ICCJ. Decizia nr. 4223/2010. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4223/2010
Dosar nr. 10380/99/2010
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: prin sentinţa penală nr. 338 din 27 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a dispus condamnarea inculpatului P.D., necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen., (faptă comisă la data de 10/11 noiembrie 2010), la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani de închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b), d), e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen. şi viol, prev. de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. (faptă comisă în vara anului 2010), la pedeapsa de 10 (zece) ani de închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza -II-a, b), d) şi e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul P.D. să execute pedeapsa rezultantă de 12 (doisprezece) ani de închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza-II-a, b), d), e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului P.D. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi e) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului P.D.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) din pedeapsa principală de executat de 12 ani de închisoare aplicată inculpatului P.D. a dedus durata reţinerii şi arestării preventive, de la 6 decembrie 2010 la zi.
A condamnat pe inculpatul R.C., fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza-II-a, b), e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. (faptă comisă la data de 10/11 noiembrie 2010).
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului R.C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului R.C.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) din pedeapsa principală de executat de 6 ani de închisoare aplicată inculpatului R.C. a dedus durata reţinerii şi arestării preventive, de la 6 decembrie 2010 la zi.
A condamnat pe inculpatul A.F., fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza- II-a, b), e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii viol prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. (faptă comisă la data de 10/11 noiembrie 2010).
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului A.F. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A.F.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) din pedeapsa principală de executat de 4 ani de închisoare aplicată inculpatului A.F. a dedus durata reţinerii şi arestării preventive, de la 6 decembrie 2010 la zi.
În baza disp. art. 161 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998-999, C. civ., a luat act de contractul de tranzacţie încheiat la data de 7 iunie 2011 între partea civilă A.M.A. prin reprezentanţii legali A.S. şi A.V. şi inculpaţii P.D., R.C. şi A.F., constatând stinsă acţiunea civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că inculpatul P.D., într-o seară neprecizată din vara anului 2010, a ademenit-o pe timp de noapte pe partea vătămată A.M.A., în vârstă de 13 ani la acea dată, într-un loc ferit din comuna D., judeţul Iaşi şi profitând de neputinţa acesteia de a se apăra şi a-şi exprima voinţa a supus-o la un act sexual normal complet. De asemenea cei trei inculpaţi în noaptea de 10/11 noiembrie 2010 au dus-o pe partea vătămată A.M.A., în vârstă de 14 ani pe o parcelă de teren cultivată cu lucerna de la marginea localităţii D., unde pe rând au obligat-o prin constrângeri fizice şi morale, să întreţină raporturi sexuale complete, după care inculpatul P.D. a condus-o la un beci părăsit din aceeaşi localitate, unde a mai întreţinut un raport sexual normal cu acesta, în condiţiile în care se afla în neputinţa de a se apăra, în privinţa învinuitului B.A.
Partea vătămată A.M.A., în vârstă de 14 ani, locuieşte împreună cu părinţii A.V. şi A.S. şi fratele A.S.A., în vârstă de 15 ani, în satul şi comuna D., judeţul Iaşi, în casa bunicilor paterni. A spus cum se numeşte, a spus că are 14 ani, a dat relaţii despre părinţi şi s-a prezentat ca fiind prietena lui C.M. Nu după mult timp, în locuinţa martorei B.M. au intrat şi inculpaţii P.D. şi R.C., care o căutau pe partea vătămată cu intenţia de a întreţine cu ea relaţii sexuale. Inculpatul P.D. i s-a adresat minorei spunându-i să se încalţe şi să îl însoţească pentru a o duce acasă, întrucât este aşteptată de fratele ei.
Partea vătămată i-a dat crezare şi ascultare inculpatului P.D., părăsind locuinţa martorei B.M. Odată cu partea vătămată, au ieşit afară atât inculpaţii P.D. şi R.C. cât şi învinuitul B.A. şi inculpatul A.F., cu toţii urmărind să întreţină relaţii sexuale cu minora aflată în vulnerabilitate.
Inculpatul P.D., însoţit de inculpatul R.C., au dus-o pe partea vătămată într-un loc izolat de la marginea satului D., din preajma gospodăriei familiei L. (unde inculpatul P.D. îşi lăsase căruţa), fiind urmaţi îndeaproape de inculpatul A.F. şi învinuitul B.A. Învinuitul B.A. a dus căruţa inculpatului P.D. la locuinţa acestuia din urmă, iar inculpatul R.C. s-a dus până acasă, de unde a revenit imediat cu o sticlă de ţuică. în acest timp, partea vătămată a fost dusă de inculpatul P.D. în spatele grădinilor martorei L.M., pe un teren cultivat cu lucerna, aflat lângă drum.
Inculpatul A.F. a rămas în aşteptare în apropiere, iar la scurt timp i s-a alăturat şi inculpatul R.C., cei doi începând să consume alcool în vreme ce inculpatul P.D. întreţinea raporturi sexuale cu minora.
