ICCJ. Decizia nr. 1298/2011. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea din 11 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 27285/3/2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut, în temeiul dispozițiilor art. 3001raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatului M.I.Y.O., reținându-se, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea și natura faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.I.Y.O. solicitând cercetarea sa în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate.
Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.I.Y.O. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, întrucât, în perioada 01 februarie 2010-15 aprilie 2010, în repetate rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a dat cu titlu gratuit sau a intermediat vânzarea unor cantități diferite de pastile ecstazy.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din 16 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 681C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.
înalta Curte constată că aceste temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu au fost de natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.
La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezintă lăsarea în libertate a inculpatului M.I.Y.O., înalta Curte are în vedere natura și gravitatea faptelor comise, circumstanțele personale ale acestuia, dar și rezonanța socială a infracțiunilor de acest gen.
Astfel, se constată că inculpatul M.I.Y.O. este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și modalitatea concretă de comitere a acestora (în mai multe rânduri a dat sau intermediat vânzarea de droguri de mare risc), precum și din urmarea produsă (lezarea valorilor sociale care ocrotesc sănătatea cetățenilor) și recrudescența faptelor de acest gen.
In plus, chiar dacă a trecut aproape un an de la arestarea preventivă a inculpatului M.I.Y.O., se justifică în continuare menținerea acestuia în arest, fără ca astfel să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenției preventive.
Ca atare, înalta Curte reține că în cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de arest a inculpatului M.I.Y.O.
Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul M.I.Y.O.
In raport de soluția ce se va pronunța, instanța l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 1092/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1206/2011. Penal → |
---|