ICCJ. Decizia nr. 994/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 994/2010
Dosar nr. 442/42/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 731/P/2008 din 21 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de I.C. (notar) pentru fapta prevăzută de art. 254 C. pen.
Plângerea petentului I.I. împotriva acestei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin Rezoluţia nr. 565/II/2/2009 din 12 mai 2009.
În condiţiile art. 2781 C. pen., petentul I.I. s-a adresat instanţei competente.
Prin Sentinţa penală nr. 154 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea petentului I.I. împotriva Rezoluţiei neîncepere a urmăririi penale cu nr. 731/P/2008 din 21 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 731/P/2008 din 21 aprilie 2009, potrivit dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul-făptuitor I.C., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 254 C. pen., întrucât fapta nu există.
Se reţine că prin Ordonanţa nr. 12/P/2008 din 8 decembrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti a declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti competenţa de soluţionare a plângerii referitoare la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., pretins a fi comisă de notarul public I.C.
Procurorul reţine că persoana vătămată I.I. a susţinut că urmare a unor acte de corupţie făptuitorul ar fi acceptat să autentifice contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil ce-i aparţine, încheiat între G.V.D., în calitate de vânzător şi SC B.C. SRL, în calitate de cumpărătoare, deşi reprezentantul acesteia, numitul S.C., nu avea un mandat autentic în acest sens.
Acţiunea civilă promovată de petent pentru anularea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2331/1997 a format obiectul Dosarului nr. 11516/2004 al Judecătoriei Ploieşti şi prin Sentinţa civilă nr. 2027 din 28 februarie 2005 a aceleaşi instanţe, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
În baza actelor premergătoare efectuate, procurorul a stabilit că fapta pretins comisă de către intimat nu există, simpla afirmaţie a persoanei vătămate că notarul public ar fi săvârşit acte de corupţie cu prilejul autentificării contractului nu are corespondent în realitate şi că prin plângerea formulată, petentul a urmărit reformarea hotărârilor judecătoreşti ce-i sunt defavorabile în alte condiţii decât cele legale.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere conform art. 278 C. proc. pen. şi prin Rezoluţia nr. 565/II/2/2009 din 12 mai 2009, Procurorul General adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
Curtea, procedând la verificarea rezoluţiilor atacate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică, din actele premergătoare efectuate nu rezultă existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii reclamate de petent.
Petentul I.I. a încheiat un contract de prestări servicii la data de 29 octombrie 1997, cu numitul M.P.I., patronul agenţiei imobiliare SC A.C. SRL Ploieşti, împuternicindu-l printr-o procură notarială ca acesta să îndeplinească toate formalităţile necesare şi să vândă cui va crede de cuviinţă pe preţul şi în condiţiile pe care le va socoti mai convenabile, terenul său în suprafaţă de 10.000 mp situat în comuna Bucov, judeţul Prahova.
Ulterior, la data de 30 octombrie 1997 I.I. a revocat printr-o declaraţie autentică făcută la Biroul Notarului Public I.C. din Ploieşti, procura dată lui M.P.I., dar acesta a primit efectiv această înştiinţare, prin poştă, la câteva zile după revocare.
În aceeaşi zi însă, M.P.I. în calitatea sa de mandatar al petentului a vândut terenul numitei D.E., aceasta la rândul său l-a vândut numitului G.V.D., care a încheiat ulterior actul de vânzare-cumpărare cu SC B.C. SRL reprezentată de numitul S.C., autentificat sub nr. 1214 din 26 martie 1999 la Biroul Notarului Public I.C.
Susţinerea petentului că intimatul în calitate de notar ar fi comis acte de corupţie cu prilejul autentificării acestui contract de vânzare-cumpărare, întrucât S.C., reprezentantul societăţii cumpărătoare nu a avut o împuternicire legală, să semneze un atare act şi nu s-au respectat dispoziţiile legale pentru încheierea unui astfel de act este lipsită de temei.
