ICCJ. Decizia nr. 4057/2010. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4057/2010
Dosar nr. 06443/99/2009
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 110 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Iaşi, secţia penală şi minori, a fost condamnat inculpatul I.S.A. (studii 5 clase, necăsătorit, fără ocupaţie) în baza art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1057 din 6 aprilie 2006 şi contopirea restului rămas neexecutate de 480 de zile cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 6 luni închisoare, în total 6 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a b) şi e) C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 septembrie 2009 la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 RON, daune morale către partea civilă I.A., sumă la care inculpatul a achiesat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că la data de 1 septembrie 2009, în jurul orelor 19:30, inculpatul I.S.A., zis „R.”, a abordat-o pe minora I.A., în vârstă de 14 ani şi 2 luni, într-o zonă izolată de la marginea satului D., unde, prin constrângere fizică, a încercat să o supună unui raport sexual, sens în care i-a aplicat părţii vătămate lovituri în zona feţei, a încercat să o sugrume, continuând să-i înfrângă rezistenţa, însă nu a reuşit să consume actul infracţional datorită opoziţiei minorei, care s-a dovedit eficientă.
Pe parcursul derulării agresiunii, inculpatul a afirmat în mod repetat că vrea să întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată, căreia îi spunea totodată că „nu scapă”, aspect ce conturează intenţia sa în comiterea faptei.
Inculpatul a părăsit locul unde s-a consumat agresiunea fugind printr-un lan de porumb pentru a nu fi văzut de martorele P.T., P.V. şi B.E. care, alarmate de strigătele minorei, a cărei voce au recunoscut-o, au ieşit în drum, unde au văzut-o pe minora I.A. alergând spre ele.
Partea vătămată era foarte speriată, avea părul în dezordine, era desculţă, prezenta urme de sânge în zona nasului şi gurii, răni sângerând la genunchi, avea hainele murdare de praf, îi lipsea un cercel din ureche şi repeta într-una: „R. a vrut să mă violeze”. Aceste aspecte au fost percepute în mod direct de martorele P.T., P.V., S.G. şi B.E.
Partea vătămată a fost examinată la Institutul de Medicină Legală Iaşi, constatându-se prezenţa de echimoze la nivelul feţei şi al gâtului, tumefacţia buzei în partea dreaptă, mai multe excoriaţii la ambii genunchi, mecanismul de producere a acestor leziuni fiind lovire cu mijloace contondente, tentativă de sugrumare urmate de cădere, iar la examenul ginecologic s-a constatat că minora este virgină.
În cursul urmăririi penale şi al judecăţii în prima instanţă, partea vătămată a fost evaluată psihologic şi a beneficiat de consiliere psihologică.
S-a constatat din analiza fişelor de evaluare întocmite de Direcţia generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Iaşi că, urmare a abuzului la care a fost supusă, minora trăieşte o stare de teamă şi stres, fiind prezentate simptome posttraumatice, precum coşmaruri, dificultăţi de somn, frica de a nu fi din nou victimă, stare de pază, sentiment de singurătate, enurezis nocturn (post traumă), dureri de stomac, respiraţie dificilă.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza declaraţiilor părţii vătămate, în prezenţa ocrotitorului legal, a proceselor-verbale de ridicare a obiectelor, respectiv a hainelor inculpatului şi ale părţii vătămate, a procesului-verbal de conducere în teren încheiat la 10 septembrie 2009, a planşelor fotografice, a declaraţiilor martorilor G.M., R.F.C., R.B., P.T., P.V., B.E. şi S.G., a actului medico-legal aflat în dosar.
Inculpatul nu a recunoscut fapta, susţinând, contrar probelor de vinovăţie administrate, că doar a lovit victima.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 133 din 17 august 2010, a respins apelul declarat de inculpatul I.S.A. împotriva sentinţei primei instanţe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că fapta trebuia încadrată în dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen. şi că pedeapsa aplicată ar fi prea severă, impunându-se reducerea ei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen.
