ICCJ. Decizia nr. 1681/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1681/2010

Dosar nr.35378/3/2009

Şedinţa publică din 29 aprilie 2010

Asupra recursului penal de faţă, constată:

Prin Sentinţa penală nr. 1137 din 16 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă cererea apărării privind schimbarea de încadrare juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. a) şi c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. şi,

în baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. a) şi c) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului M.A.A. la pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat.

Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi d) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă prevenţia de la 29 mai 2009 la zi.

A fost obligat inculpatul către partea civilă M.E. la plata sumei de 100.000 RON daune morale.

A fost respinsă cererea părţii civile privind acordarea cheltuielilor judiciare.

A fost obligat inculpat la 8.000 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Între inculpatul M.A.A. şi partea vătămată M.E. exista o stare conflictuală generată de neînţelegerile ivite în timpul derulării raporturilor de căsătorie; între părţi exista pe rol acţiunea de divorţ, inculpatul şi partea vătămată fiind încă căsătorite la data evenimentelor.

Partea vătămată părăsise domiciliul conjugal şi locuia cu minora M.A.D., în vârstă de 6 ani, într-o garsonieră închiriată, situată în Bucureşti.

După despărţirea în fapt, relaţiile dintre părţi au continuat, inculpatul venind în domiciliul părţii vătămate pentru a-şi vizita fetiţa.

În contextul acestor raporturi, în seara zilei de 19 ianuarie 2009, inculpatul s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate pentru a-i aduce acesteia un act medical necesar la înscrierea la grădiniţă a minorei.

Inculpatul a venit la locuinţa părţii vătămate având asupra sa o geantă cu scule, în care se găsea şi un termometru cu mercur.

În cursul serii, inculpatul a servit masa cu partea vătămată şi fiica sa, după care partea vătămată a mers la culcare, iar inculpatul a mai rămas în compania minorei.

Deşi stabilise de comun acord cu partea vătămată că nu va rămâne în locuinţă peste noapte, inculpatul nu a mai plecat spre casă, dormind în aceeaşi încăpere cu minora şi partea vătămată.

Peste noapte, partea vătămată a observat prezenţa inculpatului în cameră însă nu i-a cerut să plece pentru a nu deranja somnul fiicei sale.

În dimineaţa zilei de 20 ianuarie 2009, în jurul orelor 6,00, inculpatul şi partea vătămată au părăsit împreună locuinţa, deplasându-se spre serviciu cu acelaşi mijloc de transport în comun până la staţia M. de pe B-dul. I.M., unde partea vătămată a coborât din tramvai.

Fără ştirea părţii vătămate, inculpatul s-a reîntors la locuinţa acesteia şi, folosind sculele pe care le avea în geantă, a pătruns în locuinţă.

După ce a intrat în casă, inculpatul i-a dat minorei o cană cu lapte şi a condus-o în cameră, el intrând în bucătărie.

Aici, inculpatul a scos din pachetul de ţigări al părţii vătămate două ţigări, în care a introdus mercur din termometrul pe care îl avea în geantă.

În acest scop, inculpatul a utilizat o scobitoare din lemn pentru a extrage tutunul din ţigări, după care a introdus mercurul în canalul astfel creat, a reintrodus tutunul, iar apoi l-a tasat prin bătăi succesive. Întregul procedeu utilizat a fost observat de minoră prin uşa întredeschisă a bucătăriei.

Cele două ţigarete cu mercur au fost reintroduse în pachetul original, pachet ce a rămas pe masa din bucătărie, unde fusese lăsat de partea vătămată.

La scurt timp după finalizarea acestei activităţi, în locuinţa părţii vătămate a intrat şi martora T.M. care fusese rugată de partea vătămată să ducă minora la grădiniţă.

Inculpatul a plecat din locuinţă în acelaşi timp cu martora şi fetiţa sa, însoţindu-le la grădiniţă.

