ICCJ. Decizia nr. 3984/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3984/2010
Dosar nr. 191/46/2010
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Sentinţa penală nr. 62/F din 5 iulie 2010, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.A. împotriva Ordonanţei din 26 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Pentru a hotărî astfel, verificând rezoluţia conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a reţinut şi motivat următoarele:
La data de 12 martie 2010, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti plângerea penală formulată de persoana vătămată M.A. împotriva făptuitorilor: D.M., avocat în cadrul Baroului Argeş, pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă, ameninţare şi calomnie, prevăzute de art. 193, art. 205 şi art. 206 C. pen., şi F.E., executor judecătoresc, pentru abuz contra intereselor persoanelor, ameninţare şi mărturie mincinoasă.
În privinţa primului făptuitor, a susţinut persoana vătămată că acesta i-a adresat, în lunile ianuarie şi februarie 2009, ameninţarea că îl va interna la Spitalul Vedea şi că îi va vinde casa din str. T., Piteşti, cu ajutorul executorului judecătoresc, iar cu ocazia interogatoriului pe care l-a redactat, în mod tendenţios i-a solicitat să recunoască faptul că ar fi fost internat la spitalul de boli psihice şi i-a cerut să precizeze diagnosticul, după care, cu ocazia unei cercetări la faţa locului, în prezenţa judecătorului ce se deplasase la teren, ar fi afirmat din nou despre persoana vătămată că suferă de boli psihice şi că a făcut puşcărie.
Executorului reclamat i se impută că ar fi complice la fapta de mărturie mincinoasă, fiind instigat de către avocatul D.M.
În urma efectuării actelor premergătoare procurorul a dispus, prin Ordonanţa din 26 noiembrie 2009, neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi făptuitori, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând faptele reclamate.
S-a stabilit de către procuror că între familia M. şi familia T. există mai multe litigii, unul dintre acestea făcând obiectul Dosarului civil nr. 8915/280/2008.
La termenul de judecată din 28 ianuarie 2009, intimatul D.M., avocat al familiei T., a solicitat proba cu interogatoriul reclamantului M.A., iar printre întrebările puse a fost şi aceea dacă a fost internat la Spitalul Vedea de mai multe ori şi dacă este de acord să depună acte medicale care să ateste aceasta. Întrebările au fost respinse de instanţă.
Întrucât art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 prevede că avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată cu respectarea prevederilor alin. (5), în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie, procurorul a concluzionat că întrebările din interogatoriu nu constituie insultă ori calomnie.
Celelalte fapte imputate intimatului nu au fost evidenţiate prin vreunul din actele de urmărire penală efectuate.
Tot astfel, executorul judecătoresc, la solicitarea creditorilor T.C., S.M.C. şi T.I.S., a întocmit somaţie către M.E. şi M.A., în vederea achitării unei sume de bani.
Executarea silită a fost suspendată provizoriu de către instanţă, la cererea debitorilor, însă probele administrate nu au oferit niciun indiciu despre comiterea de către intimat a faptelor reclamate.
La data de 5 ianuarie 2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus, prin Rezoluţia nr. 907/II/2/2009, respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petiţionarul M.A. împotriva ordonanţei sus-menţionate, pe motiv că executorul judecătoresc a respectat întocmai dispoziţiile legale, punând în executare o hotărâre judecătorească definitivă, iar intimatul D.M. nu a comis nicio infracţiune prin adresarea de întrebări, cu ocazia interogatoriului încuviinţat de instanţă şi nici nu a comis fapte de insultă, calomnie ori ameninţare împotriva petentului, declaraţiile martorilor care au fost audiaţi fiind contradictorii în această privinţă.
Pentru acest motiv, s-a dat eficienţă principiului prezumţiei de nevinovăţie, ce operează în favoarea făptuitorului.
