ICCJ. Decizia nr. 1206/2011. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 138 din 5 mai 2010 a Tribunalului Ialomița a fost condamnat inculpatul A.V. la pedepsele de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.; 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.; 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 C. pen.; 1 an și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74-76 C. pen. și 1 an și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art.329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., stabilindu-se, conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din durata pedepsei timpul reținerii și arestării preventive de la 30 septembrie 2009 la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile de 7000 lei către partea civilă D.S.E., 7000 lei către partea civilă L.P.G., 10.000 lei către partea civilă B.I.M.
în baza art. 118 lit. e) C. pen. și a art. 19 din Legea nr. 678/2001 au fost confiscate de la inculpat o memorie RAM de 256 MB, o memorie RAM de 128 MB, un monitor LCD, un adaptor și un TV color marca "Arctic".
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în fapt, că inculpatul a cunoscut-o pe partea vătămată B.I.M. la 27 decembrie 2007, când aceasta se afla la Spitalul județean Ialomița unde era internată cu fiica sa pe care tocmai o născuse, că a convins-o să părăsească spitalul și să își abandoneze copilul și să vină în apartamentul lui din oraș. Aici, inculpatul a obligat-o să întrețină cu el acte sexuale, apoi a convins-o că este concubina lui, că are de gând să-și întemeieze o familie, să o ajute să recupereze nu numai copilul abandonat în spital ci și ceilalți doi copii minori rămași la fostul concubin.
După aceasta, abuzând de autoritatea pe care o avea asupra părții vătămate, a determinat-o pe aceasta să accepte să întrețină acte sexuale normale, orale și anale cu diferiți bărbați, cu titlu oneros, în schimbul unor sume de bani.
în perioada de 3-4 luni cât a locuit la inculpat, victima a întreținut cu mai mulți bărbați acte sexuale în diverse locații: în parcul situat pe str. E., în camere închiriate de client în hotelurile din Slobozia și Amara, la locuința inculpatului sau la locuințele clienților.
Ca urmare a violențelor exercitate de mai mulți clienți și a faptului că cei doi copii rămăseseră fără supravegherea tatălui lor internat la un spital de psihiatrie, victima a hotărât să plece acasă în comuna Muntenii Buzău, refuzând să se mai întoarcă la inculpat.
S-a mai reținut că în lunile iulie-septembrie 2008, inculpatul a adus-o în locuința sa pe I.N., cunoscută sub numele Nadia, persoană majoră de etnie turco-tătară, originară din Constanța, pe care a cunoscut-o într-o parcare din apropierea Restaurantului M., unde aceasta obișnuia să se prostitueze.
Inculpatul i-a acordat găzduire obișnuia să întrețină cu ea acte sexuale și o însoțea în diverse locuri pentru găsirea unor clienți, banii primiți fiind luați de inculpat pentru plata furniturilor și a chiriei, sume mici rămânându-i și sus-numitei.
Tânăra a fost sancționată contravențional de organele poliției pentru atragerea de persoane în vederea practicării de raporturi sexuale.
De asemenea, s-a reținut că în luna august 2008, minora L.P.G. a venit să locuiască în apartamentul inculpatului, fiind trimisă de numitul A.M.J., fiul inculpatului, aflat în detenție.
După circa două săptămâni de la mutarea în apartament, inculpatul i-a propus să se prostitueze singură sau împreună cu I.N.N. pentru a-și procura banii necesari întreținerii și a-i trimite pachete prietenului ei A.M.J.
Minora a acceptat și a început să întrețină acte sexuale cu diverși bărbați la hotel sau la locuințele clienților, banii rezultați, fiind dați inculpatului în cea mai mare parte.
Organele poliției și jandarmeriei i-au aplicat și acestei minore sancțiuni contravenționale pentru atragerea de persoane în vederea practicării de raporturi sexuale.
S-a mai reținut că la sfârșitul lunii noiembrie 2008, minora D.S.E. a fost observată de inculpat într-un parc din Slobozia și a acceptat să îl însoțească pe inculpat.
Acesta a determinat-o să se prostitueze în folosul său, singură sau împreună cu L.P.G. în parcarea din fața Restaurantului M., pe băncile din fața unui bloc sau în parcul din zonă, iar banii câștigați îi dădea inculpatului.
Această tânără își găsea singură clienții sau aceștia erau indicați de inculpat.
în luna ianuarie 2009, inculpatul i-a propus martorului S.L. să întrețină un act sexual oral cu C.A.G., concubina nepotului său A.N., tânăra care se prostitua în fața aceluiași restaurant.
Martorul o refuzase pe L.P.G.
în trecut, același martor întreținuse un act sexual oral cu D.S.E.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 249.A din 24 noiembrie 2010 a admis apelurile declarate de parchet și de inculpat, a desființat în parte, sentința primei instanțe și rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. - fapta din ianuarie 2009.
Potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicare pentru celelalte infracțiuni și a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
De asemenea, a modificat conținutul pedepselor complementare aplicare inculpatului pentru săvârșirea celor 3 infracțiuni din Legea nr. 678/2001, în sensul că a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe duratele arătate.
Conform art. 35 alin. (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 30 martie 2009 la zi.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar, primind criticile din apelul inculpatului a considerat că infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., pretins comisă în luna ianuarie 2009 privind pe numita C.A., nu a fost dovedită, din probe nerezultând că inculpatul a săvârșit fapta.
