ICCJ. Decizia nr. 433/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 433/2010
Dosar nr. 3012/115/2008
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 33 din 30 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Caras Severin în Dosarul nr. 3012/115/2008 prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.A.R., din infracţiunea de omor calificat, prev. de arte 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de loviri şi vătămări cauzatoare de moarte şi, în baza art 183 C. pen. a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
În baza arte 14 şi art. 346 C. proc. pen, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.A. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.000 lei despăgubiri civile, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin nr. 222/P/2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.A.R., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de arte 174, 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în data de 07 iunie 2008, inculpatul a observat victima M.V. lângă piaţa agroalimentară din zona U.G.S.R. Băile Herculane şi pe fondul unui conflict mai vechi, a vrut să se răzbune. Astfel, inculpatul s-a îndreptat spre victimă, a tras-o din autospeciala în care aceasta se refugiase pentru a se apăra şi a lovit-o în mod repetat cu pumnii în zona craniană iar după ce aceasta a căzut a continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele, apoi a călcat-o în zona toracică, cauzându-i decesul.
Instanţa de fond a reţinut din probele administrate că starea de fapt descrisă mai sus conturează săvârşirea unei infracţiuni de către inculpat, însă această infracţiune nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, ci pe cele ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Prima instanţă a apreciat că intenţia inculpatului nu a fost aceea de a ucide, ci doar de a provoca vătămarea integrităţii corporale a victimei. În acest sens a stabilit că inculpatul, deşi a avea în maşină obiecte contondente, nu a utilizat niciunul dintre acestea ca instrument ofensiv şi a direcţionat loviturile sale şi în alte zone ale corpului, nu doar în zona capului sau a cutiei toracice. De asemenea a apreciat pozitiv şi atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei când acesta nu numai că şi-a demonstrat public regretul şi spaima faţa de cele petrecute dar a şi încercat pe cât posibil să resusciteze victima fiind cooperant cu toţi cei aflaţi la faţa locului, care au încercat acelaşi lucru, şi a transportat în cele din urmă victima cu maşina sa la spital.
Împotriva acestei sentinţe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin a declarat apel considerând că prima instanţă a apreciat în mod greşit că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri şi vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. şi se impune menţinerea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, respectiv infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., iar pedeapsa aplicată este prea mică în raport cu pericolul social al faptei comise de inculpat.
În acelaşi timp împotriva sentinţei au declarat apel şi partea civilă M.A. precum şi inculpatul.
Curtea de Apel Timişoara a respins căile de atac declarate.
Împotriva deciziei, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara ce a reiterat practic solicitarea din apel, respectiv că greşit prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice.
Recurs s-a iniţiat şi de către inculpat, exclusiv asupra modului de soluţionare a laturii civile, respectiv că se solicită diminuarea despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale.
Analizând recursurile formulate, motivele invocate, prin prisma disp. art. 3859 C. proc. pen., considerăm că Decizia penală pronunţată de către instanţa de apel este netemeinică sub aspectul menţinerii încadrării juridice stabilite de către prima instanţă în sarcina inculpatului S.A.R., respectiv infracţiunea de loviri şi vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
Potrivit jurisprudenţei, infracţiunea de omor de deosebeşte de infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prin latura sa subiectivă. Aşa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca omor sau loviri cauzatoare de moarte este importantă determinarea poziţiei psihice cu care a acţionat inculpatul. Dacă inculpatul a acţionat cu intenţia directă sau indirectă de a ucide fapta constituie infracţiunea de omor. Dacă, dimpotrivă, inculpatul a acţionat cu intenţia de a lovi victima, moartea acesteia depăşind intenţia sa, fapta constituie infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Pentru caracterizarea poziţiei psihice se iau în considerare: instrumentul folosit de inculpat (apt sau nu de a produce moartea), regiunea corpului lovită (zonă vitală sau nu), numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, raporturile dintre infractor şi victimă, atitudinea infractorului după săvârşirea faptei. Aceste criterii trebuie apreciate în totalitate şi nu singular deoarece chiar dacă unele împrejurări par concludente, privite în mod izolat pot duce la încadrarea juridică greşită a faptei.
În literatura juridică s-a arătat că şi în ipoteza unei altercaţii în care se uzează de mijloace proprii de atac (lovituri de picioare, pumni, palme etc.) iar moartea survine ca urmare a loviturilor repetate, trebuie reţinută intenţia indirectă de a ucide, deoarece "în surprinderea poziţiei psihice pe care făptuitorul a avut-o în momentul comiterii infracţiunii, trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate şi la întâmplare este de natură să conducă la ideea că făptuitorul a prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potenţial mortal ridicat (cap, torace, abdomen, carotida)."
De altfel instanţa de fond a trecut toate aceste aspecte teoretice în revistă însă nu le-a ancorat în materialitatea faptelor deduse judecăţii, altfel deplin dovedite, şi astfel a pronunţat o hotărâre greşită, dând relevanţă substanţială unor aspecte mai puţin importante, cum ar fi cel legat de împrejurările ulteriore comiterii infracţiunii, unde este adevărat inculpatul a manifestat un comportament deplin diligent.
Raportat la starea de fapt existentă în cauză, se poate constata că este dovedită intenţia indirectă a inculpatului S.A.R., de a ucide victima.
