ICCJ. Decizia nr. 839/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 839/2010
Dosar nr. 1771/1/2010
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie – în Dosarul nr. 520/62/F/2008 s-a dispus respingerea cererii de prelungire a arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile B.I. (fiul lui G. şi D.) deţinut în Arestul I.P.J. Braşov în baza mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării din 1 octombrie 2008 emis de Curtea de Apel Braşov în baza sentinţei penale nr. 59 din 1 octombrie 2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3280 din 16 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 45 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală raportat la art. 139 alin. (1) şi art. 145 C. proc. pen. a înlocuit măsura arestării provizorii cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Săcele fără încuviinţarea instanţei.
În baza art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., pe durata acestei măsuri persoana extrădabilă B.I. este obligată să respecte următoarele obligaţii:
1. să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat;
2. să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia îşi are reşedinţa, desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Săcele, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;
3. să nu schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar;
4. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
A atras atenţia persoanei extrădabile B.I. că, în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a măsurii aplicate sau a obligaţiilor stabilite, măsura va fi înlocuită.
A dispus punerea în libertate a persoanei extrădabile B.I. de sub puterea mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării din 1 octombrie 2008 emis de Curtea de Apel Braşov, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 95/F din 1 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 520/64/2004 rămasă definitivă la 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Braşov a dispus admiterea cererii formulate de M.J. al Republicii Moldova, dispunând extrădarea către autorităţile judiciare ale Republicii Moldova a condamnatului B.I. în vederea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală din 17 februarie 2006 a Judecătoriei Buiucani pronunţată în Dosarul nr. 1-4/2006, definitivă prin Decizia din 17 ianuarie 2007 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.
A fost emis mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării din 1 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov în lipsa persoanei extrădabile, mandatul fiind pus în executare la data de 9 septembrie 2009 când s-a dispus arestarea persoanei extrădabile B.I.
Persoana extrădabilă a formulat cerere de amânare a predării, cerere soluţionată de Curtea de Apel Braşov prin sentinţa penală nr. 1/F/E din 19 februarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 725/64/2009, hotărârea fiind atacată cu recurs de persoana extrădabilă.
Cum la data de 5 martie 2010, arestarea provizorie expiră şi punerea în executare a hotărârii definitive nu s-a realizat, instanţa, din oficiu a pus în discuţia părţilor prelungirea arestării provizorii, în baza art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 139 alin. (1) C. proc. pen. şi cum persoana extrădabilă este arestată de peste 170 zile, prelungirea măsurii nu mai este oportună.
Pentru a se asigura punerea în executare a hotărârii definitive de extrădare, având în vedere că persoana extrădabilă şi-a stabilit reşedinţa în municipiul Săcele, alături de familia sa, instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 139 alin. (1) şi art. 145 C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de reşedinţă.
I-au fost instituite persoanei extrădabile obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, solicitând casarea acesteia şi în cadrul rejudecării, prelungirea arestării provizorii a persoanei extrădabile pe durata maximă prevăzută de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.
În esenţă, în motivele scrise de recurs şi în susţinerea orală se arată că se impune prelungirea arestării provizorii în vederea extrădării persoanei extrădabile B.I. pentru a se avea siguranţa că acesta poate fi predat autorităţilor judiciare din Republica Moldova, astfel cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 95/F din 1 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, a cărei punere în executare nu s-a putut realiza datorită formulării de către persoana extrădabilă a două cereri de amânare a predării pe motive medicale, a căror soluţionare s-a prelungit timp de 4 luni.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. pe baza materialului şi a lucrărilor din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 95/F din 1 octombrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 520/64/2008 al Curţii de Apel Braşov s-a dispus admiterea cererii formulate de M.J. al Republicii Moldova şi a dispus extrădarea către autorităţile judiciare ale Republicii Moldova a numitului B.I. în vederea executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată de Judecătoria Buiucani în Dosarul nr. 1-4/2006, rămasă definitivă prin Decizia din 17 ianuarie 2007 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. În cauză a fost emis mandatul de arestare provizorie din 1 octombrie 2008 al Curţii de Apel Braşov, în vederea extrădării, în lipsa persoanei extrădabile.
