ICCJ. Decizia nr. 419/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 419/2010
Dosar nr. 711/57/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 105 din 24 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 711/57/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul G.A. împotriva rezoluţiei emise la 20 mai 2009 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosar penal nr. 420/P/2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petiţionarul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat petiţionarul să plătească intimaţilor P.A. şi C.G. suma de 2975 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea formulată şi înregistrată sub nr. 711/57/2009 petentul G.A. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 420/P din 20 mai 2009 şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii P.A. şi C.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 250 C. pen.
În expunerea scrisă a motivelor plângerii sale, petiţionarul a relevat, în esenţă, că intimaţii se fac vinovaţi de acuzaţiile aduse în plângerea iniţială, întrucât l-au hărţuit prin constatarea abuzivă a unei presupuse contravenţii la legea circulaţiei şi prin aducerea unor grave atingeri onoarei şi demnităţii sale umane, în curtea Poliţiei.
De asemenea, petentul a specificat cu claritate că nu este în măsură să probeze testimonial acuzaţiile aduse intimaţilor.
Verificând rezoluţia atacată în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, conform exigenţelor impuse de art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., curtea de apel a constat că prin rezoluţia adoptată la data de 20 mai 2009 în dosar nr. 420/P/2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii P.A. şi C.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 250 alin. (2) C. pen.
În considerentele rezoluţiei parchetului au fost reţinute următoarele aspecte de fapt şi de drept:
Numitului G.A.V. la data de 23 octombrie 2007 i-a fost reţinut permisul de conducere auto de către agentul constatator din cadrul Poliţiei Rutiere Sibiu şi i-a fost aplicată măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile (procesul-verbal de contravenţie seria PCA nr. 2665314), în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (3) lit. c) din OUG nr. 195/2002 republicată.
Numitul G.A.V. a contestat în instanţă procesul-verbal susmenţionat, solicitând anularea acestuia, iar prin sentinţa nr. 6304 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Sibiu, plângerea sa a fost admisă.
Prin Decizia nr. 281/CA din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu a fost admis recursul numitului G.A.V. împotriva sentinţei civile nr. 6304 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Sibiu, dispunându-se modificarea procesului-verbal seria PCA nr. 2665314, în sensul că a înlocuit sancţiunea amenzii contravenţionale de 156 lei, cu avertisment.
La data de 26 august 2008 ca urmare a solicitării petentului, în baza prezentării unui certificat de grefă ce atesta faptul că pe rolul Tribunalului Sibiu se afla înregistrat un dosar având ca obiect contestaţie în anulare, Poliţia Rutieră Sibiu a dispus restituirea permisului de conducere către numitul G.A.V.
La data de 12 ianuarie 2009 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, Serviciul Poliţei Rutiere a solicitat petentului, prin adresa nr. 60355/S.P.R. din 27 ianuarie 2009 să restituie acestei instituţii permisul de conducere, motivând că din eroare i-a fost predat.
Prin Decizia nr. 191/C din 13 martie 2009 (dosar nr. 3785/85/2008 a Tribunalului Sibiu) s-a dispus admiterea contestaţiei în anulare formulată de către G.A.V. împotriva deciziei civile nr. 281/CA din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu, şi pe cale de consecinţă a admis şi recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 6304 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Sibiu pe care a modificat-o în sensul că a admis plângerea contravenţională formulată în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu – dispunând anularea procesului-verbal de contravenţie seria PCA nr. 2665314 din 10 octombrie 2007 de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu.
Având în vedere cele de mai sus nu s-a putut reţine în sarcina numiţilor P.A. şi C.G., în calitatea pe care o deţin în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, Serviciul Poliţiei Rutiere, săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen. Calea legală de a ataca actul întocmit de către organele de poliţie a fost uzitată de către numitul G.A.V., numiţii P.A. şi C.G. nedesfăşurând nicio activitate abuzivă sau jignitoare la adresa petentului.