Din actele şi lucrările dosarului, rezultă că S.C. la plângerea aceluiaşi petent a fost cercetat sub aspectul infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), întrucât în luna martie 1999 în calitate de cumpărător împuternicit de SC B.C. SRL Ploieşti a achiziţionat de la o persoană fizică un teren şi a declarat în prezenţa notarului, semnând contractul de vânzare-cumpărare pentru un preţ fictiv.
Prin Ordonanţa nr. 1346/P/2005 din 27 august 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a dispus încetarea urmăririi penale întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, această soluţie rămânând definitivă prin Rezoluţia nr. 4439/2/II/2007 din 15 octombrie 2007 a Prim Procurorului Adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Referitor la infracţiunea de luare de mită pretins comisă de notarul public I.C., Curtea constată că din conţinutul actelor premergătoare efectuate în cauză nu s-au identificat date sau elemente care să probeze existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii reclamate de petent, simpla afirmaţie a persoanei vătămate că intimatul ar fi săvârşit acte de corupţie cu prilejul autentificării contractului nu constituie un temei pentru tragerea la răspundere penală a acestuia.
Susţinerea petentului că organul de urmărire penală nu a administrat suficiente probe pentru verificarea şi dovedirea faptei reclamate nu poate fi primită, câtă vreme petentul nu arată în concret în ce au constat pretinsele acte de corupţie săvârşite de notar, simpla sa bănuială nu este de natură să determine începerea urmăririi penale, neexistând nicio probă în acest sens care să formeze convingerea că se impune începerea urmăririi penale pentru fapte de corupţie, cum în mod justificat a stabilit şi procurorul.
Potrivit normelor procesual penale pentru a se începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii, prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date (informaţii) fie direct din sesizare fie din acte premergătoare care să permită organelor de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune de corupţie şi în al doilea rând să se constate inexistenţa vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen. cu excepţia celui de la lit. b1).
Or, în speţă nu au fost evidenţiate indicii sau împrejurări privind săvârşirea vreunui act de corupţie, activitatea desfăşurată de intimat s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii Notarilor Publici nr. 36/1995, a Legii nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară şi a normelor de procedură civilă.
De altfel legalitatea autentificării contractului de vânzare-cumpărare în litigiu a fost verificată şi de instanţa civilă şi prin Sentinţa civilă nr. 2027 din 28 februarie 2005 a Judecătoriei Ploieşti acţiunea petentului de anulare a contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă ca neîntemeiată.
În faza actelor premergătoare ascultarea persoanei vătămate nu este obligatorie, procurorul efectuează actele de cercetare pornind de la aspectele sesizate în plângere şi atunci când sunt necesare lămuriri poate să dispună ascultarea acesteia, dar în cauză s-a apreciat că nu este necesară luarea unei declaraţii.
Într-adevăr, petentul a solicitat în mod expres audierea sa în cauză, cererea fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 28 aprilie 2009 după ce se dispusese neînceperea urmăririi penale prin Rezoluţia din 21 aprilie 2009 însă, aşa cum s-a arătat în faza preliminară a cercetărilor, o atare declaraţie nu era obligatorie, nefiind prevăzută de dispoziţiile procesual penale.
Aşa fiind în raport de considerentele arătate, Curtea constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimatul făptuitor este legală şi temeinică şi în consecinţă plângerea petentului este nefondată şi va fi respinsă, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., menţinându-se ca legale şi temeinice rezoluţiile adoptate de parchet.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei, în termen legal, petentul I.I. a declarat prezentul recurs.
Motivele de recurs au fost expuse cu ocazia dezbaterilor de către apărătorul ales al petentului, fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
În sinteză, recurentul - prin apărător ales - a susţinut că rezoluţia procurorului şi, deopotrivă, sentinţa care a confirmat-o, sunt nelegale deoarece:
- procurorul nu ar fi administrat, practic, nici un fel de probe;
- nu a fost chemat de procuror pentru a fi audiat;
- notarul a întocmit actul de vânzare-cumpărare între G.V. şi SC B.C. SRL fără a exista un mandat legal în acest sens.
