ICCJ. Decizia nr. 4180/2010. Penal. îndreptare eroare materială (art.194 şi următoarele C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4180/2010

Dosar nr. 7781/1/2010

Şedinţa publică din 23 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul C.l. privind dispozitivul Deciziei penale nr. 767 din 30 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

În esenţă, s-a reţinut că prin cererea introdusă la această instanţă în dosarul mai sus menţionat, petentul C.I. a solicitat îndreptarea unei aşa zise erori materiale vizând Decizia penală nr. 767 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, constând în pretinsa nepronunţare a instanţei de judecată asupra situaţiei juridice a făptuitorului P.I., împrejurare în care ar putea fi vorba şi de lămurirea dispozitivului hotărârii mai sus menţionate.

Analizând cererea, instanţa a constatat că prin Decizia penală nr. 767 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi presupusul făptuitor P.I., după ce această din urmă instanţă prin sentinţa penală respectivă pronunţase următoarea soluţie:

În baza dispoziţiilor art. 32 C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 34 lit. d) C. proc. pen. şi art. 35 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus conexarea Dosarului penal nr. 4877/105/2008 la Dosarul penal nr. 3010/105/2008, ambele aflate pe rolul Tribunalului Prahova, reunirea cauzelor fiind necesară pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie.

În baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a fost admisă plângerea formulată de petentul C.I. împotriva Ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cu nr. 351/P/2005 din 07 martie 2008 şi, respectiv, nr. 339/II/2/2008 din 24 aprilie 2008 emisă de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Au fost desfiinţate ordonanţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova şi s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de învinuitul D.M. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi începerea urmăririi penale pentru acelaşi învinuit sub aspectul infracţiunilor de evaziune fiscală, furt calificat, fals în declaraţii şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fapte prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 208 - 209 lit. a) C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 323 C. pen., urmând ca menţiunile privind faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi mijloacele de probă să se indice pe larg în considerentele prezentei hotărâri.

Instanţa a constatat că, în speţă, nu este vorba de niciun fel de eroare materială sau omisiune vădită din partea instanţei de judecată atâta timp cât aceasta din urmă s-a limitat strict la obiectul cauzei dedusă judecăţii, din dispozitivul Ordonanţei nr. 351/P/2005 din 07 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova reieşind că în ceea ce-l priveşte pe făptuitorul P.I. a fost declinată competenţa de soluţionare a plângerii formulate de C.I. pentru efectuarea de cercetări faţă de persoana respectivă, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 323 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, soluţie ce nu poate fi cenzurată pe calea art. 2781 C. proc. pen.

Faţă de cele astfel reţinute, în baza art. 195 C. proc. pen., a fost respinsă cererea petentului C.I..

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petiţionarul.

Recursul declarat de petiţionar împotriva încheierii sus-menţionate este inadmisibil.

Potrivit art. 3851 pct. 2 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, încheierile, numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separate cu recurs.

Din economia textului de lege sus-menţionat, rezultă că pot fi supuse recursului încheierile pronunţate de instanţă înainte de soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în căile de atac, în situaţia în care acestea premerg pronunţării instanţei prin sentinţă sau decizie. Totodată, sunt supuse recursului încheierile cu privire la care dispoziţiile procesual penale prevăd expres această cale de atac.

Or, încheierea recurată de petiţionar are caracter definitiv, fiind pronunţată de instanţă într-o cauză având ca obiect cererea intitulată de petiţionar ";îndreptare a erorii materiale";, pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării separate cu recurs a încheierii pronunţată de instanţă.

Aşa fiind, recursul este inadmisibil, întrucât hotărârea atacată este definitivă, nefiind dintre acelea care pot fi supuse căii ordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul C.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil.recursul declarat de petiţionarul C.I. împotriva Încheierii de şedinţă din 3 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4180/2010. Penal. îndreptare eroare materială (art.194 şi următoarele C.p.p.). Recurs