ICCJ. Decizia nr. 4572/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4572/2010
Dosar nr. 3211/3/2007
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin Decizia penală nr. 66 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 3211/3/2007, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) teza finală C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 547/F din 26 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a desfiinţat în totalitate sentinţa penală şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanţa competentă material, respectiv Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1.356 din 26 octombrie 2005, din dosarul nr. 566/2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a unora dintre faptele penale din infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 258 C. pen., formulată de inculpata V.B.E. şi din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2151 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), formulată de inculpatul V.B.F.G.; în temeiul art. 2151 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata V.B.E. la pedeapsa de 8 ai închisoare, pentru comiterea infracţiunii de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, cu aplicarea, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c), C. pen., pe o perioadă de 4 ani, apoi, în temeiul art. 31 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi, de asemenea, în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, după care, în temeiul art. 33, lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 8 ani închisoare, alături de care, în temeiul art. 35 alin. (1) C. pen., va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii; în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2151 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.B.F.G. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, cu aplicarea, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, făcând aplicarea art. 71-art.64 alin. (1) lit. a) şi b), C. pen.; în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 15 C. proc. pen., a luat act că partea vătămată C.C.B.P.F. nu s-a constituit parte civilă; în temeiul art. 118 lit. d), C. proc. pen., a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul V.B.F.G. a sumei de 111.300 dolari S.U.A., obţinută din săvârşirea infracţiunii; în temeiul art. 348 C. proc. pen., a dispus desfiinţarea contractului de prestări servicii nr. RO 00066 din data de 29 iulie 2000, cu actul adiţional, a declaraţiei nr. 130 din 15 mai 2001 depusă la Banca Italo-Romena, a dispoziţiilor de plată valutară externă Seria B, nr. 2279559 din 15 mai 2001, Seria B, nr. 2279561 din 19 iunie 2001, Seria B, nr. 2279562 din 1 august 2001 şi Seria B, nr. 2304518 din 5 septembrie 2001; în temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 176 din 6 martie 2006, din dosarul nr. 235/2006 (55/2006), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi V.B.E. şi V.B.F.G., obligând pe fiecare la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare statului.
Prin Decizia penală nr. 6810 din 21 noiembrie 2006, din dosarul nr. 235/2/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile declarate de recurenţii-inculpaţi V.B.E. şi V.B.F.G., a casat, în totalitate, Decizia penală şi sentinţa penală, cu trimiterea cauzei, spre rejudecarea fondului, la aceeaşi instanţă de judecată, respectiv la Tribunalul Bucureşti, pentru verificarea tuturor apărărilor şi probelor, inclusiv pentru efectuarea de comisii rogatorii în Republica Ungaria şi Statele Unite ale Americii.
În rejudecare, prin sentinţa penală nr. 547/F din 26 mai 2009, din dosarul nr. 3211/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpata V.B.E., pentru infracţiunea de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe aceeaşi inculpată, pentru participaţie improprie la comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen. şi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul V.B.F.G., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2151 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); în temeiul art. 346 alin. (4) C. proc. pen., nu a soluţionat acţiunea civilă; în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., a constatat că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
Instanţa de fond a arătat că, prin rechizitoriu, s-a reţinut, pe situaţia de fapt, că inculpata V.B.E., în calitate de administrator şi director general al C.C.B.P.F., în perioada august 1998 – iulie 2002, a încheiat, în mod fictiv, cu C.I. L.L.C., societate off-shore, prin reprezentantul legal W.G., neidentificat, contractul de prestări servicii nr. RO 00066 din data de 29 iulie 2000, având ca obiect consultanţă managerială şi de marketing, înregistrat, prin înlocuirea unei poziţii din „Registrul de intrări-ieşiri corespondenţă", abia în luna septembrie a anului 2001, de către martora B.L., din dispoziţia inculpatei V.B.E., şi, ulterior, un act adiţional, prin care durata de valabilitate a contractului de prestări servicii era 1 august 2000 – 31 decembrie 2001, înregistrat în contabilitate pe data de 17 aprilie 2001, astfel că, în perioada 15 mai 2001 – 5 septembrie 2001, inculpata V.B.E., prezentând declaraţia falsă nr. 130 din 15 mai 2001, potrivit căreia plăţile efectuate către C.I. L.L.C. sunt exonerate de la impunere, conform art. 2, pct. c din OG nr. 83/1998, a ordonat efectuarea unui număr de 4 transferuri bancare, prin B.I.R., pentru suma totală de 111.300 dolari S.U.A., ridicată integral, de la M.K.K. B.R.T., din Budapesta, Ungaria, de coinculpatul V.B.F.G., pe atunci concubinul inculpatei V.B.E., membru în Consiliul de Administraţie al C.C.B.P.F. şi, de asemenea, în calitate de reprezentant al C.I. L.L.C.
