ICCJ. Decizia nr. 1076/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1076/2011
Dosar nr. 1799/1/2011
Şedinţa publică din 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
Deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatului M.F., cât şi a cererilor de revocare şi de înlocuire a acestei măsuri formulate de inculpat prin apărătorii săi aleşi, instanţa de fond, Curtea de Apel Suceava, prin încheierea din 28 februarie 2011, a dispus următoarele:
În baza dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţine starea de arest preventiv a inculpatului M.F., fiul lui G. şi D.
Respinge, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara/localitatea formulate de inculpatul M.F., prin apărătorii săi aleşi.
În sprijinul unor astfel de soluţii s-au invocat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti - D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava nr. 82/P/2010 din 12 noiembrie 2010, s-a dispus:
I. trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.F., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că în calitate de ofiţer de poliţie judiciară la Biroul Poliţiei Rurale din cadrul Poliţiei mun. Fălticeni, având gradul profesional de subinspector, la data de 20 octombrie 2010, pentru a nu se sesiza din oficiu cu privire la comiterea unei infracţiuni privitoare la viaţa sexuală (art. 198 C. pen.), a pretins suma de 1.000 euro de la persoana denunţătoare A.A. Suma de 1.000 euro a fost dată de persoana denunţătoare inculpatului M.F. la data de 21 octombrie 2010, în biroul acestuia, camera din sediul Poliţiei municipiului Fălticeni.
II. punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului V.F., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că a contribuit la săvârşirea faptei de luare de mită comisă de inculpatul M.F., prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, în forma complicităţii, prin confirmarea activităţilor inculpatului M.F. prezentate persoanei denunţătoare A.A. şi care constituie o înlesnire/ajutor dat în orice mod, în accepţiunea art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), contribuind astfel la realizarea infracţiunii. Prin această acţiune a înlesnit (ajutat) în sensul art. 26 alin. (1) C. pen. pe inculpatul M.F. la săvârşirea faptei incriminate, mai uşor şi mai sigur, respectiv producerea rezultatului - primirea sumei de 1.000 de euro la data de 21 octombrie 2010.
Prin ordonanţa nr. 82/P/2010 s-a dispus reţinerea învinuitului M.F. pentru 24 ore de la 21 octombrie ora 22.45 până la 22 octombrie ora 1500, iar prin încheierea nr. 2/ CC din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, rămasă definitivă prin încheierea nr. 3755 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosar nr. 884/39/2010), în baza art. 146 alin. (9) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 136 C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a învinuitului M.F., pe o perioadă de 9 zile, de la data de 22 octombrie 2010 până la data de 30 octombrie 2010 şi emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă, respectiv mandatul nr. 5/A din aceeaşi dată.
Prin ordonanţa din 27 octombrie 2010 s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de învinuitul M.F., iar prin încheierea nr. 3/CC din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, rămasă definitivă prin încheierea nr. 3923 din 04 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosar nr. 897/39/2010), în baza art. 1491 alin. (10) şi (14) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus, arestarea preventivă a inculpatului M.F., pe o perioadă de 23 zile, de la data de 28 octombrie 2010 până la data de 19 noiembrie 2010 şi emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă, respectiv mandatul nr. 6/A din aceeaşi dată.
La luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.F. au fost avute în vedere dispoziţiile art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că există indicii temeinice, în accepţiunea art. 681 şi în concordanţă cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, de săvârşire de către inculpat a faptei reţinute în sarcina sa, ce este pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, cât şi date certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, context în care s-a avut în vedere, modul şi mijloacele de comitere a faptei, concretizate în pretinderea şi primirea de către cel în cauză a unei sume de bani, în chiar sediul Poliţiei Municipiului Fălticeni, de la o persoană cu privire la care efectua cercetări referitor la săvârşirea unei infracţiuni, şi nu în ultimul rând calitatea sa, de subinspector de poliţie. S-a precizat că prin atribuţiile de serviciu pe care le avea la acea dată, inculpatul era chemat să apere legalitatea şi principiile statului de drept, prin luarea de măsuri ferme în cazul în care ar fi constatat că ele sunt încălcate şi că nerespectarea acestor obligaţii a creat în rândul membrilor colectivităţii un sentiment de insecuritate socială, care reclamă intervenţia energică a organelor abilitate, inclusiv prin plasarea persoanei care a comis fapta ilicită, cel puţin pentru o anumită perioadă de timp, într-un mediu închis.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. 963/39/2010 din 15 noiembrie 2010, şi în considerarea dispoziţiilor art. 313 alin. (4) C. proc. pen., s-a fixat termen la data de 17 noiembrie 2010, ora 08.30, pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului M.F. în conformitate cu prevederile art. 3001 C. proc. pen.
Prin încheierea camerei de consiliu din 17 noiembrie 2010, Curtea în baza dispoziţiilor art. 3001 alin. (1) C. proc. pen. a constatat că măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul M.F. este legală şi temeinică, iar în temeiul dispoziţiilor art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., a menţinut stare de arest preventiv a acestuia, cu motivarea în esenţă că măsura privativă de libertate sub incidenţa căreia se află acesta s-a luat cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi că temeiurile avute în vedere iniţial la luarea măsurii subzistă şi în prezent. Prin aceeaşi încheiere au fost respinse cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive a acestui inculpat, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/ţara.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.F., prin apărătorul său ales B.I., la data de 18 noiembrie 2010, recurs care prin Decizia nr. 4188 din 23 noiembrie 2010 pronunţată în Dosar nr. 9509/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins, ca nefondat.
La data de 19 noiembrie 2010 a fost înregistrată pe rolul instanţei cererea de liberare sub control judiciar, formulată de inculpatul M.F., prin avocat C.G., cerere ce a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din aceeaşi dată, încheiere împotriva căreia cel în cauză nu a declarat recurs.
Prin încheierea de şedinţă din 08 decembrie 2010, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., Curtea a respins o nouă cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.F., ca neîntemeiată, iar recursul declarat împotriva acestei încheieri de către inculpat a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 4579 din 16 decembrie 2010 pronunţată in Dosar nr. 10211/1/2010 a I.C.C.J.
Prin încheierea de şedinţă din 22 decembrie 2010, Curtea a respins şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 136 lit. b) C. proc. pen., formulată de inculpatul M.F., prin avocat C.C.C.
La termenul de judecată din 07 ianuarie 2011, instanţa a procedat la audierea persoanei denunţătoare A.A. şi a martorului A.H., declaraţiile acestora fiind consemnate în procese verbale separat ataşate la dosar la filele 115-122, a luat act de cererea de probe olografă formulată personal de inculpatul M.F. şi în considerarea dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., Curtea a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului M.F., procedând potrivit art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., în sensul că a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
Recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva încheierii de şedinţă din 07 ianuarie 2011 a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 109 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosar nr. 253/1/2011.
La termenul de judecată din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Suceava a procedat la audierea martorilor din lucrări, cu excepţia martorului P.G.D., care nu a fost prezent şi a admis o parte din probele testimoniale cerute de inculpaţi prin apărătorii lor aleşi, după punerea lor în discuţie, prorogând pronunţarea asupra probelor ştiinţifice solicitate, după sosirea relaţiilor de la I.N.E.C. Bucureşti şi a audierii înregistrărilor din mediul ambiental, acordând termen în cauză pentru data de 16 februarie 2011, ora 11.00.
La data de 02 februarie 2011a fost înregistrată pe rolul instanţei o altă cerere de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de avocat C.C.C., în numele inculpatului M.F. - însuşită de acesta, fixându-se termen de judecată la data de 07 februarie 2011, ora 11.30, când datorită lipsei apărătorului acestuia, s-a acordat termen pentru data de 09 februarie 2011.