Inculpatul P.D. a dezbrăcat-o pe partea vătămată de hanorac, l-a întins pe sol şi apoi a împins-o pe minoră, culcând-o cu faţa în sus. Apoi i-a scos pantoful sport tip adidas de pe piciorul drept, i-a desfăcut fermoarul de la pantalonii pe care i-a tras până la genunchi, după care a scos cracul drept de la pantaloni şi chiloţii în acelaşi mod, astfel că victima a rămas cu îmbrăcămintea (pantalonii şi chiloţii) prinşi pe piciorul stâng. Partea vătămată a început să plângă şi l-a rugat pe inculpatul P.D. să o lase în pace, dar acesta a pălmuit-o peste faţă, a înjurat-o şi i-a spus că, dacă nu se supune, o va da şi la alţii şi o va ţine acolo până dimineaţă. Inculpatul P.D. şi-a tras pantalonii şi chiloţii până la genunchi şi s-a urcat deasupra victimei, încercând să o penetreze. Lipsa erecţiei (indusă probabil de consumul excesiv de alcool, potrivit propriilor declaraţii) l-a determinat pe inculpatul P.D. să o oblige pe partea vătămată la un act sexual oral. Deşi, minora s-a opus, inculpatul a forţat-o, înjurând-o şi lovind-o peste spate, astfel că victima a întreţinut un act sexual oral până la erecţie, după care inculpatul a întreţinut cu partea vătămată un raport sexual normal, complet, cu ejaculare pe sol.
În tot acest timp inculpaţii R.C. şi A.F. s-au aflat la câţiva metri, privind la actul sexual şi aşteptând să le vină rândul.
Inculpatul R.C. s-a dus la victimă şi, cu toate că aceasta s-a opus în mod explicit la actul sexual, a fost forţată fizic, dar mai ales moral, prin injurii şi ameninţări, să întreţină un raport sexual complet (cu ejaculare pe sol) şi cu acest inculpat.
A urmat inculpatul A.F., care i-a cerut minorei, verbal şi formal acceptul la actul sexual, însă partea vătămată l-a refuzat. Inculpatul A.F. i-a cerut victimei să stea şi cu el, minora i-a spus că nu vrea, astfel că şi acest inculpat a uzat de forţă fizică, de insulte şi ameninţări, după care a întreţinut un raport sexual normal, complet (tot cu ejaculare pe sol).
În tot acest timp partea vătămată a plâns, a cerut să fie lăsată în pace, iar ţipetele şi gemetele fetiţei au fost auzite de martorele L.M. şi L.A.P. (fiica celei dintâi, în vârstă de 14 ani). Acestea au ieşit în curte şi s-au apropiat de locul violului, strigând la autori pentru a-i intimida şi a-i determina să fugă. În aceste împrejurări, martora minoră s-a apropiat atât de mult, încât a reuşit să o recunoască atât pe partea vătămată A.M.A., cât şi pe inculpatul A.F., cu care a avut chiar şi un schimb de cuvinte din care a reieşit explicit scopul prezenţei acestuia în zonă (întreţinerea de relaţii sexuale cu victima minoră).
Inculpaţii şi cu partea vătămată au fugit după apariţia celor două martore, iar minora şi-a abandonat la locul faptei puloverul roşu şi adidasul drept.
Inculpaţii R.C. şi A.F. s-au dus acasă, însă inculpatul P.D. a luat-o pe partea vătămată şi a dus-o într-un beci părăsit, situat într-un loc neîmprejmuit de pe raza comunei D. Acolo, inculpatul P.D. a întreţinut din nou, prin constrângere morală, un raport sexual complet cu partea vătămată, în prezenţa învinuitului B.A., după care şi acesta din urmă, uzând de constrângeri morale şi profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra a întreţinut un raport sexual complet cu aceasta.
După consumarea raporturilor sexuale cei doi autori s-au despărţit, iar învinuitul B.A. a condus-o pe minoră la locuinţa martorei C.A.M., căreia partea vătămată i-a povestit cele întâmplate.
Partea vătămată nu a mai povestit nimănui cele petrecute în noaptea de 10/11 noiembrie 2010. în schimb, martora C.A.M. a relatat episodul unui coleg - martorul S.F.D., care a spus directoarei ce aflase. În această situaţie, în data de 26 noiembrie 2010, martora C.E. a chemat-o la şcoală pe mama părţii vătămate, căreia i-a adus la cunoştinţă cele aflate de la copii, împrejurare în care numita A.S. a sesizat organele de poliţie.
Actul sexual nu poate fi privit ca fiind consensual, în condiţiile în care minora nu avea o reprezentare reală a faptelor. Astfel, minora a fost ademenită pe timp de noapte de un adult în care avea încredere, pe care îl cunoştea sub numele de P. şi despre care ştia că îi este rudă prin alianţă şi căruia trebuia să îi dea ascultare. Simpla împrejurare că minora nu s-a opus la consumarea actului sexual nu înseamnă că partea vătămată şi-a dat un consimţământ valabil, realitatea fiind aceea că victima a fost pusă într-o situaţie în care orice împotrivire era sortită eşecului. Trebuie avut în vedere că minora era lipsită de orice educaţie sexuală, astfel că nici nu a ştiut ce i se întâmplă şi abia după consumarea raportului sexual (primul episod de viaţă intimă), a realizat că se întâmplase ceva ruşinos. Din acest motiv minora nu a spus celor apropiaţi (martorei C.A.M. şi fratelui) decât că inculpatul „şi-a bătut joc de ea", respectiv „s-a luat de ea", iar după acea întâmplare a prins frică de numitul P.D.
Chiar dacă rezoluţia infracţională a inculpatului A.F. a fost spontană, acesta profitând de oportunitatea de a avea relaţii sexuale cu partea vătămată, situaţie creată prin acţiunea inculpatului P.D., susţinând moral de inculpatul R.C., acesta a obligat-o să întreţină relaţii sexuale, în pofida rugăminţilor victimei de a fi lăsată în pace.
