ICCJ. Decizia nr. 4229/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4229/2010
Dosar nr. 5865/1/2010
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 5865/1/2010, petentul R.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 2515 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocând dispoziţiile art. 386 lit. a) şi e) C. proc. pen.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul învederează că prin Decizia penală nr. 2515 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei penale din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, deşi el nu a fost citat la reşedinţa din Roma şi nici la cabinetul avocatului ales, fiind lipsit de apărare prin încălcarea dreptului de a fi asistat de apărător ales. Mai mult, întrucât nu a fost prezent la termenul de judecată nu a fost ascultat, deşi ascultarea sa era obligatorie.
Prezentei contestaţii s-a ataşat Dosarul nr. 2048/54/2009, în care s-a pronunţat Decizia nr. 2515 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată din 14 octombrie 2010 a fost admisă în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul R.C., stabilindu-se termen pentru judecarea acesteia în fond, la 25 noiembrie 2010.
Examinând, în fond, contestaţia formulată de contestatorul R.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o consideră nefondată pentru următoarele considerente:
Prin Sentinţa penală nr. 71 din 22 februarie 2005, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe inculpatul R.C. la câte 4 ani închisoare pentru fiecare din cele 8 infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen., urmând în final să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, sporită cu 1 an, adică 5 ani închisoare în condiţiile art. 71 - 64 C. pen.
În esenţă, s-a reţinut că inculpatul, pretinzând că are relaţii la punctele de frontieră române şi străine, a pretins şi primit sumele de bani sus-menţionate de la cetăţeni din localitatea T., judeţul Gorj, în schimbul cărora le-a promis acestora că-i va duce în străinătate, fără ca aceştia să mai prezinte suma de 500 euro la trecerea frontierei.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia penală nr. 238 din 7 iulie 2005, admiţând apelul parchetului, a desfiinţat sentinţa penală atacată, cu privire la neconfiscarea sumei de 5 milioane ROL, primită de inculpat de la denunţătorul R.M. şi, în consecinţă, a dispus confiscarea acesteia.
Ulterior, inculpatul a declarat recurs peste termen împotriva acestei decizii, susţinând că procedura de citare la judecarea apelului a fost viciată, el neavând cunoştinţă de proces, întrucât era plecat din ţară şi că a luat la cunoştinţă despre condamnarea sa abia la 16 februarie 2009, când, la domiciliul său din comuna U., sat F., judeţul Gorj, s-a prezentat un echipaj de poliţie pentru a pune în executare mandatul de executare a pedepsei emis de Tribunalul Gorj.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 2055 din 2 iunie 2009, a constatat că cererea formulată de inculpat, privind Decizia penală nr. 238 din 7 iulie 2005 a Curţii de Apel Craiova reprezintă apel peste termen şi a trimis cauza la Curtea de Apel Craiova, pentru soluţionarea acesteia.
În motivarea instanţei supreme s-a arătat că inculpatul nu a fost prezent la judecată, nici la instanţa de fond şi nici la instanţa de apel, ";lipsind şi la pronunţarea hotărârilor.
Totodată, s-a reţinut că inculpatul nu a exercitat în cauză calea de atac a apelului, astfel că cererea sa a fost greşit calificată drept recurs peste termen, în condiţiile în care el nu a exercitat prima cale ordinară de atac, cea a apelului.
Curtea de Apel Craiova, conformându-se deciziei mai sus menţionată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a procedat la judecarea apelului, constatând însă că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Critica privind necitarea inculpatului la judecarea apelului a fost respinsă, deoarece din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul a fost citat la toate adresele cunoscute, potrivit art. 177 alin. (1) - (4) C. proc. pen., fie ca urmare a declaraţiilor acestuia cu privire la locul de citare, fie ca urmare a datelor obţinute potrivit art. 180 C. proc. pen.
S-a motivat că niciodată inculpatul nu a indicat reşedinţa sa din Italia, ca loc de citare, decât cu ocazia judecării acestui apel, iar agentul procedural a constatat că ";destinatarul este plecat cu toată familia în Italia şi la adresa de domiciliu nu mai locuieşte nimeni"; ori că ";persoana citată, schimbându-şi adresa, nu s-a putut afla noua adresă";, trimiţându-se în acest sens la dovezile de realizare a procedurii de citare cu inculpatul la fond şi în apel, existente în dosar.
S-a mai reţinut că, urmare acestor constatări, s-a procedat la citarea inculpatului şi în varianta citării inculpatului prin afişare la uşa Consiliului local de la ultimul său domiciliu, precum şi la cel al locului unde s-a comis fapta, conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen.
De asemenea, Curtea de Apel Craiova a mai reţinut că la fila 31 din Dosarul 4882/54/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află o dovadă scrisă, potrivit căreia inculpatul domicilia în localitatea T., judeţul Gorj, unde, de altfel, a şi fost citat prin afişare.
Aceeaşi curte de apel a constatat că inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a încunoştinţa în scris instanţa privitor la schimbarea domiciliului sau a reşedinţei sale.
Examinând şi fondul soluţiei de condamnare, curtea de apel a constatat ca fiind nefondată critica privind greşita condamnare. Sub acest aspect, s-a arătat că, la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul a recunoscut faptele de trafic de influenţă pentru patru persoane, iar pe cele denunţate de Z. şi B., deşi le-a negat, a relatat că nu are probe pentru a combate susţinerile acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, care a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 2515 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că la termenul când s-a judecat recursul, acesta a fost citat la adresa indicată, respectiv în Italia, existând şi semnătura de luare la cunoştinţă, la adresele de domiciliu. Faptul că acesta nu a fost reprezentat de apărătorul său nu constituie un motiv de contestaţie în anulare. Atâta timp cât acesta avea cunoştinţă de termenul de judecată, nimic nu-l împiedica să ia legătura cu avocatul său şi să-l anunţe despre data judecării cauzei sale.
Susţinerile contestatorului privind audierea sa obligatorie sunt nefondate, deoarece conform art. 3854 pct. 11 C. proc. pen., „cu ocazia rejudecării recursurilor, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare";.
Or, condiţia pentru ca inculpatul să fie audiat este ca acesta să fie prezent. Cum în cauză, la soluţionarea recursurilor, contestatorul R.C. nu a fost prezent, iar procedura de citare a fost legal îndeplinită, instanţa de recurs nu a avut posibilitatea de a audia inculpatul.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de R.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul R.C. împotriva Deciziei penale nr. 2515 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2348/2010. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 2404/2010. Penal → |
|---|
