.P.A. a retras numerar de la bancomatul R.B. situat la intrarea în sediul SC E. SA Zalău, bancomatul B.C.R. din incinta magazinului C., bancomatul Băncii T. situat la intrarea în sediul SC E. SA Zalău.
Dintr-o discuţie purtată în data de 09 februarie 2008 pe programul yahoo messenger între K.P.A., cu nickname-ul şi C.A.V. cu nickname-ul, reiese că inculpatul K.P.A. a reuşit să extragă suma de 16 milioane ROL de la un bancomat din Şimleu-Silvaniei, suma de 4 milioane ROL şi suma de 500 dolari SUA de la bancomate din Satu-Mare (vol. 21, f. 112, 116). în aceeaşi discuţie inculpatul C.A.V. i se plânge lui K.P.A. că se află în Olanda, unde s-a deplasat împreună cu învinuitul B.A. cu intenţia de a dona carduri şi de a extrage sume de bani din bancomate, însă până la acea dată nu au reuşit să ridice nici o sumă de bani. K.P.A. îl sfătuieşte să folosească datele de card pe care i Ie-a trimis el prin internet şi i-a trimis totodată 5 conturi de card (3 MASTERCARD şi 2 VISA), împreună cu codurile PIN, pentru a le folosi la extrageri de numerar (vol. XXI, f. 103,112-115).
În cursul lunilor ianuarie - februarie 2008, inculpatul C.A.V. s-a deplasat împreună cu învinuitul B.A. în Olanda la Amsterdam, cu intenţia de a falsifica instrumente de plată electronice şi de a efectua retrageri de numerar de la diverse bancomate. Aceştia s-au cazat în chirie, fiind ajutaţi de o persoană neidentificată care Ie-a pus la dispoziţie 2 notebook-uri şi un aparat MSR pentru inscripţionat carduri.
În perioada respectivă inculpatul C.A.V. şi învinuitul B.A., au încercat să falsifice instrumente de plată electronice, folosind o pagină SCAM a Companiei P. şi o scrisoare P. de la K.P.A., precum şi date de identificare a unor utilizatori de carduri, trimise de inculpatul M.V.
Din probele administrate în cauză reiese că inculpatul C.A.V. şi învinuitul B.A. nu au reuşit să retragă nici o sumă de bani din bancomate situate pe teritoriul Olandei.
Dintr-o discuţie purtată în data de 15 februarie 2008 pe programul yahoo messenger între K.P.A., cu nickname- ui şi C.A.V. cu nickname-ul, reiese că aceştia s-au înţeles să creeze împreună o pagină SCAM, iar apoi să provoace uri atac de tip "PHISHING" asupra unei bănci din Europa pentru a obţine date de identificare a utilizatorilor de carduri (vol. XXI, f. 132-134).
În data de 29 februarie 2008 inculpatul N.D.I., împreună cu inculpatul K.P.A. s-au deplasat la un număr de 4 ATM-uri de pe raza municipiului Zalău, aparţinând B.C.R. şi R.B., unde K.P.A. a retras numerar de la ATM-uri în timp ce N.D.I. asigura paza, iar în data de 01 martie 2008 inculpatul N.D.I. împreună cu inculpatul K.P.A. s-au deplasat la un număr de 6 ATM-uri de pe raza municipiului Zalău, aparţinând B.C.R., Banca T. şi R.B., unde K.P.A. a retras numerar de la ATM-uri în timp ce N.D.I. asigura paza.
Inculpatul K.P.A. a declarat că împreună cu inculpatul N.D.I. au retras diferite sume de bani cu carduri donate de la următoarele ATM-uri din Zalău: ATM-ul situat în Autogara oraşului aparţinând R.B.; ATM-ul situat lângă A. aparţinând R.B.; ATM-ul situat lângă E. aparţinând R.B.; ATM-ul situat lângă Agenţia de Voiaj aparţinând Bank Post; ATM-ul situat lângă Parcul central din oraş aparţinând B.P.; ATM-urile situate peste drum de Staţia PECO OMW aparţinând de B.C.R. şi B.P.
Din declaraţia învinuitului G.S. că inculpatul N.D.I. a avut preocupări constante în donarea carduri lor în vederea retragerii ulterioare de numerar. Astfel N.D.I. obţinea conturi de card prin tehnica SPAM folosind pagini SCAM, conturi de card pe care ulterior le punea la dispoziţia lui K.P.A. care le inscripţiona pe carduri. Cu aceste carduri cei doi se deplasau să ridice bani la diferite ATM-uri de pe raza municipiului Zalău.