În jurul orelor 22,00, partea vătămată a revenit la domiciliu; intenţionând să fumeze, partea vătămata a mers la bucătărie şi a luat o ţigară din pachetul pe care îl avea pe masă, observând că respectiva ţigaretă era neobişnuit de grea şi prezenta pete albicioase.

Imediat, partea vătămată a chemat-o pe vecina sa, martora T.M., care a observat şi ea ţigara în cauză, constatând că şi o altă ţigară din pachet se prezenta în mod similar.

Partea vătămată a ambalat pachetul şi cele două ţigări şi le-a dat spre păstrare martorei, bănuind că inculpatul introdusese droguri în respectivele ţigări.

A doua zi, partea vătămată a observat pe masa de bucătărie şi câteva fragmente de mercur, pe care le-a adunat într-o cutie şi le-a depozitat într-un loc ferit.

Aceste fragmente de mercur, precum şi pachetul şi cele două ţigări au fost predate organelor de poliţie odată cu formularea plângerii penale.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 17 aprilie 2009 întocmit de I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică, s-a stabilit că în interiorul celor două ţigarete se găsea cantitatea de 5,4 grame mercur, substanţă care, prin inhalare sub formă de vapori, cauzează decesul, doza letală fiind de aproximativ 2,5 grame mercur evaporat.

Pe baza acestor elemente şi a situaţiei de fapt reţinute, prima instanţă a constatat că acţiunea inculpatului avea în mod obiectiv aptitudinea de a provoca decesul victimei şi că în scopul obţinerii acestui rezultat, inculpatul acţionase cu intenţie directă.

În drept, activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a fost încadrată în dispoziţiile art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. a) şi c) C. pen., forma agravată de infracţiune fiind atrasă de comiterea faptei cu premeditare şi asupra unei rude apropiate.

Sub acest aspect, au fost înlăturate susţinerile formulate în apărare de către inculpat, care a arătat că nu a intenţionat decât să o sperie pe partea vătămată şi că, în scopul împiedicării producerii rezultatului periculos pentru viaţă, ar fi avertizat partea vătămată să nu fumeze respectivele ţigări.

S-a reţinut de către instanţă că maniera elaborată în care a fost pregătită săvârşirea faptei excludea posibilitatea ca inculpatul să nu fi acţionat cu intenţie, în scopul uciderii părţii vătămate, conduita avută şi ulterior executării activităţii infracţionale demonstrând că nu a luat nicio măsură în vederea evitării producerii rezultatului.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul a executat şi acte materiale de pregătire a activităţii infracţionale, procurând mai întâi mercurul pe care apoi l-a folosit pentru pregătirea ţigărilor ce urmau a fi fumate de partea vătămată, rezoluţie infracţională ce a fost menţinută pe tot parcursul desfăşurării acţiunii ilicite, rezultând astfel premeditarea în conceperea faptei.

Sub aspectul individualizării pedepsei, aceasta s-a făcut cu observarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de modul şi mijloacele de comitere a faptei, de circumstanţele personale ale inculpatului, precum şi de împrejurările concrete în care inculpatul a acţionat.

În acest sens, a fost subliniată împrejurarea că actele materiale de executare s-au efectuat în prezenţa minorei şi că substanţa folosită cu intenţia de a obţine moartea victimei era aptă să cauzeze suferinţe înainte de survenirea decesului.

Ca urmare, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată spre maximul prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie.

Ca pedeapsă accesorie şi complementară au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., reţinându-se că raportat la gravitatea faptei şi la împrejurările în care s-a acţionat, inculpatul era nedemn de exercitarea acestor drepturi.

Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de inculpatul M.A.A., criticându-se în principal, în soluţia de condamnare şi, în subsidiar, încadrarea juridică a faptei prin reţinerea agravanţei prevăzute de art. 175 lit. a) C. pen. şi individualizarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 37/A din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins apelul inculpatului, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanţă asupra existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului au fost corect reţinute de prima instanţă, pe baza unei analize complete şi coroborate a probelor administrate în cauză.