Astfel, din raportul medico-legal din 07 iunie 2008, întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Caras-Severin, rezultă că pe corpul victimei au fost constatate mai multe traumatisme, respectiv: poli traumatism cranio-cerebral facial acut (fractură de piramidă nazală, fractură frontală cu iradiere etaj anterior bază craniu, fractură liniara occipitală stângă, contuzie cerebrală, cerebeloasă şi de trunchi cerebral), traumatism toracic acut (fracturi costale de parte stângă pe două linii de fractură, ruptură de cord drept, ruptură de pericard, hemopericard, hemotorax stâng masiv). Leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire directă cu un corp dur (leziunile descrise la pct 4, 6 din raport) iar restul prin lovire cu şi sau de corpuri dure.
Având în vedere leziunile descrise mai sus, precum şi declaraţiile martorilor S.I.G. şi M.G.M., care au arătat că inculpatul S.A.R. a lovit victima în mod repetat cu pumnii şi picioarele în zona capului, în zona toraco-abdominală după care a călcat-o cu picioarele în zona toracică, nu se poate reţine că inculpatul nu a prevăzut rezultatul acţiunilor sale (decesul victimei) şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Deosebit de important este şi faptul că inculpatul a aplicat victimei loviturile cu o intensitate foarte mare şi în zone vitale (cap, torace), aspect care se poate observa cu uşurinţă din raportul medico-legal şi planşele foto efectuate cu ocazia autopsiei victimei, existând multiple infiltraţii sangvine la nivel cranian, ruptură de cord şi ruptura de coaste.
Analizând criteriile enunţate mai sus se observă că inculpatul S.A.R. a avut şi mobilul săvârşirii faptei deoarece între inculpat şi victimă a existat un conflict anterior, referitor la o dobândă ilegală solicitată de către victimă şi la un incident petrecut anterior între victimă şi inculpat.
Faţă de cele expuse se poate concluziona că elementele necesare pentru încadrarea faptei ca infracţiune de omor sunt îndeplinite, respectiv zona vitală vizată de inculpat, numărul şi intensitatea loviturilor, raportul dintre inculpat şi victimă anterior săvârşirii faptei iar instanţa de fond şi cea de apel, în mod greşit, printr-o apreciere eronată a materialului probator a calificat fapta ca infracţiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Totodată, reţinând eronat în sarcina inculpatului infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă mică raportat la pericolul social al faptei comise.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Dar cel mai important aspect - limitele legale speciale de pedeapsă care evident vor fi altele în funcţie de evidenţierea infracţiunii de omor calificat.
În speţă, instanţa de fond cu obiectivitate a avut în vedere faptul că inculpatul deşi nu are antecedente penale a mai fost anterior sancţionat administrativ pentru săvârşirea unor infracţiuni de violenţă (Dos. nr. 1448/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş) iar fapta a fost comisă într-un loc public, cu violenţă, pe fondul unui conflict preexistent între inculpat şi victimă. Concret, sunt de consemnat în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., respectiv comportamentul bun avut anterior cât şi ulterior săvârşirii infracţiunii de faţă, încercările de reparare, în măsura posibilului, a urmărilor săvârşirii faptei. Toate aceste aspecte vor fi evidenţiate de către instanţa de recurs în cadrul procedurii de individualizare a sancţiunii pentru însă noua încadrare reţinută, de omor calificat şi nu de lovituri cauzatoare de moarte, altfel ajungându-se la un cuantum mult exagerat al pedepsei principale raportat la modalităţile concrete de comitere a faptei, comportamentul adecvat manifestat de inculpat atât înainte cât şi ulterior săvârşirii infracţiunii.
Efectele reţinerii acestor circumstanţe vor fi cele de la art. 76 alin. (1) lit. a) şi (2) C. pen., sancţiunea fiind aceea de 7 ani închisoare, ca pedeapsă principală, alături de pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 5 ani. Se va face aplicarea dispoziţiilor legale vizând pedepsele accesorii înscrise la art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Totodată se va deduce perioada executată.
Pentru aceste considerente soluţia este de admitere a recursului procurorului, casarea deciziei şi parţial a sentinţei pentru motivele prev. de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen. urmând ca, în rejudecare să se pronunţe o hotărâre legală şi temeinică în consens cu motivele de mai sus, exclusiv cu privire la încadrarea juridică a faptei, restul celorlalte dispoziţii fiind de menţinut.
Fiind investiţi şi cu recursul inculpatului ce a vizat modul de soluţionare a laturii civile, este de consemnat că în mod corect prima instanţă a obligat inculpatul la plata sumei de 12.000 lei către partea civilă reprezentând daune morale., sumă ce se vrea a acoperi satisfăcător prejudiciul moral susceptibil de reparaţie materială cauzat.
Aşa fiind, pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 102/ A din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează Decizia penală atacată şi parţial sentinţa penală nr. 33 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Caras-Severin numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.
Rejudecând în fond, în baza art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul S.A.R. (fiul lui M. şi L.M.) la 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen.
Face aplicarea art. 71 C. pen. şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.R. împotriva aceleiaşi decizii.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din durata pedepsei, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 7 iunie 2008 la 5 februarie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4193/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4392/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