Prin încheierea de şedinţă din 09 februarie 2011, rămasă definitivă prin nerecurare, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., Curtea a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.F., ca neîntemeiată.
La termenul de judecată stabilit, s-a procedat la audierea martorilor propuşi de inculpaţi, prin apărătorii lor aleşi şi admişi de instanţă, s-a constatat că la dosar au fost înainte relaţiile solicitate anumitor instituţii şi s-a acordat termen la data de 28 februarie 2011 pentru finalizarea probei testimoniale şi pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive sub incidenţa căreia se află inculpatul M.F.
Analizând la acel moment legalitatea şi temeinicia arestării preventive luată faţă de inculpatul M.F., în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că măsura privativă de libertate sub incidenţa căreia se află acesta s-a luat cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi că temeiurile avute în vedere iniţial la luarea măsurii subzistă şi în prezent.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. - existenţa unor probe sau indicii temeinice, aşa cum le defineşte legiuitorul în art. 68 C. proc. pen., că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală - şi numai dacă este dat vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen.
În speţă, sunt îndeplinite cerinţele art. 143 C. proc. pen., raportate şi prin prisma dispoziţiilor art. 681 C. proc. pen., în sensul că există probe (directe) şi indicii temeinice (probe indirecte) din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul menţionat în maniera în care a acţionat s-a cantonat în sfera ilicitului penal, fiind acuzat de comiterea faptei pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată, în examinarea acestui aspect avându-se în vedere materialul probator administrat în cauză de organele de urmărire penală, respectiv: proces verbal din data de 21 octombrie 2010, planşe fotografice, declaraţiile persoanei denunţătoare A.A., transcrierile convorbirilor telefonice şi ambientale, declaraţiile celorlalţi martori şi înscrisuri considerate relevante.
Probele şi indiciile temeinice amintite pot conduce la reţinerea unei suspiciuni rezonabile în sensul existenţei unor date, informaţii care să convingă un observator obiectiv şi imparţial că este posibil ca o persoană să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (în acest sens a se vedea C.E.D.O. în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei)
În acelaşi sens, este şi punctul de vedere exprimat în recomandarea nr. R (80) 11 a Comitetului de miniştri ai Consiliului Europei potrivit căruia, existenţa unor motive verosimile care să legitimeze bănuiala că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este urmărit este privită ca o condiţie generală, independentă de temeiurile detenţiei provizorii sau cele de care ar putea justifica o condamnare, Curtea statuând că aceste motive verosimile presupun existenţa unor fapte sau informaţii de natură a convinge obiectiv că persoana în cauză a comis o infracţiune.
Curtea a constatat că şi sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului M.F., dispoziţiile tezei I a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în baza căruia acesta a fost arestat, sunt îndeplinite în cauză.
În ceea ce priveşte dispoziţiile tezei a II-a a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ce a servit ca temei al arestării preventive a inculpatului M.F. şi care subzistă şi în prezent, este de reţinut că pericolul la care face referire textul amintit, în lipsa unor criterii legale exprese, el se deduce prin raportare la mai multe aspecte.
Curtea a avut în vedere în analiza celei de-a doua condiţii enumerate mai sus, pe de o parte natura şi modalitatea concretă de comitere a faptei - concretizate în pretinderea şi primirea de către inculpat a unei sume de bani, în chiar sediul Poliţiei Municipiului Fălticeni, de la o persoană suspectată de comiterea unei infracţiuni privitoare la viaţa sexuală (art. 198 C. pen.) pentru a nu se sesiza cu privire la această infracţiune - gravitatea deosebită a acesteia, împrejurările în care inculpatul a acţionat, iar pe de altă parte persoana celui în cauză, cu referire expresă la calitatea sa, de subinspector de poliţie, precum şi rezonanţa negativă ce a fost creată în rândul comunităţii, ca urmare a comiterii presupusei infracţiuni.