S-a mai constatat că numita C.A. nu a fost audiată la urmărirea penală, iar martorii ascultați în cauză nu au identificat-o pe această tânără ca practicând prostituția la îndemnul ori înlesnirea sau în folosul inculpatului.
Ca urmare, instanța de apel a concluzionat că se impune achitarea inculpatului potrivit art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Referitor la celelalte fapte imputate inculpatului s-a considerat că ele au fost pe deplin dovedite că pedepsele principale aplicate sunt conforme cu pericolul social grav al faptelor și că nu se justifică majorarea lor, așa cum s-a cerut în apelul declarat de procuror ori reducerea lor și schimbarea modalității de executare, așa cum s-a solicitat în apelul declarat de inculpat.
Privitor la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a considerat că această pedeapsă nu este cazul a fi aplicată în raport cu natura infracțiunilor comise.
Ca urmare, s-au apreciat întemeiate criticile formulate în acest sens în apelurile declarate de procuror și de inculpat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București care a susținut în baza art. 385/9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. că în mod greșit instanța de apel a dispus achitarea inculpatului A.V. pentru infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., deși în cauză au fost administrate probe de vinovăție și că pedepsele aplicate au fost greșit individualizate, solicitându-se majorarea lor.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului A.V. în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001,art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001; 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin. (1) C. pen.
Probele administrate în cauză au confirmat că inculpatul a recrutat-o în luna noiembrie 2008 pe minora D.S.E., a găzduit-o în perioada noiembrie 2008 - ianuarie 2009 în scopul exploatării ei sexuale, determinând-o la practicarea prostituției și la întreținerea cu el a unor acte sexuale, abuzând de autoritatea sa și de situația de vulnerabilitate a victimei de ordin social, economic, fizic și intelectual, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.
De asemenea, s-a confirmat de materialul probator al cauzei că inculpatul a recrutat-o în luna august 2008 și a găzduit-o în perioada august 2008 - februarie 2009 pe minora L.P.G. în scopul exploatării ei sexuale, prin determinare la practicarea prostituției, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Tot astfel, probele administrate au confirmat că inculpatul a recrutat-o în luna decembrie 2007 și a cazat-o în perioada decembrie 2007 - martie 2008 pe numita B.I.M., persoană majoră, în scopul exploatării ei sexuale prin determinarea la practicarea prostituției și la întreținerea cu el de acte sexuale, abuzând de autoritatea sa și de starea de vulnerabilitate a victimei de ordin social, economic, fizic și chiar intelectual, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
în sfârșit, s-a dovedit că inculpatul a înlesnit prin găzduire, atragere de clienți, practicarea prostituției de către persoana majoră I.N.N., trăgând foloase de pe urma acesteia, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.
în acest sens sunt procesele verbale de cercetare întocmite de organele de urmărire penală, declarațiile persoanelor vătămate B.I.M., D.S.E., L.P.G. declarațiile martorilor A.L.I., ș.a., probe coroborate cu declarațiile inculpatului.
Privitor la infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., imputată prin rechizitoriu inculpatului ca fiind comisă în legătură cu partea vătămată C.A. se constată că în mod judicios instanța de apel a considerat că fapta nu este dovedită.
Astfel, deși la dosar există o adresă emisă de IPJ Ialomița în care se menționează că la 13 ianuarie 2009 numita C.A. ar fi fost sancționată contravențional pentru fapta prevăzută de art. 2 pct. 6 din Legea nr. 61/1991, din nici o altă probă a cauzei nu a rezultat că inculpatul ar fi îndemnat-o ori a înlesnit practicarea prostituției sau că ar fi tras foloase de pe urma practicării prostituției de către această tânără.
Martorii ascultați în cauză nu au menționat că acea persoană ar fi practicat prostituția în folosul inculpatului și nici nu au indicat vreo legătură a inculpatului cu activitățile ilicite ale respectivei persoane.
Existând un puternic dubiu în legătură cu această infracțiune, în mod corect instanța de control judiciar a considerat că soluția de condamnare pronunțată de tribunal este greșită, dispunând în mod justificat achitarea.
în consecință, nu există eroarea gravă de fapt invocată în recursul declarat de procuror.
Relativ la pedepsele aplicate pentru infracțiuni dovedite, se constată că instanțele au făcut o corectă individualizare a acestora, având în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), împrejurările săvârșirii lor, consecințele la care au fost expuse tinerele părți vătămate (două minore) și persoana inculpatului în favoarea căruia au fost reținute circumstanțe atenuante, conform art. 74 lit. a) C. pen., avându-se în vedere atitudinea general cooperantă și dorința de a contribui la stabilirea adevărului.
Se mai constată că aceste pedepse, ca și pedeapsa rezultantă cu executare, în loc de detenție, sunt de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., constrângerea, reeducarea și reintegrarea în comunitate a inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiunii.
întrucât au fost respectate aceste dispoziții legale și nu există motive de reconsiderare a cuantumului pedepselor, critica din recursul declarat de procuror, în sensul greșitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.
Fată de considerentele arătate, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, Curtea în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat, recursul declarat de parchet.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 30 martie 2009 la 28 martie 2011 și s-a stabilit ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.
← ICCJ. Decizia nr. 1298/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 112/2011. Penal → |
---|