Chiar dacă inculpatul a lovit-o doar o singură dată pe partea vătămată, acesta a uzat de forţa fizică net superioară.
Partea vătămată l-a refuzat în mod explicit iar pe parcursul actului sexual aceasta a plâns în permanenţă. Aceste aspecte rezultă cu certitudine şi din declaraţiile martorilor L.A.P. şi L.M., care l-au recunoscut pe inculpat şi l-au auzit pe acesta când îi spunea părţii vătămate să tacă deoarece aceasta îl ruga să fie lăsată în pace.
În raport de probatoriul administrat s-a reţinut că fapta inculpatului P.D., care, într-o seară neprecizată din vara anului 2010, a ademenit-o pe timp de noapte pe partea vătămată A.M.A., minoră în vârstă de 13 ani la acea dată, într-un loc ferit din comuna D., judeţul Iaşi şi, profitând de neputinţa acesteia de a se apăra şi a-şi exprima voinţa, a supus-o la un raport sexual normal complet, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) şi alin (3) teza I C. pen.
De asemenea, faptele inculpatului P.D., care, în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, în noaptea de 10/11 noiembrie 2010, a dus-o pe partea vătămată A.M.A., minoră în vârstă de 14 ani, mai întâi, pe o parcelă de teren cultivată cu lucerna de la marginea localităţii D., unde a obligat-o, prin exercitarea de constrângeri fizice şi morale, la relaţii sexuale orale şi normale, consumate în prezenţa coinculpaţilor R.C. şi A.F., după care a condus-o la un beci părăsit de pe raza aceleiaşi localităţi, un de a întreţinut un alt raport sexual normal cu victima aflată în neputinţă de a se apăra, în prezenţa învinuitului B.A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă continuată, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Întrucât cele două fapte se află în situaţia pluralităţii infracţionale a concursului real, în sarcina inculpatului P.D. s-a reţinut şi incidenţa art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului R.C., care, în noaptea de 10/11 noiembrie 2010, într-un loc izolat de pe raza comunei D., judeţul Iaşi, în prezenţa coinculpaţilor P.D. şi A.F., prin exercitarea de constrângeri fizice şi morale, a întreţinut un raport sexual normal şi complet cu partea vătămată A.M.A. (minoră sub 15 ani), aflată în imposibilitatea de a se apăra, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen.
Fapta inculpatului A.F., care, în noaptea de 10/11 noiembrie 2010, în aceleaşi împrejurări, prin exercitarea de constrângeri fizice şi morale, a întreţinut un raport sexual normal şi complet cu partea vătămată A.M.A. (minoră sub 15 ani), aflată în imposibilitatea de a se apăra, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere pentru fiecare dintre cei trei inculpaţi activitatea infracţională a fiecăruia şi circumstanţele personale ce rezultă din referatele de evaluare psiho-socială întocmite în cauză.
Astfel, în favoarea inculpaţilor s-a reţinut faptul că nu au antecedente penale, iar ca circumstanţă atenuantă s-a reţinut cea prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen., respectiv stăruinţa depusă de aceştia pentru repararea prejudiciului, ca urmare a contractului de tranzacţie încheiat cu partea vătămată în cursul cercetării judecătoreşti.
În acelaşi timp, s-a avut în vedere faptul că niciunul dintre inculpaţi nu manifestă empatie faţă de victima infracţiunii, datorită percepţiei distorsionate asupra acesteia şi au încercat denigrarea părţii vătămate, prin prezentarea ei ca o persoană cunoscută ca fiind de moralitate îndoielnică.
În ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatului P.D., s-a reţinut că aceasta a depăşit cu mult activitatea celorlalţi doi inculpaţi atât prin numărul şi diversitatea actelor sexuale cât şi prin întinderea lor în timp. Fără contribuţia acestui inculpat, ceilalţi nu ar fi luat hotărârea de a întreţine acte sexuale cu victima, astfel încât, se poate considera că inculpatul P.D. a fost autorul moral al faptelor coinculpaţilor A.F. şi R.C.
În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor R.C. şi A.F. acestea au fost coborâte sub minimul special prevăzut de lege prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen. şi aplicarea art. 76 lit. a) C. pen. pentru inculpatul A.F., fiind orientat către limita inferioară, având în vedere că rezoluţia infracţională a acestuia a fost spontană şi a lovit doar o singură dată pe partea vătămată.
Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.C. a fost mai mare deoarece acesta împreună cu inculpatul P.D. au premeditat fapta, au urmărit şi atras victima şi s-a comportat violent faţă de aceasta. Din declaraţia părţii vătămate A.M. rezultă că „cel mai frică" i-a fost de inculpatul R.C.
În cazul încheierii unei astfel de tranzacţii sau în cazul recunoaşterii pretenţiilor cu acordul părţii responsabile civilmente, conform art. 161 C. proc. pen. instanţa a obligat inculpaţii la despăgubiri doar în aceste limite.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel în termen legal inculpaţii R.C., P.D., A.F., criticând-o sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.
În susţinerea motivelor de apel, inculpatul R.C. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de viol formă simplă prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., invocând recunoaşterea faptei de către inculpat, cât şi faptul că acesta nu a cunoscut vârsta victimei, invocând circumstanţe personale.
Inculpatul P.D. a solicitat reindividualizarea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., iar inculpatul A.F. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. şi reindividualizarea pedepsei, invocând circumstanţe personale.
