ICCJ. Decizia nr. 1208/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1208/2011
Dosar nr. 38/59/2010
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa penală 189/ PI din 1 septembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 87 alin. (5) din OUG nr. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice a fost condamnat inculpatul B.D.M., la 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza şi pe durata art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II- a şi b) C. pen.
În baza art. 81 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, iar în baza art. 82 C. pen. stabileşte un termen de încercare de 4 ani.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. ia act că numitul D.A.G. a renunţat la constituirea de parte civilă.
În temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1.000 lei.
S-au reţinut, în esenţă, cele ce urmează:
In data de 04 februarie 2009, autoturismul condus de inculpatul B.D.M. a fost implicat într-o coliziune cu autoturismul martorului D.A.G. pe raza municipiului Lugoj; iar inculpatul a părăsit locul incidentului, fiind urmărit de martor, care a solicitat intervenţia organelor de poliţie. Fiind interceptat pe DJ 592 la intersecţia şoselei Lugoj-Buziaş cu localitatea Capăt inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest ARRM-0229 nr. test 00148, la insistenţa organelor de poliţie, iniţial refuzând acest test, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 19,59, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Lugoj în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Inculpatul a refuzat solicitarea organelor de poliţie de recoltare a probelor de sânge invocând faptul că i s-ar face rău. În ce priveşte probele de urină, inculpatul a mers la toaleta unităţii sanitare, însoţit de martorul C.T. şi agentul de poliţie, dar, după un timp, a susţinut că se află în imposibilitate fiziologică întrucât ar fi urinat înainte de fi condus la spital. Refuzând recoltarea probelor biologice, fapt consemnat în procesul verbal de prelevare la ora 20,45, inculpatul a fost condus la sediul poliţiei. Iniţial, inculpatul a refuzat să dea declaraţie, după care a revenit şi a declarat că este de acord cu recoltarea probelor, consimţământ exprimat la sediul poliţiei la ora 23,05.
Starea de fapt descrisă anterior rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, procesul verbal de constatare şi înscrisurile depuse la dosar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul B.D.M., solicitând atât prin motivele scrise, cât şi cu ocazia dezbaterilor, în principal, achitarea sa şi, în subsidiar aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare, respectiv art. 385 indice 9 pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Examinând cauza în raport cu cazul de casare invocat de inculpat art. 385 indice 8 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - vizând achitarea acestuia, Înalta Curte constată că starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost temeinic stabilite, corect a apreciat instanţa de fond că fapta săvârşită de inculpat întruneşte, fără nici o îndoială elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din OUG nr. 195/2002, apărările inculpatului privind lipsa elementului material sau a vinovăţiei fiind neîntemeiate.
În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului că fapta nu ar prezenta pericolul social al unei infracţiuni şi că s-ar impune aplicarea dispoziţiilor art. 18 indice 1 C. pen. corect au fost respinse ca nefondate în raport de modul de comitere, persoana inculpatului, urmarea care s-ar fi putut produce, împrejurările faptei.
Mai mult, corect s-a apreciat de instanţa a cărei hotărâre este atacată că nu se impune aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ cu atât mai mult cu cât prin sentinţa penală nr. 111/2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia în dosarul nr. 2156/252/2006 faţă de inculpatul B.D.M .s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. şi art. 181 C. pen. achitarea pentru infracţiunea de a refuza recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 79 alin. (5) din OUG nr. 195/2002 [după renumerotarea articolelor - art. 87 alin. (5)] şi i s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ; iar din punct de vedere procesual a avut o conduită similară.
În condiţiile în care pentru o faptă similară inculpatul a beneficiat de clemenţa organelor judiciare, nu a înţeles sa-şi circumscrie conduita dispoziţiilor legale şi a perseverat în acelaşi gen de fapte.
La aplicare sancţiunii, instanţa a avut în vedere atât criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi faptul că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise.
Pedeapsa aplicată corespunde atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare, scopul preventiv-educativ al sancţiunii penale, astfel cum este el stabilit de art. 52 C. pen.
Cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, încercând să inducă ideea că a fost de bună credinţă, iar refuzul său s-ar fi datorat unor motive justificate, şi nu este la prima faptă de acest gen.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, potrivit dispoziţiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D.M. împotriva sentinţei penale nr. 189/PI din 1 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1164/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1210/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