În data de 03 martie 2008, inculpatul K.P.A. a revenit în mun. Zalău la locuinţa inculpatului N.D.I. În aceeaşi zi, inculpatul s-a întâlnit cu coinculpaţii C.A.V. şi M.V.şi împreună s-au deplasat cu autoturismul OPEL VECTRA, număr de înmatriculare, condus de M.V., la locuinţa acestuia, K.P.A. având asupra sa un notebook şi dispozitivul de inscripţionat carduri MSR- 206. În locuinţa inculpatului M.V., K.P.A. a inscripţionat un număr de 5 carduri blank cu date de identificare obţinute fraudulos pe internet cu intenţia de a retrage numerar.
În zilele de 03 martie 2008 - 04 martie 2008, K.P.A. împreună cu M.V. şi C.A.V. s-au deplasat cu maşina lui M.V., OPEL VECTRA, număr de înmatriculare la 6 ATM-uri aparţinând B.C.R., Banca R., Banca C., de unde au efectuat operaţiuni de retragere de numerar.
Din adresa nr. 994 din 01 aprilie 2008 a R.B., reiese că inculpaţii au reuşit sa efectueze 2 retrageri de numerar din conturi aparţinând C.B., în sumă totală de 600 RON, de la ATM-uri din mun. Zalău şi Şimleu Silvaniei (vol. XI, f. 16-19).
La data de 07 martie 2008 inculpatul K.P.A. i-a dat lui M.V. un nr. de 2 carduri, pentru a cumpăra un cont de P. şi apoi să se logheze fraudulos pe internet cu un IP de SUA numărul, descărcat de pe canalul de internet.
În data de 06 martie 2008, K.P.A. împreună cu M.V. s-au deplasat cu maşina celui din urmă, OPEL VECTRA, număr de înmatriculare la 4 ATM-uri aparţinând B.C.R., Banca R., B.P. şi Banca T., unde au efectuate operaţiuni financiare frauduloase folosind carduri donate având inscripţionate date de identificare a unor deţinători de conturi din străinătate. Carduri le donate erau puse la dispoziţia lui K.P.A. de G.M.S., care urma să primească cea mai mare parte din sumele retrase de la ATM-uri.
Inculpatul K.P.A. a corespondat pe canalul de internet cu inculpatul G.M.S. care avea id-ul (porecla), "N.D.", întâlnindu-se de mai multe ori în municipiul Satu-Mare. Inculpatul G.M.S. îl aproviziona periodic, la aproximativ 2 săptămâni cu carduri donate pe care inculpatul K.P.A. le folosea la retrageri de numerar din ATM-uri. După ridicarea sumelor de bani, inculpaţii se întâlneau din nou, iar K.P.A. îi preda lui G.M.S. 85% din sumele de bani ridicate (-vol. Il. f.15). În cursul lunilor februarie-martie 2008, G.M.S. i-a propus inculpatului K.P.A., să retragă sume de bani de pe carduri pe care Ie-a primit de la cineva din Anglia. G.M.S. nu a făcut alte precizări cu privire la persoana care i-a dat cardurile, însă a spus că sunt gata inscripţionate. G.M.S. i-a dat aproximativ 40-50 de carduri, de pe care K.P.A. urma să retragă sume de bani urmând să beneficieze de 15% din suma totală. La începutul lunii martie 2008, K.P.A. a retras de pe aceste carduri suma totală de 80 milioane lei vechi din care G.M.S. i-a dat 5 milioane.
În data de 10 martie 2008 K.P.A. s-a întâlnit cu inculpatul G.M.S. şi M.V. la localul "H.D." de la ieşire din municipiul Zalău. G.M.S. i-a pus la dispoziţia lui K.P.A. carduri donate în vederea ridicării de sume de bani fraudulos de la ATM-uri. De acolo, K.P.A. şi M.V. s-au deplasat la diverse ATM-uri aparţinând Băncii T., B.P. şi R.B. de pe raza localităţilor Zalău şi Simleu-Silvaniei, de unde au retras sume de bani folosind carduri donate. Inculpatul M.V. a încercat să retragă, în data de 10 martie 2008, sume de bani cu carduri primite de la inculpatul K.P.A., de la bancomatul B.P. situat în clădirea Oficiului poştal din oraşul Şimleu-Silvaniei, însă nu a reuşit nici o operaţiune. Cu aceeaşi ocazie bancomatul i-a capturat un număr de 5 carduri blank de culoare albă, inscripţionate cu numerele: depuse la dosar (vol.VIII, f.1-4).
