ICCJ. Decizia nr. 4111/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4111/2010
Dosar nr. 10486/2/2009
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin Sentinţa penală nr. 369 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosar nr. 10486/2/2009 (2601/2009), s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-au recunoscut efectele sentinţei din data de 13 noiembrie 2008 a Tribunalului Leoben, pronunţată în Dosarul nr. 13 Hv 111/08 d şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate K.G. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată începând cu data de 01 august 2008.
2. S-au reţinut, în esenţă, următoarele: La data de 09 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat instanţei recunoaşterea sentinţei din data de 13 noiembrie 2008 a Tribunalului Leoben, pronunţată în Dosarul nr. 13 Hv 111/08 d şi transferarea persoanei condamnate K.G. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată de autorităţile judiciare din Austria.
Prin adresa nr. 51778/2009 a Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea formulată de Ministerul Federal al Justiţiei din Austria, prin care se solicita transferarea persoanei condamnate K.G. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanţele austriece.
Prin sentinţa din data de 13 noiembrie 2008 a Tribunalului Leoben, pronunţată în Dosarul nr. 13 Hv 111/08 d, s-a dispus condamnarea numitului K.G. la 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 75 C. pen. austriac.
În fapt, s-a reţinut că la data de 01 august 2008, a ucis-o pe numita R.A.K. prin strangulare.
Sentinţa sus-arătată a rămas definitivă la data de 10 martie 2009, constatându-se îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
S-a reţinut că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, fapta reţinută în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislaţia penală română, în infracţiunea prevăzută de art. 175 lit. e) C. pen.
Persoana condamnată K.G. a declarat că nu este de acord cu transferarea sa în România, însă din adresa nr. 1184/57/2008 emisă de Curtea de Apel Alba Iulia rezultă că persoana condamnată a fost predată autorităţilor judiciare din Republica Austria cu condiţia ca în cazul aplicării pedepsei cu închisoarea, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
S-a reţinut ca fiind îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004, persoana condamnată fiind cetăţean român.
Faţă de cele arătate, în baza art. 149 alin. (4) şi art. 145 din Legea nr. 302/2004, instanţa a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a recunoscut efectele sentinţei pronunţate de autorităţile austriece şi a dispus transferarea persoanei condamnate K.G. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani închisoare.
3. Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, persoana condamnată a declarat recurs. Recursul nu este fondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.
Astfel, în mod corect s-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, precum şi de art. 3 lit. b), c) şi e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.
În conformitate cu prevederile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei căutate K.G. a fost dispusă, prin Sentinţa penală nr. 10/E din 4 august 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin care s-a pus în executare mandatul european de arestare emis la 2 august 2008, cu condiţia ca, în situaţia aplicării pedepsei cu închisoarea, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei (conform sentinţei penale ataşate la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi adresei întocmite de Curtea de Apel Alba Iulia, cu referire la Dosarul nr. 1184/57/2007 din 4 august 2008).
Totodată, din actele dosarului a rezultat că persoana condamnată a fost de acord să fie predată statului emitent al mandatului, pentru cercetarea sa în legătură cu fapta indicată în mandat, uzând astfel de regula specialităţii, fără însă a-şi exprima poziţia cu privire la ipoteza condamnării şi executării unei pedepse în România.
În ce priveşte lipsa consimţământului persoanei condamnate la transfer, condiţie necesară pentru realizarea transferului persoanei condamnate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat iniţial prin Încheierea nr. 1435 din 15 aprilie 2010 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară: ";Dacă art. 5 pct. 3 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 trebuie interpretat în sensul că returnarea (transferarea) persoanei condamnate, predată anterior în baza unui mandat european de arestare, în scopul urmăririi penale în statul al cărui cetăţean este, are loc automat, chiar în lipsa consimţământului acestuia, care este o condiţie cerută de Convenţia Europeană privind transferul persoanelor condamnate";.
Prin excepţie, transferul se poate realiza şi împotriva voinţei condamnatului, însă numai în situaţiile prevăzute în Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, respectiv atunci când condamnarea pronunţată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conţine o măsură de expulzare ori de conducere la frontieră sau orice altă măsură, în virtutea căreia acestei persoane, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare";.
Ulterior sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, au fost comunicate date noi de către Ministerul Justiţiei din Republica Austria, în sensul că împotriva persoanei condamnate fusese dispusă încă din 4 iunie 2009 măsura interdicţiei de şedere pe durată nedeterminată, care a rămas definitivă.
În cauză, s-a considerat că transferarea condamnatului în România, fără consimţământul său, este justificată de incidenţa garanţiilor pe care trebuie să le ofere statul membru emitent, conform art. 5 pct. 3 din Decizia-cadru, text transpus în legislaţia naţională prin prevederile art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
În raport de aceste date, transferul persoanei condamnate se poate realiza fără consimţământul acesteia, fiind îndeplinite cumulativ toate condiţiile cerute de art. 129 din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 lit. b), c) şi e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, pentru transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Fată de cele arătate, urmează ca recursul declarat de recurentul persoană condamnată K.G. împotriva Sentinţei penale nr. 369 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană condamnată K.G. împotriva Sentinţei penale nr. 369 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 520 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 647/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 657/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
