ICCJ. Decizia nr. 1068/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1068/2011
Dosar nr. 322.1/59/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarel.
Deliberând asupra recursului penal de faţă constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 322/59/2009, petenta G.V. a solicitat ca prin hotărârea ce va fi, pronunţată, în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. să se dispună desfiinţarea rezoluţiilor pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 506/P/2008 şi nr. 163/11/2/2009 şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor M.L. şi D.C., ambii procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii, prev. de art. 246, art. 289, art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Au fost acvirate cele două dosare în care au fost pronunţate rezoluţiile a căror desfiinţare se solicită.
De către instanţa de fond s-a consemnat că, „prin ordonanţa nr. 573/P din 12 februarie 2008, pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorilor D.C. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 266 alin. (2) şi (3) C. pen., declinându-se competenţa soluţionării cauzei privind pe făptuitorul D.F. - agent de poliţie în cadrul Postului de poliţie al comunei Giroc, Jud. Timiş, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Împotriva acestei rezoluţii petenta G.V. a exercitat căile de atac prevăzute de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., ordonanţa procurorului fiind menţinută, astfel că o nouă cale de atac împotriva aceleiaşi rezoluţii, nu este admisibilă.
Apoi, aceeaşi parte vătămată a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referindu-se la aceeaşi stare de fapt cu deosebirea că în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii, o adaugă şi pe procurorul M.L. şi solicită trimiterea acesteia în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246, art. 289, art. 291, art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Starea de fapt constând în aceea că fiul petentei, numitul G.A.G. a fost trimis în judecată de făptuitorul procuror M.L., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (2) C. pen., împotriva părţii vătămate D.F. - agent şef al Postului de poliţie al comunei Giroc, pe care l-a agresat producându-i leziuni descrise în raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză.
Întrucât procurorul M.L. s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de ultraj, a formulat cerere de abţinere, care fiind admisă, dosarul a fost repartizat spre soluţionare procurorului făptuitor D.C., ambii procurori făptuitori desfăşurându-şi activitatea la aceea vreme, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Actele existente la dosar, evidenţiază temeinicia şi legalitatea celor două rezoluţii pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în seama celor doi procurori - făptuitori, neputându-se reţine săvârşirea unor fapte penale.
Criticile formulate de petentă, potrivit cărora procurorul M.L. nu s-a abţinut încă de la momentul sesizării din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj de către G.A. - fiul petentei, nu întruneşte elementele constitutive ale vreuneia din infracţiunile prev. de codul penal.
Aşa fiind, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., plângerea petentei va fi respinsă ca nefondată iar pe cale de consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., pe tenta va fi obligată la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat".
Concret, pe calea sentinţei penale nr. 164/PI din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara s-a dispus:
„în temeiul prevederilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta G.V., împotriva rezoluţiilor pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în dosar nr. 573/P/2008, şi dosar nr. 163/II/2/2009.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă petenta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat".
Împotriva sentinţei s-a exercitat calea de atac a recursului de către petenta G.V. care a fost admis, casându-se sentinţa şi trimiţându-se cauza spre rejudecare.
Motivul restituirii a fost unul simplu, vizând aspectul că prima instanţă nu a examinat legalitatea şi temeinicia rezoluţiei nr. 506/P/2008 atacată de petentă ci a ordonanţei dintr-o altă cauză cu nr. 573/P/2007.
Cauza fiind deferită rejudecării, de către aceeaşi instanţă de fond se redă că, prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. iniţial 322/59/2009, petenta G.V. a solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună desfiinţarea rezoluţiilor pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 506/P/2008 şi dosar nr. 163/II/2/2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorilor - făptuitori M.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, D.C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi trimiterea acestora în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (în cazul procurorului L.M.) respectiv art. 246, art. 289, art. 291, art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) (în cazul procurorului D.C.).