Ori faptul că o persoană învestită cu autoritatea statului în aplicarea şi respectarea legii penale încalcă prevederile legale pentru a-şi procura în mod nelegal o sumă de bani de la persoana pe care o cercetează, conferă faptei reţinute în sarcina inculpatului o gravitate deosebită şi un impact puternic negativ în societate, astfel că menţinerea măsurii arestării preventive faţă de acesta apare a fi justificată şi legală, corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
Gravitatea faptei pentru care este cercetat acest inculpat se reliefează şi se reflectă în urmările ce au decurs din comiterea unei astfel de infracţiuni, constând în starea de alertă şi reacţia opiniei publice faţă de o atare stare de lucruri, reacţie care ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice, al respectului faţă de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte de acest gen şi a celor suspectaţi de comiterea lor organele statului nu acţionează eficient şi că legea nu este aplicată cu hotărâre. Lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor statului faţă de săvârşirea unor astfel de fapte este de natură a crea confuzie, îngrijorare şi neîncredere în cadrul societăţii şi mai ales al comunităţii în care inculpatul este cunoscut.
Aşa fiind, se dă legitimitate scopului pentru care a fost luată măsura arestării preventive faţă de inculpatul M.F., justificând o detenţie provizorie a acestuia, cel puţin pe o perioadă de timp, pentru buna înfăptuire a justiţiei şi pentru desfăşurarea cu eficienţă a cercetării judecătoreşti, cercetare judecătorească care este în plină desfăşurare şi în cadrul acesteia urmează a fi audiat martorul din lucrări lipsă la termenul din 31 ianuarie 2011, a se proceda la ascultarea celor 4 CD-uri puse la dispoziţie de organele de anchetă şi la pronunţarea asupra expertizelor criminalistice solicitate de ambii inculpaţi, una având ca obiectiv identificarea vocilor din mediul ambiental, discutarea eventualelor probe testimoniale şi cu înscrisuri consemnate în înscrisul depus de inculpatul M.F. imediat după termenul de judecată din 16 februarie 2011, în situaţia în care acestea prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei şi nu conduc la tergiversarea sa.
Ca atare, s-a arătat că se impune, până la clarificarea aspectelor criticate de către inculpatul M.F., în condiţii de publicitate, contradictorialitate şi oralitate, privarea de libertate a acestuia şi judecarea lui în stare de arest preventiv.
Împotriva hotărârii, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpatul M.F.
Inculpatul M.F. solicită a se constata că temeiurile care au determinat arestarea iniţială au încetat şi nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului şi, în consecinţă, solicită ca să se dispună revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a acestuia. Materialul probator administrat până în această fază procesuală creează premisele ca instanţa să admită cererea de revocare a măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o măsură mai puţin coercitivă, respectiv cea prevăzută de art. 145 sau art. 1451 C. proc. pen.
Pericolul concret pentru ordinea publică care a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi-a pierdut din efectul care îl avea în acel moment, iar colectivitatea din care face parte inculpatul nu mai este afectată de fapta asupra căreia se fac cercetări, astfel că cererea formulată este pertinentă.
Precizează că a trecut o perioadă de peste 4 luni de zile, martorii au fost audiaţi, urmând ca din acest moment să se administreze doar probe tehnice.
Măsura arestării preventive fiind una excepţională, consideră că se pot lua şi alte măsuri aşa cum a arătat şi practica C.E.D.O., numai atunci când se impune cu adevărat, să se ia această măsură. Chiar dacă instanţa şi-ar fî format o oarecare convingere că inculpatul ar fî vinovat de săvârşirea acestei fapte, consideră că perioada de peste 4 luni de arest preventiv este mai mult decât suficient, inculpatul a perceput periculozitatea faptei de care este acuzat, astfel că scopul de prevenţie şi educare este atins.
Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., referitor la persoana inculpatului, la situaţia familială a acestuia, la pregătirea pe care o are, care constituie elemente pe care instanţa le poate lua în considerare la pronunţarea soluţiei. Consideră că sunt întrunite condiţiile pentru a se dispune revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura prevăzută de art. 145 sau art. 1451 C. proc. pen.
