ICCJ. Decizia nr. 666/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 666/2010
Dosar nr. 105/1/2010
Şedinţa publică din 19 aprilie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24 decembrie 2009, petiţionara C.N. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) şi c) C. proc. pen., desfiinţarea ordonanţei nr. 420/P/2009 din 17 iunie 2008, dată în dosarul cu acelaşi număr de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, precum şi a rezoluţiei nr. 10779/5323/11-2/2009 din 23 noiembrie 2009 a aceleiaşi unităţi de parchet şi tragerea la răspundere penală a intimaţilor: B.G., D.C., B.F., B.T., I.M., S.M., T.M. şi C.D., R.R., V.M. şi G.L., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (2) C. pen.
Prin ordonanţa nr. 420/P/2009 din 30 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a dispus, pe de o parte, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii B.G., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, C.D. - membru al Consiliului Superior al Magistraturii, B.F., B.T., I.M. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S.M. - procuror în Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. 246 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (2) C. pen.; iar pe de altă parte, în baza art. 38 C. proc. pen., art. 210 raportat la art. 42 C. proc. pen. şi art. 45 C. proc. pen., disjungerea cauzei faţă de T.M. şi C.D. procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, R.R. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, V.M. - grefier în cadrul Parchetului de pe Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi G.L., sub aspectul aceloraşi infracţiuni anterior menţionate şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, examinând actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză, a reţinut că prin plângerile adresate Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi Consiliului Superior al Magistraturii, petiţionara C.N. a solicitat cercetarea penală a intimaţilor magistraţi: B.G. (procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), D.C. (membru al Consiliului Superior al Magistraturii), B.F., B.T., I.M. (procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) S.M. ( procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie), T.M. şi C.D. (procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti), R.R. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu), dar şi a intimatelor V.M. ( grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti) şi G.L. ( psiholog), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (2) C. pen., susţinând că aceştia şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cauzându-i astfel o vătămare a intereselor sale legale. Totodată, s-a mai reţinut că, în cuprinsul plângerii sale, petiţionara C.N. a mai susţinut că persoanele mai sus menţionate au falsificat mai multe înscrisuri oficiale, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
S-a mai relevat că fiind audiată la data de 10 septembrie 2009 de către procuror, petiţionara, a precizat că îşi menţine plângerile formulate împotriva persoanelor respective, întrucât, pe de o parte, magistratul D.C., prin emiterea Notei nr. 2278/VI-1/2003 din data de 08 octombrie 2003, iar ulterior, G.B. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin întocmirea adresei înregistrate nr. 1538/VI/1/2003 din data de 09 octombrie 2003, i-au adus prejudicii atât materiale cât şi morale, iar, pe de altă parte, B.F., B.T. şi I.M. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi-au însuşit în mod netemeinic, afirmaţiile cuprinse în nota întocmită de către D.C., la acea dată prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
De asemenea, s-a mai menţionat că din analiza Notei înregistrate sub nr. 2278/VI/1/2003 din data de 08 octombrie 2003, întocmită de către intimatul D.N.C. - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, rezulta, în esenţă, că doamna procuror C.N. a înregistrat întârzieri în efectuarea lucrărilor repartizate şi a avut un comportament total inadecvat funcţiei de procuror.
Prin adresa înregistrată sub nr. 1538/VI1/1/2003 din data de 09 octombrie 2003 emisă de către magistratul G.B. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost înaintată nota anterior menţionată, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de analiză, studii, resurse umane şi perfecţionare profesională, iar prin nota înregistrată sub nr. 1107/2004, emisă de către B.T. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat că petiţionara - procuror C.N.- nu a redactat în mod corespunzător lucrările repartizate şi nu a respectat programul de lucru.
Totodată, s-a mai relevat că petiţionara C.N. nu se bucura de o bună reputaţie, faptele menţionate aducând atingere probităţii profesionale, aspecte ce erau incompatibile cu funcţia de procuror.