Au fost acvirate dosarele în care au fost pronunţate rezoluţiile a căror desfiinţare se solicită, din care instanţa de fond a desprins următoarele:
Prin plângerile adresate Consiliului Superior al Magistraturii la data de 20 septembrie 2007 şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 20 septembrie 2007, persoana vătămată G.A.G. a reclamat faptul că procurorul D.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara i-a cauzat o vătămare a intereselor legale, folosind ameninţări în raport cu mama sa G.V. şi cu soţia sa G.M. pentru obţinerea unor declaraţii care să contribuie la arestarea sa, în dosar nr. 10460/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
S-a mai precizat că procurorul D.C. a efectuat în dosarul cu nr. l0460/P/2007 cercetarea abuzivă, pentru o presupusă tentativă la infracţiunea de omor, că el a mai făcut obiectul unor reclamaţii adresate de soţia sa Postului de Poliţie al comunei Giroc, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea poliţistul D.F., că procurorul a jignit-o pe mama sa G.V. adresându-i expresia „de ce te ambalezi, prinzi viteză" şi a ameninţat-o cu închisoarea pentru mărturie mincinoasă, deoarece nu a declarat la fel ca şi soţia sa G.M.
Cu privire la procurorul - intimat M.L. se precizează că aceasta a dat mâna cu poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Giroc cu care se cunoştea bine şi că este colegă de birou cu procurorul D.C. a cărui rezoluţie a confirmat-o.
Din coroborarea actelor premergătoare efectuate în cauză, instanţa de fond a constatat că în mod temeinic şi legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a concluzionat că faptele de care sunt acuzaţi cei doi procurori făptuitori nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate şi nici ale altor infracţiuni, aceştia îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu, cu respectarea statutului magistratului, ale codului de procedură penală şi ale celorlalte legi în vigoare.
În aceste condiţii, în baza Sentinţei penale nr. 217/PI din 30 septembrie 2010 Curtea de Apel, în temeiul prevederilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.V., împotriva rezoluţiilor pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 506/P/ 2008 şi dosar nr. 163/II/2/2009.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă petenta la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinţei, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către petenta G.V.
În scris, în rezumat, recurenta invocă următoarele:
Judecătorul ce s-a pronunţat era incompatibil întrucât aceeaşi persoană a instrumentat plângerea şi în primă fază iar ulterior cauza a fost trimisă pentru rejudecare.
Cu confuzie instanţa reproduce o serie de remarci din partea petentei, în fapt însă aceasta nu a menţionat acele aspecte.
Nu au fost efectuate efectiv acte premergătoare în cauză.
Prin soluţia dată instanţa acoperă cu bună ştiinţă abuzurile şi falsurile săvârşite de cei doi procurori.
S-a încălcat art. 6 vizând dreptul la un proces echitabil. Magistratul poate să facă orice abuz pentru că nu poate fi tras la răspundere. Ori şi aceştia pot răspunde civil, disciplinar şi penal.
Instanţa de recurs se rezumă în a reproduce doar motivele generale invocate în memoriul depus la dosar de recurentă, ce se întinde pe nu mai puţin de 30 de pagini (f. 14-44), înăuntr-un căruia se dezvoltă şi reclamaţia ce a stat la baza naşterii întregului circuit judiciar ce în final a implicat şi activitatea profesională a celor doi magistraţi intimaţi din cauză.
Ca şi chestiuni de ordin procedural sunt de reprodus următoarele:
Este reală afirmaţia că judecătorul ce s-a exprimat într-un prim ciclu procesual în cauză este acelaşi ce s-a pronunţat şi în urma dispunerii rejudecării pricinii. în contextul în care însă, instanţa de casare se exprimă în sensul că „se impune rejudecarea în vederea soluţionării plângerii cu care a fost sesizată instanţa şi asupra căreia aceasta nu s-a pronunţat", în deplin acord cu normele legale în vigoare şi fără niciun indiciu de incompatibilitate, acelaşi judecător a putut păşi la reluarea judecăţii.
În alt plan, obiectul reclamaţiei iniţiale poate fi descifrat în funcţie de conţinutul documentelor aflate la dosar, în măsura în care însă petenta formulează şi alte nemulţumiri juridice sau nu îşi mai aminteşte întocmai conţinutul petiţiilor pe care le-a făcut (în funcţie de motivele de recurs depuse la dosar), acestea sunt chestiuni ce pot fi abordate în alte contexte juridice decât cel de faţă.