Prin Decizia penală nr. 147 din 20 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 10380/99/2010 s-a dispus respingerea, ca nefondate, a apelurilor formulate de inculpaţii P.D., R.C. şi A.F., împotriva sentinţei penale nr. 338 din 27 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în Dosarul nr. 10380/99/2010.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor P.D., R.C. şi A.F., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus durata arestării preventivă a inculpaţilor de la 27 iunie 2011 la zi.
A obligat inculpatul A.F. să plătească statului suma de 500 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 400 RON reprezintă onorariu pentru apărătorul din oficiu, ce s-a stabilit a fi suportat din fondurile statului.
A obligat pe inculpaţii P.D. şi R.C. să plătească statului suma de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că, în ziua de 10 noiembrie 2010 partea vătămată a mers la domiciliul colegei sale -martora C.A.M. (12) ani unde au venit şi alţi tineri, apoi s-au deplasat la domiciliul martorului B.A., unde s-au distrat până la sosirea mamei acestuia, B.M., care i-a luat la întrebări.
Între tineri se afla şi inculpatul A.F., partea vătămată fiind întrebată din ce familie provine, a răspuns martorei B.M., cum se numeşte, că are 14 ani şi a dat relaţii despre părinţi, prezentându-se ca fiind prietena lui C.M. Nu după mult timp, în locuinţa martorei B.M. au intrat şi inculpaţii P.D. şi R.C., care o căutau pe partea vătămată cu intenţia de a întreţine cu ea relaţii sexuale. Inculpatul P.D. i s-a adresat minorei spunându-i să se încalţe şi să îl însoţească pentru a o duce acasă, întrucât este aşteptată de fratele ei.
Partea vătămată i-a dat crezare şi ascultare inculpatului P.D., părăsind locuinţa martorei B.M. Odată cu partea vătămată au ieşit afară atât inculpaţii P.D. şi R.C. cât şi învinuitul B.A. şi inculpatul A.F., cu toţii urmărind să întreţină relaţii sexuale cu minora aflată în vulnerabilitate.
Inculpatul P.D., însoţit de inculpatul R.C., au dus-o pe partea vătămată într-un loc izolat de la marginea satului D., din preajma gospodăriei familiei L. (unde inculpatul P.D. îşi lăsase căruţa), fiind urmaţi îndeaproape de inculpatul A.F. şi învinuitul B.A. Învinuitul B.A. a dus căruţa inculpatului P.D. la locuinţa acestuia din urmă, iar inculpatul R.C. s-a dus până acasă, de unde a revenit imediat cu o sticlă de ţuică. În acest timp, partea vătămată a fost dusă de inculpatul P.D. în spatele grădinilor martorei L.M., pe un teren cultivat cu lucerna, aflat lângă drum.
Inculpatul A.F. a rămas în aşteptare în apropiere, iar la scurt timp i s-a alăturat şi inculpatul R.C., cei doi începând să consume alcool în vreme ce inculpatul P.D. era cu minora.
Inculpatul P.D. a dezbrăcat-o pe partea vătămată de hanorac, l-a întins pe sol şi, apoi, a împins-o pe minoră, culcând-o cu faţa în sus. Apoi, i-a scos pantoful sport tip adidas de pe piciorul drept, i-a desfăcut fermoarul de la pantalonii pe care i-a tras până la genunchi, după care a scos cracul drept de la pantaloni şi chiloţii în acelaşi mod, astfel că victima a rămas cu îmbrăcămintea (pantalonii şi chiloţii) prinşi pe piciorul stâng. Partea vătămată a început să plângă şi l-a rugat pe inculpatul P.D. să o lase în pace, dar acesta a pălmuit-o peste faţă, a înjurat-o şi i-a spus că, dacă nu se supune, o va da şi la alţii şi o va ţine acolo până dimineaţă. Inculpatul P.D. şi-a tras pantalonii şi chiloţii până la genunchi şi s-a urcat deasupra victimei, încercând să o penetreze. Lipsa erecţiei (indusă probabil de consumul excesiv de alcool, potrivit propriilor declaraţii), l-a determinat pe inculpatul P.D. să o oblige pe partea vătămată la un act sexual oral. Deşi, minora s-a opus, inculpatul a forţat-o, înjurând-o şi lovind-o peste spate, astfel că, victima a întreţinut un act sexual oral până la erecţie, după care inculpatul a întreţinut cu partea vătămată un raport sexual normal, complet, cu ejaculare pe sol.
În tot acest timp inculpaţii R.C. şi A.F. s-au aflat la câţiva metri, privind la actul sexual şi aşteptând să le vină rândul.
De asemenea, anterior acestei date (în 2010) inculpatul P.D. a mai întreţinut raport sexual cu partea vătămată - actul sexual nu poate fi privit ca fiind consensual, în condiţiile în care minora nu avea o reprezentare reală a faptelor. Astfel, minora a fost ademenită pe timp de noapte de un adult în care avea încredere, pe care îl cunoştea sub numele de P. şi despre care ştia că îi este rudă prin alianţă şi căruia trebuia să îi dea ascultare. Simpla împrejurare că minora nu s-a opus la consumarea actului sexual nu înseamnă că partea vătămată şi-a dat un consimţământ valabil, realitatea fiind aceea că victima a fost pusă într-o situaţie în care orice împotrivire era sortită eşecului. Trebuie avut în vedere că minora era lipsită de orice educaţie sexuală, astfel că nici nu a ştiut ce i se întâmplă şi abia după consumarea raportului sexual (primul episod de viaţă intimă) a realizat că se întâmplase ceva ruşinos. Din acest motiv minora nu a spus celor apropiaţi (martorei C.A.M. şi fratelui) decât că inculpatul „şi-a bătut joc de ea", respectiv „s-a luat de ea", iar după acea întâmplare a prins frică de numitul P.D.
Circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor de către inculpaţi, gradul de participaţie al fiecăruia dintre aceştia au conturat fără echivoc elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen.
Nu s-a conturat, nici un moment că inculpatul R.C., ori ceilalţi inculpaţi erau în eroare cu privire la vârsta părţii vătămate; ori, săvârşirea faptei de „act sexual cu un minor" -susţinerea inculpaţilor nu poate înlătura evidenţa tuturor celorlalte probe - sub acest aspect, respectiv al vârstei părţii vătămate, 14 ani (declaraţiile martorilor, aspectul fizic al părţii vătămate, declaraţiile părţii vătămate din cursul urmăririi penale precizând că i-a spus martorei B.M. că are 14 ani, în prezenţa inculpatului A.F.).
Chiar dacă rezoluţia infracţională a inculpatului A.F. a fost spontană acesta profitând de oportunitatea de a avea relaţii sexuale cu partea vătămată, situaţie creată prin acţiunea inculpatului P.D., susţinut moral de inculpatul R.C., acesta a obligat-o să întreţină relaţii sexuale, în pofida rugăminţilor victimei de a fi lăsată în pace.
Chiar dacă inculpatul a lovit-o doar o singură dată pe partea vătămată, acesta a uzat de forţa fizică net superioară.
Partea vătămată l-a refuzat în mod explicit iar pe parcursul actului sexual aceasta a plâns în permanenţă. Aceste aspecte rezultă cu certitudine şi din declaraţiile martorilor L.A.P. şi L.M., care l-au recunoscut pe inculpat şi l-au auzit pe acesta când îi spunea părţii vătămate să tacă deoarece aceasta îl ruga să fie lăsată în pace.
În consecinţă, în drept, încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpaţi este legală, nejustificându-se schimbarea încadrării astfel cum au solicitat recurenţii inculpaţi.
De asemenea, faptul că inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor, la momentul declanşării cercetării judecătoreşti - nu poate impune, în opinia instanţei de control judiciar, aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., întrucât la apariţia Legii nr. 202/2010 cercetarea judecătorească era începută, fiind administrate probe. Circumstanţa recunoaşterii faptelor, a fost analizată alături de celelalte elemente de circumstanţiere personală a fiecărui inculpat în parte şi, coroborate just cu circumstanţele reale ale săvârşirii faptei au argumentat individualizarea pedepselor aplicate şi modalitatea de executare.
Pedepsele au fost însă diferenţiate pentru fiecare dintre cei trei inculpaţi, avându-se în vedere activitatea infracţională a fiecăruia şi circumstanţele personale ce rezultă din referatele de evaluare psiho-socială întocmite în cauză.
Astfel, în favoarea inculpaţilor s-a reţinut faptul că nu au antecedente penale, iar ca circumstanţă atenuantă s-a reţinut cea prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen. respectiv stăruinţa depusă de aceştia pentru repararea prejudiciului, ca urmare a contractului de tranzacţie încheiat cu partea vătămată în cursul cercetării judecătoreşti.
În acelaşi timp, s-a avut în vedere faptul că niciunul dintre inculpaţi nu manifestă empatie faţă de victima infracţiunii, datorită percepţiei distorsionate asupra acesteia şi au încercat denigrarea părţii vătămate, prin prezentarea ei ca o persoană cunoscută ca fiind de moralitate îndoielnică.
În ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatului P.D., s-a reţinut că aceasta a depăşit cu mult activitatea celorlalţi doi inculpaţi atât prin numărul şi diversitatea actelor sexuale cât şi prin întinderea lor în timp. Fără contribuţia acestui inculpat, ceilalţi nu ar fi luat hotărârea de a întreţine acte sexuale cu victima, astfel încât, se poate considera că inculpatul P.D. a fost autorul moral al faptelor coinculpaţilor A.F. şi R.C.
În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor R.C. şi A.F. acestea au fost coborâte sub minimul special prevăzut de lege prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen. şi aplicarea art. 76 lit. a) C. pen., pentru inculpatul A.F. fiind orientat către limita inferioară, având în vedere că rezoluţia infracţională a acestuia a fost spontană şi a lovit doar o singură dată pe partea vătămată.
Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.C. a fost mai mare întrucât, acesta împreună cu inculpatul P.D. au premeditat fapta, au urmărit şi atras victima, s-a comportat violent faţă de aceasta. Din declaraţia părţii vătămate A.M. rezultă că „cel mai frică" i-a fost de inculpatul R.C.
Cu privire la latura civilă, s-a constat că între partea civilă şi reprezentanţii legali s-a încheiat un contract de tranzacţie cu inculpaţii, astfel încât în raport de recunoaşterea pretenţiilor civile, cu acordul părţii responsabile civilmente, conform art. 161 C. proc. pen., instanţa în mod întemeiat, i-a obligat pe inculpaţi la despăgubiri doar în aceste limite şi a constata stinsă acţiunea civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii P.D., A.F. şi R.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor comune de recurs, circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., inculpaţii au solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât nu au cunoscut că partea vătămată A.M.A. nu a împlinit vârsta de 15 ani.
