ICCJ. Decizia nr. 502/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 502/2010
Dosar nr. 832/42/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 381 din 22 iulie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa, inculpata T.V.V. (fiica M.) a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani, conform art. 862 C. pen. şi în baza art. 863 alin. (1) şi 3 C. pen., inculpata T.V.V. a fost obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă şi să nu intre în legătură cu persoana vătămată G.G.M.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. raportat la art. 83 C. pen. şi conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 863 alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reţinerii şi arestării preventive de la 4 noiembrie 2008 la 28 noiembrie 2008.
În latură civilă, s-a luat act că inculpata a achitat contravaloarea cheltuielilor de spitalizare în sumă de 2113,19 lei către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, ocazionate de internarea părţii vătămate G.G.M.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpată cuţitul de bucătărie utilizat la săvârşirea faptei.
Prin aceeaşi hotărâre a fost condamnat şi inculpatul T.Ş., la 300 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 63 C. pen., atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen.
S-a luat act că partea vătămată G.G.M., domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, nu s-a constituit parte civilă.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 350 lei T.V.V. şi 100 lei T.Ş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 20 octombrie 2008, fiind anunţată de martora G.F.F. că fiica sa T.I.V. este bătută şi sechestrată de prietenul ei, G.G.M., inculpata T.V.V. a plecat spre locuinţa acestuia.
Inculpata, înarmată cu un cuţit, a fost însoţită de soţul său, T.Ş., care avea asupra sa un sucitor din lemn.
La apelul telefonic al mamei sale, martora T.I.V. a ieşit din autoturismul în care se afla împreună cu prietenul ei şi a mers în întâmpinarea părinţilor săi, fiind urmată de acesta.
Între părţi a izbucnit conflictul, generat de acţiunea lui T.Ş. care l-a lovit pe G.G.M. cu sucitorul, pumnii şi picioarele, împingându-se reciproc cu acesta.
La un moment dat, inculpatul T.Ş. a căzut, trăgând victima peste el, împrejurare în care inculpata a intervenit, lovindu-l pe G.G.M. cu pumnii. Victima s-a ridicat, fiind faţă în faţă cu inculpata, aceasta lovindu-l de două ori cu cuţitul în abdomen, dreapta şi stânga.
În urma loviturilor primite, partea vătămată şi-a pierdut echilibrul şi a căzut în genunchi, iar când s-a ridicat, inculpata i-a mai aplicat o lovitură în zona axială-spate.
Partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie datorită plăgii abdominale penetrante.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare a locului faptei, proces-verbal de ridicare a corpului delict (cuţit), acte medicale şi medico-legale, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, proces-verbal de predare a corpului delict (obiect din lemn) şi a hainelor părţii vătămate, declaraţiile martorilor I.V.A., S.G.G., G.F.F., T.I.V., P.R.D., P.D.D., declaraţiile inculpaţilor, transcrierea convorbirii inculpatei cu operatorul Sistemului Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi inculpata T.V.V.
Critica parchetului a vizat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii de condamnare, susţinându-se în esenţă că modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. contravine dispoziţiilor legale întrucât se minimalizează pericolul social al infracţiunii săvârşită de inculpată, creându-se în opinia publică un sentiment de insecuritate şi credinţa că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale cu accentuat pericol social şi se încurajează şi alte persoane să comită fapte asemănătoare.
O altă critică s-a referit la omisiunea instanţei de fond de a deduce reţinerea inculpatei din data de 31 octombrie 2008, dispusă prin ordonanţa nr. 587/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, şi de a dispune confiscarea sucitorului de lemn, conform art. 118 lit. d) C. pen.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi înlăturarea cauzelor de nelegalitate.
Apelanta-inculpată a criticat hotărârea de condamnare, susţinând că a săvârşit fapta într-o stare de surescitare şi tulburare însemnată, cauzată de atitudinea violentă a părţii vătămate faţă de fiica sa pe care o sechestrase în maşină, astfel că instanţa de fond trebuia să reţină la încadrarea juridică a faptei circumstanţa legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei la limita prevăzută de art. 76 alin. (2) C. pen.
