ICCJ. Decizia nr. 4205/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4205/2010
Dosar nr. 454/35/2010
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 81/P/2010 din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul L.A.F. împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din 16 februarie 2010 şi 24 martie 2010.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea la 6 noiembrie 2009, petentul L.A.F. a solicitat cercetarea făptuitorilor G.V.G., prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi P.M.L., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de denunţare calomnioasă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 259 C. pen., iar pentru G.V.G. şi săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi tentativă la favorizarea infractorului (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 2481 C. pen. şi art. 20 - art. 264 C. pen.).
În motivarea plângerii sale petentul arată că, profitând de calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, făptuitorul G.V.G. s-a deplasat, în ziua de 26 octombrie 2009, împreună cu făptuitorul P.M.L., la Penitenciarul Oradea. Făptuitorul G. a solicitat să i se pună la dispoziţie deţinutul G.l. zis „B.S.";, persoană faţă de care s-a dispus de către D.N.A.S.T. Oradea, la începutul acestui an, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv pentru pretinsa săvârşire a unor infracţiuni cu caracter economic în perioada anilor 2003 - 2004. Faţă de acest demers, în care făptuitorul G. s-a folosit de calitatea lui oficială de prim-procuror, lucrătorii penitenciarului Oradea s-au conformat cererii sale, permiţându-le ambilor făptuitori să aibă o discuţie cu deţinutul G.l., fără să se mai preocupe însă şi de existenţa sau inexistenţa unei justificări oficiale pentru prezenţa infractorului P. într-o asemenea locaţie cu regim special şi nici dacă i-a fost autorizată acestuia contactarea unei persoane aflate în regim de detenţie, acorduri „prezumate"; însă de împrejurarea că-l însoţea pe procurorul G. De menţionat, însă că angajaţii Penitenciarului Oradea şi-au îndeplinit sarcina de serviciu de a înregistra prezenţa ambilor făptuitori în evidenţele penitenciarului precum şi scoaterea deţinutului G. din secţie.
În cursul discuţiei, purtată timp de circa o oră în incinta Penitenciarului Oradea, făptuitorii au încercat să-l convingă pe deţinutul G.l. să-l denunţe, sugerându-i să dea declaraţie scrisă împotriva sa din care să rezultă că i-ar fi pretins şi i-ar fi dat bani şi alte foloase materiale.
Petentul precizează că l-a cunoscut pe G.l. abia în cursul anului 2006 în perioada în care - fiind suspendat din magistratură, colabora cu contract civil de cesiune a drepturilor de autor, la săptămânalul G.O. G. a fost trimis la el de către conducerea publicaţiei pentru a documenta o anchetă jurnalistică despre modul în care poliţia şi parchetele din Bihor desfăşurau tendenţios şi abuziv cercetările penale în dosarele ce aveau ca obiect infracţiuni legate de comercializarea nelegală a combustibililor. G. îi cunoştea foarte bine pe mulţi dintre cei care au fost implicaţi în aceste activităţi frauduloase, inclusiv pe funcţionarii, poliţiştii şi magistraţii care îi favorizau.
Petentul arată că a aflat despre acest demers abuziv al unui procuror ajutat de un infractor din relatările unor angajaţi ai Penitenciarului Oradea, oripilaţi de mizeria în care se complace un magistrat cu pretenţii de şef peste un judeţ şi i-a rugat să nu se adreseze presei ci să urmeze calea unei sesizări oficiale către organele competente să cerceteze astfel de fapte. Întrucât această deplasare şi întâlnire sunt consemnate în registrele penitenciarului, este foarte la îndemână probarea lor în momentul în care se va declanşa urmărirea penală în cauză, pentru a se lua măsurile legale corespunzătoare în vederea curmării unor astfel de practici, la care G. s-a dedat şi cu alte ocazii.
Prin Rezoluţia din 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi făptuitori.
În motivarea rezoluţiei sale Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea arată că, s-a solicitat Penitenciarului Oradea la data de 11 noiembrie 2009 să se comunice dacă în data de 26 octombrie 2009 prim-procurorul G.V.G. este înregistrat că a intrat în penitenciar împreună cu numitul P.M.L. şi în ce scop. De asemenea, s-a solicitat să se comunice dacă la data sus-menţionată ori în altă zi prim-procurorului G. i-a fost prezentat arestatul preventiv G.l.
