ICCJ. Decizia nr. 897/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 897/2010
Dosar nr. 1414/1/2010
Şedinţa publică din 8 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, având pe rol spre soluţionare apelurile declarate de inculpatul F.M. şi de partea vătămată M.M. împotriva sentinţei penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. R/1564/2004, la termenul din 5 februarie 2010 a fost sesizată de către apelantul inculpat F.M., prin apărător ales, cu o cerere de sesizare a Curtii Constituţionale formulată în scris în vederea soluţionării excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen., art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Prin aceeaşi cerere apelantul inculpat a solicitat amânarea pronunţării asupra excepţiilor pe care Ie-a susţinut oral, în şedinţă publică, pentru a putea depune şi note de concluzii scrise în susţinerea cererii sale şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate invocată şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională pentru acest motiv.
Prin încheierea din aceeaşi dată, pronunţată în Dosarul nr. 3900/44/2006, instanţa de prim control judiciar a dispus amânarea pronunţării asupra excepţiilor de neconstitutionalitate invocate la data de 8 februarie 2010, pentru a da posibilitatea apelantului inculpat să depună la dosar note de concluzii scrise, cu privire la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
La termenul fixat pentru pronunţare, prin încheierea din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în baza art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, republicată, a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de inculpatul F.M., în vederea soluţionării excepţiilor de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fixând, totodată, termen pentru soluţionarea cauzei, în apel, la 8 martie 2010.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că la termenul din 5 februarie 2010 apelantul inculpat F.M., prin apărătorul ales, a depus la dosar o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Verificând excepţiile de neconstitutionalitate invocate de inculpatul F.M., prin prisma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală a apreciat că se nu impune sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea acestora.
Astfel, a constatat că excepţiile de neconstitutionalitate, invocate în cerere de către inculpatul F.M., vizează aceleaşi aspecte legate de dreptul la apărare, aspecte pe care Ie-a invocat şi în cererile anterioare şi cu privire la care s-au pronunţat, atât Curtea Constituţională, cât şi instanţa de judecată.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., s-a constatat că, prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 Curtea Constituţională s-a pronunţat anterior, iar instanţa de judecată s-a pronunţat prin încheierile de şedinţă din: 02 decembrie 2008, 13 ianuarie 2009, 09 martie 2009, 06 aprilie 2009, 08 octombrie 2009, 07 decembrie 2009 şi 11 ianuarie 2010.
De asemenea, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa de prim control judiciar s-a pronunţat prin încheierile din: 08 octombrie 2009, 07 decembrie 2009 şi 11 ianuarie 2010, reţinând că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reglementează competenţa Curţii Constituţionale de a decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti şi nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze în apel, posibilitatea instanţei de a aprecia asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii cererii de a sesiza Curtea Constituţională fiind reglementată de alineatul 6 din acelaşi articol şi, cu privire la care, instanţa de apel s-a pronunţat prin încheierile din 06 aprilie 2009 şi 18 iunie 2009.
Totodată, in ceea ce priveşte dispoziţiile art. 20 alin. (1) C. pen. instanţa de apel a menţionat în considerentele încheierii că acestea prevăd că, „tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care însă a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul", ori în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale s-a constatat că inculpatul nu s-a referit la existenţa unui conflict dintre această dispoziţie şi dispoziţiile din Constituţie, ci a făcut vorbire tot despre dreptul la apărare şi dreptul de a administra probe.
Instanţa de prim control judiciar a mai considerat că nu poate ignora faptul că, în cauză, este dedusă judecăţii o infracţiune săvârşită de inculpat în anul 2000 şi, ca atare, la momentul invocării primei excepţii de neconstituţionalitate (12 noiembrie 2001), inculpatul avea posibilitatea să invoce şi această excepţie, precum şi orice alte excepţii pe care le-ar fi considerat întemeiate în dosarul de faţă, pentru a nu mai fi generate şi alte suspendări ale judecăţii, pe motivul invocării unor excepţii de neconstituţionalitate.
S-a mai relevat că la data 11 august 2006, pe rolul Secţiei Penale a Curţii de Apel Galaţi, s-a înregistrat Dosarul nr. 3900/44/2006, având ca obiect apelurile declarate de inculpatul F.M. şi partea vătămată/civilă M.M. împotriva sentinţei penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi şi deşi, de la data înregistrării dosarului au trecut 3 ani şi 6 luni, apelurile nu au putut fi soluţionate deoarece singura apărare pe care inculpatul F.M. a înţeles să şi-o facă a fost aceea de a invoca, în mod repetat şi nejustificat, excepţii de neconstituţionalitate, toate vizând dreptul la apărare.