Prin rezoluţia emisă la data de 2 iunie 2009 în dosar nr. 49/II/2/2009 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei sus menţionate, cu următoarele argumente:
Din actele premergătoare efectuate a rezultat că poliţiştii au acţionat legitim, în limita prerogativelor ce le recunoaşte legea, evaluarea diferită a poliţiştilor şi a judecătorului în legătură cu gravitatea abaterii comise de către petent nu dovedeşte prin ea însăşi reaua-credinţă a celor doi poliţişti.
Nu au existat date, informaţii, dovezi indubitabile din care să rezulte că lucrătorii de poliţie au fost de rea-credinţă în demersurile administrative ce le-au întreprins împotriva persoanei vătămate.
Nu au existat şi nu s-au putut procura dovezi din care să rezulte conduita insultătoare a poliţiştilor.
Curtea de apel a reţinut, la rândul său, în urma examinării aspectelor esenţiale ce-i sunt supuse aprecierii, că în cauză nu există motive pertinente şi suficiente care să convingă un observator obiectiv asupra vreunei încălcări, cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu ce le revin celor doi intimaţi.
Curtea a arătat că în cauză intimatul, în calitate de şef al Serviciului Poliţiei Rutieră a comunicat petentului necesitatea îndeplinirii anumitor obligaţii prevăzute de lege, singura tangenţă între cei doi fiind corespondenţa purtată.
Curtea a reţinut că, urmare a săvârşirii de către petent a unei contravenţii la legea circulaţiei acesta a uzat de dreptul conferit de lege de a contesta procesul-verbal de contravenţie în instanţă.
Chiar dacă petentului i s-a acordat parţial satisfacţie prin modificarea procesului-verbal de contravenţie şi înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii cu avertisment, în urma adoptării deciziei penale nr. 281/CA din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu, acest aspect nu presupune, imediat, că intimaţii, în calitatea lor de şef al Serviciului Poliţiei Rutieră şi respectiv, jurist al I.P.J. şi-au exercitat abuziv prerogativele conferite de lege.
Curtea a subliniat că, în cauză, corespondenţa purtată între I.P.J. şi petent, şi în baza căreia – urmare a dispoziţiilor legale interpretate într-o manieră corespunzătoare de către intimatul P.A. – acesta din urmă era somat să predea permisul de conducere până la definitivarea situaţiei sale juridice în instanţă, nu poate reprezenta un temei al angrenării răspunderii penale a intimatului.
Referitor la acuzaţiile aduce sub aspectul săvârşirii de către intimatul P.A. a infracţiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., curtea de apel a constatat că în cauză simplele afirmaţii ale petentului, susţinute de probe – după cum el însuşi a relevat în plângere (f. 3) nu pot conduce, prin ele însele la reţinerea faptei de cercetare abuzivă.
Curtea de apel a arătat că în speţă, cu ocazia efectuării actelor premergătoare nu s-au conturat indicii suficient de puternice şi care să justifice adoptarea unei soluţii de începere a urmăririi penale.
Nu a rezultat din niciun act de la dosar că intimatul P.A. a adus prin cuvintele şi gesturile sale atingere onoarei şi demnităţii petentului.
Faţă de cele ce preced, curtea de apel a reţinut că rezoluţia atacată nu este susceptibilă de critici, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. şi a respins, ca nefondată, plângerea petentului, cu consecinţa obligării sale la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionarul G.A.V., criticând-o, arătând în scris că la data pronunţării hotărârii, respectiv 24 septembrie 2009 instanţele de judecată din toată ţara erau în formă de protest şi nu judecau cauze, ci doar acordau termene de amânare, iar la termenul anterior a fost prezent în sala de şedinţă, şi-a amânat cursurile, fiind profesor, a avut cheltuieli de transport de la Sibiu la Alba-Iulia şi retur şi a primit amânarea cauzei pe data de 24 septembrie 2009 fără nicio discuţie.
Pentru termenul din 24 septembrie 2009 ştiind că magistraţii sunt tot în formă de protest a trimis prin fax o cerere în care solicita amânarea cauzei la un termen când forma de protest se termina şi fără a se ţine cont de acest lucru, cauza a fost soluţionată în lipsa sa, neavând posibilitatea materială să-şi angajeze un apărător, a primit o copie după minuta sentinţei penale pronunţate prin care i-a fost respinsă plângerea şi a fost obligat la plata către intimaţi a sumei de 2975 RON, cheltuieli judiciare, deşi aceştia nu s-au prezentat nici ei, nici vreun apărător de-al loc, până la termenul din 24 septembrie 2009 niciodată.