La data de 18 noiembrie 2009, Penitenciarul Oradea a comunicat faptul că la data de 26 octombrie 2009, prim-procurorul G.V.G. nu a intrat în penitenciar şi că de la încarcerarea în Penitenciarul Oradea, la data de 11 iunie 2009 şi până la data comunicării deţinutul G.l. nu a fost audiat de către prim-procurorul G.V.G.
La data de 22 decembrie 2009, petentul L. a depus o precizare la plângerea penală arătând că deţinutul G.l. a fost dus în locul numit „filtru"; pentru a se întâlni cu prim-procurorul G. şi numitul P. în data de 29 octombrie 2009, menţiuni făcute în registrul secţiei de către agentul S.F., iar deţinutul a fost însoţit de către agentul A.M.
La data de 4 februarie 2010 a fost audiat numitul A.M.A., care a arătat că în toamna anului trecut, la dispoziţia dispeceratului, I-a însoţit pe deţinutul G. în camera de „filtru nr. 1"; şi a rămas în spatele uşii de sticlă şi nu a auzit ce se vorbea. Nu-şi aminteşte cine a avut întrevederea cu deţinutul, dar crede că era o femeie. A arătat că nu-şi aminteşte detalii, dar că atâta timp cât el I-a însoţit pe deţinut la camera respectivă de filtru, el este cel care a semnat în registru şi a scris unde însoţeşte deţinutul, aceasta fiind regula internă în penitenciar, cel care preia deţinutul, face menţiunea corespunzătoare.
În raport de această declaraţie, nu s-a mai impus audierea agentului S.F., dar la data de 4 februarie 2010, s-a solicitat Penitenciarului Oradea să se comunice dacă în data de 29 octombrie 2009 deţinutul G. a fost însoţit în camera „filtru nr. 1"; pentru a avea vorbitor şi cine sunt persoanele care au avut întrevederea cu deţinutul, la data şi locul menţionate.
Penitenciarul Oradea a comunicat faptul că la data de 29 octombrie 2009 deţinutul G. a avut o întrevedere cu membrii personalului aparţinând Biroului pentru prevenirea criminalităţii în mediul penitenciar, angajaţi ai Penitenciarului Oradea.
În raport de aceste comunicări primite de la penitenciar nu s-a mai impus audierea deţinutului G., atâta timp cât întrevederea indicată în plângere nu a existat.
A reieşit astfel că faptele pentru care s-a depus plângerea penală nu există în materialitatea lor.
Împotriva acestei rezoluţii, în termenul prevăzut de lege a formulat petentul o plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Prin Rezoluţia din 24 martie 2010 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului L.A.F.
Împotriva acestor rezoluţii, în termenul prevăzut de lege, petentul L.A.F. a formulat plângere adresată Curţii de Apel Oradea solicitând admiterea acesteia şi desfiinţarea rezoluţiilor atacate ca fiind nelegale şi netemeinice şi a se trimite cauza procurorului pentru reluarea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de făptuitorii G.V.G. şi P.M.L., urmând să se administreze în cauză o probaţiune completă şi într-un termen rezonabil pentru tragerea lor la răspundere penală.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
În şedinţa publică din 9 septembrie 2010, instanţa a solicitat petentului să depună la dosar înscrisuri noi dacă le deţine.
A fost depusă o scrisoare în copie xerox şi un „bon de primire"; eliberat de Penitenciarul Oradea, pe numele deţinutului G.l.
Deşi petentul a afirmat în aceeaşi şedinţă publică că se află în posesia altor înscrisuri ce pot dovedi susţinerile sale, nu a înţeles să se folosească de ele şi nu Ie-a depus la dosarul cauzei.
Aşa fiind, instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 27813 alin. (7) C. proc. pen., a verificat rezoluţiile parchetului, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a înscrisurilor noi prezentate de către petent, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 27813 alin. (8) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea menţinând întrutotul rezoluţiile atacate.
Parchetul a depus toate diligenţele necesare soluţionării plângerii, a solicitat adrese de la Penitenciarul Oradea, a audiat martori când a considerat că se impune, pentru a verifica toate susţinerile petentului din plângerea sa.
Nici înscrisurile noi depuse în instanţă nu au menirea de a aduce clarificări susţinerilor petentului.
