ICCJ. Decizia nr. 4271/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4271/2010
Dosar nr. 218/109/2009
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1 MF din 20 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost condamnat inculpatul U.C.M. la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi 109 C. pen. şi la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi 109 C. pen.
Conform art. 33 şi 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând a executa sancţiunea cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat şi inculpatul D.C.V. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi art. 109 C. pen., pedeapsă suspendată condiţionat.
Sub aspectul laturii civile, în baza art. 14, 346 C. pen., art. 998 C. civ. şi 1000 alin. (1) şi (2) C. civ., inculpatul U.C.M. a fost obligat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, U.C. şi U.M., la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale către partea civilă G.A.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Partea vătămată, minora G.A.M., în vârstă de 13 ani, locuieşte în comuna B., judeţul Argeş, împreună cu bunica sa, G.F.
În seara zilei de 16 mai 2009, partea vătămată a fost condusă acasă de prietenul ei, martorul D.A., însă în faţa casei a fost atacată de cei doi inculpaţi care au bruscat-o şi au încercat să o reţină. Datorită intervenţiei martorului D.A., inculpaţii au permis părţii vătămate să intre în curtea casei, după care au plecat spre locuinţele lor.
În aceeaşi noapte, în jurul orelor 23:30, inculpaţii au revenit la domiciliul victimei, au pătruns fără drept în curtea şi în camera în care aceasta locuia, de unde, prin folosirea forţei, au scos-o afară. Din acest moment inculpatul D.C.V. s-a retras şi a renunţat să-l mai însoţească pe inculpatul U.C.M.
În continuare, inculpatul U.C.M. a forţat-o pe minoră să se urce pe scuter, s-a deplasat în direcţia satului G.D. şi, într-un loc izolat, neiluminat, a culcat-o pe iarbă, a început să o dezbrace folosind forţa, deşi partea vătămată plângea şi afirma repetat că este virgină.
Întrucât victima a opus rezistenţă şi pentru că s-a apropiat un autoturism, inculpatul U.C.M. a renunţat la intenţia de a o viola, după care a condus-o până în apropierea locuinţei, iar el s-a întors acasă.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. X/2008 al Serviciului de Medicină Legală Argeş, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice produse fie prin lovire cu sau de corp dur, ce pot data din 16 mai 2008, leziuni ce au necesitat 3 - 4 zile îngrijiri medicale.
La rândul său şi inculpatul a prezentat leziuni ce au necesitat 4 - 5 zile îngrijiri medicale, ce pot data din noaptea de 16 - 17 mai 2008 (conform raportului de expertiză medico-legală nr. Y/2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Argeş), leziuni produse ca urmare a rezistenţei opuse de victimă.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor-verbale încheiate de organele de urmărire penală, depoziţiilor martorilor G.A., G.F., D.A., D.L., T.C. şi L.M., probe coroborate cu declaraţiile celor doi inculpaţi care au recunoscut infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia penală nr. 64A din 17 iunie 2010, a admis apelul părţii civile şi l-a obligat pe inculpatul U.C.M., în solidar cu părţile responsabile civilmente şi la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare la instanţa de fond.
Apelul formulat de inculpatul U.C.M. a fost respins ca nefondat, apel ce a vizat modalitatea de executare a pedepsei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul U.C.M. a declarat recurs, prin care a solicitat, în principal, în temeiul art. 380 C. proc. pen., trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale întrucât aceasta este lovită de nulitate absolută, fiind încheiată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 171 C. proc. pen., neasigurându-se asistenţa juridică a inculpatului.
În subsidiar, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Instanţele de fond şi de apel au stabilit o situaţie de fapt corectă, în concordanţă cu probele administrate şi au încadrat just faptele comise de inculpatul U.C.M. în textele de lege mai sus menţionate.
Primul motiv de recurs formulat de inculpat, cel prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen., motiv care nu a fost invocat cu ocazia judecării în fond sau în apel, urmează a fi respins.
Este adevărat că inculpatul U.C.M. a dat mai multe declaraţii în faţa organelor de cercetare penală, fără a fi asistat de apărător, însă aceste declaraţii au fost luate în faza actelor premergătoare şi asistenţa juridică de specialitate nu era necesară.