Într-adevăr, apărătorul ales al părţilor adverse nu poate fi tras la răspundere penală pentru susţinerile pe care le-a făcut cu ocazia administrării unei probe admise de judecător, în favoarea sa operând dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, modificată, potrivit cărora avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată şi cu respectarea prevederilor alin. (5), în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului.
În legătură cu celelalte fapte, pretins a fi fost comise cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, susţinerile persoanei vătămate sunt confirmate doar de soţia acestuia, M.E., în vreme ce ceilalţi martori audiaţi de procuror, prezenţi la data de 30 ianuarie 2009 în locul în care se aflau părţile, împreună cu magistratul judecător, declară că intimatul nu a făcut astfel de afirmaţii, ci doar părţile pe care acesta le apăra.
În atare situaţie, în mod judicios procurorul a dat eficienţă principiului înscris în art. 52 C. proc. pen., dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul avocat.
Referitor la intimatul F.E., faptele ce i se impută acestuia nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă şi, de altfel, petiţionarul a precizat în mod expres în plângere că nu mai doreşte ca acesta să fie cercetat de procuror, fiind mulţumit de atitudinea adoptată ulterior de executorul judecătoresc.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul.
Prin motivele de recurs scrise a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică, susţinând în esenţă următoarele:
- instanţa nu a verificat legalitatea şi temeinicia ordonanţei şi nu a observat că a reclamat săvârşirea unor fapte în formă continuată, referirea la insultă, ameninţare şi calomnie, (…) la diferite intervale de timp de către D.M.
- instanţa nu a luat în considerare declaraţiile petentului şi ale martorului P.C., P.N.D. şi M.E., probe din care rezultă că făptuitorul este vinovat şi nu se poate prevala de dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, pentru că faptele nu au fost comise în sala de judecată.
- încadrarea juridică dată faptelor reclamate este greşită şi greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pe considerentul că faptele nu există, referirea la infracţiunea prevăzută de art. 193, art. 205 şi art. 206 C. pen. - deşi a probat că făptuitorul şi-a pus în practică ameninţările - acest aspect nu a fost luat în considerare.
Recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţa învestită cu soluţionarea plângerii formulată de petent, nemulţumit de soluţia adoptată de procuror, a verificat conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a constatat că soluţia este legală şi temeinică.
Printr-o motivare argumentată, Curtea a respins plângerea ca nefondată, soluţie care este legală şi temeinică.
Nemulţumirile petentului în legătură cu activitatea desfăşurată de făptuitorul D.M. şi executorul judecătoresc F.E. au la bază neînţelegerile dintre petent şi vecinii acestuia, între care aşa cum însuşi petentul recunoaşte, s-au purtat zeci de procese timp de mai mulţi ani.
În cadrul acestor procese, cum a fost şi în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 8915/280/2008 la termenul din 28 ianuarie 2009, avocatul D.M. (făptuitor), printre întrebările din proba cu interogatoriu luat petentului M., a cerut acestuia să răspundă dacă a fost internat în Spitalul Vedea. Discuţiile în contradictoriu în cadrul unor procese, cercetări la locul faptei sau executări sunt inerente câtă vreme fiecare din părţi consideră că adevărul, dreptatea sunt de partea sa. Chiar dacă ar fi adevărate, afirmaţiile de genul „o să-ţi iau casa” şi „o să te las fără casă”, „o să te internez în spital” nu sunt nici ofensatoare şi nici ameninţări care să întrunească conţinutul constitutiv al infracţiunii de ameninţare prevăzut de art. 193 C. pen.
De altfel, aşa cum se motivează în sentinţa supusă recursului de faţă, faptele pretins a fi comise cu ocazia cercetării la faţa locului sunt confirmate doar de soţia petentului, în timp ce din declaraţiile celorlalţi martori prezenţi alături de părţi şi magistratul judecător nu rezultă acest lucru.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.A. împotriva Sentinţei penale nr. 62/F din 5 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 398/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1647/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