Din declaraţia inculpatului M.V., reiese că în cursul anului 2008 a participat la activităţile infracţionale desfăşurate de inculpaţii K.P.A. şi C.A.V., transportându-i în 10-15 rânduri cu autoturismul proprietatea părinţilor săi, marca OPEL VECTRA, cu nr. de înmatriculare şi asigurând paza, când aceştia efectuau retrageri de numerar de la ATM-uri. Pentru aceste servicii inculpatul arată că a fost răsplătit cu suma de 500 RON de către cei doi coinculpaţi.
În data de 17 martie 2008, inculpatul G.M.S. i-a propus inculpatului K.P.A. să se întâlnească pentru a-i preda un nr. de 50 de carduri "colorate" adică pregătite pentru retrageri de numerar. Locul de întâlnire a fost stabilit în municipiul Zalău la restaurantul "H.D.". Inculpatul K.P.A. s-a deplasat la restaurant însoţit de inculpatul C.A.V., unde, în jurul orei 2200, s-au întâlnit cu inculpatul G.M.S. În acea împrejurare, inculpatul G.M.S. i-a predat inculpatului K.P.A. un număr de 50 carduri donate, sugerându-i să retragă numerar de la bancomate situate în municipiul Cluj-Napoca. În aceeaşi seară, în jurul orelor 24,00, inculpaţii K.P.A. şi C.A.V. au ajuns în municipiul Cluj-Napoca, unde inculpatul C.A.V. a încercat să retragă sume de bani de la un bancomat B.P., folosind un carduri primite de la inculpatul G.M.S. Ulterior, cei doi inculpaţi s-au întâlnit în staţia de carburanţi PETROM, situată la ieşirea din mun. Cluj-Napoca spre Zalău, cu inculpatul G.M.S. căruia i-au comunicat că au reuşit, să retragă doar suma de 800 RON, acesta cerându-le să încerce şi a doua zi, aspect ce reiese din declaraţiile inculpaţilor şi din interceptarea convorbirilor telefonice (vol.VI, f.39-45).
În data de 18 martie 2008 inculpatul K.P.A. a fost contactat telefonic de către C.A.V. care I-a întrebat dacă nu vor opera în Zalău. Inculpatul K.P.A. i-a transmis acestuia să vină în municipiul Zalău, urmând să se întâlnească în intersecţia din apropierea blocului lui N.D.I.
Ulterior, inculpatul K.P.A. a fost întâmpinat de C.A.V. care se afla într-un autoturism Dacia 1300 de culoare roşie condus de un martorul D.F.R. care nu cunoştea motivul deplasării la Zalău. Asupra inculpatului K.P.A. se aflau un număr de 17 carduri colorate, restul carduri lor rămânând la N.D.I. Împreună cu C.A.V. s-au deplasat la ATM-ul B.C.R. din apropierea şoselei de centură, situat în clădirea A.J.O.F.M. Zalău şi i-au cerut martorului D.F.R. să parcheze autoturismul şi să-i aştepte. C.A.V. având asupra lui mai multe carduri colorate pe care i Ie-a predat K.P.A. a încercat să sustragă sume de bani din acel ATM, moment în care a fost legitimat şi percheziţionat de către procuror şi de organele de poliţie.
La percheziţia corporală asupra inculpatului C.A.V. au fost găsite un nr. de 11 carduri donate şi un formular W.U. pentru suma de 1.000 Euro iar asupra inculpatului K.P.A. au fost găsite un nr. de 14 carduri ascunse într-un pachet de ţigări (vol.ll, f.5-10).
La percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului N.D.I. au fost găsite un număr de 82 de carduri donate, un LAPTOP şi un MSR-206 despre care aceste a afirmat că aparţin inculpatului K.P.A.. De asemenea, au fost găsite 2 calculatoare, un LAPTOP care aparţin inculpatului N.D.I.
