ICCJ. Decizia nr. 4554/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4554/2010
Dosar nr. 383/32/2010
Şedinţa publică din 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondate plângerile formulate de petentul B.G. împotriva rezoluţiilor nr. 330/P/2010 din 08 iunie 2010 şi nr. 341/P/2010 din 05 iunie 2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
S-au menţinut rezoluţiile atacate prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii O.S. şi B.L., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău respectiv M.A. şi A.S., ofiţeri în cadrul I.P.J. Bacău, cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 266 alin. (1) C. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare, către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi înregistrată cu nr. 341/P/2010, petentul B.G. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii-procurori O.S. şi B.L. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău si ofiţerii de poliţie M.A. şi A.S. din cadrul I.P.J. Bacău, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute în art. 246, fiind nemulţumit de modul de instrumentare a unor cauze, dar mai ales de soluţia de trimitere în judecată dispusă prin rechizitoriul nr. 374/P/2009.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, constatând că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, a dispus prin rezoluţia nr. 341/P/2009 din 5 mai 2010, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii şi poliţiştii menţionaţi anterior, reţinându-se că nu există nici un indiciu în sensul că intimaţii ar fi adoptat soluţia de trimitere în judecată ca urmare a comiterii vreunor fapte penale, soluţiile respective fiind date ca urmare a aplicării legii conform probelor administrate în cauză, astfel încât actul decizional, nefiind urmarea comiterii vreunei fapte penale, aceasta nu există.
Împotriva acestei rezoluţii petentul B.G. a formulat plângere adresată procurorului ierarhic superior, iar Procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 243/11/2/2010 din 1 iunie 2010.
Nemulţumit de soluţia procurorului general, petentul B.G. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece cauza în primă instanţă, respectiv Curţii de Apel Bacău.
Cauza a fost înregistrată cu nr. 346/32/2010 la 9 iunie 2010.
Împotriva aceleiaşi rezoluţii petentul a mai formulat alte 3 plângeri care au fost înregistrate cu nr. 380/32/2010 la 22 iunie 2010, 409/32/2010 la 6 iulie 2010 şi 383/32/2010 la 23 iunie 2010.
Cauzele au fost reunite sub nr. 383/32/2010.
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi înregistrată cu nr. 330/P/2010 acelaşi petent a solicitat din nou efectuarea de cercetări faţă de aceeaşi intimaţi procurorii O.S. şi B.L. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău si ofiţerii de poliţie M.A. şi A.S. din cadrul I.P.J. Bacău, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi cercetare abuzivă prevăzute în art. 246 şi art. 266 C. pen., fiind nemulţumit de modul de instrumentare a unor cauze, dar mai ales de soluţia de trimitere în judecată dispusă prin rechizitoriul nr. 374/P/2009.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, constatând că faptele reclamate nu se confirmă, a dispus prin rezoluţia nr. 330/P/2009 din 8 iunie 2010, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de aceiaşi intimaţi, reţinându-se că nu există nici un indiciu în sensul că intimaţii ar fi adoptat soluţia de trimitere în judecată ca urmare a comiterii vreunor fapte penale.
Împotriva acestei rezoluţii petentul B.G. a formulat plângere adresată procurorului ierarhic superior, iar Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 307/11/2/2010 din 29 iunie 2010.
Nemulţumit de soluţia procurorului general, petentul B.G. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece cauza în primă instanţă, respectiv Curţii de Apel Bacău.
Cauza a fost înregistrată cu nr. 420/32/2010.
La termenul din 23 septembrie 2010 Curtea a dispus reunirea cauzelor, respectiv Dosarul nr. 420/32/2010 la Dosarul nr. 383/32/2010.
În concluziile din 23 septembrie 2010 petentul a arătat că acest dosar provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde a formulat reclamatie pentru cercetare abuzivă împotriva persoanelor din poliţie şi de la parchet care au dispus arestarea preventivă, precum şi faţă de judecătorii care au refuzat să-l pună în libertate. A arătat că după 473 zile a fost eliberat, deşi era nevinovat.
La acelaşi termen petentul a solicitat şi cercetarea judecătorilor I.L., R.D., C.G., l.C., P. şi G.D. şi a susţinut că a fost ţinut în arest pentru a nu comunica cu martorii, considerând că infracţiunea de luare de mită nu poate fi dovedită cu martori, afirmând că, cercetarea abuzivă este demonstrată, fiind ţinut în arest pentru a recunoaşte fapta.
În prealabil, Curtea, pentru corecta stabilire a cadrului procesual raportat la limitele investirii instanţei, a constatat că rezoluţiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău îi vizează doar pe procurorii O.S., B.L. şi ofiţerii de poliţie M.A. şi A.S. din cadrul I.P.J. Bacău, având în vedere că prin plângerea penală doar aceşti intimaţi au fost indicaţi de petent pentru efectuarea cercetărilor (fila 10 - Dosar nr. 330/P/2010 şi fila 10-11 Dosar nr. 341/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău).
