ICCJ. Decizia nr. 398/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 398/2010
Dosar nr. 618/64/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 81/F din 5 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 618/64/2009 s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petiţionarul Z.J.D. Jr. împotriva Rezoluţiei dată în Dosarul nr. 348/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
A menţinut rezoluţia atacată.
A obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
La data de 2 decembrie 2008, petiţionarul Z.J.D. Jr. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov solicitând tragerea la răspundere penală a numitei M.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., uz de fals prev. art. 291 C. pen. şi înşelăciune prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Din conţinutul plângerii a rezultat că în data de 11 iunie 2003 în timp ce era căsătorit cu D.Z., sora acesteia, M.M. a întocmit în fals un înscris intitulat „Voluntary Relinquishment of License” şi un altul numit „Affidavit of Service” care fac referire directă la el şi care, folosite în faţa autorităţilor americane, i-au produs prejudicii întrucât nu a înţeles să renunţe vreodată la libera practică a medicinei. Aceste acte, se reţine că, au fost autentificate de notarul public U.O. iar cel de-al doilea conţine menţiunea nereală conform căreia M.M. ar avea calitatea de avocat autorizat de legislaţia română.
Prin Rezoluţia din data de 01 iunie 2009 dată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov - sesizat prin declinare de competenţă - s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) şi j) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public U.O., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 290 alin. (1) C. pen., precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de M.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
S-a reţinut, în esenţă că, nu au rezultat indicii în sensul că semnătura persoanei vătămate ar fi fost contrafăcută, scanată sau copiată de altă persoană, în lipsa originalului documentului neputându-se realiza o constatare grafologică. De asemenea nu a rezultat că cele două înscrisuri ar fi fost întocmite la biroul notarului public U.O., actele nefiind înregistrate la acest birou şi nu respectă forma actelor autentice române.
Totodată s-a reţinut că pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În raport de actele premergătoare dispuse şi efectuate în cauză, instanţa de fond a constatat că în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune pretins a fi fost săvârşită de intimata M.M. - constând în aceea că, în mod nereal, în înscrisul intitulat „Affidavit of Service” este consemnată calitatea acesteia de avocat - fapta în materialitatea ei a mai făcut obiectul cercetărilor iar prin Rezoluţia nr. 257/P//2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Prin Sentinţa penală nr. 148 din 29 ianuarie 2007 pronunţată de Judecătoria Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 236/R din 30 martie 2007 a Tribunalului Braşov, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionar.
În atare condiţii, instanţa de fond a constatat pe de o parte incidenţa dispoziţiilor art. 2781 alin. (11) C. proc. pen. iar pe de altă parte împlinirea termenului de prescripţie pentru infracţiunile prevăzute de art. 296 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs petiţionarul Z.J.D. Jr. solicitând casarea acesteia şi în cadrul rejudecării admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
În motivele scrise de recurs se arată că în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune nu a intervenit prescripţia astfel că, se impune a fi continuate cercetările, aspectele inserate în plângerea iniţială fiind reale.
Se arată, de asemenea că, petiţionarul are calitate de parte vătămată suportând şi în prezent consecinţele juridice ale înscrisului falsificat de M.M. în condiţiile în care acesta nu a fost desfiinţat de autorităţile judiciare competente.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul în temeiul dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen. cu referire la art. 278 alin. (7) C. proc. pen. constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (11) C. proc. pen., în situaţia prevăzută în alineatul 8 lit. a) - respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată - persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul din cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate rezultă că aceeaşi persoană poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă numai dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative şi anume: a) anterior, judecătorul, prin hotărâre definitivă a dispus menţinerea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală; b) să se fi descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul din cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen.
Cu privire la prima condiţie, legea cere să se fi pronunţat o hotărâre definitivă prin care s-a menţinut rezoluţia sau ordonanţa atacată. Prin urmare, condiţia nu este îndeplinită atunci când s-a dat rezoluţia, respectiv ordonanţa procurorului dar care nu a fost supusă controlului judecătoresc în procedura specială instituită prin art. 2781 C. proc. pen.
Cât priveşte a doua condiţie legiuitorul se referă la „fapte şi împrejurări noi” acestea fiind fapte probatorii care pot contribui la soluţionarea corectă a cauzei.
În fine, sintagma „nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală” aceasta înseamnă că noile fapte şi împrejurări sunt aduse la cunoştinţa organului de urmărire penală pentru prima dată de persoana vătămată, după ce iniţial se dispusese neînceperea urmăririi penale cu privire la aceeaşi persoană.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că intimata M.M. a mai fost cercetată pentru infracţiunea de înşelăciune - reţinându-se că menţiunea din cuprinsul înscrisului privind calitatea de avocat a acesteia se datorează unei erori a avocatului din S.U.A care a redactat declaraţia - iar prin Rezoluţia nr. 257/P/2005 din 26 octombrie 2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 257/P/2005 a fost respinsă prin Sentinţa penală nr. 148 din 29 ianuarie 2007 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 164/197/2005.
Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 236/R din 30 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 164/197/P/2005.
În atare condiţii, cum petiţionarul nu a indicat fapte sau împrejurări noi în sensul arătat de dispoziţiile prevăzute în art. 2781 alin. (11) C. proc. pen., aceeaşi persoană nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă.
Cât privesc celelalte infracţiuni, în raport de data la care se pretinde că au fost săvârşite - 11 iunie 2003 pentru actul „Voluntary Relinquishment of License” şi 2 februarie 2004 pentru înscrisul intitulat „Affidavit of Service” - şi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile prevăzute de art. 296, art. 288 alin. (1), art. 290 alin. (1) şi art. 291 C. pen., în mod corect s-a constatat ca fiind împlinit termenul de prescripţie.
Pe cale de consecinţă, existând o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată de instanţa de fond sunt legale şi temeinice.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul Z.J.D. Jr. împotriva Sentinţei penale nr. 81/F din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Z.J.D. Jr. împotriva Sentinţei penale nr. 81/F din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1638/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3984/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
