ICCJ. Decizia nr. 4637/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4637/2010
Dosar nr. 10502/1/2010
Şedinţa publică din 29 decembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea de la 20 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 12332/2/2010 (3377/2010), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A dispus arestarea persoanei solicitate B.R.A. pe o durată de 24 zile, cu începere de la 21 decembrie 2010 până la 13 ianuarie 2011, inclusiv.
A fixat termen la 6 ianuarie 2011, până la care să se solicite autorităţilor germane asigurări ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată - B.R.A. - să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, conform art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Pentru a dispune această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la data de 16 decembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane faţă de cetăţeanul român B.R.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, furt în bandă, înşelătorie cu calculatorul şi fraudă prev. de art. 242, 244 alin. (1) pct. 2, 53, 263A alin. (1) şi (2), 263 alin. (5) C. pen. german.
S-a solicitat de asemenea luarea măsurii arestării având în vedere că potrivit art. 82 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, semnalizarea introdusă prin sistemul Schengen echivalează cu un mandat european.
Prin Încheierea din 16 decembrie 2010, persoana solicitată a fost arestată pe o perioadă de 5 zile, instanţa de fond fixând termen la 20 decembrie 2010 pentru depunerea mandatului european de arestare însoţit de traducerea în limba română.
La termenul din 20 decembrie 2010, instanţa de fond a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 24 de zile cu începere de la 21 decembrie 2010 până la 13 ianuarie 2011 inclusiv, măsură justificată de temerea că persoana solicitată s-ar putea sustrage solicitărilor organelor judiciare abilitate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea faţă de împrejurarea că nu prezintă un pericol social, nu este învinuit de comiterea unor infracţiuni de violenţă ci împotriva patrimoniului, soţia sa este gravidă în 9 luni şi are nevoie de sprijinul său.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată, în cazurile prevăzute la alin. (5) şi (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.
Termenii imperativi folosiţi de legiuitor conduc la concluzia că într-o asemenea ipoteză judecătorul nu poate opta între măsura arestării şi o măsură preventivă neprivativă de libertate.
Este adevărat că dispoziţiile art. 90 alin. (11) din lege prevăd că dacă persoana solicitată este pusă în libertate instanţa dispune faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, însă, aşa cum este lesne de observat, luarea unei măsuri neprivative de libertate este precedată de măsura privării iniţiale de libertate.
Ca atare, măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi dispusă, ca o alternativă la măsura arestării, însă numai pe parcursul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, în funcţie de durata acestei proceduri, instanţa neavând la îndemână această măsură preventivă la momentul iniţierii procedurii.
În raport de considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că măsura dispusă de instanţa de fond corespunde exigenţelor prevăzute de art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, precum şi circumstanţelor specifice cauzei, măsura arestării fiind necesară pentru buna desfăşurare a procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane.
Faţă de considerentele constatate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată B.R.A. împotriva Încheierii din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 12332/2/2010.
Obligă pe recurenta-persoană solicitată la plata sumei de 180 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4276/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4641/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
