ICCJ. Decizia nr. 1036/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1036/2010

Dosar nr. 1976/110/2009

Şedinţa nepublică din 18 martie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 387/D/2009 din data de 6 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a dispus condamnarea inculpatului C.C.I., fiul lui I. şi A., născut la 30 octombrie 1993 în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău, cetăţean român, studii 6 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare; omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare şi tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi a art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, cea de 7 ani închisoare.

Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul P.I., fiul lui S. şi N., cetăţean român, studii 6 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare; omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi a art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, cea de 7 ani închisoare.

S-a interzis fiecărui inculpat exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 23 ianuarie 2009 la zi.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a unui cuţit şi a celor 3 bucăţi de lemn folosite la săvârşirea infracţiunilor.

În temeiul art. 313 din legea nr. 95/2006, modificată au fost obligaţi inculpaţii să plătească în solidar între ei şi în solidar cu părţile responsabile civilmente M.I. şi P.V. despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon" Iaşi suma de 1437,90 lei, Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, suma de 1652,20 lei şi Serviciul de Ambulanţă Bacău, suma de 311 lei.

Potrivit art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998, art. 1000 alin. (2) şi art. 1003 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii să plătească în solidar între ei şi în solidar cu părţile responsabile civilmente despăgubiri civile către părţile civile L.G. suma de 400 lei daune materiale şi S.E., suma de 5000 lei daune morale.

S-a respins, ca nefondată cererea de daune morale formulată de partea civilă L.G.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente câte 1600 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 45/P/2009 din 26 martie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.C.I. şi P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, omor deosebit de grav şi tentativă de omor deosebit de grav prevăzute de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 174 – art. 176 lit. a) şi d) C. pen. şi art. 20 raportat la art. 174 – art. 176 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen., deoarece în seara zilei de 22 ianuarie 2009, prin escaladarea gardului au pătruns în curtea locuinţei familiei S.V. şi S.E. şi apoi în locuinţa acesteia din comuna Plopana, sat Budeşti, jud. Bacău şi prin cruzime, le-au aplicat acestora multiple lovituri cu un cuţit şi o scândură pe care le aveau asupra lor, în zona capului şi a toracelui pentru a le da banii pe care îi deţineau în casă.

În urma loviturilor suferite, S.V. a decedat, iar S.E. a rămas cu o infirmitate permanentă şi leziuni care au necesitat pentru vindecare 28-30 zile îngrijiri medicale.

Din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 23 ianuarie 2009, orele 9,00, Inspectoratul de Poliţie Bacău a fost sesizat telefonic de către numitul N.D. din com. Plopana, sat Budeşti, jud. Bacău, despre faptul că, în noaptea de 22/ 23 ianuarie 2009, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa numiţilor S.V. şi S.E., unde, cu un cuţit şi un par, le-au aplicat mai multe lovituri, în urma cărora, S.V. a decedat.

Locuinţa unde s-a comis fapta este situată în com. Plopana, sat Budeşti, jud. Bacău, fiind proprietatea familiei S.V. şi E., în vârstă de 90 ani, respectiv 85 ani. Imobilul în cauză este împrejmuit cu gard şi este ultima locuinţă din această parte a satului. Locuinţa era racordată la reţeaua electrică, sistemul fiind funcţional.

În seara zilei de 22 ianuarie 2009, victimele s-au culcat în jurul orelor 22,00. Numitul S.V., alarmat de faptul că lătrau câinii, folosind o lanternă, a ieşti în pragul uşii pentru a vedea ce se întâmplă, moment în care inculpaţii minori C.C.I. şi P.I. l-au împins în cameră şi, prin folosirea unui cuţit şi a unei bucăţi de scândură, au început să-l lovească pe acesta şi pe soţia sa, S.E., în diferite părţi ale corpului, în special în zona capului.

Inculpatul C. îl lovea pe bătrân cu cuţitul mai ales în zona capului, iar inculpatul P. o bătea cu scândura pe S.E.

Din cauza loviturilor aplicate de inculpatul C., victima S.V. a căzut la pământ sub o masă, după care, aşa cum a putut s-a târât spre soţia sa care era bătută de inculpatul P. pentru a încerca să o apere. Urmărindu-l pe bătrân, inculpatul C. a ajuns lângă S.E. pe care, deşi era lovită de inculpatul P., i-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul, tăind-o la faţă şi tăindu-i un deget de la mâna stângă.

Cei doi bătrâni au încercat să se apere reciproc, S.E. rugându-i pe inculpaţi să-i lase în pace, dar aceştia au continuat agresiunea.

Inculpaţii au pătruns în casă cu intenţia de a sustrage banii pe care familia S. îi deţinea. Astfel, pe tot parcursul agresiunii inculpaţii au solicitat celor doi soţi să le dea banii, dar fiind refuzaţi continuau cu şi mai mare îndârjire şi ferocitate să-i lovească pe cei doi bătrâni. Totul a culminat cu tăierea degetului stâng de la mână a părţii vătămate S.E. când inculpaţii s-au speriat, au abandonat victimele ce-şi pierduseră cunoştinţa şi au fugit, fără a mai sustrage vreun bun.

Partea vătămată S.E. şi-a revenit din leşin în cursul nopţii, dar a aşteptat până s-a făcut ziuă pentru a striga după ajutor la vecini, dându-şi seama că soţul său decedase.

Ca urmare a agresiunii, S.V. a decedat, iar soţia sa, S.E. a fost transportată la Clinica Maxilo-Facială Iaşi, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 220/2009 al S.M.L. Bacău a rezultat că, moartea lui S.V. a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu multiple fracturi de boltă craniană şi contuzie hemoragică cerebrală. Leziunile au fost sigur şi direct mortale şi s-au produs prin lovire repetată a capului. Victima prezintă două categorii de leziuni: unele produse prin obiect tăietor şi altele prin corp contondent. Ţinând cont de morfologia leziunilor, instanţa a apreciat că obiectul tăietor a fost un cuţit, relativ greu, cu care s-a acţionat mai puţin prin tăiere şi mai mult prin lovire cu muchia tăietoare. Absenţa leziunilor de înţepare (înjunghiere), care ar fi dus rapid la deces, sugerează că victima a fost torturată. Leziunile de la mâini sunt de apărare pasivă, în sensul că victima încerca să-şi apere capul de loviturile de cuţit. În momentul decesului, sângele victimei nu conţinea alcool.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 419/2009 al S.M.L. Bacău a rezultat că S.E. prezintă cicatrice hemifacies stângă după plaga tăiată, cu secţiune de canal stenon, cicatrici epicraniene după plăgi tăiate, amputaţie falangă distală D 2 - mâna stângă, cicatrice F 1 – deget mâna dreaptă, produsă prin loviri repetate cu corpuri dure şi tăietoare. Leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 28-30 zile îngrijiri medicale, iar amputaţia falangă distală D 2 – mâna stângă reprezintă infirmitate fizică permanentă.

Din rapoartele de expertiză medico legală psihiatrică nr. A1/1464/2099 şi A1/1463/2009 ale I.N.M.L „M.M." Bucureşti a rezultat că, inculpaţii minori C.C.I. şi P.I. prezintă diagnosticul: tulburare de conduită de tip socializat. Păstrează capacitate psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale. Au discernământ păstrat în raport cu faptele pentru care sunt cercetaţi.