Actele premergătoare la care s-a făcut referire au fost efectuate de către parchet cu respectarea dispoziţiilor legale şi din întreg acest material probator rezultă cu claritate că rezoluţiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea sunt legale şi temeinice.
Împotriva Sentinţei penale nr. 81/P/2010 din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul L.A.F., solicitând casarea acesteia, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi.
În motivarea recursului se arată de către petiţionar că organele de urmărire penală au verificat superficial şi punctual plângerea sa, nu s-au cercetat toate aspectele reclamate, nu s-au solicitat relaţii de la Penitenciarul Oradea pentru a se comunica în ce context şi pentru ce motiv i s-a permis intimatului P.M. să ia legătura cu deţinutul G.l., nu a fost audiat acesta, precum şi avocaţii M.M. şi Ş.P., nu s-au lămurit contradicţiile între declaraţiile agentului de pază A.M. şi răspunsul Penitenciarului Oradea, nu au fost identificaţi şi audiaţi alţi deţinuţi cu care G. a fost coleg de celulă şi cunosc despre cele reclamate, depunând în acest sens o declaraţie notarială a numitului S.T.F.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
La data de 6 noiembrie 2009 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea plângerea penală formulată de persoana vătămată L.A.F. împotriva făptuitorilor G.V.G. - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi P.M.L., solicitând tragerea la răspundere penală a acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 259 C. pen. şi-n plus numai faţă de făptuitorul G. - a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 2481 C. pen. şi art. 20 C. pen. raportat la art. 264 C. pen.
În fapt, persoana vătămată a arătat că la data de 26 octombrie 2009, cei doi făptuitori s-au deplasat la Penitenciarul Oradea, unde făptuitorul G. a solicitat să i se pună la dispoziţie deţinutul G.l., persoană faţă de care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv pentru infracţiuni cu caracter economic.
În cursul discuţiei purtată timp de o oră în incinta penitenciarului, făptuitorii au încercat să îl convingă pe deţinutul G.l. să îl denunţe, sugerându-i să dea o declaraţie scrisă împotriva sa din care să rezulte că i-ar fi pretins şi că i-ar fi dat bani şi alte foloase materiale.
Ulterior, la 22 decembrie 2009, persoana vătămată revine cu o precizare şi arată că deţinutul G.l. a fost dus pentru a se întâlni cu făptuitorii la data de 29 octombrie 2009 între orele 9,25 - 11,30.
În raport cu actele premergătoare efectuate în cauză în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi întrucât faptele reclamate nu există, fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că rezoluţia atacată este temeinică şi legală.
Aşa cum rezultă din adresa nr. A2/37508 din 13 noiembrie 2009 a Penitenciarului Oradea la data de 26 octombrie 2009 intimatul G.G. nu a intrat în Penitenciarul Oradea, la data de 29 octombrie 2009 acesta a avut o întrevedere cu membrii personalului aparţinând Biroului pentru prevenirea criminalităţii în mediul penitenciar, angajaţi ai Penitenciarului Oradea, fapt comunicat la 8 februarie 2010 de penitenciar.
Numitul A.M.A. - agent în cadrul Penitenciarului Oradea a arătat că în toamna anului 2009, din dispoziţia dispeceratului, l-a însoţit pe deţinutul G.l. în camera de „filtru nr. 1";. Agentul a rămas în spatele uşii de sticlă, nu a auzit ce se vorbea, nu îşi aminteşte cu cine a avut întrevederea deţinutul, dar crede că era o femeie.
Din declaraţia numitului S.T.F., depusă de către petiţionar cu prilejul soluţionării recursului, reiese că acesta a fost coleg de celulă cu G.l. în arestul I.P.J. Bihor în perioada 13 mai 2009 - 11 iunie 2009, deci anterior datei când se reclamă presupusele fapte, iar susţinerile acestuia în sensul că a aflat de la G.l. că intimaţii l-au vizitat la penitenciar şi au făcut presiuni asupra lui pentru a face declaraţii împotriva recurentului nu se coroborează cu aspectele rezultate din cele două adrese ale Penitenciarului Oradea şi cu declaraţia agentului A.M.A.
Faţă de considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul L.A.F. împotriva Sentinţei penale nr. 81/P din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 839/2010. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 845/2010. Penal → |
|---|