În subsidiar, toţi recurenţii inculpaţi au solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul reţinerii circumstanţelor personale favorabile (lipsa antecedentelor penale, faptul că au regretat comiterea faptei), să se dea o eficienţă mai sporită dispoziţiilor art. 74 lit. b) C. pen., cu efect asupra reducerii cuantumului pedepselor sub minimum special prevăzut de lege.
În plus, inculpatul P.D. a mai solicitat să se dea eficienţă împrejurării că a formulat un autodenunţ şi să-i fie aplicate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., având în vedere Decizia Curţii Constituţionale, întrucât, la instanţa de fond s-a consemnat cererea inculpatului de a se judeca potrivit procedurii simplificate, dar, în mod greşit, s-a respins această cerere.
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen. - cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale şi temeinice şi recursurile declarate de inculpaţi ca nefondate, având în vedere următoarele considerente.
1. Referitor la prima critică comună a recurenţilor inculpaţi P.D., A.F. şi R.C., privind greşita încadrare juridică dată faptei reţinute în sarcina lor, Înalta Curte constată că în cauză, s-a făcut o analiză judicioasă a probelor şi o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanţe, reţinându-se în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpaţilor şi încadrarea juridică a faptei, respectiv, viol comis asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P. fiind reţinute două fapte, aflate în concurs real, iar pentru fapta din data de 10/11 noiembrie 2010, forma continuată.
Astfel, instanţele de fond şi apel au examinat cauza sub toate aspectele şi în baza probatorilor administrate au reţinut că, în vara anului 2010, inculpatul P.D. a determinat-o pe partea vătămată A.M.A., în vârstă de 13 ani, să meargă cu el pe o uliţă lăturalnică din loc. D. şi profitând de vârsta părţii vătămate a întreţinut cu acesta un raport sexual.
La data de 10/11 noiembrie 2010, fiind singură acasă, minora A.M.A. a mers la domiciliul colegei sale de clasă, C.A.M., în vârstă de 12 ani, unde se afla şi I.C.N., tot în vârstă de 12 ani şi împreună şi-au petrecut timpul, fără a mai frecventa cursurile şcolare în aceea zi. După amiază, la domiciliul lui C.A.M. au venit martorii C.M., A.G. şi învinuitul B.A. care au plecat, la iniţiativa acestuia, împreună cu partea vătămată, la domiciliul său.
Aici, au rămas până în jurul orelor 20:00-21:00 când a venita martora B.M., mama învinuitului B.A., şi le-a cerut să plece după ce, în prealabil, a întrebat-o pe partea vătămată cum se numeşte, ce vârstă are şi din ce familie provine, întrebări la care partea vătămată a răspuns în prezenţa celorlalţi tineri, precizând faptul că are vârsta de 14 ani şi este prietena lui C.M.
La scurt timp, la domiciliul lui B. au sosit inculpaţii P.D. şi R.C. care o căutau pe partea vătămată A.M.A., iar sub pretextul că este căutată de fratele său, i-au cerut acesteia, să-i însoţească.
Fără a pune la îndoială precizările inculpaţilor, partea vătămată a plecat împreună cu cei doi, inculpatul A.F. şi învinuitul B.A., care, urmăreau să întreţină raporturi sexuale cu aceasta. În împrejurările descrise, partea vătămată a fost dusă de inculpatul P.D. într-un loc izolat din loc. D., în preajma gospodăriei fam. L., unde pe o parcelă cultivată cu lucerna, a obligat-o, prin constrângere fizică, să întreţină un raport sexual oral şi normal.
După consumarea raporturilor sexuale, inculpatul P. s-a dus la inculpaţii R. şi A. care se aflau la o distanţă de câţiva metri şi consumau băuturi alcoolice şi le-a cerut să întreţină şi ei raporturi sexuale cu minora, lucru acceptat de cei doi inculpaţi. Astfel, R.C. şi A.F. au întreţinut, pe rând, prin constrângere (folosind injurii şi ameninţări la adresa părţii vătămate) câte un raport sexual normal cu partea vătămată.
Faptul că partea vătămată s-a opus întreţinerii de raporturi sexuale este confirmat şi de martorele L.M. şi L.A.P. care au fost alertate de gemetele şi ţipetele acesteia şi venind la locul faptei l-au văzut pe inculpatul A., martorele recunoscându-l pe acesta şi pe partea vătămată.
Pentru a nu fi prinşi, inculpaţii au fugit şi au luat-o şi pe partea vătămată care şi-a abandonat hanoracul roşu şi un pantof sport tip adidas, pe care îl purta la data comiterii faptei şi care a fost scos de către inculpatul P.
Inculpaţii R. şi A. au plecat spre casă, iar inculpatul P.D. a dus partea vătămată într-un beci părăsit de pe raza Com. D. unde a întreţinut din nou cu aceasta, prin constrângere, un raport sexual complet, în prezenţa învinuitului B.A.. Acesta din urmă, profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra dar şi prin constrângere morală, a întreţinut şi el un raport sexual complet cu A.M.A.
Apoi, învinuitul B. a condus-o pe partea vătămată la domiciliul lui C.A.M., căreia acesta i-a povestit ce i s-a întâmplat, martora relatând împrejurarea unui coleg de şcoală, S.F.D. care a alertat conducerea şcolii unde învăţa şi partea vătămată.