În timpul urmăririi penale s-a procedat la reconstituirea faptelor comise de inculpaţii minori C.C.I. şi P.I., care au declarat şi arătat că, în seara zilei de 22 ianuarie 2009, prin escaladarea gardului au pătruns în curtea soţilor S.V. şi S.E., apoi, au intrat pe uşa care nu era asigurată, în camera situată pe partea stângă a locuinţei, şi, cu un cuţit şi o scândură, i-au lovit în mod repetat în zona capului şi a toracelui. În urma loviturilor aplicate, prin săvârşirea faptelor prin cruzimi, pentru a-i determina să le dea banii pe care îi ţineau în casă, S.V. a decedat, iar S.E., după ce i s-a tăiat degetul de la mâna stângă, a fost transportată la spital.

La reţinerea situaţiei de fapt, prima instanţă a avut ca mijloace de probă: procesele-verbale întocmite de organele de urmărire penală, planşele fotografice, rapoartele de constatare medico-legale nr. 220/2009 şi nr. 419/2009 ale S.M.L. Bacău, adresa nr. 28222/2009 a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. S." Iaşi, foaia de observaţie clinică 4955/2009, referatele de evaluare nr. 492/2009 şi nr. 493/2009 ale Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău, rapoartele de expertiză medico legală psihiatrică nr. A1/1463/2009 şi nr. A1/1464/2009 ale I.N.M.L. „M.M." Bucureşti, declaraţiile părţii civile S.E., declaraţiile martorilor M.I., L.I., P.I., C.O., N.I., C.V., C.V., L.G., P.A. şi M.R., toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, care au recunoscut săvârşirea faptelor.

În drept, faptele comise de inculpaţi au fost apreciate de instanţa de fond că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, omor deosebit de grav şi tentativă de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 174 – art. 176 lit. a) şi d) C. pen. şi art. 20 raportat la art. 174 – art. 176 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicare art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi 33 lit. a) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea acestora.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate fiecărui inculpat, prima instanţă a avut în vedere împrejurările concrete în care au fost comise faptele, gravitatea deosebită a acestora, care au avut drept consecinţă suprimarea vieţii lui S.V., periculozitatea inculpaţilor, care, deşi sunt infractori primari au dovedit o încrâncenare şi o cruzime exagerată în acţiunea lor, precum şi că nu posedă antecedente penale, provin din familii dezorganizate, fiind în supravegherea bunicilor, atitudinea sinceră manifestată pe tot parcursul procesului penal (reţinându-se circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), c) şi 76 C. pen. ), apreciind că aplicarea unor pedepse privative de libertate orientate sub minimul special prevăzut de lege sunt necesare şi suficiente pentru reeducarea inculpaţilor.

Prima instanţă nu s-a putut orientat spre aplicarea unor măsuri educative având în vedere tocmai ferocitatea cu care au comis faptele, gravitatea deosebită a infracţiunilor şi doar întâmplarea a făcut ca în cauză să existe doar o victimă decedată şi nu două. Măsurile educative în acest caz sunt mult prea blânde, iar din referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău a rezultat că au un discernământ slab agravat şi pe fondul consumului de alcool, şi familiile minorilor nu deţin autoritatea şi resursele necesare corectării conduitelor lor.

Întrucât infracţiunile au fost comise în stare de concurs real, prima instanţă conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate fiecărui inculpat în pedeapsa cea mai grea.

S-a interzis fiecărui inculpat exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2009 la zi pentru fiecare inculpat şi s-a menţinut starea de arest a acestora, conform art. 350 C. proc. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpaţi cuţitul şi cele 3 bucăţi de lemn pe care le-au folosit la comiterea infracţiunii.

În cauză, Spitalul Judeţean Bacău, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. S." Iaşi şi Serviciul de Ambulanţă Bacău s-au constituit părţi civile cu cheltuielile efectuate cu spitalizarea victimei S.E. şi transportul acesteia cu ambulanţa de la domiciliu la Spitalul Judeţean Bacău şi Iaşi.

Inculpaţilor le-a fost angajată şi răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie, aceştia trebuind să repare prejudiciile cauzate atât unităţilor sanitare, cât şi părţii vătămate S.E.

Aceasta s-a constituit parte civilă în cauză solicitând suma de 50 milioane ROL daune morale pentru durerea suferită, atât personal pentru leziunile ce i-au fost provocate, cât şi pentru durerea pierderii soţului în aceste condiţii tragice.

Astfel, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată, inculpaţii au fost obligaţi să plătească în solidar între ei şi în solidar cu părţile responsabile civilmente despăgubirile civile către Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. S." Iaşi, 1437,90 lei, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău – 1652,20 lei şi Serviciul de Ambulanţă Bacău – 311 lei.

Cu privire la prejudiciul moral suferit de S.E. este evident că este un prejudiciu cert, prin faptele lor, inculpaţii cauzându-i leziuni grave şi chiar o infirmitate fizică permanentă (amputarea degetului de la mâna stângă).

Totodată, partea vătămată a suferit un prejudiciu de natură morală datorită decesului soţului său în împrejurări tragice ce au determinat o traumă psihică în plus de suferinţele pe care le-a avut de îndurat personal de victimă datorită leziunilor fizice produse de inculpaţi.

Ca atare, instanţa în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi a art. 998, art. 1000 alin. (2) şi art. 1003 C. civ. i-a obligat pe inculpaţi să plătească în solidar între ei şi cu părţile responsabile civilmente suma de 5000 lei daune morale.

În cauză s-a constituit parte civilă şi L.G., ginerele familiei S., cel care a suportat cheltuielile efectuate cu parastasele religioase ulterioare înmormântării victimei S.V.

Aşa cum a declarat chiar L.G., familia S. a avut o parte din banii necesari pentru înmormântare, s-au adunat bani sau produse de la oamenii din sat, astfel încât a cheltuit doar pentru pomenile ulterioare 8 - 40 zile.

Partea vătămată S.E. a confirmat că ginerele său a efectuat o serie de cheltuieli cu parastasele.

L.G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 400-500 lei despăgubiri civile şi 2.500 lei daune morale.

Prima instanţă a apreciat că această parte civilă a suferit doar un prejudiciu material în cuantum de 400 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu parastasul de 40 zile. Prejudiciul moral nu a fost dovedit cu nicio probă, astfel că nu se poate presupune că între ginere şi socru era o legătură afectivă atât de puternică încât să justifice acordarea de daune morale.

Faţă de acestea, prima instanţă i-a obligat pe inculpaţi în solidar între ei şi cu părţile responsabile civilmente să plătească părţii civile suma de 400 lei daune materiale şi a respins, ca nefondată, cererea de daune morale.

Constatând culpa procesuală a inculpatului, instanţa în baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească statului câte 1600 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei au fost în faza de urmărire penală, iar câte 900 lei reprezintă onorarii apărători din oficiu la urmărirea penală şi instanţă.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, au declarat apel inculpaţii, partea responsabilă civilmente P.V., Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bacău şi H.N.R.

Apelanţii inculpaţi şi partea responsabilă civilmente P.V. nu au motivat în scris apelurile, iar în susţinerile orale, inculpaţii şi prin apărători, au criticat hotărârea apelată pentru motivele reţinute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate, urmând a fi doar analizate de curte.

