ICCJ. Decizia nr. 1210/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1210/2011
Dosar nr. 8170/2/2010
Şedinţa publică din 28 martie 201.
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 364/F din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost recunoscută sentinţa penală din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului pentru cauze penale Viena pronunţată în dosarul nr. 449 Hv 6/08p-84, modificată şi definitivă prin sentinţa din 18 august 2009 a Curţii de Apel Viena, pronunţată în dosarul 21 BS 292/09h, prin care cetăţeanul român G.E.G. a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni închisoare şi s-a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
A fost dedusă din pedeapsă perioada executată de la 2 mai 2008 la zi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004. Astfel, persoana condamnată este cetăţean român, a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, având de executat o perioadă mai mare de 6 luni, faptele pentru care a fost condamnat au corespondent în dispoziţiile art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) şi b) C. pen. (5 infracţiuni), iar consimţământul la transfer nu este necesar, întrucât împotriva persoanei condamnate s-a luat măsura expulzării, aceasta având interdicţie pe termen nelimitat de şedere pe teritoriul austriac prin Decizia Direcţiei Federale de Poliţie Viena.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana condamnată G.E.G., care a susţinut că nu doreşte să fie transferat în România, că familia lui se află în Austria şi că odată ajuns în ţară, ar pierde contactul cu cei din familie.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu disp. art. 128 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, transferarea persoanei condamnate definitiv se poate cere de către statul de condamnare, iar potrivit art.129 din acelaşi act normativ, transferarea poate avea loc când condamnatul este resortisant al statului de executare, hotărârea este definitivă, la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei, transferul este consimţit de persoana condamnată, faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare, iar statul de condamnare si statul de executare trebuie s-au pus de acord asupra transferării.
Prin art. 3 alin. (1) din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat prin OG nr. 92/1999 s-a stabilit că statul de executare îşi poate da acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimţământul acesteia, când o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări, conţine o măsură de expulzare, de conducere la frontieră sau orice altă măsură, în virtutea căreia, acestei persoane, o dată pusă în libertate nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.
Din examinarea actelor dosarului se constată că toate aceste condiţii sunt îndeplinite.
Astfel rezultă că prin sentinţa penală din 19 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale Viena, în dosarul nr. 449 Hv 6/08p-84, rămasă definitivă prin sentinţa penală din 18 august 2009 pronunţată de Curtea de Apel Viena, în dosarul nr. 21 BS 292/09h cetăţeanul român G.E.G. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în formă agravantă, prevăzută de art. 142 alin. (1) şi art. 143 alin. (2) C. pen. austriac, constând în aceea că la datele de 2 aprilie 2008, 12 aprilie 2008, 19 aprilie 2008, 24 aprilie 2008 şi 2 mai 2008, susnumitul, împreună cu o altă persoană, prin întrebuinţarea de violenţe fizice şi ameninţare cu o armă, exercitate asupra angajaţilor a două firme, a sustras din locuri publice mai multe sume de bani.
Aceste fapte au corespondent în dispoziţiile art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi (2)1 lit. a) şi b), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. român (5 fapte).
Mai rezultă că susnumitul condamnat a început executarea pedepsei la 2 mai 2008 când a fost arestat preventiv, iar pedeapsa expiră la 2 noiembrie 2015, având deci de executat mai mult de 6 luni.
Faţă de persoana condamnată prin Decizia nr. III-1257663/FrB/09 din data de 25 aprilie 2009 a Direcţiei Federale de Poliţie Viena, rămasă definitivă, s-a dispus, urmare condamnării, măsura expulzării, aplicându-se interdicţia pe termen nelimitat de şedere pe teritoriul Republicii Austria şi în aceste condiţii, Ministerul de Justiţie din această ţară a solicitat transferul în România.
Întrucât în cauză sunt îndeplinite toate cerinţele dispoziţiilor legale evocate, iar consimţământul la transfer nu este necesar, faţă de măsura expulzării dispusă de autorităţile poliţiei austriece soluţia primei instanţe de recunoaştere a hotărârii de condamnare şi de transferare a recurentului condamnat în România este legală şi temeinică, iar critica formulată în recurs şi opoziţia la transfer nu sunt fondate.
În consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art.192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată G.E.G. împotriva sentinţei penale nr. 364/F din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1208/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1218/2011. Penal → |
|---|