Cu ocazia efectuării percheziţiilor informatice în calculatoarele deţinute de inculpaţii N.D.I., K.P.A., M.V., C.A.V. au fost descoperite date informatice, respectiv fişiere conţinând mii de date de identificare (conturi de card şi coduri PIN) ale utilizatorilor de carduri, clienţi ai diferitelor bănci asupra cărora au fost lansate atacuri de tip "PHISHING". De asemenea, au fost descoperite discuţiile purtate de inculpaţi referitoare la obţinerea acestor date, prelucrarea şi inscripţionare lor pe instrumente de plată electronică.
Din declaraţia inculpatului M.V. reiese că, începând cu anul 2001 a început să intre pe internet pe canalul MIRC cu nickname-ul. La început a folosit acest canal pentru diverse discuţii ONLINE şi să cunoască alte persoane.
Din anul 2005 a început să acceseze neautorizat servere din afara ţării, pe acestea făcea BNC-uri, scana alte servere pentru a le testa vulnerabilitatea şi a intra în ele. Nu ştie exact câte servere am accesat până în prezent.
Conturile şi datele de identificare a deţinătorilor de instrumente de plată electronice identificate pe calculatorul său Ie-a primit de la mai multe persoane şi Ie-a dat în continuare mai multor cunoscuţi de ai săi.
Inculpatul M.V. a arătat că LOGO-urile pe servere descoperite cu ocazia percheziţiei informatice în calculatorul său şi menţionate în vol. XII, f. 228-232, 518-546, 547-583, 554-699, 737-743, 759-765, 778-805, 837-887 îi aparţin, el încercând să acceseze calculatoarele care aveau IP-urile respective. În paginile 887-903 din raportul de percheziţie apar mai multe conturi de card pe care Ie-a primit pe internet de la K.P. şi de la alte persoane pe care nu le cunoaşte şi pe care Ie-a întâlnit doar în urma unor discuţii ONLINE pe INTERNET.
Inculpatul a susţinut că a dat şi la alte persoane cunoscute pe internet denumirea unor servere pe care le avea salvate în fişiere TEXT pe calculator sau pe DVD, precum şi parolele de acces la aceste servere.
În anul 2008, inculpatul M.V. a primit o pagină SCAM a Companiei P. precum şi o scrisoare P. de la K.P.A. Inculpatul M.V. a pus această pagină pe ROOT, iar C.A.V. a dat SPAM de pe această pagină. Rezultatele mesajelor SPAM erau direcţionate spre căsuţa de E-mail şi în continuare informaţiile cu numere de cont şi coduri PIN erau trimise de către C.A.V. la K.P.A. Inculpatul M.V. arată că a folosit un program EMAILSPIDER pentru a scana căsuţe de EMAIL de pe internet, datele lor, respectiv denumirea, salvându-le într-un fişier text, obţinând un număr de aproximativ 200.000 de denumiri de căsuţe de EMAIL pe care i Ie-a dat lui C.A.V. să trimită SPAM pe ele.
În prezenţa organelor de urmărire penală, inculpatul C.A.V. a accesat adresa de email unde se aflau datele obţinute în urma SPAM-ului, după cum urmează: un număr de 30 de fişiere fiecare conţinând: număr de card, PIN, data expirării, date de identificare ale titularilor acestora (nume, adresă, număr telefon), cont de P. şi parola de acces la acesta, EMAIL P., tip card, IP folosit, data ultimei accesări a contului; un număr de 749 de fişiere conţinând fiecare: cont P., parolă de acces la acesta, IP folosit; 4 email-uri referitoare la unele plăţi pe site-ul.
Inculpatul K.F.A. este tatăl vitreg al inculpatului K.P.A.
În cursul anilor 2007-2008, inculpatul K.F.A. s-a deplasat în repetate rânduri în mun. Zalău, pentru a-l transporta pe K.P.A. la locuinţa inculpatului N.D.I., acesta având nevoie de discreţie din partea transportatorului, deoarece avea asupra sa aparatură de donare a carduri lor.