Instanţa de apel a apreciat că maniera în care inculpatul a procedat de-a lungul desfăşurării procesului penal constituie o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, deoarece astfel, acesta a încercat constant tergiversarea nejustificată a soluţionării cauzei, încălcând, cu bună ştiinţă, dreptul părţii vătămate de a se judeca într-un termen rezonabil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Faţă de considerentele de mai sus, văzând şi dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, instanţa de prim control judiciar a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele 3 excepţii de neconstituţionalitate invocate de inculpatul F.M.
Împotriva încheierii mai sus-menţionate, în termen legal, a formulat recurs, inculpatul F.M., fără a-l motiva în vreun fel şi, deşi în cauza înregistrată sub nr. 1414/1/2010 pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi s-au acordat două termene de judecată (22 februarie şi respectiv, 8 martie 2010), recurentul inculpat nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs pentru a-şi formula şi susţine personal motivele de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, încheierea atacată, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul formulat de inculpatul F.M. este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea acestei instanţe este posibilă cu o excepţie de neconstituţionalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiţii, supuse verificării de către instanţa în faţa căreia se ridică o atare excepţie şi care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curţii, iar pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
Interpretând dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că, în vederea sesizării Curtii Constituţionale, instanţele exercită un control de admisibilitate a cererii de sesizare asupra următoarelor aspecte: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată; excepţia să vizeze neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Astfel, în primul rând, excepţia de neconstitutionalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual şi, în fine, a treia condiţie reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se referă la prevederi legale care, odată constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională, nu mai pot face obiectul unei excepţii de neconstitutionalitate.
Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstitutionalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta şi-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.
Or, în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a apreciat, în mod justificat, că excepţiile de neconstitutionalitate ale prevederilor art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii, iar pe de altă parte, vizează aceleaşi aspecte legate de dreptul la apărare, aspecte pe care inculpatul Ie-a mai invocat şi în cererile anterioare şi cu privire la care s-au pronunţat, atât Curtea Constituţională, cât şi instanţa de judecată.
De altfel, Înalta Curte mai constată că invocând excepţiile de neconstitutionalitate a dispoziţiilor mai sus menţionate, recurentul inculpat nici nu justifică un interes trecut, actual sau eventual şi nici nu vizează salvgardarea legii în general, întrucât inculpatul F.M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1397/P/2000, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. şi condamnat, în fond după casare, de Tribunalul Galaţi, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 275 din 19 iunie 2006 la o pedeapsă 2 luni închisoare pentru săvârşire infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. (urmare schimbării încadrării juridice dată faptei din cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. în cea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen.).
Tot prin aceeaşi hotărâre prima instanţă, printre altele, a constatat, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate M.G. împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., urmare lipsei nejustificate a părţii vătămate la două termen consecutive şi, de asemenea, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat ca fiind graţiată integral condiţionat pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre inculpatului F.M.
Se mai constată că instanţa de prim control judiciar corect a considerat că nu se poate reţine, interpretând dispoziţiile art. 20 C. pen., că au fost obstrucţionate în vreun fel, drepturile apelantului inculpat, după cum nu a rezultat în ce măsură un text de lege deja aplicat, ar fi cauzat vreo restrângere a drepturilor acestuia, intrând astfel în conflict cu prevederile Legii Fundamentale, aşa cum s-a tins a se susţine şi demonstra de către inculpatul F.M., autor al excepţiei de neconstitutionalitate mai sus menţionată.
Pe de altă parte, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin aceeaşi încheiere, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală a acordat termen de judecată în vedere soluţionării cauzei, în apel, la 8 martie 2010.
Prin urmare, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3900/44/2006, va fi apreciat ca nefondat, întrucât textele ale căror neconstitutionalitate s-a invocat: art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu au legătură cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, fiind prevederi ce au mai fost examinate anterior în încercarea evidentă a inculpatului de a tergiversa soluţionarea cauzei, astfel încât, în mod just, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstitutionalitate ale textelor mai sus menţionate.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. B) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3900/44/2006.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3900/44/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 830/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1080/2010. Penal → |
|---|