Recurentul petiţionar a menţionat că tot el a fost sancţionat, prin obligarea la cheltuieli judiciare, care nu se justifică din punctul său de vedere, apreciind că în acest mod se confirmă ameninţările făcute de comisarul P. în curtea I.P.J. Sibiu că în instanţă nu va câştiga nimic. De asemenea a mai precizat că intimatul C.G. este juristul M.A.I. Sibiu şi care se poate reprezenta singur cum de fapt reprezintă I.J.P. Sibiu în faţa instanţelor de judecată tot timpul, menţionând şi alte aspecte, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia în întregime şi în rejudecare admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, condamnarea şi sancţionarea intimaţilor pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi purtare abuzivă.
Recurentul petiţionar a mai menţionat că ataşează, prezentul recurs în două exemplare, copie după chitanţa de fax şi conţinutul fax-ului din 23 septembrie în două exemplare, copie după minuta sentinţei instanţei, acestea aflându-se la filele 4-9 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 3 decembrie 2009, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de intimaţi, faţă de împrejurarea că este prim termen în şedinţă publică şi pentru a li se da posibilitatea să-şi angajeze un apărător, a amânat cauza la 4 februarie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la fila 16 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei au fost depuse concluzii formulate de intimaţii P.A. şi C.G., trimise prin fax şi aflate la filele 19-20 dosarul Înaltei Curţi, în care aceştia au arătat că dreptul de conducere al petentului nu a fost suspendat în mod abuziv şi nelegal, ci numai în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care a fost modificat şi validat procesul-verbal de contravenţie, devenit titlu executoriu şi pentru perioada în care executarea hotărârilor judecătoreşti şi procesului-verbal de contravenţie nu a fost suspendată, învederând aspecte privind situaţia juridică a dreptului petiţionarului.
La termenul de astăzi, s-a prezentat recurentul petiţionar G.A.V., lipsind intimaţii P.A. şi C.G., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Recurentul petiţionar, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei referitor la cheltuielile de judecată în cuantum de 30 de milioane lei vechi, apreciindu-le ca fiind nejustificate şi trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări, dacă instanţa consideră că s-a săvârşit vreo infracţiune.
Examinând recursul declarat de recurentul petiţionar G.A.V. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 2781 alin. (10) cu referire la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate în scris, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că la termenul de judecată de la 3 septembrie 2009, în primă instanţă, petiţionarul G.A.V. a fost prezent personal, lipsind intimaţii P.A. şi C.G., constatându-se că au fost depuse la dosar cereri prin care intimaţii au solicitat amânarea cauzei pentru angajare de avocaţi.
Prima instanţă, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Alba Iulia din 1 septembrie 2009 prin care s-a hotărât că începând cu data de 2 septembrie 2009 se vor soluţiona doar cauzele urgente – cu arestaţi – aşa cum sunt definite prin Hotărârea Colegiului de conducere, iar celelalte cauze vor fi amânate pentru noi termene de judecată, luând în considerare cererile de amânare formulate de intimaţii P.A. şi C.G. a dispus amânarea soluţionării cauzei la data de 24 septembrie 2009 pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile lipsă, petentul având termen în cunoştinţă, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la fila 12 dosarul nr. 711/57/2009 al curţii de apel.
La dosarul primei instanţe a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Curţii de Apel Alba Iulia la dosarul nr. 711/57/2009 la data de 23 septembrie 2009, aflată la fila 15 dosarul curţii de apel, o cerere formulată de petiţionarul G.A.V. şi transmisă prin fax la aceeaşi dată de 23 septembrie 2009, ora 12:34, conform menţiunii exprese, cerere în care petiţionarului a învederat că „am termen de judecată mâine 24 septembrie 2009, întrucât magistraţii fac grevă, eu am venit la ultimul termen şi nu s-a judecat, nu am fost anunţat în înscris de termenul de mâine, nu pot să lipsesc de la serviciu şi să fac drumul de la Sibiu la Alba…rog de aceea să-mi fixaţi un alt termen, cert, şi de care să fiu anunţat în scris."