De asemenea, în aceeaşi perioadă inculpatul K.P.A. a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate din municipiul Satu-Mare şi din oraşul Şimleu-Silvaniei, în timp ce inculpatul K.F.A. asigura paza, acesta transportându-l totodată pe inculpat cu autoturismul său. Aceste aspecte reies din interceptarea convorbirilor telefonice precum şi din discuţia purtată pe canalul YAHOO MESSENGER, în data de 09 februarie 2008 între K.P.A., cu nickname- ul şi C.A.V. cu nickname-ul, în care K.P.A. arată că a încercat să retragă în perioada respectivă o sumă de bani din bancomatul R.B., amplasat la parterul clădirii Judecătoriei Şimleu-Silvanie, în timp ce inculpatul K.F.A. asigura paza. Inculpatul K.P.A. a afirmat că a încercat să retragă numerar de pe 20 de carduri, având asupra sa 100 de carduri, iar la un moment dat s-a declanşat alarma şi în continuare atât el cât şi inculpatul K.F.A. au fost urmăriţi de organele de poliţie însă nu au fost ajunşi (vol. XXI, f.80,81).
B. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpaţii N.D.I., K.P.A., M.V., C.A.V., G.M.S. şi K.F.A.
Inculpatul M.V. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, judecând cauza, să se dispună reducerea pedepselor aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante, iar ca modalitate de executare a pedepsei să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării acesteia în baza art. 861 C. pen.
În motivele de apel inculpatul a arătat că a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunilor, că nu are antecedente penale, iar din referatul de evaluare întocmit în faza de urmărire penală rezultă că acesta a avut o bună conduită în societate, şi că instanţa de fond putea să reţină în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen.
Acesta a mai solicitat să se tine seama de contribuţia sa la săvârşirea infracţiunilor care este relativ redusă, în sensul că doar i-a ajutat pe ceilalţi inculpaţi să-şi desfăşoare activitatea infracţională prin asigurarea transportului.
Inculpatul N.D.I. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi judecând cauza să se dispună achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 24 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 365/2002 şi achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.
În motivele de apel, inculpatul a arătat că s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 42 alin. (1) şi art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, însă potrivit art. 41 alin. (1) accesul fără drept la un sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă, iar potrivit art. 42 alin. (2) fapta prevăzută şi la alin. (1) săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Din dosar rezultă că accesarea s-a făcut doar în scopul de obţinerii de date informatice şi, prin urmare, fapta prevăzută de art. 42 alin. (1) nu există şi se impune achitarea inculpatului.
Acesta a mai fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 24 alin. (1) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, însă din declaraţiile inculpatului K. şi din înregistrările telefonice, precum şi expertiza informatică nu rezultă că s-a realizat latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 24 alin. (1) întrucât inculpatul nu a falsificat nu a folosit şi nu a deţinut instrumentul de plată falsificat, doar a obţinut date de pe internet pe care Ie-a comunicat inculpatului K. care a inscripţionat cu aceste date cardurile cumpărate de la Peco.
Prin urmare inculpatul nu a săvârşit infracţiunea prev. de art. 24 alin. (1), în sensul că nu a falsificat vreun card , nu a inscripţionat sau modificat asemenea instrumente de plată.
Referitor la infracţiunea prev. de art. 24 alin. (2), aceasta însemnând deţinerea şi punerea în circulaţie a unui instrument de plată electronică falsificat, însă inculpatul nu a săvârşit nici această infracţiune, întrucât printre bunurile confiscate nu se găseşte nici un instrument de plată falsificat sau card gol ce urma să fie inscripţionat.
În sarcina inculpatului s-au mai reţinut infracţiunile prevăzute de art. 27 alin. (1) şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, acesta a recunoscut comiterea infracţiunilor, însă nu a participat la extrageri de numerar alături de inculpatul K. şi nici măcar pentru asigurarea pazei.
Inculpatul a mai arătat că a fost condamnat şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., însă se impune achitarea sa şi pentru această infracţiune pentru că nu a constituit nici un grup infracţional, iar singura persoană pe care a cunoscut-o era inculpatul K., iar constituirea unui grup infracţional presupune existenţa a mai mult de două persoane.
În ceea ce priveşte faptele recunoscute, inculpatul a solicitat reducerea pedepselor aplicate acestuia ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante, iar ca modalitate de executare a pedepsei să se dispună suspendarea sub supraveghere potrivit art. 861 C. pen.
Inculpatul C.A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi judecând cauza să se dispună achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 24 alin. (1) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.
În motivele de apel, inculpatul a arătat că din probele administrate în cauză nu rezultă că acesta ar fi săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa în sensul că a falsificat instrumente de plată electronice, că a pus în circulaţie şi că a deţinut în vederea punerii în circulaţie astfel de instrumente de plată.