Solicită a se observa că inculpatul V.F. a beneficiat şi beneficiază în continuare de un tratament juridic diferit, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea şi pentru o egalitate de tratament, acest lucru trebuie luat în considerare pentru pronunţarea unei soluţii favorabile. Consideră că şi inculpatul M.F. poate beneficia de acelaşi tratament, în măsura în care probatoriul a fost administrat, iar probele ştiinţifice ce urmează a fi administrate în continuare nu impun o astfel de măsură, iar inculpatul nu mai are posibilitatea să influenţeze buna desfăşurare a procesului penal.
Instanţa de recurs retine următoarele:
Inculpatul recurent se bucură de prezumţia de nevinovăţie, fiind de decelat în ce măsură lipsirea lui de libertate apare ca o necesitate reală şi de interes public care prevalează, în vederea asigurării şi respectării unui climat optim funcţionării normale a instituţiilor statului şi respectării drepturilor cetăţenilor.
Ori tocmai din motivele anterior expuse, de derulare a circuitului procesual în cauză, reiese că la acest moment se poate aprecia în sensul solicitat de inculpat, respectiv că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au diluat, astfel că se justifică înlocuirea acestei măsuri.
Este de constatat că măsura privativă de libertate sub incidenţa căreia se află inculpatul M.F. s-a luat cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi până în prezent temeiurile care au impus menţinerea măsurii privative au fost pe deplin justificate, măsura în discuţie nu a fost luată cu încălcarea normelor de drept.
Având în atenţie cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, instanţa de recurs constată că temeiul care a stat la baza menţinerii în cursul judecăţii a arestării preventive a inculpatului s-au schimbat, situaţie în raport de care nu se impune menţinerea măsurii luate iniţial, ci înlocuirea cu o măsură mai puţin coercitivă, restrictivă de libertate.
Înlocuirea măsurii arestării preventive cu una mai puţin coercitivă se dispune atunci când s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acesteia, fie la cererea inculpatului sau din oficiu.
Pentru a se putea dispune astfel, este necesar ca faţă de momentul luării măsurii privative de libertate să fi intervenit împrejurări de natură a modifica în vreun fel favorabil inculpatului temeiurile care au impus arestarea sa.
Ori, în speţă se justifică a se da eficienţă juridică dispoziţiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen. şi a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puţin coercitivă, apreciindu-se că s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acesteia - făcând referire la durata arestării preventive, de la 21 octombrie 2010, aşadar iată de 5 luni, la pregătirea acestuia, la situaţia familială şi la măsura dispusă faţă de celălalt coinculpat - şi că nu se mai justifică o detenţie provizorie a celui în cauză în condiţiile în care acesta, lăsat în libertate, nu ar mai prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, iar prin obligaţiile impuse nu ar avea posibilitatea de a influenţa desfăşurarea în continuare a procesului.
Aspectele referitoare la circumstanţele personale ale inculpatului, legate de vârsta acestuia, de situaţia sa familială şi financiară, lipsa antecedentelor penale, sunt evident favorabile acestuia şi trebuie avute în vedere, chiar dacă o anumită perioadă de timp, înăuntrul căreia inculpatul a fost arestat, nu au avut un rol atât de covârşitor încât să conducă la înlăturarea privării sale de libertate, astfel încât, la acest moment, după 5 luni, se poate vorbi despre o schimbare a temeiurilor iniţiale care au determinat arestarea sa preventivă şi care să conducă la admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Aşadar, în raport de natura şi circumstanţele cauzei - o faptă nu extrem de gravă, ce însă a reclamat o atitudine fermă iniţială din partea organelor judiciare, constând în aceea că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară la Biroul Poliţiei Rurale din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni, având gradul profesional de subinspector, la data de 20 octombrie 2010, pentru a nu se sesiza din oficiu cu privire la comiterea unei infracţiuni privitoare la viaţa sexuală (art. 198 C. pen.), ar fi pretins suma de 1.000 euro de la persoana denunţătoare A.A. - stadiul procesul actual - expres s-a redat că, la termenul de judecată din 9 februarie 2011 s-a procedat la audierea martorilor propuşi de inculpaţi, prin apărătorii lor aleşi şi admişi de instanţă, s-a constatat că la dosar au fost înainte relaţiile solicitate anumitor instituţii şi s-a acordat termen la data de 28 februarie 2011 pentru finalizarea probei testimoniale -, poziţia procesuală a inculpatului, se poate vorbi de o depăşire a limitelor unei detenţii rezonabile în condiţiile în care acesta se află în arest preventiv de aproximativ 5 luni şi s-ar menţine măsura arestului.
