ICCJ. Decizia nr. 50/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 50/2010

Dosar nr. 7944/1/2009

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010

Asupra cererii de revizuire de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât pe latura penală cât şi cu privire la latura civilă pentru cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen.

Cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, aşa cum prevede art. 397 alin. (1) C. proc. pen., în scris şi indicând cazul de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acesteia.

Potrivit art. 399 C. proc. pen., după introducerea cererii de revizuire, procurorul efectuează cercetări, iar apoi înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanţei competente.

În cauza de faţă cererea de revizuire a fost adresată direct instanţei, deci fără respectarea procedurii prevăzută de art. 397 şi art. 399 C. proc. pen.

În consecinţă, conform dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen., cererea de revizuire formulată de revizuient va fi trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Trimite cererea de revizuire formulată de petiţionarul P.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 50/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Fond