În final, s-a solicitat casarea sentinţei, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea dosarului la procuror „... în vederea unei urmăriri penale complete";.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
- este neîntemeiată critica referitoare la „neadministrarea de probe";.
În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) şi art. 52 din C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
În respectarea acestor dispoziţii legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr. 731/P/2008, care cuprinde înscrisurile cu relevanţă juridică şi probatorie pentru soluţionarea plângerii penale.
În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluţionarea plângerii penale formulată de petiţionar, dar şi pentru a se stabili eventuala incidenţă a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art. 681 C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârşit, cu vinovăţia cerută de lege, fapta expusă în plângerea penală.
Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a) din C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Pretinsa neefectuare a actelor de cercetare penală este o critică neîntemeiată întrucât, pe de o parte, organele judiciare penale nu au competenţa soluţionării unor litigii de natură civilă, iar pe de altă parte, în cauză au fost efectuate acte premergătoare - ca acte prevăzute de Codul de procedură penală. Efectuarea actelor de cercetare penală propriu-zise (ca acte de urmărire penală), ar fi fost legal posibilă numai în măsura în care, din conţinutul actelor premergătoare, nu ar fost constatată incidenţa unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
- de asemenea, este neîntemeiată şi critica referitoare la neascultarea petentului de către procuror.
Procedura efectuării actelor premergătoare nu prevede obligaţia ascultării persoanei care a formulat plângerea prealabilă, această ascultare devenind obligatorie numai în măsura în care actele premergătoare justificau începerea procedurii judiciare de cercetare penală a presupusului făptuitor al infracţiunii reclamate, ipoteză neregăsită în prezenta cauză.
- din actele dosarului întocmit de procuror se reţine că petentul a formulat o plângere penală şi cu privire la numiţii M.P.I. şi D.E. (Dosare nr. 2691/P/2002 şi nr. 1346/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti) soluţia dispusă fiind de neîncepere a urmăririi penale faţă de cele 2 persoane reclamate (rezoluţie din data de 27 august 2007), şi care a rămas definitivă în urma parcurgerii procedurii plângerii adresată procurorului ierarhic superior şi, respectiv, instanţei competente, inclusiv prin exercitarea recursului.
Prima observaţie este cea potrivit căreia petentul nu este persoană implicată (parte) în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între G.V.D. şi SC B.C. SRL, reprezentată prin numitul S.C., astfel încât este discutabilă calitatea procesuală de a invoca, sub aspect penal, pretinse fapte penale săvârşite în legătură cu aceste contract.
A doua observaţie constă în aceea că actele premergătoare efectuate, astfel cum s-a menţionat anterior, nu au relevat indicii minime, în sensul legii, care să justifice presupunerea rezonabilă că notarul ar fi săvârşit fapte de corupţie în legătură cu încheierea respectivului contract de vânzare-cumpărare.
La întocmirea respectivului act de vânzare-cumpărare de către notar a fost avută în vedere o procură („împuternicire";), validitatea acesteia şi, pe cale de consecinţă, validitatea contractului de vânzare-cumpărare putând fi supusă, în condiţiile legii civile, controlului judecătoresc.
În lipsa altor indicii temeinice sau probe, nemulţumirea petentului legată de preţul primit de el pentru imobil, prin comparaţie cu preţul obţinut de alte persoane în urma vânzărilor ulterioare, nu este suficientă pentru a justifica concluzia că notarul ar fi săvârşit fapte de corupţie.
În raport cu cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursul petentului urmează a fi respins ca nefondat
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar I.I. împotriva Sentinţei penale nr. 154 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2258/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2295/2010. Penal → |
|---|