Ori, la acest moment, luarea faţă de inculpatul M.F., a unei măsuri preventive neprivative de libertate, respectiv art. 1451 C. proc. pen., este de natură a asigura desfăşurarea în continuare, în bune condiţii, a procesului penal.
În completare, aspectele referitoare la faptul că anterior comiterii presupusei infracţiuni inculpatul M.F. a avut un bun comportament în familie şi societate şi că familia sa se confruntă cu o situaţie financiară delicată, constituie elemente care să justifice cercetarea sa în stare de libertate.
Se impune a se ţine cont şi că, deşi astfel de măsuri sunt măsuri individuale ce se iau în considerarea persoanei, se poate împărtăşi şi argumentul vizând egalitatea de tratament judiciar, prin raportare la inculpatul V.F., aflat la acest moment sub incidenţa măsurii obligării de a nu părăsi localitatea dispusă de instanţă prin încheierea de şedinţă din 18 noiembrie 2010 sau prin raportare la alţi inculpaţi din alte cauze penale.
Concluzionând, faţă de cele reţinute, constatăm că arestarea preventivă a inculpatului M.F. a fost luată cu respectarea prevederilor legale având în vedere temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., temeiul în baza căruia acesta a fost arestat a subzistat un interval semnificativ de 5 luni, dar în momentul de faţă avem de a face cu o diluare a pericolului social pe care l-ar prezenta inculpatul, în funcţie de datele concrete redate, care reclamă înlocuirea măsurii.
Pe cale de consecinţă, pentru argumentele expuse, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, urmează a fi admisă, în urma casării încheierii şi rejudecării cauzei.
Pentru a se curma orice discuţii pe marginea condiţiilor în care acesta, lăsat în libertate, ar mai prezenta un pericol concret pentru ordinea publică (şi toate atitudinile sociale conexe unui astfel de fapt), pe lângă obligaţiile impuse legal ce se iau ori de câte ori se dispune această măsură, instanţa de recurs se va orienta şi către obligaţia de a nu exercita inculpatul profesia în cadrul căreia a săvârşit fapta.
Textul legal face trimiteri la profesie, meserie, activitate în exercitarea căreia a săvârşit fapta ori raportat la imputarea concretă adusă, calitatea în care se presupune că a săvârşit-o (ofiţer de poliţie la Biroul Poliţiei Rurale din cadrul Poliţiei mun. Fălticeni), evident că avem de a face cu o profesiune - privită la baza acesteia - fapta fiind comisă în strânsă legătură cu aceasta, implicit acesta fiind şi motivul ce reclamă apelarea la respectiva interdicţie.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului în măsura în care nu este arestat în altă cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva încheierii din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 963/39/2010.
Casează parţial încheierea recurată şi, rejudecând în fond: înlocuieşte măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
În baza art. 1451 raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen. dispune ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie din raza de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 145 alin. (2) C. proc. pen. dispune ca inculpatul să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârşit fapta.
Atrage atenţia inculpatului M.F. asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M.F. (fiul lui G. şi D.) de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 28 octombrie 2010 emis de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, dacă nu este arestat în altă cauză.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1075/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1091/2011. Penal → |
|---|
