ICCJ. Decizia nr. 4328/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4328/2010
Dosar nr. 870/64/2008
Şedinţa publică din 2 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 82 din 19 noiembrie 2009, Tribunalul Covasna, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) din acelaşi cod, a achitat pe inculpatul B.A. pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 şi a art. 33 lit. a) C. pen.
A respins cererile formulate de părţile civile SC P.K.F.T., P.I., V.l., SC C. SA, SC B.B.I. SRL pentru plata despăgubirilor civile.
A obligat părţile civile la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În perioada 1997-1998, inculpatul era ginerele lui V.l., acesta fiind asociat unic şi administrator la SC B.B.I. SRL Sf. Gheorghe.
În luna septembrie 1997, inculpatul B.A. i-a facilitat socrului său perfectarea a două contracte de furnizare, pentru a intermedia prin SC B.B.I. SRL, achiziţionarea de la SC C. SA, a 3000 tone schele şi structuri metalice folosite în construcţii, destinatarul fiind partea vătămată SC P.l. SRL.
Între societatea maghiară P.l. SRL, reprezentată de P.I. şi societatea română B.B.I. SRL, reprezentată de V.l., s-a încheiat la data de 19 septembrie 1997 un contract comercial constând în livrarea a 3000 tone fier vechi cu preţul de 200.000 lei/tonă, plata urmând a fi făcută în dolari.
Societatea maghiară a plătit firmei româneşti 537.098.100 lei şi, prin intermediul inculpatului 15.000 dolar SUA, aceasta urmând a fi folosită pentru procurarea de fier vechi de la C. SA.
Schelele metalice au fost achiziţionate către B.B.I. SRL de la SC C. SA Sf. Gheorghe de unde potrivit situaţiei aflate la fila 24 s-a cumpărat cantitatea de 946,8 tone în valoare de 225.073.600 lei.
Din această sumă s-a achitat doar 59.000.000 lei, rămânând o diferenţă de plată de 126.073.600 lei.
Firma maghiară a refuzat plata mai multor facturi emise de firma română în legătură cu fierul vechi deoarece sumele menţionate nu au putut fi justificate cu documente.
Conform situaţiei depuse la fila 21, în perioada octombrie 1997 - martie 1998, societatea B.B. SRL a livrat firmei maghiare cantitatea de 873,4 tone schele metalice în valoare totală de 225.073.600 lei.
Din această sumă s-a achitat doar 99.000.000 lei rămânând o diferenţă de plată de 126.073.600 lei.
Din declaraţia părţii civile P.I. (fila 18-20), a rezultat că din luna martie 1998 a refuzat să mai primească marfă, deoarece şi SC. T.I. SRL, la rândul ei, livra fier vechi către alţi beneficiari în baza unor convenţii, iar durata contractului cu SC B.B. SRL expirase astfel că a solicitat restituirea sumei rămase precum şi echivalentul a 15.000 dolar SUA.
Cum societatea română nu a restituit banii, P.I. s-a deplasat în România, iar în urma verificării documentelor firmei B.B. SRL a constatat că V.l. a virat 350.000.000 lei în contul numitului T.C., la sfârşitul lunii aprilie 1997 în contul acestuia existând 300.000.000 lei. Nici V.l. şi nici T.C. nu au dat nici o explicaţie cu privire la existenţa banilor în contul unei persoane fizice şi nici a modului în care au fost cheltuiţi.
În ceea ce priveşte fapta de inducere în eroare a părţii civile SC B.B. SRL cu suma de 350.000.000 lei, s-a reţinut că inculpatul a negat primirea sumei respective.
Cum înscrisul aflat la fila 33 dosar urmărire penală a fost constituit pro cauza, instanţa de fond l-a înlăturat.
În afară de acest înscris „elismerveny", s-a reţinut că la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul ar fi acţionat fraudulos ori că ar fi indus în eroare pe partea civilă V.l. ori pe numitul T.C. pentru a obţine bani de la acesta, în calitate de mandatar al SC B.B. SRL.
De aceea nu s-a reţinut în sarcina inculpatului nici faptul că ar fi încheiat sau executat vreun contract prin inducerea în eroare a vreunei persoane.
Cu referire la faptele de înşelare a SC P.l. SRL cu suma de 15.000 lei, instanţa de fond a reţinut că P.I. a predat banii inculpatului, care a avut doar rolul de intermediar şi că acesta a ajuns la V.l.
Nu s-a putut reţine că inculpatul ar fi indus în vreun fel în eroare pe partea civilă P.I., că ar fi prezentat vreo împrejurare nereală pentru a obţine suma respectivă.
