ICCJ. Decizia nr. 275/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 275/2010
Dosar nr. 3258/2/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul din 12 mai 2008 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul teritorial Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor D.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; N.A.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi G.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt, s-a reţinut că, la data de 16 aprilie 2008, inculpatul D.A., zis „S.”, a formulat un denunţ prin care a arătat că se aproviziona cu heroină de la numiţii „C.” şi „M.”, identificaţi ulterior în persoana inculpaţilor N.A.C. şi G.M. La aceeaşi dată, în jurul orelor 12:00, aceştia din urmă au primit suma de 700 RON de la inculpatul D.A., în schimbul căreia, în jurul orelor 16:00, i-au adus 12 punguţe ce cântăreau 1,40 grame heroină.
S-a mai reţinut că, la data de 17 aprilie 2008, în jurul orei 1:30, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cei doi inculpaţi au deţinut fără drept, în vederea comercializării, 14 punguţe ce cântăreau 1,84 grame heroină pe care inculpatul N.A.C. le-a ascuns în curtea imobilului situat pe strada V.C., sector 5, unde locuiesc martorul A.N., zis „C.A.” şi inculpatul D.A. Cei doi inculpaţi mai sus menţionaţi s-au deplasat la locuinţa acestuia din urmă, urmare convorbirii telefonice pe care au avut-o cu puţin timp în urmă, în cadrul căreia inculpatul D.A. le-a solicitat să-i aducă droguri, având pregătită suma de bani pe care urma să le-o înmâneze în schimbul acestora.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 218 din 25 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 17523/3/2008, a condamnat pe inculpatul D.A. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A dedus prevenţia de la 17 aprilie 2008 la zi şi a menţinut măsura arestării preventive.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.A.C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A dedus prevenţia de la 17 aprilie 2008 la zi şi a menţinut măsura arestării preventive.
A confiscat cantităţile de 0,20, 1,00 şi 1,74 grame heroină.
A dispus restituirea către cei doi inculpaţi a sumelor de 406, respectiv 200 RON, iar către inculpatul N.A.C. şi a telefonului mobil marca N.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 81 din 6 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 17523/3/2008 (694/2009), a disjuns apelurile inculpaţilor G.M. şi N.A.C. şi a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul D.A.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 141 din 9 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3258/2/2009 (805/2009), a admis apelurile declarate de inculpaţii G.M. şi N.A.C., a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor G.M. şi N.A.C. şi a constatat că aceştia au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv începând cu data de 17 aprilie 2008 şi până la data punerii lor în libertate.
A înlăturat obligarea în fond a inculpaţilor la cheltuieli judiciare avansate de către stat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Instanţa de apel a reţinut că din ansamblul probelor legal administrate în cursul urmării penale, al cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi al judecării cauzei în apel nu rezultă cu certitudine că inculpaţii G.M. şi N.A.C. au săvârşit într-adevăr faptele pentru care au fost trimişi în judecată, reţinându-se în esenţă că procesele-verbale de redare a convorbirii telefonice, respectiv de constatare a infracţiunii flagrante în care s-a consemnat ridicarea celor 14 doze, sunt nelegale, neexistând vreo altă probă directă care să susţină acuzarea.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt.
S-a susţinut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpaţii G.M. şi N.A.C. au săvârşit infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
Deşi convorbirea telefonică purtată de D.A. cu inculpatul N.A.C., prin care primul i-a cerut să-i aducă marfă, iar cel de-al doilea a răspuns pozitiv, spunând că o să vină însoţit de M., nu poate fi valorificată ca mijloc de probă în raport de dispoziţiile art. 911 C. proc. pen., procesul-verbal în cuprinsul căruia organul de urmărire penală a descris această discuţie pe care procurorul şi lucrătorii de poliţie au ascultat-o cu acordul lui D.A. reprezintă un mijloc de probă în conformitate cu dispoziţiile art. 90 C. proc. pen., a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 91 C. proc. pen. şi trebuie analizat ca atare.