De asemenea, s-a mai menţionat că prin nota înregistrată sub nr. 353/2004, emisă de către intimata B.F. - procuror şef birou în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia analiză, studii, resurse umane şi perfecţionare profesională, s-a apreciat că nu se mai impune examinarea psihiatrică a doamnei C.N., întrucât, prin adresa nr. 206/VI/1 din 3 februarie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a transmis cererea sus-numitei, prin care solicitase eliberarea din funcţia de procuror.
Urmare actelor premergătoare efectuate, procurorul a constatat inexistenţa faptelor reclamate de petiţionară, reţinând, pe de o parte, că susţinerile acesteia nu au nici un suport probator, iar pe de altă parte, că, prin formularea unei plângeri penale, nu pot fi cenzurate actele emise de magistraţii procurori, în conformitate cu atribuţiile de serviciu ale acestora.
S-a mai relevat că simplul fapt că, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a emis o notă în care sunt menţionate anumite afirmaţii şi sunt făcute anumite aprecieri, nu poate constitui în sine, o faptă, în sensul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.
S-a conchis în sensul că, nu pot constitui temei juridic pentru punerea în mişcare sau pentru exercitarea acţiunii penale, criticile petiţionarei cu privire la modul de adoptare a unor acte emise de magistraţii procurori în exercitarea atribuţiilor acestora de serviciu şi că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2004 şi a Hotărârii nr. 328 din 24 august 2005, emise de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, parchetul nu poate face afirmaţii sau consideraţii în legătură cu probitatea profesională sau morală a magistraţilor procurori împotriva cărora petiţionara a formulat plângere penală.
Plângerea formulată de petiţionară, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de procurorul şef secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin rezoluţia nr. 10779/5323/11-2/2009 din 23 noiembrie 2009, care a menţinut ca fiind legală şi temeinică ordonanţa dată în dosarul nr. 420/P/2009 şi a constatat că faptele sesizate nu au temei real şi că nu există indicii şi dovezi din care să rezulte că magistraţii procurori anterior menţionaţi ar fi comis vreo infracţiune cu ocazia întocmirii notelor nr. 2278/VI-1/2003 din data de 08 octombrie 2003, nr.1538/VI/1/2003 din data de 09 octombrie 2003, nr. 353/2004 precum şi a altor lucrări cu caracter administrativ, specifice activităţii lor, potrivit atribuţiilor de serviciu ce le reveneau potrivit legii.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi prin prisma solicitărilor petiţionarei, s-a relevat că, prin nota nr. 1107/2004 a doamnei procuror T.B. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de analiză, studii, resurse umane şi perfecţionare profesională, în baza analizei activităţii profesionale a sus-numitei şi a comportamentului acesteia, s-a concluzionat că aspectele reţinute sunt incompatibile funcţiei de procuror, propunându-se respingerea cererii acesteia vizând reîncadrarea în funcţia de procuror (conducerile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu dând deja avize nefavorabile), apreciindu-se că nu erau îndeplinite condiţiile art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, comunicându-i acesteia modul de soluţionare.
S-a mai menţionat de conducerea parchetului că în cuprinsul înscrisurilor la care s-a făcut referire anterior au fost evidenţiate aspecte concrete, constatate în legătură cu activitatea profesională şi comportamentul autoarei sesizării, aprecierile făcute vizând cu preponderenţă perioada cât petiţionara a funcţionat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, ultima notă fiind întocmită urmare cererii acesteia de numire la unul din parchetele din subordinea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
S-a conchis în sensul că afirmaţiile petiţionarei C.N. privind comiterea unor abuzuri şi ilegalităţi de către intimaţii reclamaţi în legătură cu demisia sa au fost lipsite de suport probator.