Apelantul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău şi H.N.R., în motivele scrise ale apelurilor au criticat încheierile din data de 8 octombrie 2009 şi, respectiv, din data de 6 noiembrie 2009, pentru următoarele motive:

1. În mod eronat şi abuziv, peste limita investirii sale, completul de judecată a procedat la data de 8 octombrie 2009, la amendarea personală a consilierului juridic al unităţii H.N.R., ulterior dispunerii aplicării amenzii judiciare a unităţii S.A.J. Bacău în cadrul şedinţei publice din 8 octombrie 2009 (în lipsa probelor existente, la nota telefonică cu managerul general al unităţii pentru a se confirma persoana vinovată de netrimiterea relaţiilor la termenul din data de 8 octombrie 2009 şi fără a se pronunţa expres cu privire la persoana responsabilă - reprezentantul legal sau altă persoană, reaua-credinţă a completului de judecată constând în numirea persoanei consilierului juridic, fără acte în susţinere (fapt eronat, căci actele doveditoare existente la filele 237-238 dosar fond au fost transmise la nr. de fax, conform înţelegerii telefonice dintre d-na D.C. şi consilierul juridic al instituţiei H.N.R., 07 octombrie 2009, ora 15,00, de a comunica pe data de 8 octombrie 2009 la acest nr. de fax, cererea de constituire sau neconstituite parte civilă, după caz), fapt realizat peste limitele C. proc. pen., având în vedere dispoziţiile art. 287 alin. (3), potrivit căruia instanţa şi-a format convingerea pe baza probelor administrate în cauză, ori, în baza căror probe s-a pronunţat instanţa?, regimul probatoriu reglementat de C. proc. pen. evocând înscrisurile, martorii etc., iar lipsa acestora fiind evidentă în cauză.

2. Au fost nerespectate prevederile art. 356 lit. c) C. proc. pen. de completul de judecată, conform cărora expunerea trebuie să cuprindă analiza probelor şi a elementelor de fapt care au servit drept temei pe latura civilă, ori, onorata instanţă nu s-a pronunţat în baza unor probe. La dosarul cauzei nu există acte care să demonstreze culpa consilierului juridic al unităţii (fişa postului sau orice acte interne privind circuitul înscrisurilor în interiorul unităţii) mai mult atitudinea extensivă a doamnei judecător constând în convorbirea telefonică pe data de 13 octombrie 2009 şi antepronunţarea sa, precum că indiferent ce act depuneţi pentru scutire de amenda judiciară tot nu admite cererea.

3. S-a solicitat să se aibă în vedere faptul că în mod greşit instanţa a susţinut că trimiterea actelor, se face prin poştă, iar nu pe orice cale; ori, la data de 8 octombrie 2009, ora 6,52 (deoarece faxul unităţii are deficienţă tehnică, afişând ora eronat), consilierul juridic H.N.R. a procedat, aşa cum a prezentat şi în memoriul depus către Tribunalul Bacău, la data de 14 octombrie 2009, transmiterea cererii de constituire parte civilă şi suplimentar cererile aferente Dosarelor nr. 1976/110/2009, 1980/110/2009 şi nr. 3208/110/2009 cu termen de judecată la dat de 8 octombrie 2009, conform convorbirii telefonice avute cu doamna judecător D.C., care a solicitat depunerea personală a acestor acte în dimineaţa zilei de 8 octombrie 2009.

La data de 8 octombrie 2009 consilierul juridic a efectuat delegaţie la Tribunalul Neamţ şi la Judecătoria Piatra Neamţ conform actului de delegaţie şi foii de parcurs confirmate cu ştampile şi semnături ale reprezentanţilor acestor instanţe, fiind în imposibilitate de a preda actele (ştiut fiind faptul că este singura juristă a unităţii). De aceea, a procedat la data de 8 octombrie 2009, la ora matinală 6,52 la transmiterea prin fax a cererilor susmenţionate, pentru încadrarea în termenul acordat de doamna judecător – 8 octombrie 2009, până în ora 9,00, deoarece la ora 7,00, conform delegaţiei depuse la dosar, a plecat cu autosanitara spre instanţele judecătoreşti din judeţul Neamţ.

4. În mod greşit în încheierea de respingere a cererii de scutire a amenzii din data de 6 noiembrie2009, a invocat că după un timp faxul se şterge şi că relaţiile trebuie depuse prin poştă şi nu a avut în vedere memoriul justificativ cu probatoriu, acte în susţinere, fişe de pontaj, delegaţie, foaie de parcurs, adresa din data de 8 octombrie 2009, reprezentând cererea de constituire parte civilă, OK-ul fax-ului din data de 8 octombrie 2009 - ora 6,52, precum şi cererile comunicate anterior la data de 16 septembrie 2009, ora 11,42 şi O.K.-le aferente pentru termenul de judecată din data de 8 octombrie 2009 existente ataşate la dosarul de fond - filele 226-241.

Deşi, potrivit art. 24 C. proc. pen., parte civilă este S.A.J. Bacău şi nu reprezentantul intereselor juridice în instanţă, în speţă, consilierul juridic H.N.R., reprezentantul legal are responsabilitate pentru persoana juridică pe care o reprezintă, cu mandat de stabilire a persoanelor vinovate din cadrul unităţii, moment până la care răspunderea materială o deţine comitentul, prin reprezentantul legal, urmând a se recupera eventualul prejudiciu de la prepuşii - salariaţi aflaţi în raport de muncă cu instituţia), a fost amendat consilierul juridic. Pe baza normelor interne ale unităţii care nu cad în sarcina completului de judecată, managerul unităţii stabileşte gradul de vinovăţie şi răspunderea proporţională a salariaţilor implicaţi, şi nu a judecătorului, care în mod abuziv şi fără probatoriu scris şi nici măcar verbal motivat în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 8 octombrie 2009 şi ulterior 6 noiembrie 2009 când a avut la dispoziţie actele depuse în susţinere de consilierul juridic, cu vădita rea-credinţă nu a pus în discuţie actele conforme cu originalul şi nici nu le-a luat în considerare în momentul în care a respins cererea de scutire de plată a amenzii judiciare.

Prima adresă primită la secretariatul unităţii a fost înregistrată oficial la data de 14 iulie 2009, când consilierul juridic H.N.R. se afla în concediul de odihnă (1 iulie 2009 - 17 iulie 2009; 20 iulie 2009 - 21 iulie 2009), potrivit copiei fişei de pontaj/iulie 2009 - anexa 1. Conform procedurii interne, consilierul juridic transmite actele spre rezolvare compartimentului Statistică împuternicit prin atribuţiile de serviciu a furniza datele în scris, pe respectiva adresă primită, cu privire la eventualele cheltuieli de transport sanitar anexate dosar. (nu este nicidecum culpa consilierului juridic al unităţii care nu are calitate personală procesuală, art. 42 – art. 43 C. proc. pen., ci doar reprezintă interesele juridice al unităţii angajatoare, răspunderea nefiind a prepusului şi nici a comitentului, în situaţia de faţă).

A doua adresă primită la secretariatul unităţii a fost înregistrată oficial la data de 25 august 2009, când în baza fişei de pontaj - august 2009 - poz. 4, anexată în copie xerox, consilierul juridic al unităţii se afla în concediul de odihnă (24 august 2009 - 31 august 2009).