De asemenea, s-a constatat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a fost corespunzător încadrată juridic, fiind îndeplinite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat în circumstanţele prevăzute de art. 175 lit. a) şi c) C. pen.

În considerentele deciziei pronunţate în apel, au fost examinate criticile inculpatului invocate în susţinerea cererii de achitare formulată pe temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi, în subsidiar, ale dispoziţiilor art. 10 lit. d) din acelaşi cod.

S-a arătat de către instanţa de prim control judiciar că vinovăţia inculpatului rezulta din ansamblul probelor administrate în cauză, cu referire specială la declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei T.M. şi la concluziile rapoartelor ştiinţifice efectuate.

S-a reţinut că substanţa introdusă în ţigările expertizate era aptă să producă decesul, iar cantitatea de mercur conţinută de o singură ţigară era suficientă să asigure producerea rezultatului.

În aceste condiţii, s-a arătat că nu era esenţial aspectul privitor la stabilirea dozei ce ar fi putut fi inhalată şi severitatea intoxicaţiei ulterioare, câtă vreme inhalarea de vapori de mercur ce ar fi rezultat din cantitatea de substanţă conţinută de o singură ţigară conducea la moartea sigură a persoanei, conform concluziilor clar şi precis exprimate de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R.

De asemenea, s-a constatat că mijloacele de probă administrate în cauză au fost obţinute cu respectarea dispoziţiilor legale, înlăturându-se susţinerile apărării privind imposibilitatea de folosire în proces a ţigărilor prezentate organelor de urmărire penală de către partea vătămată.

Sub acest aspect, s-a reţinut că ţigările expertizate au fost predate în vederea efectuării constatărilor ştiinţifice după ambalare, sigilare, ştampilare de către organele de urmărire penală.

Au fost înlăturate şi celelalte critici ale inculpatului vizând greşita condamnare, reţinându-se că din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei T.M., precum şi din transcrierea convorbirilor telefonice înregistrate nu rezulta ca inculpatul să fi întreprins vreo acţiune de împiedicare a producerii rezultatului înainte de descoperirea faptei, pentru a putea fi incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 22 C. pen.

În plus, s-a arătat că activitatea desfăşurată de inculpat fusese concepută şi executată de o asemenea manieră încât să determine decesul părţii vătămate şi numai din cauze străine de voinţa sa a putut fi evitat producerea rezultatului urmărit.

Ca urmare, s-a constatat că fapta nu a fost absurd concepută, constituind o tentativă pedepsibilă.

În ceea ce priveşte elementul circumstanţial al premeditării, instanţa de apel a apreciat că natura substanţei folosite şi modul de introducere a acesteia în ţigări demonstra că anterior trecerii la acţiune inculpatul chibzuise asupra modalităţii şi a mijloacelor de realizare.

S-a constatat că activitatea propriu-zisă a fost precedată de acte de pregătire privind identificarea şi procurarea substanţei toxice şi crearea oportunităţilor de a avea acces în locuinţă şi la obiectele părţii vătămate.

Referitor la individualizarea pedepsei inculpatului, instanţa de apel a constatat că aceasta a fost stabilită cu observarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dându-se eficienţa cuvenită circumstanţelor personale ale inculpatului şi gravităţii deosebite a faptei săvârşite, determinată prin raportare la modul şi mijloacele folosite şi urmarea ce s-ar fi putut produce, precum şi celelalte împrejurări legate de faptul că inculpatul acţionase în domiciliul părţii vătămate şi în prezenţa fiicei lor minore.

Natura faptei săvârşite şi modul de operare, alături de celelalte criterii reţinute de prima instanţă, au impus concluzia că şi pedeapsa complementară şi accesorie aplicate inculpatului au fost corespunzător stabilite în conţinut, fiind justificată concluzia că inculpatul era nedemn să exercite drepturile părinteşti şi cel de a fi tutore sau curator, în condiţiile în care acceptase ideea de a lipsi minora de suportul matern şi de a-i produce astfel puternice suferinţe psihice.

Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.A.A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs scrise şi în cadrul dezbaterilor orale au fost reiterate criticile privitoare la greşita condamnare a inculpatului şi greşita încadrare juridică, cererile formulate în sensul achitării inculpatului şi pentru înlăturarea circumstanţei agravante a premeditării din încadrarea de omor calificat, fiind susţinute cu aceleaşi argumente prezentate şi în faţa instanţei de apel.

S-a susţinut de către apărare că probatoriul cauzei nu demonstra neechivoc că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat ori că activitatea materială concret desfăşurată de acesta realizează în drept elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat.

S-a arătat în acest sens că plângerea părţii vătămate fusese formulată după aproape două luni de la data consumării faptei, iar în tot acest interval de timp, pachetul de ţigări ce constituia principalul mijloc de probă se aflase în posesia martorei T.M. şi a numitului V., lucrător de poliţie ce nu a fost ulterior identificat. Respectivul lucrător de poliţie nu ar fi încheiat un proces-verbal care să constate faptul primirii ţigărilor de la partea vătămată şi elementele de identificare ale acestora, pentru a exista garanţia că pachetul de ţigări ce a predat ulterior organelor de poliţie şi expertizat în cursul cercetărilor era unul şi acelaşi cu cel asupra căruia acţionase inculpatul în locuinţa părţii vătămate.

În aceste condiţii, reţinând că din declaraţiile părţii vătămate rezulta că respectivul lucrător de poliţie o informase cu privire la existenţa mercurului din ţigări anterior sesizării organelor de cercetare penală, iar o asemenea constatare nu se putea efectua decât prin scoaterea tutunului şi reintroducerea lui în ţigări, apărarea a solicitat ca acest mijloc de probă să fie înlăturat din examinare, ca fiind obţinut în mod ilegal.

Pe cale de consecinţă, s-a invocat inexistenţa faptei în materialitatea ei, menţionându-se că lipsea orice dovadă în sensul că pachetul de ţigări expertizat era cel din locuinţa părţii vătămate ori că persoanele care l-au avut în păstrare sau spre verificare nu i-au schimbat conţinutul în totalitate cu unul asemănător.

De asemenea, s-a arătat că nici raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză nu constituia o probă suficientă în stabilirea vinovăţiei inculpatului, având în vedere că respectiva lucrare nu furniza informaţii complete cu privire la toate aspectele pe care le ridica problematica cauzei.

În acest sens, s-a menţionat că raportul de constatare nu preciza dacă ţigările expertizate proveneau sau nu din acelaşi pachet, care era cantitatea exactă de mercur conţinută de o singură ţigară şi puritatea substanţei, cantitatea de mercur ce se poate volatiliza în timpul arderii unei ţigări şi dacă prin filtrul acesteia putea trece întreaga cantitate de mercur.

Totodată, a fost invocat caracterul pur teoretic al concluziilor formulate în legătură cu cantitatea de mercur apreciată a constitui doză letală, subliniindu-se omisiunea expertului de a analiza impactul ce s-ar fi produs asupra sănătăţii părţii vătămate prin raportare la Constituţia fizică a acesteia.

Cu această argumentare, s-a solicitat instanţei înlăturarea din examinare a respectivei constatări tehnico-ştiinţifice, precum şi a concluziilor experimentului judiciar şi testul poligraf privind detectarea comportamentului simulat, aceste din urmă probatorii apreciate ca nefiind relevante cauzei.

Pentru toate aceste motive, apărarea a solicitat achitarea inculpatului pe temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, achitarea conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinându-se că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide.