În aceste condiţii petentul B.G. nu poate extinde în faţa Curţii de Apel Bacău obiectul sesizării cu privire la un alt grup de persoane, respectiv judecătorii I.L., R.D., C.G., l.C., P. şi G.D. de la Tribunalul Bacău, având în vedere că împotriva acestora nu au fost depuse plângeri penale de către petent în dosarele în care procurorul a dispus rezoluţiile atacate.
În raport cu actele şi lucrările dosarelor, Curtea a constatat că rezoluţiile nr. 341/P/2009 din 5 mai 2010 şi nr. 330/P/2010 din 8 iunie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău sunt legale şi temeinice.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută în art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, iar la infracţiunea de cercetare abuzivă o persoană să fie reţinută sau arestată în mod nelegal ori împotriva sa organele judiciare să întrebuinţeze promisiuni, ameninţări sau violente.
Ca atare, pentru existenţa primei infracţiuni este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane, iar pentru existenţa infracţiunii de cercetare abuziva, trebuie să se facă dovada că petentul B.G. a fost reţinut sau arestat în mod nelegal sau în cursul urmăririi penale împotriva sa procurorii şi poliţiştii în cauză au întrebuinţat promisiuni, ameninţări sau violenţe.
De asemenea, pentru a se putea începe urmărirea penală, într-o cauză sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de-a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b)1. Intervenţia unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Potrivit art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale.
Actele premergătoare pot realiza următoarele obiective:
- completează informaţiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmării penale;
- verifică informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei;
- fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.
În cauză, s-a constatat că există ultima variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat soluţia neînceperii urmăririi penale.
În cauză, împrejurarea că în această fază premergătoare nu au fost administrate toate datele, apreciate de petent ca fiind necesare soluţionării dosarului, s-a apreciat că nu constituie o încălcare a vreunei dispoziţii legale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, petiţionarul B.G. a declarat recurs, fără a se prezenta la instanţă pentru a-l susţine, însă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise solicitând soluţionarea cauzei în lipsă.
Examinând recursul declarat de petiţionar sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.
Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reţine în sarcina intimaţilor săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 266 C. pen.
Pe de altă parte, deşi petiţionarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, însă nu a produs probe în dovedirea acestora, trebuie precizat că nu orice eventuală încălcare a dispoziţiilor procedurale cu ocazia desfăşurării activităţii intimaţilor magistraţi procurori şi poliţişti angajează răspunderea penală a acestora, ci doar dacă se dovedeşte reaua - credinţă cu care acţionează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunilor reclamate.
În speţă, petiţionarul nu a indicat elemente pe baza cărora să se poate identifica reaua - credinţă cu care au acţionat intimaţii în scopul prejudicierii intereselor sale, cu prilejul administrării unor probe, efectuarea unei percheziţii sau emiterea rechizitoriului ca act final al urmăririi penale nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei sau cu o cercetare abuzivă, aşa cum a susţinut petentul, şi nici nu se circumscrie conţinutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală.
De asemenea, din actele şi lucrările dosarului a rezultat că intimaţii cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), s-a reţinut că nu s-au conturat indicii de natură infracţională. Din această perspectivă, în cauza de faţă, procurorii O.S., B.L. şi ofiţerii de politie M.A. şi A.S. au efectuat acte de urmărire penală pentru verificarea temeiniciei acuzaţiilor formulate împotriva petentului B.G., în Dosarul penal nr. 347/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău prin prisma acelor elemente probatorii pe care le-au considerat relevante, iar pe baza acestora şi-au format convingerea că se impune trimiterea în judecată a inculpatului din acea cauză.
Mai mult decât atât, rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată petentul a fost supus controlului jurisdicţional al instanţelor, legalitatea şi temeinicia acestuia fiind verificată de Tribunalul Bacău, ca instanţă de fond.
Împrejurarea că procurorii şi poliţiştii acuzaţi de petentul B.G. de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi cercetare abuzivă au efectuat percheziţia la domiciliul petentului şi au ajuns la concluzia că acuzaţiile de luare de mită s-au confirmat, generând astfel nemulţumirea petiţionarului, nu se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunilor prevăzute în art. 246 şi art. 266 C. pen., actele celor doi procurori şi ale poliţiştilor, fiind, în fiecare caz în parte, urmarea aplicării dispoziţiilor legale.
Aşadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurentul B.G. la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.G. împotriva sentinţei penale nr. 120 din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4541/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 502/2010. Penal → |
|---|