A treia adresă primită la sediul unităţii, prin secretariat, 8 septembrie 2009, consilierul juridic al unităţii se afla în prima zi de serviciu, ulterior efectuării pontajului/septembrie 2009 - poz. 4 (cu efectuare concediul de odihnă 01 septembrie 2009-07 septembrie 2009 şi 14 septembrie 2009) - anexa 3 a fost predată, în raport de circuitul intern al documentelor unităţii, Compartimentului Statistică, iar la data de 15 septembrie 2009, cu adresa oficială nr. 7209 din 15 septembrie 2009 s-au transmis relaţiile solicitate prin fax către Tribunalul Bacău, secţia penală la data de 16 septembrie 2009 (conform O.K. - ora 11,56) - anexat în copie - anexa 4.

La data de 08 octombrie 2009, ulterior notei telefonice la ora 5,52 (ora eronat înregistrată în fax-ul, fax neprogramat corect din punct de vedere tehnic, ora reală fiind 6,52), s-a transmis fax, către Tribunalul Bacău (anexam copia O.K.-ului, fax compus din 5 (cinci) pag., la nr. fax confirmat telefonic din 07 octombrie 2009 de doamna judecător - anexa 5.

În urma convorbirii telefonice din data de 13 octombrie 2009 a consilierului juridic cu Arhiva Tribunalului Bacău, secţia penală, s-a confirmat de personalul angajat, stocarea tuturor fax-urilor din perioada septembrie-octombrie 2009, din lipsa materialelor consumabile - toner şi cartuş; posibilitatea verificării primirii actelor transmise fax la data de 16 septembrie 2009 şi 08 octombrie 2009 fiind aplicabilă la data descărcării aparatului, odată cu primirea rechizitelor corespunzătoare (la acea oră nu exista posibilitatea convorbirii telefonice pentru confirmarea primirii actelor cu caracter f.f. urgent, cum de altfel s-a precizat în scris pe documentele transmise şi anexate astăzi). O situaţia similară s-a înregistrat cu Judecătoria Podu Turcului, când în lipsa primirii fax-urilor, pe motivul inexistenţei rechizitelor consumabile, ne-a telefonat d-ra grefier - şef P. în luna septembrie 2009 şi ne-a anunţat despre neprimirea fax-urilor, cu obligaţia transmiterii prin corespondenţă.

Singura juristă a unităţii gestionează juridic 727 dosare penale, cu imposibilitate de prezentare fizică în instanţă, sau de depunere a actelor la judecătorul de serviciu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 287, art. 356 lit. c), art. 362 lit. f) şi alin. (1) lit. f), art. 363, 367, 379 alin. (2), art. 382 alin. (3), art. 24, 62-64, art. 175, 181, 198 C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 1 din 5 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 1976/110/2009, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi P.I. şi C.C.I. şi de apelanta-parte responsabilă civilmente P.V. împotriva sentinţei penale nr. 387/D din data de 6 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bacău.

În baza art. 383 alin. (1)¹ C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a apelanţilor-inculpaţi.

În temeiul art. 383 alin. (3) C. proc. pen. s-a dedus din pedepsele principale aplicate apelanţilor-inculpaţi, perioada executată prin arest preventiv, din momentul pronunţării hotărârii apelate, respectiv de la data de 6 noiembrie 2009 la zi.

S-a dispus plata din fondurile M.J.L.C., către Baroul Bacău, a onorariilor avocat oficiu în sumă de câte 300 lei, avocaţi M.B. şi B.S.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi apelanţii-inculpaţi, fiecare în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească statului suma de câte 450 lei, precum şi apelanta-parte responsabilă civilmente P.V. la plata tot către stat a sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de apelanta H.N.R. (R.) împotriva încheierii din data de 08 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bacău.

A fost desfiinţată încheierea din data de 08 octombrie 2009 prin care s-a dispus aplicarea amenzii judiciare.

S-a dispus scutirea numitei H.N.R. (R.) de plata amenzii judiciare în cuantum de 1.000 lei.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii apelate.

În baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins, ca inadmisibil apelul declarat de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău, împotriva încheierii din data de 05 noiembrie 2009, pronunţate de Tribunalul Bacău, precum şi a încheierii din data de 08 octombrie 2009, pronunţate de Tribunalul Bacău.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată apelanta Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău să plătească statului suma de 20 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că având în vedere art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi practica C.E.D.O., li s-a adus la cunoştinţă apelanţilor-inculpaţi, în prezenţa apărătorilor, dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., respectiv faptele care fac obiectul cauzei în apel, încadrarea juridică a acestora, faptul că au dreptul de a nu face nicio declaraţie în faţa instanţei de apel, atrăgându-le atenţia că tot ce declarată poate fi folosit şi împotriva lor.

Apelanţii-inculpaţi au declarat că nu doresc să dea declaraţie şi că doresc să se prevaleze de dreptul la tăcere.

Instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârşite de apelanţii-inculpaţi o corectă încadrare juridică şi a dat dovadă de înţelegere prin reţinere circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor şi coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni, pentru care au fost trimişi în judecată, cu privire la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., privind concursul real de infracţiuni şi contopirea pedepselor şi în mod corect a dispus executarea pedepselor rezultante în regim de detenţie.

Tribunalul a motivat în mod corespunzător hotărârea apelată, respectând dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., motivarea hotărârii fiind însuşită de instanţa de control judiciar cu completările care vor fi făcute, în raport şi de susţinerile făcute de apelanţii-inculpaţi şi prin apărătorii lor.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, respectiv: procesele-verbale întocmite de organele de urmărire penală, planşele fotografice, rapoartele de constatare medico-legale nr. 220/2009 şi nr. 419/2009 ale S.M.L. Bacău, adresa a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. S." Iaşi, foaia de observaţie clinică 4955/2009, referatele de evaluare nr. xxx/2009 şi nr. xxx/2009 ale Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău, rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică nr. xxx/2009 şi nr. xxx/2009 ale I.N.M.L. „M.M." Bucureşti, declaraţiile părţii civil S.E., declaraţiile martorilor: M.I., L.I., P.I., G.O., N.I., C.V., C.V., P.A. şi M.R. şi declaraţiile părţii vătămate L.G., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor a rezultat pe deplin vinovăţia celor doi apelanţi - inculpaţi.

Aşa cum a rezultat şi din susţinerile făcute de apelanţii-inculpaţi şi prin apărătorii lor inculpaţii au recunoscut săvârşirea infracţiunilor, nu au contestat situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, nici încadrarea juridică dată faptelor săvârşite, ci au solicitat a se da o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea lor de prima instanţă şi pe cale de consecinţă a se coborî cuantumul pedepselor aplicate şi desigur şi cuantumul pedepselor principale rezultante.

În conformitate cu dispoziţiile art. 100 C. pen., faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.

În raport de împrejurările în care au fost comise infracţiunile, de gravitatea infracţiunilor săvârşite, de consecinţele faptelor apelanţilor-inculpaţi, curtea de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond s-a orientat spre aplicarea unor pedepse, iar nu a unei măsuri educative.

Însă, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de fond a dat dovadă de multă înţelegere prin reţinerea în favoarea celor doi inculpaţi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi prin coborârea cuantumului pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite.

