ICCJ. Decizia nr. 3991/2010. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3991/2010
Dosar nr. 8134/1/2010
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Încheierea din 4 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1562/46/2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate invocate de inculpatul C.L.G. prin apărătorul ales.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La termenul de judecată din 4 octombrie 2010, inculpatul C.L.G. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii legale:
- O.U.G. nr. 134/2005 de modificare a O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, în raport de dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie;
- art. 1 alin. (1) şi alin. (31) şi art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2005 de modificare a O.U.G. nr. 43/2002 (aprobată prin Legea nr. 54/2006), în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (1) din Constituţie;
- art. 151 din O.U.G. nr. 43/2002 introdus prin art. 4 pct. 11 din O.U.G. nr. 24/2004 în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 28, art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 131 - 132 din Constituţie, precum şi art. 6 alin. (1) şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
- art. 911 - art. 916 C. proc. pen., în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 28 din Constituţie, precum şi art. 6 alin. (1) şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ratificată prin Legea nr. 30/1994;
- titlul XVI intitulat ";Modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statului magistraţilor"; şi art. 1 pct. 80 din Legea nr. 247/2005 de modificare a art. 53 din Legea nr. 303/2004 privind numirea în funcţii de conducere a unor magistraţi sub influenţa factorilor politici.
În esenţă, s-a susţinut că, prin normele de lege criticate s-a permis crearea unei instituţii semioculte - Direcţia Naţională Anticorupţie - care funcţionează în afara normelor imperative ale Constituţiei, este instituită în paralel cu Ministerul Public, iar activitatea sa nu este supusă controlului ierarhic direct şi nemijlocit al procurorului general, ceea ce contravine principiilor constituţionale.
S-a mai susţinut că art. 151 din O.U.G. nr. 43/2002 a fost introdus prin ordonanţa de urgenţă, contrar dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi 6 din Constituţie, iar prin posibilitatea dată D.N.A. de a deţine şi utiliza tehnică de înregistrare, s-a creat un serviciu de informaţii clandestin, sustras oricărui control legal.
Neconstituţionalitatea art. 911 - 916 C. proc. pen. s-a invocat în legătură cu posibilitatea efectuării interceptărilor audio-video în faza actelor premergătoare, acuzarea inculpatului şi trimiterea sa în judecată constituindu-se în mod excesiv şi cvasiexclusiv în baza interceptărilor efectuate şi prelucrate cu mijloace tehnice ale D.N.A.
Instanţa de fond a constatat că textele de lege a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei, ceea ce face inutilă trimiterea excepţiilor, spre competentă rezolvare, la Curtea Constituţională.
În legătură cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 911 - 916 C. proc. pen., s-a arătat că aceasta a mai fost examinată de Curtea Constituţională în mai multe decizii, astfel că nu se mai impune o nouă sesizare a Curţii pentru a nu afecta obligativitatea deciziei iniţiale de respingere şi principiul celerităţii procesului penal.
În consecinţă, excepţiile de neconstituţionalitate invocate de inculpat prin apărătorul ales au fost considerate inadmisibile şi respinse ca atare şi, implicit cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În termen legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.L.G., prin avocatul ales.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţiile de neconstituţionalitate ca inadmisibile, substituindu-se, astfel, instanţei de control constituţional.
Instanţa de fond a examinat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma unor condiţii ce nu sunt prevăzute de Legea nr. 47/1992, prin interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din lege.
A solicitat admiterea recursului şi, pe fond, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile ridicate. Totodată, a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, având în vedere că acestea au fost invocate anterior abrogării alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, situaţie în care se impune a se face aplicarea legii mai favorabile.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Din conţinutul dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 rezultă fără echivoc că instanţa în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate poate respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării acesteia numai atunci când excepţia este inadmisibilă întrucât este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3).
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit legii, în soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este competentă să verifice doar îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Instanţa de fond a examinat relevanţa şi pertinenţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi a ajuns la concluzia că textele atacate nu sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei.
În consecinţă, instanţa de fond a respins ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate invocate în loc să se pronunţe doar asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, subrogându-se astfel atribuţiilor exclusiv ale acesteia.
Înalta Curte constată că excepţiile de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 134/2005, art. 1 alin. (1) şi alin. (31) şi art. 4 din O.U.G. nr. 134/2005, art. 151 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 911 - 916 C. proc. pen. întrunesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Este vizată neconstituţionalitatea unei ordonanţe - O.U.G. nr. 134/2005 de modificare a O.U.G. nr. 43/2002 - şi a unor texte de lege din aceste acte normative care au legătură cu soluţionarea cauzei, inculpatul fiind trimis în judecată pe baza actelor de urmărire penală efectuate de D.N.A., în competenţa configurată prin O.U.G. nr. 134/2005 de modificare a O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie.
La dosarul cauzei, există dovezi privind efectuarea de către organele de urmărire penală a unor interceptări şi înregistrări audio/video efectuate în baza dispoziţiilor art. 911 - 916 C. proc. pen., texte de lege a căror constituţionalitate este contestată.
Niciuna dintre aceste prevederi legale nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la aceste excepţii de neconstituţionalitate ridicate de inculpatul C.L.G. prin apărătorul său ales este că dispoziţiile textelor de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6), art. 131 - 132 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 28 din Constituţie.
Cât priveşte excepţia invocată de neconstituţionalitate a Titlului XVII intitulat ";Modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor"; şi a art. 1 pct. 80 din Legea nr. 247/2005 de modificare a art. 53 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale arătate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, astfel că nu poate face obiectul sesizării Curţii Constituţionale.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul C.L.G., va casa încheierea atacată şi, rejudecând, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 134/2005 de modificare a O.U.G. nr. 43/2002, în ansamblu, articolelor 1 alin. (1) şi alin. (31), art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2005 de modificare a O.U.G. nr. 43/2002, articolului 151 din O.U.G. nr. 43/2002 introdus prin art. 4 pct. 1 din O.U.G. nr. 24/2004, art. 911 - 916 C. proc. pen.
Curtea Constituţională va fi sesizată cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate arătate.
În cauză nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate întrucât modificarea normelor de procedură conţinute de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 sunt de imediată aplicabilitate, indiferent de momentul la care s-a susţinut excepţia.
În baza art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.L.G. împotriva Încheierii din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1562/46/2009.
Casează încheierea atacată şi rejudecând:
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a:
- O.U.G. nr. 134/2005 de modificare a O.U.G. nr. 43/2002 în ansamblu;
- art. 1 alin. (1) şi alin. (31) şi art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2005 de modificare a O.U.G. nr. 43/2002;
- art. 151 din O.U.G. nr. 43/2002 introdus prin art. 4 pct. 11 din O.U.G. nr. 24/2004;
- art. 911 - art. 916 C. proc. pen.
Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3986/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1681/2010. Penal → |
|---|