În motivare, instanţa de fond a arătat că, în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, nu există dovezi indubitabile cu privire la activitatea infracţională a inculpaţilor, ci, dimpotrivă, a constatat existenţa materială şi juridică a contractului de prestări servicii nr. RO 00066 din data de 29 iulie 2000, atâta timp cât autorităţile judiciare americane, prin intermediul comisiei rogatorii efectuată la rejudecarea fondului, au ridicat de la C.I. L.L.C. un exemplar al contractului de prestări servicii, de pe care au trimis o copie certificată, cu acelaşi conţinut ca al exemplarului ridicat de la C.C.B.P.F., în baza căruia C.I. L.L.C. a emis un număr de 13 facturi, şi anume nr. 661 din 31 august 2000, nr.662 din 29 septembrie 2000, nr. 663 din 31 octombrie 2000, nr. 664 din 30 noiembrie 2000, nr. 665 din 29 decembrie 2000, nr. 666 din 31 ianuarie 2001, nr. 667 din 28 decembrie 2001, nr. 668 din 30 martie 2001, nr. 669 din 30 aprilie 2001, nr. 6610 din 31 mai 2001, nr. 6611 din 29 iunie 2001, nr. 6612 din 31 iulie 2001 şi nr. 6613 din 31 august 2001, pentru suma totală de 111.300 dolari S.U.A., înregistrate în contabilitate, care, de asemenea, au fost predate, în fotocopie, autorităţilor judiciare americane, iar C.C.B.P.F. a plătit, prin virament bancar, în contul acesteia, deschis la M.K.K. B.R.T., din Budapesta, Republica Ungaria, suma de 91.600 dolari S.U.A., după cum rezultă din extrasul de cont, predat autorităţilor judiciare americane, astfel că nu a fost însuşită, în interes propriu, nici o sumă de bani, ci a existat o activitate comercială certă, dovedită prin înscrisurile legalizate şi apostilate depuse la dosar. Referitor la inculpatul V.B.F.G., a arătat că reprezentanţii C.I. L.L.C. l-au împuternicit să desfăşoare pe teritoriul Ungariei inclusiv o serie de operaţiuni comerciale, în baza relaţiilor comerciale dintre C.I. L.L.C. şi M.E.L.L.C., atestate de autorităţile judiciare americane, astfel că inculpatul a retras din contul C.I. L.L.C. suma de 91.000 dolari S.U.A., pe care a depus-o în contul M.E.L.L.C., ce emisese către C.I. L.L.C. facturile nr. 358405 din 3 octombrie 2001, nr. 258411 din 5 octombrie 2001 şi nr. 171542 din 25 noiembrie 2001, înregistrate în contabilitate.
