ICCJ. Decizia nr. 132/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 132/2011
Dosar nr. 9152/1/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 22 septembrie 2010, pronunţată ulterior rămânerii definitive a sentinţei, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, a dispus următoarele:
În temeiul disp. art. 196 rap. la art. 195 C. proc. pen., a admis cererea formulată de F. Constanţa şi, în consecinţă, a înlăturat omisiunea vădită din dispozitivul sentinţei penale nr. 51/ F din 20 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 4444/46/2005 (număr în format vechi 515/P/2005), în sensul că:
1) actele false a căror anulare s-a dispus prin sentinţă sunt:
- Decizia nr. 209 din 4 iunie 1973, emisă de Comitetul Executiv al fostului Consiliu popular al judeţului Constanţa;
- autorizaţia pentru executare de lucrări emisă de Comitetul executiv al fostului Consiliu popular al judeţului Constanţa;
- contractul de vânzare - cumpărare din 20 iunie 2003 de către notarul public G.D.
2) a dispus repunerea părţii civile F. Constanţa în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor se face prin obligarea lăsării în deplină proprietate şi posesie a sa a Complexului H.A., situat în Constanţa, dispunând evacuarea din acesta a SC M.J. SRL Constanţa, inculpaţii M.M. şi F.I.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- F. Constanţa a solicitat lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului sentinţei penale nr. 51/ F din 20 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în Dosarul nr. 4444/46/2005, în sensul menţionării actelor false a căror anulare s-a dispus, a restabiliri situaţiei anterioare prin evacuarea din imobilul care a făcut obiectul judecăţii - Complexul H.A. din Constanţa, a SC M.J. SRL, inculpaţii M.M. şi F.I., punerea în posesie a F. Constanţa asupra imobilului.
Din examinarea actelor dosarului, efectuată cu ocazia soluţionării cererii formulate de F. Constanţa, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51/ F din 20 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, ca urmare a condamnării inculpaţilor C.N., B.M., F.I. şi M.M., s-a dispus anularea actelor false şi repunerea părţii civile F. Constanţa în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor. În esenţă, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii C.N. şi B.M. (preşedinte şi, respectiv contabil şef la C. Constanţa) au modificat (prin aplicarea pastei corectoare) Decizia nr. 209 din 4 iunie 1973 şi autorizaţia pentru executare de lucrări din 6 octombrie 1974, în sensul că radiind înscrierea P.M. au înscris H.A., apoi în înţelegere cu inculpaţii F.I. şi M.M. - administratori la SC M.J. SRL Constanţa (care închiriaseră imobilul respectiv) au perfectat actele de transfer a societăţii către SC M.J. SRL Constanţa, întocmind factura şi actul sub semnătură privată, acte pe care le-au folosit la Biroul notarial al notarului public D.G., pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare din 20 iunie 2003, de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului de la C. Constanţa la SC M.J. SRL. Prejudiciul cauzat părţii civile F. Constanţa este de 1.251.934.000 lei.
În opinia instanţei, potrivit art. 195 din C. proc. pen., „Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul" iar dispoziţiile acestui text sunt aplicabile şi în cazul unor omisiuni vădite, astfel cum precizează art. 196 C. proc. pen.
Reţine instanţa care a soluţionat cererea că, deşi instanţa a dispus anularea actelor false, făcându-se referire la acestea în considerentele hotărârii, şi anume: Decizia nr. 209 din 4 iunie 1973, emisă de Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular al Judeţului Constanţa; autorizaţia pentru executarea de lucrări emisă de Comitetul Executiv al Fostului Consiliu Popular al Judeţului Constanţa; contractul de vânzare-cumpărare din 20 iunie 2003 de către notarul public G.D., în dispozitivul acesteia ele nu au mai fost enumerate în concret, făcându-se doar menţiune: „dispune anularea actelor false".
Tot astfel, reţine instanţa de fond, că deşi s-a dispus „Repunerea părţii civile F. Constanţa în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor", s-a omis să se menţioneze în ce modalitate se face repunerea în situaţia anterioară, potrivit legii, respectiv prin obligarea lăsării în deplină proprietate şi posesie a părţii civile, a Complexului H.A. situat în municipiul Constanţa, şi evacuarea din acest imobil a SC M.J. SRL Constanţa, inculpaţii M.M. şi F.I.