Inculpatul a mai solicitat să se reţină în favoarea sa circumstanţe atenuante, în sensul că a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, că a avut o bună conduită înainte de comiterea faptelor, iar ca modalitate de executare a pedepsei să se dispună suspendarea condiţionată a executării acesteia potrivit art. 81 C. pen.
În cursul judecăţii, inculpatul a invocat nulitatea percheziţiei domiciliare efectuate apreciind că au fost încălcate dispoziţiile art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., întrucât inculpatul a fost reţinut în data de 18 martie 2008 ora 15,00 ca urmare a organizării flagrantului, iar percheziţia domiciliară a fost efectuată în aceeaşi zi între orele 16,00 - 19,40 şi, ca urmare, inculpatul a fost împiedecat să participe la percheziţie, sens în care nu se poate ţine seama de această probă obţinută ilegal.
Inculpatul K.P. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi judecând cauza să se dispună reducerea pedepselor aplicate acestuia cu reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, iar ca modalitate de executare, să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 861 C. pen., apreciind că scopul acesteia poate fi atins şi fără privarea de libertate, cu atât mai mult cu cât inculpatul este arestat preventiv de peste 1 an.
Inculpatul G.M.S. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi judecând cauza să se dispună în principal achitarea acestuia pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, iar în subsidiar să-i fie reduse pedepsele, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit art. 81 C. pen.
În motivele de apel, inculpatul a arătat că la dosar nu există probe din care să rezulte vinovăţia sa şi că singura acţiune pe care a săvârşit-o a fost aceea în care i-a predat inculpatului K. un număr de circa 50 carduri blank însă acestea nu au fost corespunzătoare pentru efectuarea de extrageri de numerar din bancomate şi că nu a avut alte legături cu inculpatul K. sau cu ceilalţi coinculpaţi.
Inculpatul a mai arătat că infracţiunea prev. de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu există, întrucât nu a accesat niciodată vreun sistem informatic, iar inculpatul K. a arătat că inculpatul G. nu ştie să lucreze pe calculator, iar referitor la infracţiunea prev. de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 potrivit căreia este infracţiune fapta prev. de alin. (1) săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, însă inculpatul nu a săvârşit asemenea faptă.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 inculpatul a arătat că nu a falsificat nici un instrument de plată electronică.
În legătură cu infracţiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 inculpatul a solicitat să se ţină seama de faptul că acele carduri predate inculpatului K. nu sunt instrumente de plată electronică în sensul prev. de Legea nr. 365/2002.
Instrumentele de plată electronică la care se referă art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 trebuie să fie apte a efectua operaţiunile prevăzute de art. 1 pct. 11 din lege, iar acestea să fi fost falsificate.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 inculpatul a solicitat să se reţină că nu a instigat pe nimeni la utilizarea vreunui instrument de plată electronică pentru ridicarea de numerar şi cu atât mai puţin a datelor de identificare a acestui instrument de plată.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 inculpatul a arătat că nu a instigat la comiterea acestor infracţiuni, întrucât pentru a exista această infracţiune este necesar ca instrument de plată electronică să fie valabil, să nu fi fost falsificat, iar datele de identificare a acestuia să fi fost folosite în mod neautorizat.
În legătură cu infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 inculpatul a arătat că l-a cunoscut doar pe inculpatul K., despre care nu ştia că se ocupă cu folosirea de carduri falsificate.
În subsidiar, inculpatul a solicitat aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, întrucât nu are antecedente penale, a avut o bună conduită în societate, este încadrat în muncă şi că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea în regim de detenţie.
Inculpatul K.F.A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale, fiind încălcate dispoziţiile art. 263 C. proc. pen.
În motivele de apel s-a arătat că urmărirea penală nu a fost efectuată pentru infracţiunile prev. de art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 365/2002, întrucât urmărirea penală s-a început pentru infracţiunile prev. de art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 şi că, în mod greşit, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunile prev. de art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 36572002.
Acesta a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunile reţinute în sarcina sa şi nu ca autor, sens în care este imposibil ca inculpatul să fie complice pentru alte fapte pe care autorul nu Ie-a săvârşit, motive pentru care se impune trimiterea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale.
Inculpatul a mai arătat că autorizarea interceptării convorbirilor telefonice a fost dată de preşedintele judecătoriei, fiind încălcate dispoziţiile art. 911 alin. (3) C. proc. pen. întrucât instanţa competentă era tribunalul.