Simplul fapt că în cuprinsul procesului-verbal nu a fost indicat numărul de telefon de pe care inculpatul D.A. a apelat postul telefonic aparţinând inculpatului N.A.C. nu conduce în mod automat la concluzia că acest mijloc de probă este ilegal, confirmarea producerii acestei convorbiri şi conţinutului ei fiind făcută de martora C.M.
S-a susţinut, de asemenea, că nu are relevanţă cui aparţine postul telefonic de pe care s-a efectuat apelul, atâta timp cât inculpatul D.A. a susţinut că între el şi organele de urmărire penală nu a existat nicio înţelegere, iniţiativa denunţării celorlalţi inculpaţi şi efectuării convorbirii aparţinându-i.
Cu privire la percheziţia domiciliară efectuată de organele de urmărire penală şi în legătură cu care instanţa a constatat că este un mijloc de probă obţinut ilegal, parchetul a învederat că implicarea inculpaţilor N.A.C. şi G.M. în existenţa drogurilor pe acoperişul magaziei din imobilul percheziţionat rezultă şi din alte probe.
Astfel, din conţinutul declaraţiilor inculpatului D.A. şi ale martorilor A.N.I., B.I.C., C.M., proceselor-verbale de prezentare pentru recunoaşterea după planşă fotografică, rezultă că drogurile au fost aduse de cei doi inculpaţi.
Împrejurarea că inculpatul D.A. şi martorul A.N.I. au retractat parţial declaraţiile iniţiale nu poate conduce la înlăturarea acestora din urmă, cu atât mai mult cu cât, astfel cum rezultă din propriile lor relatări, inculpaţii G.M. şi N.A.C., direct sau prin interpuşi, au încercat să îi influenţeze pentru a zădărnici aflarea adevărului.
S-a mai susţinut că faptul de a denunţa pentru a beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu poate conduce la înlăturarea denunţului, precum şi a declaraţiilor date de denunţător, ca nesincere, doar pentru acest motiv, întrucât tocmai aceste persoane cercetate pentru activităţi ilegale în materia drogurilor sunt cele care percep, în mod direct, aspecte esenţiale cu privire la infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de apel şi menţinerea celei dispuse de instanţa de fond.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:
De esenţa recursului este faptul că acesta nu declanşează un control asupra fondului cauzei.
Instanţa de recurs controlează doar dacă s-a aplicat corect dreptul la faptele constatate de instanţa inferioară. Cu toate acestea, instanţa de recurs controlează şi dacă faptele au fost constatate de către instanţa de fond cu respectarea regulilor de drept material sau procesual.
Chestiunea dacă un fapt este constatat conform legii este, de regulă, o chestiune de drept şi ea cade în controlul instanţei de recurs pentru care faptul nu poate fi privit ca stabilit atunci când înfrânge dreptul. O hotărâre întemeiată pe o apreciere a probelor, pe constatări de fapt contrare legii, este o hotărâre lipsită de bază legală.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în mod întemeiat instanţa de apel a pronunţat achitarea inculpaţilor G.M. şi N.A.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, întrucât probele administrate în cauză nu fac dovada evidentă şi fără posibilitate de controversă a săvârşirii vreunei fapte penale de către aceştia; mai mult decât atât, probele esenţiale stabilirii adevărului în cauză au fost obţinute prin mijloace care înfrâng legea, viciind până la anulare conţinutul şi forţa probantă a acestora.
Convorbirea telefonică dintre inculpatul D.A. şi o persoană pe nume „C.” nu poate constitui un mijloc de probă legal obţinut, întrucât în cauză nu a existat autorizare de interceptare şi înregistrare emisă în condiţiile art. 911 alin. (1) sau 912 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., iar conţinutul său nu a fost redat şi certificat în mod legal, în conformitate cu textele de lege arătate.
Această situaţie este confirmată şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin Adresa din 30 aprilie 2009.
