ICCJ. Decizia nr. 388/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 388/2010
Dosar nr.1060/46/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului penal de faţă.
Prin sentinţa penală nr. 100/F din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.N. împotriva ordonanţei nr. 167/P/2010 din 15 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, şi care a fost menţinută prin rezoluţia nr. 473/ll/2/2009 din data de 21 iulie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
A fost menţinută rezoluţia atacată.
A fost obligat petiţionarul să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin plângerea înregistrată la 03 august 2010, petiţionarul C.N. a solicitat desfiinţarea ordonanţei nr. 167/P/2010 din data de 15 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi trimiterea cauzei la aceeaşi unitate de parchet pentru completară probatoriului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a reţinut ca situaţie premisă faptul că prin ordonanţa nr. 167/P/2010 din 15 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de V.S. - notar public, cercetat sub aspectul săvârşirii infr. prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen., apreciindu-se că faptele reclamate nu există.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea şi declinarea competentei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, ca organ judiciar competent material să continue cercetările faţă de M.I. sub aspectul comiterii infr. prev. şi ped. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen.
Împotriva ordonanţei adoptate de procuror a formulat plângere petiţionarul C.N., care o critică pentru nelegalitate şi netemeinicie. În motivare, petentul invocă aceleaşi aspecte pe care Ie-a prezentat cu ocazia formulării plângerii iniţiale, precum şi în momentul audierii în faţa procurorului.
Nemulţumit de soluţia adoptată, Curtea reţine că, petiţionarul s-a adresat cu plângere, conform procedurii reglementate de dispoziţiile art. 278/1 C. proc. pen. şi notează că infracţiunile de care îl acuză pe intimatul, notar public V.S. sunt cele prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.
Niciuna din infracţiunile de mai sus nu este conturată prin acţiunea intimatului de a întocmi contractul de vânzare-cumpărare nr. 927 din 20 iunie 2005, încheiat între tatăl petentului – C.E. în calitate de vânzător şi numitul E.C. în calitate de cumpărător, contract ce are ca obiect o suprafaţă de teren. Consemnările făcute fiind reale, infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals nu există în materialitatea lor.
În privinţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, Curtea a observat că subiectul pasiv al acestei infracţiuni nu este petentul ci ar fi trebuit să fie tatăl acestuia, în calitate de parte contractantă.
Aşadar, cum petentul nu a suferit nicio vătămare prin întocmirea actului notarial, infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu a fost săvârşită în materialitatea sa.
Acelaşi lucru se poate susţine şi despre infracţiunea prev. de art. 264 C. pen., cu precizarea că, pentru existenţa acestei infracţiuni ar fi trebuit dovedită legătura dintre aceasta şi o altă infracţiune săvârşită de un terţ.
În fine, mai trebuie relevat faptul că petentul a uzat de acţiuni civile în justiţie.
Prin prisma argumentaţiei ce precede, Curtea a apreciat caracterul legal şi temeinic al soluţiei adoptate de parchet, iar ideea avansată de petent în sensul trimiterii la parchet a cauzei în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunile de mai sus este lipsită de fundament.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul C.N., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât motivarea hotărârii este sumară, confuză şi nu cuprinde motivele care au fost avute în vedere la respingerea plângerii petentului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În ce priveşte critica formulată de petent, ca şi motiv de recurs, Curtea constată, contrar susţinerilor acestuia, că instanţa de fond a motivat soluţia adoptată, iar considerentele cuprinse în hotărârea primei instanţe sunt suficiente pentru instanţa de control judiciar pentru a putea cenzura, prin prisma actelor aflate la dosarul cauzei, soluţia recurată.
Pe fondul cauzei, examinând din oficiu hotărârea atacată, Înalta Curte constată că soluţia de respingere a plângerii petentului, întemeiată pe disp. art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. este legală şi temeinică.
Astfel, fapta intimatului, constând în autentificarea, în calitate de notar public, a unui contract de vânzare-cumpărare a unei suprafeţe de teren, încheiat între tatăl petentului, ca şi vânzător, nu se circumscrie nici uneia dintre infracţiunile imputate de către petent intimatului.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost întocmit în baza actelor puse la dispoziţie de către vânzător (inclusiv planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate vizat de OCPI Vâlcea, din care rezulta că la acea dată terenul avea ca vecinătate în partea de sud un drum de acces), iar părţile contractante nu au avut nicio obiecţiune cu privire la conţinutul actului, exprimându-şi acordul de voinţă prin semnarea acestuia şi a planului susmenţionat (fil. 24, 25 dup).
Pe de altă parte, din actele dosarului mai rezultă că petentul şi tatăl acestuia au formulat acţiuni în justiţie, adresate instanţelor civile, prin care au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de către intimate tocmai pentru greşita reţinere a vecinătăţilor terenului înstrăinat (cu referire la drumul de acces), acţiuni care au fost respinse (s.civ. 476/2009 şi 2/2010 ale Judecătoriei Horezu).
Or, Curtea constată că prin promovarea plângerii penale împotriva intimatului, petentul încearcă să obţină cenzurarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de către instanţele civile, ceea ce este de esenţa căilor de atac ce pot fi promovate de către justiţiabili, însă în limitele în care acestea sunt recunoscute de lege.
Corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală formulată de petent, cât şi de către judecătorul care a analizat plângerea petentului întemeiată pe disp. art. 278/1 C. proc. pen., că în cauză nu se poate reţine faţă de intimat săvârşirea infracţiunilor sesizate, fiind incidente disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., sens în care recursul petentului va fi respins ca nefondat conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar C.N. împotriva sentinţei penale nr. 100/F din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 340/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 396/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