Faţă de ceilalţi învinuiţi s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. pe motiv că nu au antecedente penale şi au recunoscut comiterea faptelor şi că pentru egalitate de tratament se impune achitarea inculpatului şi aplicarea unei amenzi administrative.
Prin Decizia penală nr. 49/A/2009, din 6 mai 2009, pronunţată în dosarul nr. 1730/84/2008, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a admis apelurile declarate de inculpaţii N.D.I., K.P.A., M.V., C.A.V., G.M.S. şi K.F.A. împotriva sentinţei penale nr. 5 din 23 ianuarie 2009, pronunţată în dosar nr. 1730/84/2008 al Tribunalului Sălaj, pe care a desfiinţat-o în privinţa soluţionării laturii penale a cauzei şi, pronunţând o nouă hotărâre:
I. A. A redus pedepsele aplicate inculpatului N.D.I. pentru infracţiunile prev. de:
- art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani la 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani;
- art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani;
- art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani;
- art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
B. A achitat pe inculpatul N.D.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de:
- art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.;
A menţinut pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile prev. de art. 42 alin. (1), art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen. în baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2008 la zi.
II. A redus pedepsele aplicate inculpatului K.P.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:
- art.24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani la 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani;
- art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani la 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani;
- art. 25 din Legea nr. 365/2002 de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare;
- art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare;
- art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
A menţinut pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile prev. de art. 42 alin. (1), art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2008 la zi.
III.A achitat inculpatul C.A.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:
- art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
- art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - în baza art. 11 pct.2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
A menţinut restul pedepselor aplicate inculpatului, inclusiv pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2008 la zi.
IV. A achitat inculpatul M.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:
- art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
- art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
A menţinut restul pedepselor aplicate inculpatului, inclusiv pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2008 la zi.
V. A.A achitat inculpatul G.M.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de.
- art. 42 alin. (1) şi art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
- art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
B. A redus pedepsele aplicate inculpatului G.M.S. pentru infracţiunile prev. de:
- art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani la 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani;
- art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani;
- art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani;
- art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2008 la 07 aprilie 2008. A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen. în baza art. 86/1-86/2 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. rap. la art. 86/4 C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 86/3 C. pen. pe durata termenului de încercare a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare;
b) să anunţe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
Datele prevăzute la lit. b), c) si d) se comunică serviciului stabilit la lit. a).
VI. A schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului K.F.A. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 27 alin. (2), (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A menţinut pedeapsa aplicată inculpatului, precum şi modalitatea de executare.
VII. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În baza art. 189 C. proc. pen. a stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj sumele de câte 400 lei - onorarii apărători din oficiu pentru inculpaţii M., K. şi K.R., sume ce se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
C. împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor G.M.S. şi N.D.I., solicitând înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen. în cazul primului şi stabilirea corectă a pedepsei rezultante în cazul celui de-al doilea.
La rândul său, inculpatul N.I.D.I. a atacat hotărârea instanţei de apel, solicitând, prin apărătorul desemnat din oficiu, achitarea în temeiul art. 11, pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 24, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 şi reducerea pedepselor pentru celelalte infracţiuni şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
În recursul lor, inculpaţii K., A.P.A., şi G.M.S. au invocat, prin apărătorul desemnat din oficiu, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recurentul inculpat C.N.A.V. nu şi-a motivat recursul, dar la termenul din 3 iulie 2009 a declarat că şi-l retrage.
Prin Decizia penală nr. 2559 din 3 iulie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1730/84/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 49 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi minori, privind pe inculpaţii G.M.S. şi N.I.D.I., a casat Decizia atacată numai cu privire la pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului N.I.D.I. şi cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului G.M.S. şi, rejudecând:
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.I.D.I., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, în loc de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Cu privire la inculpatul G.M.S., a înlăturat modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, respectiv prevederile art. 861 - art. 86 3 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen., rap. la art. 864 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., făcând aplicarea art. 71 alin. (1) rap. la art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
A respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.M.S., K.A.P.A. şi N.I.D.I. împotriva aceleiaşi decizii.
A dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor K.A.P.A. şi N.I.D.I., timpul reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2008 la 3 iulie 2009.
A luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul C.N.A.V. împotriva aceleiaşi decizii.