Cu referire la latura civilă, cum în sarcina inculpatului nu s-a putut reţine comiterea faptei ilicite, cererile referitoare la plata despăgubirilor, pe de o parte, au fost respinse, ca nefondate, iar pe de altă parte, ca inadmisibilă (cererea societăţii P.l. SRL de a pretinde de la inculpat plata a 35.000 dolar SUA, cererea de constituire de parte civilă a SC C. SA).
Împotriva hotărârii sus menţionate a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen, cu consecinţa lăsării nesolutionate a laturii civile.
Instanţa de apel a constatat că apelul este nefondat, reţinând următoarele:
Ceea ce este esenţial pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în forma incriminată prin art. 215 alin. (1) C. pen. este împrejurarea că inducerea în eroare a unei persoane să se realizeze prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.
În speţă, pornind de la latura obiectivă specifică infracţiunii tip de înşelăciune, s-a constatat că nu există o acţiune în inducerea în eroare, aşa cum cere legea penală.
Cu referire la infracţiunea de înşelăciune în care parte vătămată este V.l., s-a reţinut că la dosar nu există nici o probă care să dovedească primirea de către inculpat a unei sume de bani prin inducerea acesteia în eroare.
Astfel, conform contractului încheiat cu firma maghiară, V.l. a primit ca şi avans suma de 71.000 dolar SUA pentru 1.000 tone structuri metalice, sumă ce a fost schimbată la B. SA Sucursala Sf. Gheorghe, obţinându-se 537.098.100 lei.
Aceeaşi firmă, prin intermediul inculpatului, a mai plătit 15.000 dolari pentru a fi achiziţionat fier vechi de la SC C. SA. La un moment dat firma maghiară a refuzat plata facturilor şi din verificările efectuate în România s-a constatat că V.l. a virat 350.000.000 lei în contul lui T.C.
În declaraţia olografă dată la 5 februarie 1999 aflată la fila 110 dosar urmărire penală, partea vătămată V.l. a arătat că nu şi-a putut onora obligaţiile contractuale pentru întreaga sumă 71.000 dolar SUA faţă de firma maghiară; din cei 60.000 dolar SUA schimbaţi în monedă naţională a plătit clienţi (fără a primi chitanţe) sau persoane, fără a evidenţia în contabilitate cheltuielile însă nici nu a făcut referire la inducerea în eroare pentru vreo sumă de bani de către inculpatul B.A.
Mai mult, contractul de livrare a fierului vechi încheiat între firma română şi cea maghiară a fost semnat la 18 septembrie 1997, iar înscrisul intitulat „elisvermeny" şi care se referă la recunoaşterea faptului de a fi primit o sumă de bani (350.000.000 lei) este datat 8 septembrie 1997.
Deşi acest înscris era semnat de către inculpatul B.A. (raport de expertiză criminalistă din 31 iulie 2001 - f. 124-128, Dosar nr. 1517/1999) s-a constatat că acesta a fost întocmit pro cauza.
S-a mai reţinut poziţia lui T.C., în raport de declaraţiile părţii civile V.l. (f. 123-124): „la data de 6 octombrie 1997 V.l. a transferat în contul meu personal 350.000.000 lei şi mi-a spus să merg a doua zi şi să ridic toată suma şi să i-o dau lui".
De altminteri, pe parcursul cercetării judecătoreşti poziţia părţii civile a fost oscilantă, în şedinţa publică din 25 mai 2005 (fila 65), prezentă fiind, a declarat că „erau bani personali daţi inculpatului cu titlu de împrumut ca de la socru la ginere".
Prin urmare, chiar dacă inculpatul a primit suma de bani, aceasta nu s-a realizat prin acţiunea de inducere în eroare a părţii vătămate, astfel că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Nu pot fi reţinute prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât, în speţă, nu s-a făcut dovada existenţei unui contract de împrumut de consumaţie a sumei de bani ceea ce ar fi determinat în cazul refuzului restituirii la scadenţă a împrumutului, naşterea unui litigiu civil.
De asemenea inculpatului B.A. nu i-a fost atribuită nicio calitate în cadrul firmei socrului său V.l. (f. 262 - Dosar nr. 750/2004) şi nici nu a avut vreo împuternicire în cadrul raporturilor juridice născute între această parte şi societatea ungară P.K.F.T. sau SC C. SA, pe de altă parte (fila 149).
Ca atare, primirea sumei de 15.000 dolar SUA de la P.I., împrejurare dovedită cu acele chitanţe, nu atestă inducerea în eroare a acestuia ori că primirea sumei ar fi fost condiţionată de folosirea ei într-un anumit scop, astfel că nu se poate reţine vreo faptă de natură penală.