Prin urmare, apreciind ca fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de textele de lege pre-citate, prima instanţă a admis cererea şi a dispus înlăturarea erorii materiale, prin omisiune vădită, din dispozitivul sentinţei penale nr. 51/ F din 20 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în sensul precizat.
Împotriva încheierii, au fost declarate prezentele recursuri.
I) Asupra admisibilităţii recursurilor.
În opinia M.P., încheierea din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, nu este supusă niciunei căi de atac. Părţile din cauza penală în care s-a dispus încheierea au susţinut opinia contrară. Argumentele părţilor şi ale M.P. au fost menţionate în partea introductivă a prezentei decizii.
Înalta Curte apreciază că recursurile sunt admisibile deoarece, cu privire la atacarea încheierilor, legiuitorul a stabilit mai multe reguli:
- conform regulii generale, încheierile sunt atacabile, după caz, cu apel sau numai cu recurs, odată cu sentinţa sau Decizia pronunţată de instanţă („apelabile sau recurabile odată cu fondul") - art. 361 alin. (2) - (3) C. proc. pen. şi art. 3851 alin. (2) - (3) C. proc. pen.;
- conform unor reguli speciale - mai ales în materia măsurilor preventive - încheierile sunt supuse, separat şi imediat, numai recursului („recurarea separată").
Într-o cauză penală încheierile sunt de 3 categorii:
- încheieri pronunţate în cursul judecării cauzei, în fond sau în apel, înainte de pronunţarea sentinţei, respectiv, deciziei în cauza penală;
- încheieri pronunţate în cursul judecăţii, ulterior pronunţării sentinţei sau deciziei în apel, dar înainte de soluţionarea recursului în cauza respectivă;
- încheieri pronunţate după rămânerea definitivă a hotărârii, în cauze soluţionate definitiv.
Regimul juridic cu privire la atacarea încheierilor din primele 2 categorii se deduce din examinarea dispoziţiilor art. 361 alin. (2) - (3) C. proc. pen. şi art. 3851 alin. (2) - (3) C. proc. pen.
Cu privire la încheierile din categoria nr. 3, legiuitorul nu face menţiuni exprese, împrejurare care însă nu poate conduce la concluzia că nu sunt supuse niciunui control judiciar, pe singurul considerent că respectiva cauză este definitiv judecată (soluţionată).
O astfel de concluzie ar fi de natură să aducă atingere gravă intereselor legitime ale părţilor, în condiţiile în care instanţa, ulterior soluţionării definitive a cauzei, ar dispune - prin încheiere - modificări esenţiale ale sentinţei ori deciziei, unele care ar putea modifica substanţial soluţia iniţială.
În principiu, prin „încheieri date după pronunţarea hotărârii" se înţelege categoria încheierilor prevăzute de art. 195 - 196 C. proc. pen. Or, prin respectarea riguroasă a dispoziţiilor art. 195 - 196 C. proc. pen. nu se poate adopta o încheiere care să modifice dispozitivul (sentinţei ori deciziei) astfel cu a rezultat în urma deliberării.
Toate „deficienţele" de ordin substanţial, după caz, ale sentinţei sau deciziei (cu referire particulară la dispozitiv şi partea expozitivă), pot fi îndreptate numai pe căile de atac prevăzute de lege (apel, recurs, contestaţie la executare etc.).
În concluzie, pentru încheierile pronunţate după soluţionarea definită a cauzei, părţile sunt îndreptăţite să le atace cu aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea judecătorească la care se referă (sentinţă ori decizie) adică, după caz, cu apel sau cu recurs.
În prezenta cauză, încheierea s-a referit la o sentinţă pronunţată de curtea de apel în primă instanţă, sentinţa respectivă fiind supusă numai recursului.
Pe cale de consecinţă, şi încheierea ulterioară este supusă aceleiaşi căi de atac, respectiv numai recursului.