De asemenea, s-a susţinut că nu s-a dat eficienţa cuvenită circumstanţelor atenuante personale reţinute în favoarea sa, ceea ce ar fi permis - în raport de condiţiile concrete în care s-a săvârşit infracţiunea şi de persoana inculpatei - suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar nu suspendarea sub supraveghere aşa cum s-a dispus, întrucât prin această modalitate inculpata trebuie să se supună o lungă perioadă de timp măsurilor stabilite prin hotărârea de condamnare. S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 şi urm. C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 106 din 19 noiembrie 2009, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi inculpata T.V.V., a desfiinţat sentinţa în parte şi, rejudecând, a constatat că inculpata a fost reţinută de la 31 octombrie 2008, ora 12, la 1 noiembrie 2008, ora 12, în baza Ordonanţei nr. 587/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, şi a dispus confiscarea corpului delict ridicat de procuror.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
În termen legal, împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpata T.V.V.
Parchetul a criticat modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatei, susţinând că nu este justificată reţinerea dispoziţiilor art. 861 C. pen. în raport de pericolul social concret al faptei, modalitatea comiterii ei şi consecinţele acesteia, periculozitatea făptuitoarei.
Inculpata a solicitat reţinerea în favoarea sa a dispoziţiei art. 73 lit. b) C. pen., reducerea pedepsei la un cuantum de 3 ani închisoare şi aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.
S-a arătat că inculpata a fost trezită noaptea, din somn, fiind nevoită să-şi părăsească locuinţa pentru a-şi ajuta fiica şi să facă faţă unei situaţii provocate de partea vătămată, o persoană cu comportament violent.
Aceasta a ignorat atenţionarea inculpatei de a nu se apropia de ea şi a insistat în conduita ameninţătoare, cu consecinţele cunoscute.
Inculpata a sunat la Serviciul de urgenţe 112, solicitând ajutorul Poliţiei şi practic, autodenunţându-se.
Inculpata a avut o atitudine defensivă şi a intervenit doar când soţul său a fost trântit la pământ, fiind speriată de atitudinea ameninţătoare a victimei şi extrem de tulburată, considerând că fiica sa se afla în pericol. Prezenţa martorului I.A. la locul faptei, deşi pasivă, a fost de natură să-i creeze o temere suplimentară, în aceste condiţii având loc incidentul soldat cu rănirea victimei G.G.M.
Examinând recursurile, atât prin prisma criticilor formulate în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele au reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, dând încadrarea juridică legală şi temeinică infracţiunii comise de aceasta.
În urma unui conflict spontan, inculpata a lovit victima în mod repetat, în zone vitale ale corpului, cu un cuţit de 31 cm, lungimea lamei fiind de 17,5 cm, iar lăţimea de 2,5 cm, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie şi care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Victima G.G.M. este prietenul fiicei soţilor T. de 3 ani de zile, timp în care, relaţiile dintre cei doi au cunoscut perioade tensionate. Soţii T., nemulţumiţi de comportamentul victimei, au dezaprobat relaţia fiicei lor, dar au sfârşit prin a o accepta şi chiar au întreprins gesturi de a-l ajuta pe G.G.M. să-şi continue studiile şi să se angajeze în muncă, eforturi la care acesta nu a răspuns favorabil.
Înalta Curte reţine că această situaţie de fapt, confirmată de toate părţile, demonstrează că inculpata T.V.V. împărtăşea, în realitate, o serie de nemulţumiri faţă de partea vătămată, nemulţumiri care, acumulate în timp, i-au produs o stare de resentimente latentă.
Prilejul ca aceste resentimente să izbucnească, oferindu-i inculpatei ocazia să reacţioneze în consecinţă faţă de partea vătămată, a fost provocat chiar de aceasta din urmă care, în seara zilei de 20 octombrie 2008, a avut un conflict cu fiica acesteia, conflict care i-a fost adus la cunoştinţă telefonic, de martora G.F.F.
Inculpata şi soţul său ştiau că fiica lor se află în maşina sa, în compania părţii vătămate, şi au plecat spre locul indicat, fiind încunoştinţaţi că T.I.V. este bătută şi sechestrată de G.G.M.
Înalta Curte constată că această informaţie fusese furnizată de o martoră care afirma că ea însăşi a fost injuriată de către inculpată, dar neconfirmată de martora T.I.V. Contactată telefonic de mama sa, care-i cere să vină acasă pentru a-şi lua tratamentul medicamentos, martora nu-i spune acesteia decât că nu o lasă prietenul ei să plece şi le înlesneşte comunicarea pe celular. La rândul său, victima îi răspunde inculpatei cu o replică lipsită de agresivitate verbală.
Cu toate acestea, după o aşteptare de 15 minute, inculpata a luat hotărârea deplasării înspre cei doi tineri, tot ea având şi iniţiativa înarmării atât a ei cu cuţitul, cât şi a soţului său, cu sucitorul din lemn.