În funcţie de motivele de recurs cu caracter general din partea recurentei, instanţa înţelege în a face trimiteri pe acelaşi plan în cele ce urmează:
Astfel, magistraţii nu pot fi trimişi în judecată penală pentru rezoluţiile, ordonanţele sau hotărârile judecătoreşti pronunţate chiar şi în cazul în care acestea ar fi netemeinice şi nelegale - fără implicarea unor motive cu conotaţii infracţionale - îndreptarea lor putând fi realizată prin admiterea căilor de atac specifice.
În detaliu, pentru o tratare juridică completă a cauzei, este de redat că, prin ordonanţa nr. 573/P/12 februarie 2008, pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorilor D.C. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 266 alin. (2) şi (3) C. pen., declinându-se competenţa soluţionării cauzei privind pe făptuitorul D.F. - agent de poliţie în cadrul Postului de poliţie al comunei Giroc, Jud. Timiş, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Aşadar instanţa Curtea de Apel Timişoara nu a fost într-o eroare totală atunci când a abordat ordonanţa nr. 573/P din 12 februarie 2008, pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara însă nu în maniera în care s-a omis tocmai analiza rezoluţiei deferită judecăţii, cea din dosarul 506/P/2008.
Împotriva acelei ordonanţe, petenta G.V. a exercitat căile de atac prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., ordonanţa procurorului nr. 573 fiind menţinută, astfel că o nouă cale de atac împotriva aceleiaşi rezoluţii, precum a încercat petenta în momentul de faţă nu este admisibilă.
Concret, petenta a formulat o nouă plângere privind aceeaşi stare de fapt prezentată anterior, ce a făcut obiectul dosarului 506/P/2008, supus analizei noastre.
S-au adus doar unele precizări: în ceea ce priveşte magistratul D., pe lângă infracţiunea prev. de art. 246, se menţionează şi infracţiunile prev. de art. 289, art. 291, art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu stări de fapt adiacente ce au fost analizate anterior, motiv pentru care procurorul a dispus neînceperea urmării pe criteriile prev. de art. 10 lit. f) pentru art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 10 lit. a) pentru celelalte infracţiuni.
Apoi, aceeaşi parte vătămată a formulat noua plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referindu-se la aceeaşi stare de fapt, după cum s-a arătat, cu deosebirea că în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii, o adaugă şi pe procurorul M.L. şi solicită trimiterea acesteia în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Starea de fapt consta în aceea că fiul petentei, numitul G.A.G. a fost trimis în judecată de făptuitorul procuror M.L., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (2) C. pen., împotriva părţii vătămate D.F. - agent şef al Postului de poliţie al comunei Giroc, pe care l-a agresat producându-i leziuni descrise în raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză.
Întrucât procurorul M.L. s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de ultraj, a formulat cerere de abţinere, care fiind admisă, dosarul a fost repartizat spre soluţionare procurorului făptuitor D.C., ambii procurori făptuitori desfăşurându-şi activitatea la aceea vreme, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Actele existente la dosar evidenţiază însă temeinicia şi legalitatea celor două rezoluţii pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în seama celor doi procurori - făptuitori, neputându-se reţine săvârşirea unor fapte penale.
Criticile formulate de petenta, potrivit cărora procurorul M.L. nu s-a abţinut încă de la momentul sesizării din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj de către G.A. - fiul petentei, nu întruneşte elementele constitutive ale vreuneia din infracţiunile prev. de codul penal.
Aşa fiind, cu deplin temei în baza dispoziţiilor art. 278l alin. (8) lit. c) C. proc. pen., plângerea petentei a fost respinsă ca nefondată iar pe cale de consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Din coroborarea actelor premergătoare efectuate în cauză, instanţa de fond a constatat că în mod temeinic şi legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a concluzionat că faptele de care sunt acuzaţi cei doi procurori făptuitori nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate şi nici ale altor infracţiuni, aceştia îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu cu respectarea statutului magistratului, ale codului de procedură penală şi ale celorlalte legi în vigoare.
Aşa fiind, recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara G.V. împotriva sentinţei penale nr. 217/PI din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1067/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1097/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