La termenul de la 24 septembrie 2009, cauza a fost judecată, iar în partea introductivă a sentinţei pronunţate s-a consemnat că instanţa de judecată a pus în discuţia părţilor cererea de amânare formulată de petent, apărătorul ales al intimaţilor, avocat V.L. a solicitat respingerea cererii, apreciind că motivul nu subzistă, petentul având termen în cunoştinţă, reprezentanta parchetului a solicitat respingerea cererii de amânare ca nefondată, învederând că petentul a fost prezent la termenul anterior şi a luat cunoştinţă de noul termen de judecată.
Curtea de apel, având în vedere cererea de amânare formulată de petent, sub aspectul conţinutului acesteia, prin care a invocat imposibilitatea prezentării datorită împrejurării că nu a avut cunoştinţă de termen, a constatat că cererea este nefondată, întrucât, conform art. 290 şi următoarele C. proc. pen., partea care se prezintă la un termen de judecată nu va mai fi citată şi a constatat că petentul nu se poate prevala de necunoaşterea termenului şi nici că i-a fost îngrădit dreptul la apărare, potrivit menţiunilor aflate la fila 20 dosarul curţii de apel.
Faţă de cele mai sus menţionate, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod greşit a respins, ca nefondată cererea de amânare a cauzei formulată de petiţionarul G.A.V., care a învederat, mod expres caracterul incert al activităţii de judecată, în raport cu împrejurarea specială a protestului magistraţilor, aceasta dând o interpretare restrictivă conţinutului dispoziţiilor art. 291 alin. (3) C. proc. pen., având drept consecinţă, afectarea dreptului la apărare al petiţionarului.
Astfel, deşi petiţionarul G.A.V. a fost prezent la termenul de judecată de la data de 3 septembrie 2009, cauza a fost amânată, în principal, ca urmare a unei situaţii speciale, aceea a protestului magistraţilor, potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă arătată, împrejurare ce avea sub aspectul duratei în timp un caracter nedeterminat, fiind incertă reluarea judecăţii, situaţie care prin natura sa afecta prezumţia de certitudine asupra termenului la care cauza a fost amânată, respectiv 24 septembrie 2009, ceea ce în mod justificat a îndreptăţit petiţionarul de a formula o cerere de amânare şi respectiv solicitarea de a fi încunoştinţat cu privire la judecata efectivă a cauzei.
Înalta Curte consideră că petiţionarul G.A.V. nu s-a aflat în nicio culpă procesuală, dovedind dimpotrivă diligenţă, prin formularea unei cereri, pe care a transmis-o în timp util instanţei, motivată şi prin faptul că acesta urma să se deplaseze de la Sibiu la Alba Iulia la sediul curţii de apel, ceea presupunea şi justificarea acesteia la serviciu, pe de-o parte, iar pe de altă parte şi efectuarea unor cheltuieli de deplasare, iar motivele de amânare se fundamentau pe o situaţie specială, incertă, care l-au îndreptăţit să adopte o asemenea conduită procesuală.
Aşadar, absenţa petiţionarului G.A.V. de la data de 24 septembrie 2009, a fost motivată, iar prin judecarea cauzei, ca urmare a respingerii cererii de amânare, chiar dacă aceasta a fost pusă în discuţia părţilor, respectându-se principiul contradictorialităţii, a condus la afectarea dreptului la apărare al petiţionarului, împiedicându-l pe acesta să-şi expună motivele plângerii formulate, să formuleze eventual o cerere de probe, respectiv să-şi asigure în mod eficient şi complet dreptul la apărare.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul petiţionar G.A.V. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 24 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală, va casa sentinţa penală şi va trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, Curtea de Apel Alba-Iulia, cu respectarea tuturor dispoziţiilor speciale impuse de art. 2781 C. proc. pen., a tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, în scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti legale şi temeinice sub toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul petiţionar G.A.V. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 24 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală.
Casează sentinţa penală şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, Curtea de Apel Alba-Iulia.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2749/2010. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 275/2010. Penal → |
|---|