Din desfăşurarea evenimentelor rezultă că, deşi nu avea confirmarea faptului că fiica sa se află în vreun pericol, deşi manifestarea comportamentală a inculpatului din acea noapte nu ieşea dintr-un tipar care-i era cunoscut şi nicidecum depăşit, deşi susţine că deplasarea s-a făcut doar în scopul ajutorării fiicei, fără a apela însă la organele de poliţie, este evident că inculpata a acţionat cu intenţia spontană de a-i aplica o corecţie victimei care îi oferise, în decursul timpului, motive îndestulătoare pentru a i-o da, iar acum îi oferea prilejul de a o transpune în fapt. Exercitarea violenţelor fizice a constituit iniţiativa inculpaţilor, iar desfăşurarea conflictului nu i-a pus niciun moment în pericol.
Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauză nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., inculpata neaflându-se într-o stare de puternică tulburare sub stăpânirea căreia să fi acţionat, iar conduita părţii vătămate nu se constituie într-o provocare produsă printr-o acţiune ilicită gravă, ori violenţă sau atingere gravă a demnităţii persoanei.
Pe de altă parte, deplasarea în timp de noapte, spre o întâlnire cu un bărbat tânăr şi imprevizibil comportamental, pe fondul ameninţărilor proferate telefonic de inculpată la adresa acestuia, cum că va merge cu poliţia după el, constituie suficiente împrejurări care să justifice înarmarea inculpatei şi să înlăture ideea premeditării acţiunii sale.
Toate aceste împrejurări constituie însă circumstanţe atenuante care justifică coborârea pedepsei sub minimul legal prevăzut de lege, astfel cum a şi procedat, în mod întemeiat, instanţa de fond, soluţie menţinută în calea de atac a apelului.
Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte constată că atât cererea Parchetului de a fi înlăturată dispoziţia prevăzută de art. 861 C. pen., cât şi cererea inculpatei de a se face aplicarea art. 81 C. pen., sunt neîntemeiate.
Scopul pedepsei, astfel cum este el stabilit de art. 52 C. pen. este acela de a asigura reeducarea inculpatului în spiritul respectului pentru valorile sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii. Or, realizarea acestui scop nu este indestructibil legală şi nici întotdeauna garantată de aplicarea unei pedepse privative de libertate.
Recluziunea urmăreşte, în primul rând, protejarea societăţii prin îndepărtarea din rândul său, pentru o perioadă de timp, a individului care a greşit şi care, prin prezenţa sa în libertate, poate recidiva şi poate cauza un rău social.
Or, acest scop nu poate fi atins în cazul inculpatei T.V.V. prin încarcerarea sa.
Toate datele personale ale inculpatei legate de colectivitate, familie, muncă, o recomandă ca pe o persoană utilă societăţii şi care nu s-ar reeduca social prin privare de libertate, ci tocmai prin prestarea unor activităţi profesionale şi în folosul comunităţii, în stare de libertate.
Pe de altă parte, comportamentul post-factum al inculpatei demonstrează că aceasta a conştientizat dimensiunile şi consecinţele faptei sale, pe care şi le-a asumat.
Inculpata a anunţat evenimentul, s-a oferit să ducă victima la spital, a recunoscut săvârşirea faptei, a predat cuţitul folosit la săvârşirea faptei, a colaborat cu organele judiciare pe tot parcursul procesului penal.
În final, acest incident a avut ca rezultat încetarea relaţiei dintre fiica sa şi partea vătămată G.G.M.
Opinia publică nu se află în nesiguranţă în condiţiile în care inculpata îşi va ispăşi pedeapsa în condiţiile unei libertăţi controlate, supravegheate, iar încrederea societăţii în justiţie devine din stabilirea unor pedepse ferme, dar drepte, ceea ce Înalta Curte constată în cazul de faţă.
Aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. este neîntemeiată şi neoportună în cauză întrucât ar presupune reducerea cuantumului pedepsei aplicate ceea ce, în contextul faptei comise şi a gravităţii ei, ar constitui o aplicare neadecvată a criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pe de altă parte, reducerea pedepsei sub cuantumul de 4 ani stabilit şi înlăturarea măsurilor de supraveghere instituite faţă de inculpată ar goli de conţinut instituţia scopului pedepsei, caracterul punitiv-educativ al acesteia fiind neîngăduit afectat.
Aşa fiind, Înalta Curte va menţine pedeapsa aplicată inculpatei, în totul, respingând ca nefondate recursurile declarate.
Recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul M.J.L.C.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpata T.V.V. împotriva Deciziei penale nr. 106 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Obligă inculpata la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4554/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3756/2010. Penal → |
|---|