La data de 9 septembrie 2009, persoana extrădabilă B.I. a fost arestată, însă mandatul nu a fost pus în executare întrucât acesta a formulat două cereri prin care a solicitat amânarea predării.
Prin sentinţa penală nr. 1/F/E din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel Braşov a respins cererea formulată, hotărârea rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 3204 din 12 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 7816/1/2009.
Ulterior, persoana extrădabilă a formulat o nouă cerere prin care a solicitat amânarea predării, iar prin sentinţa penală nr. 1/F/E din 19 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a fost respinsă cererea, hotărârea fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de fond a verificat periodic măsura provizorie în vederea extrădării, iar prin încheierea recurată – pronunţată de Curtea de Apel Braşov la 25 februarie 2010 în Dosarul nr. 520/62/F/2008 – a respins cererea de prelungire a arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile B.I., iar în baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 139 alin. (1) şi art. 145 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării provizorii cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Săcele fără încuviinţarea instanţei.
Hotărârea recurată este criticabilă sub două aspecte:
a) primul vizează neîndeplinirea condiţiei prevăzute în art. 45 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea numai în cazuri bine justificate.
b) reţinerea dispoziţiilor art. 139 alin. (1) C. pen. nu este justificată în condiţiile în care legea specială prevede, în mod expres, temeiul de drept în baza căruia instanţa poate dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune şi este prelungită de acelaşi complet investit cu soluţionarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii să poată depăşi 180 de zile. După intervenirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea, judecătorul emite de îndată mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. Prevederile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.
În alin. (5) al aceluiaşi articol se arată că în cursul soluţionării cererii de extrădare, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menţinerii arestării provizorii, putând dispune după caz, menţinerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea. Măsura arestării provizorii se înlocuieşte cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea numai în cazuri bine justificate şi numai dacă instanţa apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.
Legiuitorul nu defineşte sintagma „cazuri bine justificate", lăsând la latitudinea instanţei să aprecieze, în raport de elementele cauzei, dacă este sau nu îndeplinită această condiţie.
În cauza de faţă, de la data la care s-a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării – persoana extrădabilă B.I. având de executat o pedeapsă de 10 ani închisoare aplicată de autorităţile judiciare din Republica Moldova – şi până la pronunţarea încheierii recurate nu au apărut împrejurări noi, excepţionale care să poată fi circumscrise unor „cazuri bine justificate". Dimpotrivă, persoana extrădabilă a fost cea care a formulat, în mod succesiv, cereri de amânare a predării, scopul urmărit fiind acela de a împiedica încheierea procedurilor de predare către autorităţile judiciare din Republica Moldova. Ca atare, nefiind depăşit termenul de 180 de zile prevăzut în art. 45 alin. (3), arestarea provizorie va fi prelungită până la atingerea limitei maxime prevăzute de lege.
Sub cel de-al doilea aspect, Înalta Curte constată că înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea se poate dispune – dacă sunt îndeplinite cerinţele legii – în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 cu stabilirea obligaţiilor prevăzute în art. 1451 C. proc. pen.
Dispoziţiile C. proc. pen. incidente în cauză – în raport de soluţia adoptată de instanţa de fond – şi la care se impunea a se face trimitere sunt cele circumscrise art. 1451 C. proc. pen. relativ la obligaţiile ce-i incumbă persoanei extrădabile, urmare înlocuirii măsurii arestării provizorii cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Ca atare, reţinerea dispoziţiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive, nu este justificată.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva încheierii de şedinţă din 25 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie – în Dosarul nr. 520/64/2008, privind pe intimatul persoană extrădabilă B.I.
Va casa încheierea recurată şi, în baza art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, va dispune prelungirea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a intimatului persoană extrădabilă B.I. până la data de 5 martie 2010, inclusiv.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 - art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva încheierii de şedinţă din 25 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 520/64/2008, privind pe intimatul persoană extrădabilă B.I.
Casează încheierea recurată şi rejudecând:
În baza art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea Judiciară în materie penală modificată, dispune prelungirea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a intimatului persoană extrădabilă B.I., până la data de 05 martie 2010 inclusiv.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană extrădabilă B.I., în sumă de 320 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4180/2010. Penal. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 4205/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