D. împotriva acestei decizii, în termen legal, condamnatul G.M.S. a formulat contestaţie în anulare, ce a fost admisă în principiu la data de 21 octombrie 2009 şi pe fond la 2 decembrie 2009, reţinându-se ca întemeiate susţinerile contestatorului în sensul că, la judecarea recursului, a fost citat greşit doar la sediul profesional al avocatului ales din faza de apel, care a exercitat calea de atac a recursului, dar care nu a mai fost împuternicit să-l reprezinte şi în această cale de atac.
Prin Decizia penală nr. 4024 din 2 decembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 6040/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 386 lit. a) C. proc. pen., a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat G.M.S. împotriva deciziei penale nr. 2559 din 3 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 1730/84/2008, a desfiinţat Decizia penală mai sus menţionată numai cu privire la contestator, anulând formele de executare emise fată de acesta.
E. Procedând la rejudecarea recursurilor declarate de parchet şi inculpatul G.M.S., CURTEA constată că recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj este întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului G.M.S., solicitându-se înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen., iar recursul inculpatului este întemeiat pe acelaşi caz de casare, solicitându-se, aşa cum a fost precizat oral, reducerea termenului de încercare, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Astfel, CURTEA constată că instanţa de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului G.M.S. atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare, în raport de circumstanţele reale ale comiterii faptei şi contribuţia efectivă a inculpatului - singura activitate infracţională a acestuia constând în furnizarea a circa 50 de carduri blank către inculpatul K., precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului - care nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o poziţie procesuală corespunzătoare, prezentându-se în faţa autorităţilor judiciare şi are perspective reale de reintegrare socială, aşa cum rezultă din adresa nr. 73348/2008 a Poliţiei municipiului Satu-Mare şi adeverinţa nr. 38/CP-GI/320.11.2009 eliberată de Primăria municipiului Bucureşti.
Cum pericolul social generic şi amploarea care au dobândit-o infracţiunile informatice constituie doar repere cu caracter general în procesul de individualizare judiciară, CURTEA apreciază că, în speţă, raportat strict la activitatea infracţională a recurentului inculpat - care nu s-a dovedit a avea cunoştinţe de operare pe calculator, nu a accesat neautorizat server-ele unor companii în scopul de a obţine datele confidenţiale ale unor persoane, nu a inscripţionat cu aceste date instrumente electronice de plată şi nu a efectuat retrageri neautorizate de numerar, aşa cum au procedat ceilalţi coinculpaţi din prezenta cauză, cărora li s-au aplicat, în mod justificat, pedepse privative de libertate, pedeapsa aplicată este în măsură să asigure atât funcţia de prevenţie cât şi cea de reeducare prevăzute de art. 52 C. pen., criticile parchetului fiind neîntemeiate sub acest aspect.
Referitor la critica subsidiară a parchetului ce vizează declararea recursului de o persoană ce nu avea calitate, CURTEA constată că, aşa cum s-a reţinut şi în Decizia penală nr. 4024 din 2 decembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 6040/1/2009 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis contestaţia în anulare, avocatul D.M.S. a avut mandat de reprezentare a inculpatului G.M.S. în faţa Tribunalului Sălaj şi a Curţii de Apel Cluj. Cum potrivit dispoziţiilor art. 385/2 rap. la art. 362 alin. (2) C. proc. pen., recursul poate fi declarat pentru inculpat şi de către apărător, CURTEA apreciază critica neîntemeiată întrucât, în baza mandatului de reprezentare din apel, apărătorul ales a declarat în mod valabil recurs în numele inculpatului.
Sub un ultim aspect, nici solicitarea inculpatului de a se reduce termenul de încercare, stabilit de instanţa de apel la maximul prevăzut de lege, nu este întemeiată, deoarece este necesar ca inculpatul să răspundă clemenţei de care a dat dovadă instanţa de apel în ceea ce priveşte modalitatea de executare (recurentul - inculpat fiind singurul în cauză care a beneficiat de o pedeapsă neprivativă de libertate), respectând pe o durată suficient de mare obligaţiile impuse de această instanţă, pentru a exista garanţia unei reale reeducări.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate de parchet şi inculpat ca nefondate, constatând că pedeapsa aplicată este bine dozată şi nu se justifică reducerea acesteia sau schimbarea modalităţii de executare, fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul G.M.S. împotriva deciziei penale nr. 49 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 377/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 129/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
---|