În Decizia nr. 35 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -SECŢIILE UNITE(publicată în M. Of., Partea I nr. 291 din 04/05/2010) este exprimată, într-o materie relativ asemănătoare (materia admisibilităţii căilor de atac), o opinie care confirmă - în prezenta cauză -necesitatea exercitării controlului judiciar asupra unei hotărâri judecătoreşti, chiar dacă respectiva cauză penală apare ca fiind definitiv soluţionată.
II) Asupra recursurilor declarate.
Întrucât singura cale de atac în prezenta cauză este recursul, examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii nu este limitată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., la cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Or, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a clarificat „obiectul cauzei", respectiv „limitele sesizării" ori „limitele investirii".
În principiu, instanţa nu este ţinută de „calificarea cererii" formulată de parte, având ea obligaţia să îi dea calificarea juridică în conformitate cu legea.
Cu toate acestea, instanţa este ţinută de unele obligaţii, mai ales în domeniul dreptului penal şi procesual, obligaţii care presupun:
- solicitarea unor lămuriri, clarificări suplimentare părţii care a formulat respectiva cerere;
- punerea în discuţie contradictorie a tuturor aspectelor prin care se clarifică obiectul cererii;
- stabilirea definitivă a naturii ori calificării cererii şi, în final, acordarea cuvântului părţilor în dezbateri pe fondul acesteia.
În caz contrar, instanţa este supusă riscului de se pronunţa asupra unei cereri de altă natură juridică, de a depăşi limitele investirii ori chiar intenţia procesuală a părţii care a formulat cererea, toate având în comun vătămarea dreptului de apărare.
Prin stabilirea prealabilă a naturii juridice a cererii, instanţa stabileşte - implicit - şi cadrul procesual legal al soluţionării acesteia, cu toate consecinţele juridice (sub aspect probatoriu, al căilor de atac, al participanţilor procesuali, al autorităţii de lucru judecat etc).
Examinând încheierea din 14 septembrie 2010, Înalta Curte constată că instanţa de fond „a luat în examinare, pentru soluţionare, cererea privind lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului sentinţei penale nr. 51/ F pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. S144/2008, formulată de petent F. Constanţa".
Conform încheierii, apărarea părţilor adverse a precizat că se invocă „o instituţie de drept procesual civif şi a solicitat ca F. Constanţa să facă precizări dacă califică cererea ca o „contestaţie la executare potrivit art. 461 lit. c) C. proc. pen."
Având cuvântul, procurorul a pus concluzii în sensul admiterii contestaţiei în baza art. 461 lit. c) din C.pr.pen.
Instanţa de fond, fără să facă cuvenitele clarificări cu privire la natura juridică a cererii cu care a fost investită, a amânat pronunţarea hotărârii la data de 21 septembrie 2010, şi apoi la 22 septembrie 2010.
Or, la data de 22 septembrie 2010, instanţa de fond s-a pronunţat, prin aplicarea dispoziţiilor art. 196 rap. la art. 195 C. proc. pen., asupra unei „omisiuni vădite" (dispozitiv, pag. 2 încheiere), respectiv, asupra unei „erori materiale prin omisiune vădită din dispozitivul sentinţei penale." (considerente, pag. 2 încheiere).
În consecinţă, prin aplicarea dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., pentru motivele arătate, Înalta Curte va admite recursurile, va casa încheierea recurată şi va dispune rejudecarea cauzei de prima instanţă.
Prealabil acordării cuvântului în dezbateri, se va solicita F.C. să precizeze expres calificarea juridică a cererii şi temeiurile de drept pe care se întemeiază.
Casarea încheierii din 22 septembrie 2010 atrage şi casarea încheierii din 14 septembrie 2010, întrucât aceasta face parte integrantă din încheierea recurată (fiind încheierea de dezbateri şi amânare a pronunţării), dar şi a încheierii intermediare din 21 septembrie 2010.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată de procuror.
Admite recursurile declarate de F. Constanţa şi de C.N., F.I. şi M.M. împotriva încheierii din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 682/46/2010.
Casează încheierea sus-menţionată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 129/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 141/2011. Penal → |
|---|