Cât priveşte infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, reţinute în sarcina inculpatei V.B.E., a arătat că declaraţia nr. 130 din 15 mai 2001, potrivit căreia plăţile, dovedite reale, efectuate către C.I. L.L.C. sunt exonerate de la impunere, nu este falsă, fiind probată împrejurarea că prestaţiile au fost efectuate în condiţiile stipulate în convenţia de prestări servicii, iar determinarea, cu intenţie directă, a martorei B.L. de a altera conţinutul „Registrului de intrări-ieşiri corespondenţă", nu întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii la comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a declarat apel, pentru nelegalitate, prin greşita achitare a inculpaţilor.
În motivarea în scris a apelului, s-a susţinut că există probe clare de vinovăţie, administrate până la rejudecarea fondului, ignorate de instanţa de fond, iar relaţiile comunicate prin intermediul comisiei rogatorii nu au schimbat, cu nimic, situaţia de fapt, atâta timp cât se arată că nu s-a putut lua legătura cu vreun reprezentant legal al C.I. L.L.C., ci cu un terţ, R.G., care abia în anul 2005 a aflat despre societatea comercială respectivă, de la prietenul său A.G., coleg la F.S.I. cu A.V.D., care, pe data de 1 decembrie 2008, ca răspuns la solicitările sale despre interesul B.F.I., i-a trimis documentele privind pe C.I. L.L.C., C.C.B.P.F. şi M.E.L.L.C., pe care, la rândul său, pe data de 2 decembrie 2008, le-a oferit agenţilor speciali ai B.F.I.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în totalitate, a sentinţei penale şi, rejudecând pe fond, condamnarea inculpatei V.B.E. la pedeapsa închisorii, pentru infracţiunea de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) iar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de aceeaşi inculpată, pentru participaţie improprie la comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen. şi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ca efect al prescripţiei speciale a răspunderii penale, şi, de asemenea, condamnarea inculpatului V.B.F.G. la pedeapsa închisorii, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2151 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2009, Curtea a procedat la audierea intimaţilor-inculpaţi V.B.E. (filele 46, 48 dosar de apel) şi V.B.F.G. (fila 47 dosar de apel), ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosar.
La solicitarea Curţii, prin adresa nr. 173.575 din 16 decembrie 2009, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a comunicat istoricul C.C.B.P.F. (filele 36-38 dosar de apel).
Din oficiu, Curtea a dispus efectuarea de comisii rogatorii atât de către Oficiul Registrului Comerţului din Districtul Columbia, Statele Unite ale Americii, pentru a comunica toate datele deţinute cu privire la C.I. L.L.C., inclusiv istoricul, începând cu anul 1999 până la sfârşitul lunii decembrie a anului 2003 şi cu precizarea dacă W.G. a lucrat la societatea comercială respectivă, iar, în caz afirmativ, calitatea avută, cu documentele justificative ale calităţii sale, cât şi de către M.K.K. B.R.T. din Budapesta, Republica Ungaria, pentru a comunica, în materialitatea sa, cererea de deschidere a contului nr. 504.20900.4100.4016, cu menţiunea că autorităţile judiciare române califică ca „secret bancar" acest document justificativ, la dosar fiind comunicat faptul că înscrisul respectiv a fost distrus, după împlinirea termenului de păstrare de 8 ani (filele 89-101 dosar de apel).
La termenul de judecată din 19 martie 2010, Curtea a invocat, din oficiu, motivul de apel al necompetenţei materiale a instanţei de fond, pe care l-a pus în discuţia părţilor.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, precum şi sentinţa penală apelată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelul este fondat, doar din punctul de vedere al motivului de apel ridicat din oficiu.