Astfel, instanţa de control judiciar a considerat că fapta a fost corect încadrată în drept, ca tentativă la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., rezultând din probe că el a încercat să o violeze pe minoră, care nu împlinise vârsta de 15 ani, că pedeapsa aplicată este conformă cu pericolul social al faptei şi că nu este cazul coborârii ei sub minimul legal prin recunoaşterea în favoarea apelantului inculpat a circumstanţelor atenuante.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul I.S.A. care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. pen., a susţinut, în principal, că fapta trebuia încadrată în dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen. şi, în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând reducerea ei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului I.S.A., în săvârşirea în ziua de 1 septembrie 2009, în jurul orelor 19:15 a infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Probele administrate în cauză, menţionate anterior, au confirmat că inculpatul a abordat-o pe minora I.A. în vârstă de 14 ani şi 2 luni într-o zonă izolată de la marginea satului D., unde cei doi locuiau, a prins-o de păr şi a încercat să o tragă în curtea unei case nelocuite, victima a scăpat încercând să fugă. Inculpatul i-a pus piedică, victima a căzut în genunchi, a fost pusă la pământ de recurent, care a venit deasupra ei. Pentru a-i înfrânge rezistenţa şi pentru a accepta actul sexual inculpatul i-a acoperit gura şi a încercat să o sugrume. Victima a continuat că se zbată, l-a muşcat pe inculpat de mâna stângă, după care a reuşit să se elibereze şi să fugă înspre locuinţa martorei P.T.
Pe tot parcursul agresiunii, inculpatul a afirmat că vrea să întreţină relaţii sexuale cu victima, căreia îi spusese tot timpul că „nu scapă”.
Auzind strigătele minorei, au ieşit pe drum martorele P.T., P.V. şi B.E., cărora partea vătămată le-a spus, în mod repetat, că inculpatul a vrut să o violeze.
În raport cu această stare de fapt, instanţele au reţinut în mod corect că inculpatul a acţionat cu intenţia de a întreţine relaţii sexuale cu partea vătămată, cunoscând că este în vârstă de 14 ani şi 2 luni şi nicidecum cu intenţia specifică infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., aceea de provocare a unor suferinţe sau vătămări.
Ca atare, critica formulată în baza art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în sensul greşitei încadrări juridice a faptei, nu poate fi primită.
Referitor la pedeapsa principală aplicată, de 6 ani închisoare, se constată că aceasta a fost individualizată înspre minimul legal cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere pericolul social grav al faptei, împrejurările săvârşirii ei şi consecinţele la care a fost expusă victima, precum şi persoana inculpatului, care a recunoscut în parte infracţiunea, respectiv numai lovirea minorei, şi care se afla în starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, constrângerea şi reeducarea inculpatului şi reintegrarea lui în comunitate.
Privitor la solicitarea inculpatului recurent de reducere a pedepsei sub minimul legal, prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) şi c) C. pen., se constată că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile, nereieşind din actele dosarului că inculpatul ar fi stăruit pentru înlăturarea rezultatului infracţiunii, ori că ar fi avut o conduită sinceră pe parcursul procesului, în condiţiile în care, după săvârşirea faptei, a fugit de la locul infracţiunii şi a negat tentativa la infracţiunea de viol comisă.
Întrucât au fost respectate dispoziţiile referitoare la individualizarea pedepsei şi nu există motive de reconsiderare a cuantumului acesteia, critica din recurs fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu poate fi primită.
Faţă de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate motivele de recurs invocate şi nerezultând existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) din acelaşi cod urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.S.A. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 septembrie 2009 la 15 noiembrie 2010 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.S.A. împotriva Deciziei penale nr. 133 din 17 august 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive, de la 2 septembrie 2009 la 15 noiembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4056/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1831/2010. Penal. Trădarea (art. 155 C.p.).... → |
|---|