Relevante sub aspect probator sunt declaraţiile părţii vătămate A.M.A. care se coroborează cu declaraţiile martorilor C.A.M., I.C.N., L.M., L.P.A., C.M., A.G., B.M., L. M.I., S.F.D., concluziile certificatului medico-legal nr. 2787 din 29 noiembrie 2010 emis de SML Iaşi, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 23206 din 23 decembrie 2010 emis de SML Iaşi, procesele verbale de cercetare a locului faptei şi mijloacele de probă ridicate, procesul verbal de recunoaştere a inculpatului R.C.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte reţine că, pentru existenţa agravantei prevăzută la alin. (3) teza I a art. 197 C. pen. este necesar ca făptuitorul să cunoască vârsta victimei, sau să existe suficiente elemente pe baza cărora făptuitorul să-şi fi putut da seama că victima ar putea fi în vârstă mai mică de 15 ani.
Din examinarea întregului material probator administrat în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti, se reţine că, în mod just, instanţele de fond şi de apel au avut în vedere că inculpaţii au cunoscut vârsta părţii vătămate la momentul comiterii faptei iar activitatea infracţională desfăşurată de aceştia nu s-a realizat cu acordul părţii vătămate minore, A.M.A.
Se constată că inculpaţii sunt din aceeaşi localitate cu partea vătămată, loc. D., comunitate rurală în care majoritatea persoanelor se cunosc între ei, acesta fiind şi motivul pentru care martora B.M. a şi întrebat-o pe partea vătămată din ce familie provine şi ce vârstă are.
Ori, în aceste condiţii inculpatul A.F. care se afla la domiciliul învinuitului B.A. a fost de faţă la discuţie, prin urmare, a aflat cu această ocazie că partea vătămată are vârsta de 14 ani. De altfel, în declaraţii inculpatul arată că atunci când a ajuns la domiciliul învinuitului B. a văzut mai multe persoane printre care şi partea vătămată A.M.A. despre care ştia că are "în jur de 15 ani".
Faptul că inculpatul A.F. a cunoscut vârsta părţii vătămate este confirmat şi de martorii B.M., A.G. şi C.M. care au arătat că în timp ce partea vătămată se afla la domiciliul lui B.A. a fost întrebată de mama acestuia ce vârstă are, împrejurare în care aceasta a comunicat martorei că are 14 ani.
De asemenea, inculpatul P.D. o cunoştea de mică pe partea vătămată, astfel cum a şi declarat la data de 30 noiembrie 2010, mama părţii vătămate fiind verişoară cu o cumnată de-a inculpatului, iar nepotul său erau de-o vârstă cu fratele minorei, dar care erau mai mari decât aceasta, astfel, contrar celor susţinute, cunoştea vârsta reală a minorei.
De altfel, inculpaţii puteau să perceapă vârsta părţii vătămate şi în raport de fizionomia acesteia care corespunde unei fetiţe de 14 ani, de anturajul acesteia care format din copii de vârsta sa, cum sunt martorii C.A.M. şi I.C., pe care inculpatul A. chiar i-a cunoscut în după-amiaza zilei de 10 noiembrie 2010 când se aflau la domiciliul martorei C.A.M.
În consecinţă, toate aceste probatorii dovedesc cu certitudine împrejurarea că inculpaţii au cunoscut vârsta părţii vătămate, şi pe cale de consecinţă, criticile acestora sub acest aspect sunt nefondate, Înalta Curte, reţinând că încadrarea juridică corectă ce trebuie dată infracţiunii comise de inculpaţi este cea a formei agravate, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen.
2. Înalta Curte constată că nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14, motiv comun de recurs al inculpaţilor, nu este incident în cauză.
Susţinerea inculpatului P.D. privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., având în vedere atitudinea acestuia din faţa instanţei de fond, de recunoaştere a faptei, în sensul că, se impunea aplicarea legii mai favorabile, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 alin. (8) C. proc. pen., nu poate fi primită de Înalta Curte.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, prima instanţă a fost sesizată cu judecarea cauzei la data de 29 decembrie 2010, primul termen fixat aleatoriu pentru judecarea pe fond fiind stabilit la data de 01 februarie 2011, cauza fiind amânată succesiv, pentru lipsă de apărare, până la data de 15 februarie 2011.
Procedând la identificarea inculpaţilor şi audierea lor în cadrul procedurii simplificată, prevăzute de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., normă legală în vigoare la acea dată, prima instanţă, determinat de conţinutul declaraţiilor date de inculpaţii P.D., R.C. şi A.F., în mod întemeiat, prin încheierea din data de 15 februarie 2011, a respins cererea inculpaţilor de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate, instituită de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi, a dispus, continuarea judecăţii cauzei potrivit procedurii de drept comun.
Astfel, din conţinutul declaraţiei inculpatului P.D. rezultă că acesta, deşi a menţionat că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în actul de sesizare, referitor la fapta din vara anului 2010 a arătat că, partea vătămată A.M.A. a fost de acord să întreţină un raport sexual cu el, din dorinţa de a-i deveni prietenă, împrejurare care schimbă situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, în raport de infracţiunea de viol care presupune întreţinerea de raporturi sexuale, prin constrângere, cu partea vătămată.