Cu toate acestea, inculpatului i s-au adus la cunoştinţă drepturile sale, inclusiv dreptul de a fi asistat de un avocat din oficiu sau de un avocat ales, însă inculpatul a refuzat de fiecare dată, menţionând că „nu solicită apărător ales sau din oficiu în această fază a urmăririi penale” şi că doreşte să fie asistat de tatăl său.
Ascultarea învinuitului sau inculpatului constituie o obligaţie procesuală atât pentru organul de urmărire penală, cât şi pentru instanţă, iar pentru inculpat această ascultare, în condiţiile legii, constituie un drept, a cărui exercitare îi dă posibilitatea de a-şi face apărările necesare.
Fiind un drept procedural, se pune problema dacă poate renunţa la el şi adopta poziţia de a nu da nicio explicaţie şi de a nu fi asistat de un apărător.
Prin modificarea adusă în anul 1990 dispoziţiilor art. 6 C. proc. pen., s-a prevăzut obligaţia organelor judiciare de a încunoştinţa pe învinuit sau pe inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare, iar prin modificarea art. 70 alin. (2) C. proc. pen. s-a întărit această garanţie a dreptului la apărare, creându-se astfel posibilitatea pentru acesta de a lua contact cu apărătorul înainte de a face orice declaraţie organului judiciar, orice încălcare a acestui drept atrăgând nulitatea declaraţiei făcute în lipsa apărătorului, dacă asistenţa solicitată a fost respinsă.
În speţă, organul de cercetare penală nu a respins o asemenea solicitare, dimpotrivă, i-a pus în vedere inculpatului dreptul de a fi asistat de un apărător ales sau din oficiu, drept refuzat conştient de inculpat.
Exercitarea sau neexercitarea unui asemenea drept constituie o garanţie a dreptului la exprimare, garanţie de care inculpatul a uzat cu ocazia audierii sale de către organul de cercetare penală, poziţia sa fiind consemnată în declaraţiile şi procesele-verbale de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului la apărare. Nici cu ocazia cercetării judecătoreşti, nici cu ocazia judecării în fond a cauzei şi nici în calea de atac a apelului inculpatul nu a criticat modul de desfăşurare a urmăririi penale, nefiind posibilă invocarea propriei culpe procesuale ulterior în calea de atac a recursului, atâta vreme cât, conştient, a refuzat dreptul de a fi asistat de apărător, drept asupra căruia i s-a atras atenţia de către organul de cercetare penală.
Cu privire la individualizarea pedepsei, aspect sub care hotărârea este criticată prin cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanţa de fond a analizat aceste criterii de individualizare a pedepsei, iar instanţa de apel a reverificat toate elementele de circumstanţiere ale faptei şi inculpatului.
Pericolul social concret al faptelor comise este unul deosebit de ridicat datorită împrejurărilor în care infracţiunile au fost comise, respectiv faptul că inculpatul a revenit în locuinţa victimei noaptea, aşteptând ca minora şi bunica sa să adoarmă, a folosit forţa pentru a o lua pe partea vătămată, a dus-o într-un loc izolat şi a încercat să o violeze, intenţie nefinalizată din motive independente de voinţa sa, fiind insensibil la rugăminţile minorei de a fi lăsată să se întoarcă acasă, cauzându-i o traumă psihică cu consecinţe pentru viitor.
Cu privire la profilul moral al inculpatului, din probele aflate la dosar, se reţine că acesta nu s-a preocupat de pregătirea şcolară, a avut media generală 5,20 în anul şcolar 2007 - 2008, nota 7 la purtare şi 289 absenţe, promovând în clasa a XII-a în sesiunea august - septembrie deoarece în sesiunea iunie - iulie a avut situaţia neîncheiată la 12 discipline.
În raport de aceste elemente de circumstanţiere ale faptelor şi făptuitorului, scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins numai prin executarea în condiţii de detenţie a pedepsei rezultante, aşa cum bine a stabilit instanţa de fond şi confirmat de instanţa de apel.
Ca atare, recursul formulat de inculpat nu este fondat şi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 64/A din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4268/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2499/2010. Penal. Excepţie de... → |
|---|
