ICCJ. Decizia nr. 830/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 830/2010

Dosar nr. 2835/1/2010

Şedinţa publică din 13 mai 2010

Asupra cauzei penale de faţă;

Prin rezoluţia din 22 martie 2010 dată în dosarul nr. 113/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul T.L.M., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 249 şi art. 264 C. pen.

Împotriva acestei rezoluţii petentul M.C.V. a formulat plângere pe care a înregistrat-o pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen. împotriva soluţiei de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată se poate face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, însă numai după ce această soluţie a fost supusă cenzurii prim-procurorului parchetului sau, după caz, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile art. 278 C. proc. pen.

În speţă însă, aşa cum rezultă şi din adresa de înaintare a dosarului de urmărire penală (fil.5 ds.fond), petentul nu a formulat plângere conform art. 278 C. proc. pen.

În aceste condiţii, neparcurgându-se faza prealabilă obligatorie a plângerii adresate procurorului ierarhic superior, în baza art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., Înalta Curte va trimite plângerea formulată de petiţionarul M.C.V. împotriva rezoluţiei din 22 martie 2010 dată în dosarul nr. 113/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, la procurorul şef al acestei secţii, spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., trimite plângerea formulată de petiţionarul M.C.V. împotriva rezoluţiei din 22 martie 2010 dată în dosarul nr. 113/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, la procurorul şef al acestei secţii, spre competentă soluţionare.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 830/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond