ICCJ. Decizia nr. 4225/2010. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4225/2010
Dosar nr. 707/44/2010
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 515/R din 25 iunie 2010, Curtea de Apel Galaţi a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 325 din 11 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 10516/231/2009 şi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 25 mai 2010, C.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 375/R din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. c) şi e) C. proc. pen.
Curtea a apreciat că, deşi formal, cazurile de contestaţie în anulare invocate de contestator se regăsesc în dispoziţiile art. 386 alin. (1) lit. c) şi e) C. proc. pen., din actele dosarului a constatat că nu reiese încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. f) - i1) C. proc. pen. şi nici cele ale art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen., neexistând probe în acest sens, simplele afirmaţii ale contestatorului neconstituind dovezi în sensul art. 391 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, considerat admisibil în baza art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 7 din Protocolul adiţional, contestatorul C.C. solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 375 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, casarea Deciziei nr. 515/R/ din 5 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, reţinerea cauzei pentru rejudecare.
Motivele de recurs au fost dezvoltate în scris şi susţinute oral de apărătorul contestatorului, concluziile acestuia, ale reprezentantului Parchetului şi ale contestatorului fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul contestatorului, îl consideră inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părţilor a fost precis stabilită, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţie.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, sentinţe sau decizii, după caz.
Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recurs declarat împotriva deciziei pronunţate în contestaţie în anulare de secţia penală, privind o decizie definitivă dată de aceeaşi instanţă în recurs, hotărâre care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Împiedicarea unei noi judecăţi asupra cauzei penale definitiv soluţionate, justificat de cerinţa stabilităţii ordinii de drept, cu referire la hotărârile penale definitive având ca atribut specific şi exclusiv autoritatea de lucru judecat, rezultă, de altfel, cu evidenţă, privitor la soluţiile pronunţate în contestaţie, şi din dispoziţiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen. Ca atare, potrivit dreptului comun, decizia atacată nu este supusă recursului.
Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşadar, excepţia de inadmisibilitate pusă în discuţia părţilor se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul condamnat împotriva Deciziei nr. 515/R din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul menţionat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 515/R din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4223/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2335/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