Art. 74 C. pen. enumeră împrejurările care pot constitui circumstanţe atenuante, după cum urmează:

a) conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii;

b) stăruinţa depuse de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită;

c) atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.

În primul rând s-a impus a se arăta că, aşa cum prevede acest text, instanţa poate reţine ca circumstanţe atenuante împrejurările mai sus arătate, astfel că reţinerea acestora nu este obligatorie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite şi de persoana infractorului.

În raport de împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, de violenţele extreme exercitate de cei doi apelanţi-inculpaţi asupra celor două victime, persoane în vârstă de 90 ani şi respectiv 85 ani, dar cu deosebire asupra numitului S.V., de consecinţele faptelor, curtea de apel a constatat că nu se justifică reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante şi coborârea pedepselor principale sub minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracţiune pentru care au fost trimişi în judecată.

De altfel, aşa cum a rezultat şi lucrările dosarului, dar cu deosebire din referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău-fila 84-93 dosar urmărire penală, ambii inculpaţi au mai fost cercetaţi în trei cauze penale pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat (au spart un magazin, o locuinţă şi o cooperativă), astfel că nu s-a justificat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Desigur că, fiind doar în apelul apelanţilor-inculpaţi, iar nu şi al procurorului şi al părţilor vătămate, având în vedere principiul non reformatio in pejus, prevăzut şi de art. 372 C. proc. pen., curtea de apel nu a putut înlătura circumstanţele atenuante reţinute în favoarea celor doi inculpaţi şi nici să majoreze cuantumul pedepselor principale aplicate acestora, dar pentru considerentele mai sus arătate, nu a dat eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante reţinute de instanţa de fond şi nu a coborât pedepsele principale sub cuantumul stabilit de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte efectele circumstanţelor atenuante, instanţa de fond a reţinut pentru infracţiunile de omor, în formă consumată şi în formă tentativă, în mod greşit dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. b) şi, respectiv c) C. pen., în locul dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., text potrivit căruia: „În cazul infracţiunilor contra siguranţei statului, al infracţiunilor contra păcii şi omenirii, al infracţiunii de omor, al infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi reducă cel mult până la o treime din minimul special."

Curtea de apel nu a putut înlătura această greşeală, deoarece cel puţin teoretic, pentru aspectele mai sus arătate, s-ar agrava situaţia apelanţilor-inculpaţi.

Potrivit art. 76 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an, iar când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni, pe când dacă s-ar reţine dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Deci dacă, curtea de apel şi-ar fi însuşit solicitările apelanţilor-inculpaţi ar fi putut să coboare pedepsele principale pentru infracţiunea de omor deosebit de grav chiar şi la 1 an închisoare, iar pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav până la 3 luni închisoare, pe când dacă se reţineau dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., pedepsele nu puteau fi coborâte decât mult cel mult până la o treime din minimul special, desigur după ce aveau în vedere şi dispoziţiile art. 109 C. pen. şi art. 21 alin. (2) C. pen.

Cu privire la starea de arest a celor doi inculpaţi, curtea de apel a reţinut următoarele:

Analizând, în conformitate cu dispoziţiile art. 300², cu art. 160^balin. (1) şi (3) C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia arestării preventive a apelanţilor-inculpaţi, a rezultat că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv pentru considerentele pe care le-a dezvoltat.

Arestarea preventivă a apelanţilor-inculpaţi sa dispus de Tribunalul Bacău prin încheierea din data de 24 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 445/110/2009, reţinându-se ca temei în drept dispoziţiile art. 149¹ alin. (10) şi (11), cu art. 148 alin. lit. f) C. proc. pen.

Măsura arestului preventiv a fost prelungită de Tribunalul Bacău prin încheierile din 4 februarie 2009, 18 februarie 2009, 4 martie şi 19 martie 2009.

Aşa cum s-a arătat mai sus, la arestarea preventivă a apelanţilor-inculpaţi s-a reţinut ca temei în drept prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv, „inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului a rezultat că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat.

Din probatoriului administrat în cauză a rezultat că apelanţii-inculpaţi au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi.

În cauză sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., temei avut în vedere şi la luarea măsurii arestării împotriva celor doi apelanţi-inculpaţi.

Luarea şi menţinerea măsurii arestului preventiv s-a făcut ţinându-se seama de scopul acestei măsuri, de gradul de pericol social al infracţiunilor, cu deosebire a infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tentativă de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 – art. 176 lit. a) şi d) C. pen. şi art. 20 raportat la art. 174 – art. 176 lit. a) şi d) C. pen., infracţiuni care au ca obiect juridic special relaţiile sociale privitoare la dreptul la viaţă.

Alegerea măsurii de prevenţie se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care sunt judecaţi, infracţiuni pentru care legea prevede pedepse cu foarte mult peste limita minimă de 4 ani, prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., de împrejurările concrete în care au fost comise şi de persoanele inculpaţilor.

Prin operaţiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. trebuie examinate prin raportate la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă prezentate mai sus, acestea fiind cele care conferă elemente în susţinerea pericolului concret pentru ordinea publică, pericol care este real şi actual şi pe cale de consecinţă pentru menţinerea măsurii arestului preventiv a apelanţilor-inculpaţi.

În jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea şi desigur menţinerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (S. împotriva Austriei Hotărârea din 10 noiembrie 1969), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei (W. împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968), riscul să comită noi infracţiuni 8 M. împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (L. împotriva Franţei, Hotărârea din 26 iunie 1991 şi H. împotriva Olandei, Hotărârea nr. 43701 din 05 iulie 2007).

Curtea de apel a constatat că, în raport de aspectele mai sus arătate, în cauză a fost îndeplinită una dintre aceste condiţii, respectiv, pericolul ca „acuzaţii" să tulbure ordinea publică.

Curtea a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor, în această fază a procesului penal, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret, real şi actual, pentru ordinea publică şi că prin operaţiunea logică a interpretării, temeiul prevăzut de 148 lit. f) C. proc. pen. trebuie examinate prin raportate la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, acestea fiind elemente care conferă elemente în susţinerea pericolului concret, real şi actual pe care-l reprezintă inculpaţii pentru ordinea publică.

Prin lăsarea în libertate a apelanţilor-inculpaţi s-ar induce un puternic sentiment de temere şi de insecuritate socială, de nesiguranţă în opinia publică şi acest lucru s-ar repercuta negativ asupra finalităţii actului de justiţie, al percepţiei publice, că instanţele chemate să asigure respectare ordinii de drept nu acţionează destul de ferm nici când sunt săvârşite infracţiuni deosebit de grave, cum est în cauza dedusă judecăţii.

Curtea de apel, pentru aspectele mai sus prezentate a constatat că scopul măsurilor preventive nu a putut fi atins prin luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O. privitoare la necesitatea „stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere şi în raport de fapta ce formează obiectul judecăţii", se impune a arăta că potrivit art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., art. 5 § 3 din Convenţie, modificat prin Protocolul nr. 11, „orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de § 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii."

Referindu-se la „criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", C.E.D.O. a statuat că acestea sunt similare cu cele referitoare şi la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului şi comportamentul autorităţilor competente (Decizia C.E.D.O. din 31 martie 1998).

Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanţa europeană a statuat că acest moment este „data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanţei competente, potrivit dispoziţiilor legii naţionale sau „o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante).

În această privinţă, Curtea Europeană a făcut precizarea că noţiunea de „acuzaţie penală" în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă, adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă şi noţiunii de „urmări importante" privitoare la situaţia învinuitului (Decizia C.E.D.O. din 25 mai 1998 cauza Hozee c. Olandei).

Cât priveşte data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calcului „termenului rezonabil", curtea de apel a statuat că aceasta este data pronunţării instanţei cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului (Decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).

Aplicând aceste principii la speţa de faţă, durata arestării preventive a apelanţilor-inculpaţi nu a putut fi apreciată că a depăşit un termen rezonabil, aşa cum este prevăzut de art. 5 § 3 din C.E.D.O.

Autorităţile judiciare au luat toate măsurile pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei.

De altfel, aşa cum s-a arătat, data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul „termenului rezonabil", C.E.D.O. a statuat că aceasta este data pronunţării instanţei cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului.

Or, în cauză s-a pronunţat de instanţa de fond o hotărâre de condamnare a celor doi inculpaţi.

Astfel că, pentru aceste motive, în baza art. 383 alin. (1)¹ C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă a apelanţilor-inculpaţi.

În temeiul art. 383 alin. (3) C. proc. pen. s-a dedus din pedepsele aplicate apelanţilor-inculpaţi, perioada executată prin arest preventiv, din momentul pronunţării hotărârii apelate, respectiv de la data de 6 noiembrie 2009 la zi.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpaţii minori au fost obligaţi în solidar, fiecare în solidar şi cu părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile către cele două părţi civile persoane fizice şi către cele două unităţi din domeniul sanitar.

Sub aspectul cuantumului sumelor la care au fost obligaţi, acesta a fost corect stabilit de instanţa de fond, pe baza probelor administrate.

Aşa cum a rezultat din lucrările dosarului şi din referatul de evaluare, părinţii inculpatului P.I. au decedat, iar prin hotărârea Comisiei pentru ocrotirea copiilor din cadrul Consiliului Judeţean Bacău, a fost dat în plasament părţii responsabile civilmente P.V., bunica inculpatului minor.

Aşa cum a rezultat şi din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău-fl. 84 - 88 dosar urmărire penală, inculpatul minor P.I. locuia în casa bunicii, cea în plasamentul căreia era dat.

În aceste condiţii, partea responsabilă civilmente P.V. avea obligaţia să se ocupe de educaţia şi de supravegherea inculpatului minor, nesupravegherea acestuia fiindu-i imputabilă, astfel că obligarea sa în solidar cu inculpatul minor la plata despăgubirilor civile este legală.

Faptul că partea responsabilă civilmente are doar o pensie şi nu are alte posibilităţi de achitare a despăgubirilor este lipsită de relevanţă, fiind o chestiune de executare a dispoziţiilor cu caracter civil din hotărârea apelantă, în condiţiile în care, desigur, se vor formula cereri de executare silită, deoarece, potrivit art. 446 C. proc. pen., dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile se execută potrivit legii civile, iar unul dintre principiile de bază ale executării silite este principiul disponibilităţii, creditorii putând sau nu să ceară punerea în executare a hotărârii.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi şi de apelanta-parte responsabilă civilmente P.V.

În conformitate cu dispoziţiile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, cu art. 189 C. proc. pen. s-a dispus plata din fondurile M.J.L.C., către Baroul Bacău, a onorariilor avocat oficiu.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi apelanţii-inculpaţi, fiecare în solidar cu partea responsabilă civilmente, precum şi apelanta-parte responsabilă civilmente P.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În ceea ce priveşte apelurile declarate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău şi H.N.R., curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin încheierea din data de 8 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 198 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus aplicarea amenzii judiciare în cuantum de 100 lei numitei H.N.R., jurist la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău, deoarece nu a înaintat instanţei relaţiile solicitate cu privire la cheltuielile efectuate cu transportul părţii vătămate S.E. cu ambulanţa.

Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2009 a fost respinsă cererea de scutire de plata amenzii judiciare.

Deoarece amenda judiciară a fost aplicată persoanei fizice H.N.R., jurist la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău, iar nu persoanei juridice, chiar şi în condiţiile în care persoana fizică amendată a acţionat în calitate de prepus al comitentului, apelul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău apare ca inadmisibil.

Aşa cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar-fl.226-241 dosar instanţa de fond, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău a comunicat instanţei relaţiile solicitate cu privire la cheltuielile efectuate cu transportul părţii vătămate S.E. cu ambulanţa la data de 8 octombrie 2009, orele 6,52, relaţiile fiind transmise prin fax.

Aceste relaţii nu au ajuns la data de 8 octombrie 2009 la dosarul instanţei de fond determinat de faptul că în perioada iunie-noiembrie 2009, faxul Tribunalului Bacău nu a funcţionat determinat de faptul că nu au fost fonduri pentru achiziţionarea de consumabile (tabur, toner, etc.).

Acest lucru a fost comunicat de Tribunalul Bacău cu adresa din data de 30 decembrie 2009-fl. 60 dosar apel.

În aceste condiţii faptul că relaţiile nu au ajuns la dosarul cauzei nu este imputabil numitei H.N.R.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău, împotriva încheierii din data de 5 noiembrie 2009, pronunţate de Tribunalul Bacău, precum şi a încheierii din data de 8 octombrie 2009.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de apelanta H.N.R. împotriva încheierii din data de 8 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bacău, a fost desfiinţată această încheiere numai cu privire la aplicarea amenzii judiciare şi s-a dispus scutirea acesteia de plata amenzii judiciare în cuantum de 1.000 lei.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpaţii minori P.I. şi C.C.I., fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de la 1 februarie 2010, Înalta Curte, a luat în examinare din oficiu, verificarea legalităţii arestării preventive a inculpaţilor P.I. şi C.C.I., concluziile părţilor fiind consemnate, iar după deliberare, în baza art. 300² cu referire la art. 160^h alin. (2) şi (3) C. proc. pen. a constatat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor P.I. şi C.C.I., pe care a menţinut-o, termenul pentru judecarea recursului fiind fixat la data de 18 martie 2010, fixând termen intermediar pentru verificarea legalităţii arestării preventive a inculpaţilor P.I. şi C.C.I. la data de 18 februarie 2010, cu citarea inculpaţilor, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la filele 16-17 dosarul Înaltei Curţi.

În considerentele încheierii mai sus menţionate, Înalta Curte a făcut referire la sentinţa pronunţată de prima instanţă, evidenţiind pedepsele aplicate inculpaţilor, temeiul în drept al mandatelor de arestare, fiind art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prezentând în esenţă, situaţia de fapt reţinută. De asemenea, instanţa de recurs a precizat că sentinţa a fost apelată, soluţia instanţei de apel, cu menţinerea stării de arest a inculpaţilor, prin Decizia pronunţată, precum şi faptul că Decizia a fost atacată cu recurs de către recurenţii inculpaţi.

Totodată, Înalta Curte a analizat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, apreciind că acestea se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, existând suficiente indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că aceştia au comis faptele pentru care au fost condamnaţi.