Mai mult, dacă partea civilă P.I. nu a făcut vorbire despre o acţiune de inducere în eroare săvârşită de inculpat, cu atât mai puţin SC C. SA avea astfel de informaţii.
Conform sentinţei civile nr. 300 din 20 octombrie 1999 a Tribunalului Covasna pronunţată în Dosar nr. 912/1999 s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de SC C. SA şi a fost obligată SC B.B.I. SRL - administrator V.l., la plata preţului pentru fierul vechi livrat şi cheltuieli de judecată (f. 55-58 - Dosar nr. 750/2004).
Prin urmare este inadmisibilă cererea de constituire de parte civilă a acestei societăţi în acest dosar în care inculpat este B.A.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Prin recursul susţinut oral de reprezentantul M.P., acesta a solicitat să se ia act de concluziile susţinute, în conformitate cu dispoziţiile art. 316 alin. (1) teza a ll-a şi alin. (3) C. proc. pen., apreciind recursul scris al parchetului ca întemeiat pentru următoarele motive: instanţa a evaluat greşit semnificaţia penală a faptelor, reţinând temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., în loc de art. 10 lit. b) din acelaşi cod, întrucât fapta inculpatului nu este prevăzută ca infracţiune de vreo normă incriminatoare.
Drept urmare, a solicitat casarea hotărârilor sub acest aspect şi, corespunzător, potrivit art. 346 C. proc. pen., lăsarea nesolutionată a acţiunii civile.
Recursul parchetului, astfel cum a fost precizat oral, este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că Decizia instanţei de apel şi sentinţa instanţei de fond sunt nelegale şi netemeinice, sub aspectul temeiului în baza căruia s-a dispus soluţia de achitare a inculpatului pentru săvârşirea celor două infracţiuni de înşelăciune reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare.
Pentru ca o faptă să fie infracţiune este necesar să se constate cele trei trăsături esenţiale prevăzute de art. 17 C. pen.: să prezinte pericol social, să fie săvârşită cu vinovăţie şi să fie prevăzută de legea penală.
Lipsa oricăreia dintre aceste trăsături esenţiale exclude existenţa caracterului penal al faptei, exclude existenţa infracţiunii şi, în consecinţă, răspunderea penală.
Existenţa acestor trei caracteristici esenţiale se constată prin verificarea în ordine inversă faţă de cea prevăzută în textul enunţat, adică prioritar se cercetează dacă fapta concretă este prevăzută de lege şi apoi dacă a fost săvârşită cu vinovăţie, prezenţa pericolului social rezultând implicit din existenţa acestor două trăsături esenţiale.
În verificarea acestei prime trăsături esenţiale pentru ca o faptă să constituie infracţiune, trebuie să se constate că fapta concretă de înşelăciune are un corespondent în descrierea conţinută în norma de incriminare, adică dacă se suprapune acestui model legal creat de legiuitor.
În cauză, din materialul probator a rezultat că nu a existat o acţiune de inducere în eroare a unei persoane, în sensul textului art. 215 alin. (1) C. pen., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau altul un folos material injust şi nici producerea unei pagube.
În acest sens, ambele instanţe au reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, motivând că la dosar nu există nici o probă din care să rezulte că inculpatul B.A. ar fi acţionat fraudulos ori că ar fi indus în eroare pe partea civilă V.l. ori pe numitul T.C. pentru a obţine bani de la acesta, în calitate de mandatar al SC B.B. SRL.
De asemenea, nu s-a reţinut în sarcina inculpatului nici faptul că ar fi încheiat sau executat vreun contract prin inducerea în eroare a vreunei persoane.
Cu referire la faptele de inducere în eroare a SC P.l. SRL cu suma de 15.000 lei, instanţa de fond a reţinut că P.I. a predat banii inculpatului, care a avut doar rolul de intermediar şi că acesta i-a remis lui V.l., neputându-se reţine că inculpatul ar fi indus în vreun fel în eroare pe partea civilă P.I. sau că ar fi prezentat vreo împrejurare nereală pentru a obţine suma respectivă. Or, faţă de aceste constatări, pe baza probelor, din care nu a rezultat vreo conduită din partea inculpatului în sensul normei penale incriminatoare, se impunea achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, urmează să fie admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 50/ AP din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat B.A.
Va fi casată în totalitate Decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 82/ S din 19 noiembrie 2009 a Tribunalului Covasna şi, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. va fi achitat inculpatul B.A. sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 şi art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., va fi lăsată nesolutionată acţiunea civilă.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 50/ AP din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat B.A.
Casează în totalitate Decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 82/ S din 19 noiembrie 2009 a Tribunalului Covasna şi, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.A. sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 şi art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., lasă nesolutionată acţiunea civilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4206/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4477/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