În cadrul criticii formulate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., s-a solicitat înlăturarea din încadrarea juridică a circumstanţei săvârşirii faptei cu premeditare, susţinându-se că în speţă nu erau îndeplinite condiţiile de existenţă ale agravanţei prevăzute de art. 175 lit. a) C. pen.

S-a arătat că în cauză nu există elemente care să concretizeze desfăşurarea unor activităţi de pregătire a infracţiunii, inculpatul acţionând fără o prealabilă chibzuire şi reflectare asupra consecinţelor faptei sale.

În subsidiar, apărarea a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia, inclusiv prin reţinerea de circumstanţe atenuate judiciare, pe baza bunei conduite avute înainte şi după comiterea faptei, menţionându-se în acest sens şi scopul în vederea căruia s-a acţionat şi încercările repetate ale inculpatului de a împiedica producerea rezultatului.

De asemenea, s-a solicitat modificarea conţinutului pedepsei accesorii şi complementare prin înlăturarea interdicţiei privind exercitarea drepturilor părinteşti, invocându-se în acest sens ataşamentul inculpatului faţă de minora rezultată din căsătorie şi modalitatea adecvată în care şi-a îndeplinit îndatoririle părinteşti.

Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din situaţia de fapt corect stabilită de instanţele anterioare, pe baza unei analize atente şi coroborate a probelor administrate, se reţine că acuzaţiile aduse inculpatului constau în fapta de a fi introdus mercur în cantitate aproximativă de 5,4 grame în ţigările ce urmau a fi fumate de partea vătămată M.E., vaporii toxici emişi la temperatura de ardere, prin inhalare, fiind de natură a determina afectarea severă şi structurală a organelor interne, cu provocarea decesului persoanei.

Prin declaraţiile date în cursul procesului proces penal, inculpatul nu a contestat faptul că a introdus mercur în ţigările părţii vătămate, ci doar împrejurările şi scopul în vederea căruia a desfăşurat respectiva activitate, susţinând că a acţionat fără premeditare şi cu intenţia de a induce părţii vătămate o stare de temere.

De asemenea, s-a susţinut că activitatea desfăşurată nu era proprie producerii rezultatului morţii, invocându-se în acest sens insuficienţa şi lipsa de precizie a concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R.

Cu privire la susţinerile şi apărările formulate, Înalta Curte constată că probele ştiinţifice administrate în cauză coroborate cu declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei T.M. şi conţinutul convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi partea vătămată ulterior evenimentelor din 20 ianuarie 2009, confirmă pe deplin concluzia instanţelor în sensul existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului.

Astfel, se reţine că prin constatarea tehnico-ştiinţifică criminalistică a fost determinată cantitatea exactă de mercur existentă în ţigările expertizate, rezultând că din interiorul celor 3 ţigări cu greutate sporită şi de pe folia în care erau ambalate separat 2 din cele 3 ţigări a fost extrasă cantitatea totală de 5,4 grame mercur.

De asemenea, a fost determinată şi greutatea exactă a cantităţii de mercur conţinută de fiecare ţigară în parte, procedându-se în acest scop la măsurarea tuturor ţigărilor din pachet.

Cu excepţia ţigărilor cu greutate sporită şi care înregistrau valori diferite între ele, toate celelalte ţigări aveau o greutate cuprinsă între 0,0771 - 0,824 grame.

Cele 3 ţigări în discuţie cântăreau fiecare în parte 1,139 grame, 3,022 grame şi, respectiv, 3,657 grame.

Din verificarea directă a conţinutul celor 3 ţigări a rezultat că diferenţa de greutate dintre acestea şi oricare altă ţigară din pachet o constituia mercurul descoperit în interior.

Raportând greutatea acestor 3 ţigări la valoarea maximă pe care o înregistra oricare altă ţigară din pachet, rezultă o diferenţă de mercur de 0,315 grame pentru ţigara care cântărea de 1,139 grame, 2,198 grame pentru ţigara de 3,022 grame şi 2,833 grame pentru ţigara de 3,657 grame.