Invocarea acordului dat de inculpatul D.A. pentru a i se asculta convorbirea - în condiţiile în care acesta avea calitatea de învinuit reţinut, aflat la dispoziţia organelor de urmărire penală, iar aparatul telefonic de pe care s-a efectuat convorbirea nu-i aparţine, iar utilizatorul acestui aparat şi numărul de telefon nu sunt consemnate în conţinutul procesului-verbal - chiar dacă ar constitui o chestiunea reală, nu are acoperirea legală cerută de lege pentru a fi considerată o probă obţinută în afara oricărei bănuieli de constrângere, în condiţiile incriminate de dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen.
La aceasta se adaugă poziţia procesuală oscilantă a inculpatului D.A., ale cărui relatări cu privire la modul în care a ajuns să poarte această discuţie telefonică se situează pe poziţii contrare, când asumându-şi iniţiativa apelului, când afirmând că a fost pus să sune.
Pe de altă parte, în conţinutul procesului-verbal întocmit cu această ocazie, prezenţa martorei C.M. (concubina inculpatului D.A.) nu este consemnată, astfel că relatările ei despre existenţa unui fapt care chiar real fiind, s-a desfăşurat în condiţii de ilegalitate, nu pot să-i confere acestuia legitimitate şi credibilitate, cu atât mai mult cu cât actul constatator al evenimentului nici nu face nicio menţiune despre această persoană, calitatea în care a asistat, intervalul orar în care a fost prezentă.
Cât priveşte activităţile care au condus, în noaptea de 16 - 17 aprilie 2008, în jurul orei 1:30, la descoperirea a 14 doze de heroină aflate într-un şerveţel, pe acoperişul magaziei din curtea imobilului unde locuia inculpatul D.A., droguri pretins aduse de inculpaţii N.A.C. şi G.M. în vederea realizării tranzacţiei presupus perfectate în cadrul convorbirii telefonice mai sus analizate, Înalta Curte constată că lipsa unei autorizaţii legale de percheziţie în imobilul respectiv este un fapt cert şi necontestat.
Şi în această împrejurare, organele de urmărire penală au invocat existenţa unui acord din partea unui locatar al imobilului, martorul A.N.I., acord care nu poate suplini însă lipsa dispoziţiei judecătorului, conform art. 100 alin. (3) C. proc. pen.
Celelalte probe administrate în cauză nu fac dovada că inculpaţii N.A.C. şi G.M sunt cei care au adus drogurile în imobilul respectiv.
Instanţa de apel a examinat amănunţit şi a evaluat în mod coroborat şi logic aceste probe, concluzionând în mod just asupra lipsei unor probe certe de vinovăţie a inculpaţilor.
În denunţul formulat, inculpatul D.A. nu a făcut nicio referire la cei doi privind vânzarea de heroină în ziua de 16 aprilie 2003, numele acestora fiind menţionate ulterior discuţiei telefonice purtate la iniţiativa organelor de urmărire penală şi la care ne-am referit anterior.
În cursul judecăţii, inculpatul D.A. şi-a retractat acuzaţiile, arătând că a fost în stare de sevraj când le-a făcut.
În tot cursul procesului penal, martorul A.N.I. nu a afirmat niciodată că inculpaţii N.A.C. şi G.M. i-ar fi remis droguri coinculpatului D.A.
Martorele C.M. şi B.I.C. nu au putut fi audiate în cursul judecăţii, neputându-se stabili noile adrese la care acestea s-au mutat.
Instanţa de apel a analizat declaraţiile date de aceste martore în cursul urmăririi penale şi a constatat în mod întemeiat că acestea sunt lipsite de credibilitate, afectate de subiectivism şi venind din partea unor persoane interesate în orientarea cercetărilor înspre altele decât ele sau cei apropiaţi lor.
Astfel, martora B.I.C. a susţinut, în declaraţia din data de 17 aprilie 2008, că a văzut cum inculpatul N.A.C., care a venit însoţit de inculpatul G.M., i-a dat coinculpatului D.A., la data de 16 aprilie 2008, în jurul orei 16:00, un şerveţel alb în care, într-o ţiplă de ţigări, se aflau cel puţin 10 punguliţe cu un praf maroniu, la momentul când acesta din urmă a început să le numere ea ieşind din cameră. Este de neexplicat împrejurarea că martora B.I.C. a putut observa toate aceste detalii, care însă nu au fost remarcate de către concubina coinculpatului D.A. (martora C.M.), deşi aceasta din urmă stătea cu el în cameră (fiind identificată ca atare, după un foarte scurt timp, la momentul intervenţiei organelor de poliţie) şi ar fi avut un interes personal în a le menţiona, pentru a-l ajuta pe prietenul său.