Astfel, Curtea a reţinut că, prin rechizitoriul din data de 28 ianuarie 2004, din dosarul nr. 496/P/2002, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei V.E., pentru comiterea infracţiunii de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru participaţie improprie la comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi a inculpatului B.F.G., pentru complicitate la comiterea infracţiunii de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2151 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind sesizat Tribunalul Bucureşti, însă, prin Decizia penală nr. 6810 din 21 noiembrie 2006, din dosarul nr. 235/2/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile declarate de recurenţii-inculpaţi V.B.E. şi V.B.F.G., a casat, în totalitate, Decizia penală nr. 176 din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I penală, din dosarul nr. 235/2006 (55/2006) şi sentinţa penală nr. 1.356 din 26 octombrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, din dosarul nr. 566/2004, cu trimiterea cauzei, spre rejudecarea fondului, la aceeaşi instanţă de judecată, respectiv la Tribunalul Bucureşti, pentru verificarea tuturor apărărilor şi probelor, inclusiv pentru efectuarea de comisii rogatorii în Republica Ungaria şi Statele Unite ale Americii.
Însă, la data de 21 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când a casat, în întregime, atât Decizia penală, cât şi sentinţa penală a Tribunalului Bucureşti, cu trimitere, spre rejudecarea fondului, la aceeaşi instanţă de judecată, trebuia să observe că, prin intrarea în vigoare, încă din data de 7 august 2006, a Legii nr. 356 din 21 iulie 2006, au fost modificate dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., potrivit cărora tribunalul nu mai era competent material să judece, în primă instanţă, infracţiunea de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen., care, conform art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a trecut în competenţa materială a judecătoriei, astfel că, o dată cu trimiterea, spre rejudecare, trebuia să aibă în vedere instanţa de judecată competentă material pe fond în raport cu noile reglementări procedurale, care sunt de imediată aplicare. Potrivit art. 197 alin. (2) teza I C. proc. pen., încălcarea normelor procedurale privind competenţa după materie atrage sancţiunea nulităţii absolute, astfel că, pentru acest motiv de ordine publică, care trebuie avut în vedere cu precădere, Curtea va trimite cauza judecătoriei, ca primă instanţă, fără a mai examina motivul de apel invocat în scris de Ministerul Public.
La stabilirea competenţei materiale a judecătoriei, Curtea, ţinând seama de dispoziţiile art. 30 alin. (1) C. proc. pen., constată că faptele penale au fost comise, în mare parte, la sediul social al C.C.B.P.F., din Bucureşti, Sectorul 2, astfel după cum rezultă din adresa nr. 173.575 din 16 octombrie 2009 a oficiului Naţional al Registrului Comerţului (filele 36-38 dosar de apel), aşa încât instanţa de fond competentă teritorial este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs inculpaţii, criticând soluţia ca netemeinică, întrucât instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile tranzitorii ale Legii nr. 356/2006, dând relevanţă normelor de competenţă prevăzute de art. 27 în forma prevăzută de actul nou, deşi cauza se afla în curs de judecată în baza unor norme de competenţă stabilite de legea în vigoare la data înregistrării dosarului.
Înalta Curte, analizând recursurile formulate, constată că acestea sunt fondate.
În prezenta cauză, după epuizarea unui ciclu procesual, la 21 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a casat atât Decizia penală, cât şi sentinţa penală cu trimiterea spre rejudecarea fondului cauzei la Tribunalul Bucureşti.
Având în vedere că, în cauză, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei şi de la data pronunţării acestei decizii nu a intervenit vreo normă de modificare a competenţei materiale, o instanţă inferioară în grad, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, nu putea dispune în sens contrar, deoarece conform dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) C. proc. pen. „instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs", ca atare şi în ceea ce priveşte cele dispuse relativ la competenţa materială.
Întrucât Tribunalul Bucureşti a soluţionat în primă instanţă cauza, în conformitate cu cele stabilite de instanţa supremă, rezultă că apelul declarat în cauză urmează a fi soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile formulate de inculpaţii V.B.E. şi V.B.F.G., va casa Decizia penală atacată şi va trimite cauza pentru continuarea judecării apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenţii inculpaţi V.B.E. şi V.B.F.G. împotriva deciziei penale nr. 66 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti pentru continuarea judecării apelului declarat de Parchet.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru fiecare inculpat, în sumă de câte 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4392/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4639/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