Potrivit aceluiaşi raport de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică, cantitatea de 2,5 grame mercur, prin inhalare sub formă de vapori, era suficientă pentru a produce decesul persoanei.

Prin urmare, se constată că cel puţin una dintre cele 3 ţigări din pachetul părţii vătămate conţinea cantitatea de mercur indicată de specialişti ca fiind periculoasă pentru viaţă.

De asemenea, experimentul judiciar efectuat în cauză a stabilit că temperatura de ardere a unei ţigări asigura vaporizarea mercurului.

În raport de toate aceste elemente, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă, cât şi instanţa de prim control judiciar au apreciat că fapta inculpatului constituie o tentativă pedepsibilă la infracţiunea de omor calificat, modul cum a fost concepută şi executată activitatea infracţională fiind proprie producerii rezultatului morţii, rezultat ce a fost evitat din cauze străine de voinţa inculpatului.

Din acelaşi motiv, nu poate fi primită nici susţinerea inculpatului în sensul că prezenţa mercurului în ţigări putea fi uşor sesizată de partea vătămată cu ocazia aprinderii unei ţigări câtă vreme cauza de neproducere a rezultatului în ipoteza menţionată este total independentă de conceperea şi executarea activităţii infracţionale.

Tentativa absolut improprie care, conform art. 20 alin. (3) C. pen., nu cade sub incidenţa legii penale, există atunci când mijloacele utilizate, prin natura lor, în orice condiţii şi de oricine ar fi folosite, nu ar putea duce, în nicio împrejurare, la producerea rezultatului dorit (Decizia nr. 2340/1980 a fostului Tribunal Suprem).

Or, în speţă, aşa cum bine a subliniat instanţa de prim control judiciar, substanţa utilizată de inculpat era aptă şi suficientă să provoace decesul persoanei şi numai diligenţa părţii vătămate a făcut posibilă evitarea rezultatului urmărit.

De asemenea, se constată că inculpatul a acţionat cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe, şi după o prealabilă chibzuinţă asupra acţiunii pe care urma să o comită.

Şi în aprecierea Înaltei Curţi, natura substanţei folosite şi modalitatea de utilizare a acesteia demonstrează existenţa unei rezoluţii infracţionale anterioare desfăşurării actelor de executare propriu-zisă, hotărâre ce a fost exteriorizată prin activităţi materiale de pregătire a infracţiunii.

Se reţine în acest sens că inculpatul s-a informat cu privire la efectele produse de intoxicaţia cu mercur, a procurat substanţa şi a folosit-o într-o cantitate ce asigura decesul persoanei căreia îi era destinată, toate acestea în aşteptarea ocaziei de a avea acces în locuinţă şi la obiectele părţii vătămate.

Introducerea mercurului în ţigări nu a fost facil de realizat, implicând mai multe operaţiuni succesive şi folosirea unui instrument ajutător, ceea ce demonstrează că fapta fusese plănuită anterior, concluzie desprinsă şi din împrejurarea că inculpatul nu a ezitat să săvârşească actele de executare, deşi în locuinţa părţii vătămate se afla şi fiica sa minoră.

Acest fapt confirmă o anume determinare în săvârşirea faptei şi o reflecţie suficient de îndelungată asupra hotărârii de a ucide partea vătămată.

Ca urmare, nu se poate vorbi de o intenţie spontană în comiterea faptei, inculpatul acţionând cu premeditare şi în scopul de a suprima viaţa părţii vătămate cu care era încă căsătorit.

De asemenea, se reţine că nici după consumarea evenimentelor, inculpatul nu a încercat înlăturarea consecinţelor faptei sale, din discuţiile telefonice purtate de inculpat cu partea vătămată şi ataşate dosarului cauzei, rezultând că acesta a lăsat la alegerea părţii vătămate dacă să fumeze sau nu respectivele ţigări.