Fiind nemulţumită de soluţia dată, petiţionara, în termen legal, a formulat plângere, ce a fost înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 105/1/2010. în susţinerea plângerii formulate, aceasta a depus înscrisuri doveditoare (filele 4-19 dosar instanţă), solicitând ca Înalta Curte să le aibă în vedere la momentul deliberării.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluţia nr. 420/P/2009, dată la 30 septembrie 2009 în dosarul cu acelaşi număr de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin care s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva magistraţilor procurori B.G., D.C., B.F., B.T., I.M., S.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (2) C. pen., este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută ca atare, prin respingerea ca nefondată a plângerii, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., întrucât, în mod corect, s-a constatat că, faptele presupuse a fi săvârşite de intimaţi în realitatea obiectivă, nu există în materialitatea lor.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum, de altfel, a procedat şi petiţionarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Pe de o parte, Înalta Curte constată, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, că în mod corect, s-a relevat de către procuror că nu s-au identificat elemente care să conducă la concluzia că intimaţii B.G., D.C., B.F., B.T., I.M. şi S.M., în calitate de magistraţi procurori, cu ocazia întocmirii unor note vizând activitatea petiţionarei în perioada în care a funcţionat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în cadrul efectuării actelor specifice activităţii ce le revenea, potrivit competenţelor profesionale şi atribuţiilor de serviciu, ar fi săvârşit vreo faptă care să aibă valenţe penale, aceştia exercitându-şi obligaţiile şi prerogativele profesionale cu bună credinţă şi cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează activitatea lor specifică.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază întocmirea unor note cu caracter administrativ de către procurori cu funcţii de conducere, în urma efectuării activităţilor specifice şi potrivit convingerii proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reţinerea unor infracţiuni de tipul : abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, înşelăciune, fals intelectual sau uz de fals .
Prin urmare, se constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimaţilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor astfel cum au fost precizate de petiţionară, presupuse a fi săvârşite de aceştia, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, este legală şi temeinică, iar temeiurile de drept reţinute, respectiv dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., corespund situaţiei de fapt rezultată din actele premergătoare.
Înalta Curte mai constată că un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală decât în condiţiile legii şi nu pentru opinia exprimată cu ocazia pronunţării unei hotărâri sau adoptării unei soluţii într-o cauză penală, cu atât mai puţin pentru întocmirea unor acte cu caracter organizatoric sau administrativ, căci partea nemulţumită de actele magistraţilor are la îndemână exercitarea căilor legale de atac împotriva acestor acte şi nu împotriva magistraţilor, iar aceasta a uzitat deja de toate căile de atac prevăzute de lege în speţa supusă analizei.
Prin urmare, cenzurarea unei rezoluţii emisă de procuror se poate realiza numai prin exercitarea căilor legale de atac, orice alte modalităţi, între care şi formularea unei plângeri penale împotriva procurorului, reprezintă o încălcare a principiului independenţei justiţiei.
Pe cale de consecinţă, în speţa dedusă judecăţii, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor şi notelor cu caracter specific administrativ - nr. 1538/VI/1/2003 din data de 09 octombrie 2003, nr. 2278/VI-1/2003 din data de 08 octombrie 2003, nr. 353/2004, nota nr. 1107/2004, toate vizând activitatea profesională a petiţionarei C.N., (fost procuror, actualmente consilier juridic), intimaţii, în virtutea atribuţiilor de serviciu ce le reveneau la acel moment, în calitatea lor de : procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (G.B.), de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (C.N.D.), de procuror şef birou şi respectiv, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de analiză, studii, resurse umane şi perfecţionare profesională (B.F. şi respectiv, M.I. şi B.T.) ar fi săvârşit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală a acestora şi, cu atât mai puţin, a unor fapte de abuz în serviciu contra intereselor petiţionarei, înşelăciune fals intelectual sau uz de fals, în mod justificat s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire penală şi Criminalistică, că susţinerile petiţionarei nu au nici un suport probator, întrucât aceasta nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate şi nu a făcut referire la aspecte concrete, ce ţin de elementele constitutive ale infracţiunilor la care a făcut referire, fiind simple afirmaţii lipsite de orice fundament real.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionara C.N., menţinând rezoluţia atacată ca fiind legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a o obliga pe petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara C.N. împotriva ordonanţei nr. 420/P/2009 din 30 septembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine ordonanţa atacată.
Obligă petiţionara la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1013/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1036/2010. Penal → |
|---|