Ulterior, la data de 6 mai 2008, cu ocazia recunoaşterilor de pe planşe foto, realizate în faţa lucrătorilor de poliţie, martora B.I.C. îşi aminteşte pentru prima dată că inculpaţii G.M. şi N.A.C. au venit împreună în locuinţa coinculpatului D.A. şi la ora 12:00, fără a menţiona însă ce s-a întâmplat la momentul respectiv.
În continuare, la aceeaşi dată, în declaraţia luată de procuror, martora B.I.C. îşi aminteşte, tot pentru prima dată, că la ora 12:00, aflându-se în camera ei (susţinere nereală, întrucât martora nu locuia în acel imobil, ci venea acolo împreună cu concubinul său, C.N., pentru a se droga, după cum a declarat în prezenta cale de atac martorul A.N.I.), l-a auzit pe coinculpatul D.A. spunându-le inculpaţilor G.M. şi N.A.C. că le dă banii pentru heroină, cei din urmă confirmându-i că se vor întoarce cu drogurile în 3 - 4 ore, ea fiind însă, din nou, singura persoană din acea locuinţă care a auzit o astfel de discuţie.
Înalta Curte constată că această declaraţie este singulară şi nu poate constitui temeiul condamnării inculpaţilor în contextul în care din declaraţiile martorilor D.A.G. şi P.A. rezultă că alte persoane trebuiau să aducă drogurile, că acestea au şi intrat şi ieşit din imobil, fără a fi verificate de organele de poliţie aflate în dispozitiv; de altfel şi inculpaţii N.A.C. şi G.M. au intrat şi ieşit nestingheriţi de câte două ori din imobil, în intervalul orar 12:00 - 16:00 (conform propriilor declaraţii), dar prinderea lor în flagrant nu s-a realizat, recurgându-se apoi la percheziţionarea imobilului în condiţii de nelegalitate.
Înalta Curte constată că în cauză nu există dovezi temeinice că inculpaţii N.A.C. şi G.M. au încercat să influenţeze martorii pentru a zădărnici aflarea adevărului.
Pe de o parte, Înalta Curte constată că probele directe au fost viciate prin nerespectarea dispoziţiilor legale de către organele de urmărire penală, astfel că stabilirea vinovăţiei inculpaţilor prin probe colaterale ar presupune ca acestea să o dovedească mai presus de orice îndoială; or, examinarea acestor probe dovedeşte contrariul; pe de altă parte, chiar în situaţia în care s-ar reţine că martorul A.N.I. a fost ameninţat cu moartea de soţia inculpatului (ameninţare asupra existenţei căruia nu există niciun fel de dovezi), nu este evident în ce mod acest fapt ar fi influenţat conţinutul declaraţiilor martorului, care a rămas constant cu privire la evenimentele din 16 aprilie 2008, pe tot parcursul procesului penal.
Inculpatul D.A. nu a mai susţinut afirmaţia din timpul urmăririi penale, potrivit căreia inculpaţii ar fi încercat să-l determine să-şi schimbe declaraţiile acuzatoare la adresa lor.
În aceste împrejurări, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză nu face dovada certă a vinovăţiei inculpaţilor N.A.C. şi G.M. cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prezumţia de nevinovăţie a acestora nefiind răsturnată şi operând în favoarea lor.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre de achitare a inculpaţilor legală şi temeinică, în cauză neexistând temeiuri de casare a acesteia şi de dispunere a unei soluţii de condamnare.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 141 din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimaţii inculpaţi G.M. şi N.A.C.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 419/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 427/2010. Penal. Reconstituire dosar judiciar/... → |
|---|