În consecinţă, vor fi înlăturate criticile formulate împotriva soluţiei de condamnare, precum şi cererea privind schimbarea de încadrare juridică.

Totodată, se constată că nici susţinerea privitoare la pretinsa alterare a conţinutului ţigărilor expertizate înainte de predare acestora către organele de cercetare penală nu este întemeiată.

Apărarea a susţinut că numai prin verificarea nemijlocită a ţigărilor corp delict se putea stabili felul substanţei din interior, rezultând astfel că persoana care informase partea vătămată despre existenţa mercurului din ţigări putea modifica ea însăşi cantitatea de mercur găsită în interior.

Înalta Curte arată însă că în condiţiile în care s-a stabilit că inculpatul a acţionat cu premeditare, obţinând şi procurând mercurul care asigura punerea în executare a rezoluţiei infracţionale, nu există motive rezonabile care să facă credibilă susţinerea că o terţă persoană neimplicată în evenimente avea interesul de a modifica conţinutul cantitativ al mercurului din ţigări.

Dimpotrivă, inculpatul a ştiut ce anume cantitate de mercur era periculoasă pentru viaţă, precum şi condiţiile în care respectiva substanţă devenea toxică şi asigura decesul persoanei.

Aceste informaţii au fost dinainte obţinute de către inculpat şi folosite în vederea realizării scopului în vederea căruia a acţionat.

Ca atare, nu poate fi primită susţinerea inculpatului că o altă persoană ar fi modificat conţinutul iniţial de mercur introdus în ţigările ce urmau a fi fumate de partea vătămată, inculpatul fiind cel care a procurat şi introdus în ţigări cantitatea de mercur suficientă pentru realizarea scopului propus.

Cu aceste precizări rămân valabile toate celelalte observaţii formulate de instanţa de apel privind legalitatea şi utilitatea probatoriilor din proces, probele ştiinţifice administrate în cauză furnizând informaţii complete în ceea ce priveşte starea de fapt şi vinovăţia inculpatului.

De asemenea, se constată că adresa de răspuns emisă de I.N.M.L. M.M. privind imposibilitatea stabilirii gradului de intoxicaţie ce ar fi rezultat din fumarea unei ţigări şi a efectelor concrete produse asupra sănătăţii părţii vătămate nu influenţează cu nimic existenţa faptei ca atare, vinovăţia inculpatului rezultând din modul cum a fost concepută şi executată activitatea infracţională şi care era aptă să conducă la decesul părţii vătămate.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri de aplicare a unui regim sancţionator mai blând şi nici împrejurări care să justifice reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare, având în vedere contextul de săvârşire a faptei şi modul în care inculpatul a acţionat în vederea realizării scopului propus.

Se reţine în acest sens că inculpatul a manifestat o determinare neobişnuită în executarea hotărârii infracţionale, realizând operaţiunile minuţioase de introducere a mercurului în ţigări în domiciliul şi în prezenţa fiicei sale minore, iar ulterior, nu a luat nicio măsură pentru a împiedica rezultatul ce s-ar fi putut produce, deşi a avut o asemenea posibilitate.

Acest comportament demonstrează o periculozitate socială deosebită a inculpatului şi imprimă un plus de gravitate faptei săvârşite.

Înalta Curte constată că toate aceste elemente, precum şi cele evidenţiate de instanţele anterioare, justifică pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului şi conţinutul pedepsei accesorii şi complementare, modalitatea concretă de comitere a faptei şi circumstanţele în care inculpatul a acţionat, demonstrând că este nedemn de a exercita drepturile părinteşti.

În raport de cele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului M.A.A. va fi respins ca nefondat şi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va fi dedusă din pedeapsă durata prevenţiei la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat M.A.A. împotriva Deciziei penale nr. 37/A din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate recurentului-inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 29 mai 2009 la 29 aprilie 2010.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2010.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 3991/2010. Penal. Excepţie de...  ICCJ. Decizia nr. 1691/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1681/2010. Penal