ICCJ. Decizia nr. 4209/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4209/2010
Dosar nr. 3633/2/2010
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 168 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca tardivă plângerea formulată de petenta C.A. împotriva Rezoluţiei nr. 1952/P/2007 din 3 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia atacată s-a dispus, printre alte măsuri, scoaterea de sub urmărire penale a învinuitei R.R.F. sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. şi neînceperea urmăririi penale faţă de aceasta pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 193 C. pen. şi art. 217 alin. (1) C. pen.
Pentru a dispune astfel s-a reţinut, în fapt, că la data de 10 iulie 2006, numita C.A. a formulat plângere penală împotriva învinuitei R.R.F. pentru faptul că la data de 18 mai 2006 a lovit-o şi ameninţat-o, distrugându-i totodată ochelarii.
La data de 4 iunie 2007, R.R.F. a formulat plângere penală împotriva lui C.A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt, constând în faptul că i-a sustras un telefon mobil şi o brăţară din aur.
De asemenea, numita R.R.F. a susţinut că în seara zilei de 8 noiembrie 2006 C.A. i-a sustras pardesiul.
Examinând probele administrate în cauză, referitor la fapta din 18 mai 2006 s-a constatat că nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului R.R.F., infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei şi anume legitima apărare prev. de art. 44 alin. (2) C. pen.
Astfel, potrivit dispoziţiilor invocate, este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
Prin urmare, pentru a se constata existenţa legitimei apărări, trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: un atac material, direct, imediat şi injust, un pericol grav creat prin acest atac pentru persoana sau drepturile celui atacat ori ale altuia sau pentru interesul obştesc şi existenţa necesităţii de a înlătura atacul. Legitima apărare implică ideea de reacţie necesară contra unei agresiuni nejuste.
În speţă, fapta învinuitei R.R.F. de a riposta în momentul în care C.A. a agresat-o şi a tras-o de păr, îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (2) C. pen.
Astfel, acţiunea numitei C.A. a avut un caracter material (prin mijloace fizice), a fost directă (pericolul pe care îl produce, ameninţă în mod nemijlocit pe făptuitor), imediată, injustă (nu a fost exercitată în baza unui drept) şi a fost creat un pericol grav.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. s-a constatat că nu poate fi reţinută în sarcina învinuitei R.R.F., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, sub aspectul laturii subiective iar în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 193 C. pen., se constată că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, prev. de art. 122 alin. (1) lit. „e"; C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, la data de 24 martie 2010 petenta a formulat plângere la Procurorul General al Curţii de Apel Bucureşti, plângere care i-a fost respinsă prin rezoluţia din 26 martie 2010, ca fiind neîntemeiată.
Soluţionând cauza penală de faţă, Curtea, a invocat excepţia tardivităţii plângerii, la instanţa de judecată.
Astfel, rezoluţia atacată de petentă, emisă la data de 3 martie 2010 i-a fost comunicată şi a fost primită de aceasta la data de 9 martie 2010 iar după ce petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, aceasta a sesizat instanţa de judecată la data de 23 aprilie 2010.
În aceste împrejurări s-a constatat că plângerea petentei la instanţa de judecată a fost formulată peste termenul de 40 zile prevăzut de art. 2781 (2) C. proc. pen. considerente faţă de care s-a respins plângerea ca tardiv formulată.
Împotriva sentinţei penale menţionate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi petiţionara C.A., criticând-o sub aspectul greşitei respingeri ca tardive a plângerii.
În motivarea recursurilor se arată că rezoluţia procurorului ierarhic superior a fost comunicată petiţionarei C.A. la data de 8 aprilie 2010, iar plângerea a fost adresată instanţei la data de 23 aprilie 2010, în termenul prevăzut de disp. art. 2781 C. proc. pen., motiv pentru care se solicită casarea sentinţei penale recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Recurenta C.A. a solicitat şi obligarea intimatei R.R.F. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 600 RON.
Recursurile sunt întemeiate.
Potrivit art. 2781 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în prima instanţă.
În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut de art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile.
Rezoluţia nr. 1952/P/2007 din 3 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost comunicată petiţionarei C.A. la data de 9 martie 2010, iar la data de 24 martie 2010 aceasta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care prin Rezoluţia nr. 511/II-2/2010 din 26 martie 2010 a respins-o ca neîntemeiată.
Rezoluţia de respingere a plângerii a fost comunicată petiţionarei la data de 8 aprilie 2010, iar plângerea formulată de aceasta, potrivit art. 2781 C. proc. pen. a fost înregistrată la instanţă la data de 23 aprilie 2010, în termenul de 20 de zile prevăzut de disp. art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
În consecinţă, constatându-se că plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa sentinţa penală recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Referitor la cheltuielile judiciare solicitate de petiţionară, acestea urmează a fi avute în vedere de prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de petiţionara C.A. împotriva Sentinţei penale nr. 168 F din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă - Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4207/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2264/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