Potrivit art. 300² raportat la art. 160^halin. (2) şi (3) C. proc. pen. în cauzele în care inculpaţii minori între 14 şi 16 ani sunt arestaţi preventiv, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, în tot cursul judecăţii, inclusiv în căile de atac, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar în cauzele în care inculpaţii minori mai mari de 16 ani sunt arestaţi preventiv, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 40 de zile, procedând conform art. 160^b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite şi ambele condiţii ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracţiunilor menţionate.

În consecinţă, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, astfel că, în temeiul art. 300² raportat la art. 160^h alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a acestora.

Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică şi având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor P.I. şi C.C.I. subzistă şi că impun privarea de libertate în continuare a dispus în consecinţă.

La termenul de la 18 februarie 2010, Înalta Curte a luat în examinare din oficiu, verificarea legalităţii arestării preventive a inculpaţilor P.I. şi C.C.I., concluziile părţilor fiind consemnate, iar după deliberare, în baza art. 300² cu referire la art. 160^h alin. (2) şi (3) C. proc. pen. a menţinut ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor P.I. şi C.C.I., termenul pentru judecarea recursului fiind fixat la data de 18 martie 2010, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la filele 23-24 dosarul Înaltei Curţi.

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit temeiuri noi.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6905 la 26 februarie 2010, aflate la filele 40-41 dosarul Înaltei Curţi, concluzii scrise formulate de intimata parte vătămată S.E., la care a anexat şi fotocopia talonului de pensie, în care a menţionat, că fiind în etate de 87 de ani şi cu o stare de sănătate precară, neavând posibilităţi materiale nu se poate prezenta la termen, că menţine pretenţiile formulate în acţiunea penală pe fond şi pretenţiile civile faţă de inculpaţi, că solicită analizarea recursului şi reevaluarea pedepselor aplicate inculpaţilor, considerând că sunt prea mici în comparaţie cu fapta comisă.

De asemenea la dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 9269 la 17 martie 2010, cât şi prin fax, aflate la filele 44-45 dosarul Înaltei Curţi, cererea de constituire ca parte civilă a intimatei părţi civile Serviciul de Ambulanţă Jud. Bacău pentru suma de 311 lei.

La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurenţilor inculpaţi, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursurilor, casarea ambelor hotărâri atacate şi reducerea pedepselor aplicate acestora, urmând a se da o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante, arătând că inculpaţii minori sunt infractori primari, au avut o poziţie procesuală sinceră, de regret, au săvârşit fapte pe fondul consumului de alcool şi a lipsei de educaţie, având doar 6 clase, fiind crescuţi de bunici, prezintă tulburări de conduită şi un coeficient intelectiv redus, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză psihiatrică.

Concluziile reprezentantului M.P., asupra recursurilor declarate de inculpaţi, precum şi poziţiile acestora, pe rând, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de recurenţii inculpaţi P.I. şi C.C.I. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 ⁹ pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile inculpaţilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţa de apel în mod corect şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios şi temeinic motivat a stabilit vinovăţia inculpaţilor minori în comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpaţilor minori P.I., în vârstă de 14 ani şi C.C.I., în vârstă de 15 ani, care, în noaptea de 22/23 ianuarie 2009 prin escaladarea gardului au pătruns în curtea locuinţei soţilor S.V., în vârstă de 90 de ani şi S.E., în vârstă de 85 de ani, iar, apoi au intrat pe uşa care nu era asigurată şi prin cruzimi, le-au aplicat acestora multiple lovituri cu un cuţit şi o scândură, pe care le aveau asupra lor, în zona capului şi toracelui pentru a le da banii pe care îi deţineau în casă, tăindu-i degetul de la mână stângă părţii civile S.E., însă speriindu-se, au abandonat victimele, fără a mai sustrage banii acestora, lovituri în urma cărora S.V. a decedat, iar S.E. a rămas cu infirmitate permanentă, leziunile acesteia necesitând pentru vindecare 28-30 zile de îngrijiri medicale, întrunesc atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor de violare de domiciliu, omor deosebit de grav şi tentativă la omor deosebit de grav prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), art. 20 raportat la art. 174, 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în concurs real, reţinute în sarcina fiecărui inculpat.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, ce au fost evidenţiate, în mod concret, de către prima instanţă, precum şi de instanţa de apel, a fost dovedită contribuţia efectivă a inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor menţionate, aceştia având discernământul păstrat în raport cu faptele comise, aşa încât vinovăţia acestora a fost dovedită.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor au fost avute în vedere, atât dispoziţiile art. 100 C. pen., iar ulterior art. 72 din acelaşi cod, cu referire la art. 109 din acelaşi cod, mai mult prima instanţă a făcut aplicarea distinctă a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., cu regimul sancţionator statuat la art. 76 lit. d), art. 76 lit. b), art. 76 lit. c) din acelaşi cod, stabilind cuantumurile pedepselor sub minimul prevăzut de lege pentru fiecare inculpat, urmând ca aceştia să execute, ca urmare a concursului de infracţiuni, pedeapsa cea mai grea, cu executare în regim de detenţie.

Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod temeinic motivat a examinat criticile apelanţilor inculpaţi cu privire la reducerea cuantumurilor pedepselor aplicate prin o mai mare eficienţă a efectului circumstanţelor atenuante judiciare, în raport cu gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, prin care s-au adus atingere printre alte valori şi a uneia din valorile fundamentale, cum este viaţa persoanei, agravat prin modalitatea de comitere şi anume prin cruzimi, dovedind ferocitate, urmările produse, moartea unei persoane şi respectiv infirmitate permanentă părţii civile, vârstele înaintate ale victimei de 90 de ani şi respectiv a părţii civile de 85 de ani, cât şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, ambii fiind minori, cu vârste de 15 şi 14 ani, provin din familii dezorganizate, au recunoscut faptele comise, au mai fost cercetaţi pentru fapte de furt calificat, manifestând perseverenţă infracţională şi apreciind că nu se justifică diminuarea cuantumurilor pedepselor dispuse iniţial.

De asemenea, în mod corect, curtea de apel a considerat că în mod eronat prima instanţă a dat eficienţă circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., dar şi efectului dispoziţiilor art. 76 lit. d), art. 76 lit. b) şi art. 76 lit. c) C. pen., neavându-se în vedere în stabilirea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor, a prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen., normă în care legiuitorul a enumerat şi infracţiunea de omor, stabilind o limită specială până la care poate fi redusă pedeapsa închisorii, ca urmare a efectului circumstanţelor atenuante judiciare.

Totodată, instanţa de apel a argumentat imposibilitatea majorării cuantumurilor pedepselor aplicate inculpaţilor, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante judiciare, ca urmare a efectului neagravării situaţiei apelanţilor-inculpaţi în propria cale de atac (non reformatio in pejus) prevăzut de art. 372 C. pen., întrucât în cauză au fost declarate apeluri de către inculpaţi, nu şi de partea civilă S.E. şi nici de către procuror.

Înalta Curte, în baza propriului examen asupra criticilor şi solicitărilor formulate în recursurile inculpaţilor, în sensul unei greşite individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor şi în consecinţă acordarea unei mai mari eficienţe efectului circumstanţelor atenuante judiciare reţinute, respectiv reducerea pedepselor aplicate, în raport cu circumstanţele personale evidenţiate în mod concret, consideră că acestea nu sunt fondate, întrucât în cauză au fost stabilite pedepse care asigură realizarea scopurilor acestora.