Decizia Curţii Constituţionale invocată de recurentul inculpat nu îşi găseşte aplicabilitate în cauză întrucât, din considerentele decizie rezultă că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Ori, în cauză sesizarea instanţei s-a realizat după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 prin s-a introdus procedura judecăţii simplificate, prin urmare, prima instanţă, în mod întemeiat pentru considerentele expuse, a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele cerute de dispoziţiile art. 3201 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi a dispus continuarea judecării cauzei potrivit procedurii de drept comun.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond şi instanţa de apel au avut în vedere, dispoziţiile art. 52 C. pen. precum şi criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator în partea specială a C. pen. (de la 10 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi), gradul de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate (infracţiuni contra persoanei), integritatea fizică şi psihică a părţii vătămate, precum şi relaţiile sociale care se formează în jurul acestor valori, persoana inculpaţilor (care nu au antecedente penale, mediul familial din care provin, atitudinea acestora după comiterea faptei în sensul că au încercat să denigreze partea vătămată prin prezentarea acesteia ca o persoană cu o moralitate îndoielnică), lipsa de respect faţă de valorile sociale ocrotite de lege precum, profilul inculpaţilor astfel cum rezultă şi din concluziile rapoartelor de evaluare, care pe parcursul cercetărilor au subliniat într-un mod dezinvolt desfăşurarea evenimentelor, convingerea acestora că nu a făcut nimic grav părţii vătămate, atitudinea parţial sinceră a inculpaţilor cu privire la recunoaşterea faptelor.
Astfel, faţă de circumstanţele reale ale comiterii faptei (pe fondul consumului de băuturi alcoolice, luarea deciziei de a constrânge partea vătămată să întreţină raporturi sexuale indiferent de consimţământul acesteia, aparţinând inculpatului P.D. care, anterior, datei de 10/11 noiembrie 2010 a întreţinut, tot prin constrângere, un raport sexual cu partea vătămată, caracterul continuat al activităţii infracţionale desfăşurate de inculpatul P.D. care a mai întreţinut cu partea vătămată un raport sexual normal într-un beci în prezenţa învinuitului B.A., determinarea părţii vătămate să-i însoţească într-un loc lăturalnic pentru a nu fi auzită de membrii comunităţii, întreţinerea de raporturi sexuale prin constrângere fizică şi morală (lovirea cu palma peste faţă, folosirea de injurii şi ameninţări la adresa acesteia), pe rând, de către cei trei inculpaţi, partea vătămată făcând parte din cercul de cunoscuţi ai inculpaţilor, atitudinea inculpaţilor faţă de partea vătămată şi valorile sociale ocrotite de lege), urmările produse (trauma psihică suferită de partea vătămată în vârstă de 14 ani la data comiterii faptei, cu efecte asupra dezvoltării fizice şi psihice a acesteia în timp) şi atingerea adusă relaţiilor sociale privind dreptul la integritate fizică şi psihică a oricărei persoane, Înalta Curte constată că, în mod justificat, cele două instanţe au aplicat pedepse orientate spre minimum special prevăzut de lege în cazul inculpatului P. şi sub minimum special în cazul inculpaţilor R. şi A., dând eficienţă juridică circumstanţei atenuate prev. de art. 74 lit. a) şi b) C. pen.
Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana inculpaţilor P.D., R.C. şi A.F. este de precizat că, aceştia au avut o atitudine nesinceră, recunoscând comiterea faptei doar parţial, în sensul că au precizat că partea vătămată a fost de acord să întreţină un raport sexual cu toţi cei trei inculpaţi şi nici nu au cunoscut vârsta acesteia.
Faptul că inculpaţii R.C. şi A.F. nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, în raport de conduita şi atitudinea lor faţă de normele legale, este un element care a justificat reţinerea în favoarea lor a circumstanţei atenuate prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., reflectat în reducerea cuantumului pedepselor aplicate acestora sub minimum special prevăzut de lege.
Referitor la inculpatul P.D., cele două instanţe justificat de contribuţia acestuia la comiterea faptelor (a fost acela care a plănuit întreţinerea raporturilor sexuale cu partea vătămată minoră, actele de violenţă exercitate asupra acesteia), concurenţa şi caracterul repetat al activităţilor infracţionale, au fost elemente ce nu au justificat reţinerea în favoare sa a circumstanţei atenuate prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
De asemenea, împrejurarea că cei trei inculpaţi au ajuns la o mediere în ceea ce priveşte pretenţiile civile ale părţii vătămate, depunând diligente pentru repararea prejudiciului material şi moral cauzat părţii vătămate, au fost criterii care au îndreptăţit, în mod întemeiat, cele două instanţe să reţină circumstanţa atenuată prev. de art. 74 lit. b) C. pen., căreia i s-a dat eficienţa juridică cuvenită în procesul de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor R.C. şi A.F.. în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.D. cele două instanţe au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 80 alin. (2) C. pen. (având în vedere concurenţa faptelor, caracterul repetat al activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat asupra părţii vătămate minore într-o perioadă scurtă de timp), reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen. fiind reflectată în cuantumul pedepsei aplicate, orientat spre minimum special prevăzut de lege.
Înalta Curte constată că, deşi inculpatul P.D. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei având în vedere denunţul formulat, din adresa nr. 1119/P/2011, emisă la data de 07 octombrie 2011 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău, nu rezultă decât împrejurarea formulării unor plângeri penale, urmând a se efectua cercetării faţă de aspectele sesizate, astfel că, nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 19 din Legea nr. 678/2002.
Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.D., R.C. şi A.F., apreciind hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel ca fiind legale şi temeinice.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi va deduce durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 decembrie 2010 la 12 decembrie 2011.
Având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii P.D., A.F. şi R.C. împotriva deciziei penale nr. 147 din 20 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi, durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 decembrie 2010 la 12 decembrie 2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 300 RON reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 decembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 969/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 785/2010. Penal. Conflict de competenţă... → |
---|