Astfel, cuantumurile pedepselor aplicate diferenţiat, în raport cu fiecare din infracţiunile comise ambilor inculpaţi, în condiţiile art. 109 C. pen. şi a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu referire la art. 76 lit. d), b), c) C. pen., în funcţie de limitele prevăzute de lege, chiar dacă nu s-a făcut incidenţa prevederilor art. 76 alin. (2) din acelaşi cod, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, potrivit art. 34 lit. b) C. pen., în concret 7 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, reflectă gradul de pericol social în concret ridicat al faptelor comise, agravat de circumstanţele reale în care au fost săvârşite, respectiv vârstele înaintate ale victimei şi părţii civile, urmările produse, multitudinea faptelor, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, vârstele fragede la care au fost comise, respectiv 15 şi 14 ani, având discernământul păstrat, aşa cum rezultă din rapoartele de expertiză medico-legale psihiatrice privind pe ambii inculpaţi, aflate la filele 94-99 dosarul parchetului, au recunoscut faptele comise, fără antecedente penale.

În referatul de evaluare privind pe inculpatul P.I. întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău (filele 84-88 dosarul parchetului) se menţionează că minorul provine dintr-o relaţie de concubinaj, ambii părinţi fiind decedaţi, minorul fiind dat în plasament bunicilor paterni, a absolvit clasa a-III-a după ce a rămas repetent de mai multe ori, la data arestării era elev în clasa a-IV-a în cadrul şcolii cu clasele I-IV din satul Budeşti, la sfârşitul anului 2008, acesta a făcut obiectul a şapte dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat (spargeri de locuinţe, societăţi, furturi din autoturisme şi furturi din buzunar etc.), remarcându-se cu ocazia interviului luat de consilierul de caz că este un adolescent cu un limbaj sărac şi o capacitate redusă de exprimare, că exteriorizează o atitudine de bravadă, inadecvată faţă de autoritate, iar resursele sale interioare psihologice şi voliţionale sunt scăzute, o capacitate limitată în ceea ce priveşte conştientizarea situaţiei reale cu care se confruntă, orice referire la comportamentul său antisocial având ca reacţie momente de ilaritate. În ceea ce priveşte profilul psihologic, dezvoltarea intelectuală şi morală se apreciază că pentru o descriere cât mai adecvată în cazul minorului ar fi necesară o evaluare realizată de o instituţie care beneficiază de instrumentele adecvate.

Consilierul de probaţiune concluzionează sub aspectul perspectivelor de reintegrare în societate a minorului P.I. că „… Acesta nu beneficiază de suficiente resurse personale în vederea corectării propriului comportament. Sancţionarea învinuitului minor cu o pedeapsă adecvată, specifică vârstei şi particularităţilor sale psiho-sociale ar putea întrerupe cursul vieţii infracţionale. Menţinerea acestuia în mediul de origine ar putea conduce la o specializare a acestuia în infracţionalitate şi la creşterea riscului de a reedita comportamentul deviant, în condiţiile în care familie nu prezintă garanţii materiale şi educaţionale pentru corectarea la timp a conduitei acestuia."

În referatul de evaluare privind pe inculpatul C.C.I. întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău, aflat la filele 89-93 dosarul parchetului, se arată că minorul provine dintr-o relaţie de concubinaj, care s-a destrămat, mama minorului s-a recăsătorit, aceasta mai având alţi doi copii, minorul C.C.I. rămânând în grija bunicului patern, a absolvit clasa a-V-a după ce a rămas repetent în clasa I-a şi în clasa a-Iv-a, la data arestării era elev în clasa a-VI-a în cadrul şcolii cu clasele I-IV din satul Budeşti, reprezentanţii şcolii declarând că nu au întâmpinat probleme de natură violentă, însă prezenţa acestuia la şcoală era destul de sporadică, ca urmare a faptului că era trimis la muncă, uneori în alte judeţe, în interviul luat de consilierul de caz, se menţionează că sub aspectul profilului psihologic, dezvoltarea intelectuală şi morală se apreciază că pentru o descriere cât mai adecvată ar fi necesară o evaluare realizată de o instituţie care este abilitată pentru a stabili un diagnostic exact şi analizând conduita minorului, acesta este un adolescent cu o slabă capacitate de a comunica şi relaţiona, însă acest aspect poate fi datorat şi absenţei unei şcolarizări adecvate. Referitor la comportamentul minorului şi acesta a făcut obiectul a şapte dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat (spargeri de locuinţe, societăţi, furturi din autoturisme şi furturi din buzunar etc.).

Consilierul de probaţiune concluzionează sub aspectul perspectivelor de reintegrare în societate a minorului C.C.I. că „…Familia minorului nu deţine autoritatea şi resursele necesare corectării conduitei acestuia, implicarea unei instituţii exterioare specializate care să ofere supraveghere constantă şi modele educative de reabilitate fiind deosebit de importante pentru stoparea dezvoltării sale deviante şi reducerea riscului de implicare în noi fapte penale.

Aşadar, Înalta Curte constată că pedepsele rezultante de câte 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, aplicate fiecăruia dintre inculpaţii minori, sunt în măsură să asigure, atât realizarea scopului coercitiv, cât şi a celui educativ, de îndreptare a atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea lor viitoare, în mod pozitiv.

De asemenea, Înalta Curte consideră că durata executării pedepselor dispuse, va da posibilitatea integrării acestora în programe educaţionale, dar şi formativ adecvate, aptitudinilor pe care aceştia le pot avea, ca urmare a evaluărilor psihologice făcute în penitenciar, orientarea lor specifică, având în vedere vârstele fragede, insuficienta dezvoltare fizico-psihică şi de personalitate, urmând ca acestora pe lângă dobândirea de cunoştinţe în procesul de învăţare să li se asigure şi o pregătire în sensul conştientizării consecinţelor comiterii de infracţiuni.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că nu se impune acordarea unei eficienţe mai mari efectelor circumstanţelor atenuante judiciare, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., sub aspectul regimului sancţionator, în sensul reducerii pedepselor aplicate, întrucât ar fi afectată, pe de-o parte, respectarea principiului proporţionalităţii pedepselor, în raport cu gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpaţilor, iar pe de altă parte, nu s-ar mai putea atinge finalitatea pedepselor aplicate, aşa încât cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. nu este incident.

Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici solicitarea de reevaluare a pedepselor aplicate inculpaţilor minori, în sensul majorării lor, formulată în concluziile scrise de către intimata parte civilă S.E., deoarece aceasta nu a exercitat căile ordinare de atac, respectiv apelul şi recursul, având doar calitatea de intimată.

Astfel, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat nici existenţa vreunuia din cazurile de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi P.I. şi C.C.I. împotriva Deciziei penale nr. 1 din 5 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze de minori şi familie.

Se va deduce din cuantumul pedepselor aplicate fiecărui recurent inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpaţilor de la 23 ianuarie 2009 la 18 martie 2010.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi P.I. şi C.C.I. împotriva Deciziei penale nr. 1 din 5 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze de minori şi familie.

Deduce din cuantumul pedepselor aplicate fiecărui recurent inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpaţilor de la 23 ianuarie 2009 la 18 martie 2010.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 martie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 666/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 667/2010. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 1036/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1036/2010. Penal