ICCJ. Decizia nr. 141/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 141/2011
Dosar nr. 7857/1/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra cererilor de contestaţii în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3321 din 24 septembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca nefondate recursurile declarate de partea civilă S.I.C. şi de inculpaţii A.M. şi M.M. împotriva Deciziei penale nr. 60 din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 ianuarie 2009 la 24 septembrie 2010.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 118 din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Călăraşi a respins cererile de achitare formulate de inculpaţi prin apărătorii aleşi.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.M., fiul lui Ş. şi C., la 12 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării executării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pronunţată împotriva inculpatului prin sentinţa penală nr. 237 din 25 aprilie 2008 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 385 din 30 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti şi în baza art. 864 C. pen. a revocat beneficiul suspendării sul supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pronunţată prin sentinţa penală nr. 200 din 4 iulie 2008 a Judecătoriei Olteniţa definitivă prin neapelare la 15 august 2008 pedepse care în baza art. 36 C. pen. cu referire la art. 34 C. pen. le-a contopit, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă care va fi executată de inculpatul A.M. pe lângă pedeapsa pronunţată prin prezenta, inculpatul având de executat în total 15 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 6 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului A.M., pe dura executării pedepsei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A luat act că inculpatul A.M. a fost cercetat în libertate.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M., fiul lui V. şi M., la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, a condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen. inculpatul M.M. va executa pedeapsa cea mai grea - respectiv 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare pronunţată împotriva inculpatului prin sentinţa penală nr. 102 din 27 martie 2008 a Judecătoriei Olteniţa rămasă definitivă la 8 aprilie 2008 prin neapelare, pedeapsă pe care inculpatul o va executa pe lângă pedeapsa pronunţată prin prezenta, acesta având de executat în total 10 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpatului, şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia acestuia, respectiv perioada de la 15 ianuarie 2009 la zi.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului M.M., pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpaţi a unui topor sau c/val acestuia în suma de 30 lei şi a unei săbii sau contravaloarea acesteia în sumă de 300 lei.
A obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 2328,265 lei plus dobânzile aferente debitului calculate de la rămânerea definitivă a prezentei, până la data plăţii efective către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon Bucureşti, sumă ce reprezintă cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată S.I.C.
A admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă S.I.C. şi a obligat pe cei doi inculpaţi în solidar la plata către aceasta a sumei de 200.000 lei, daune materiale şi 200.000 lei daune morale.
A obligat fiecare inculpat la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, faza de judecată, până când inculpaţii şi-au angajat apărători.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în ziua de 17 august 2009, partea vătămată S.I.C. împreună cu martorii P.C.C., B.S.I. şi S.A., cu familiile, au dat curs invitaţiei făcute de numitul M.I.A. de participa la nunta acestuia în satul Cucuieţi com. Plătăreşti, jud. Călăraşi. La petrecere, care a avut loc într-un cort amenajat în curtea mirelui, a participat şi inculpatul M.M. În timpul petrecerii s-a creat o stare de animozitate dată de atitudinea părţii vătămate de a chema lăutarii la masa sa şi de le cere să-i cânte numai lui şi prietenilor care-l însoţeau. Spre sfârşitul petrecerii, când mulţi dintre participanţi plecaseră, partea vătămată S.I.C. împreună inculpatul M.M. au ieşit din cort şi au început să se îmbrâncească, dar conflictul s-a aplanat repede aceştia revenind în cort pentru a oferi darul de nuntă mirelui, după care partea vătămată s-a îndreptat spre ieşire pentru a părăsi petrecerea moment în care a fost lovit din spate cu un băţ din lemn de fiul inculpatul M.M., numitul M.A. apărut la eveniment fiind anunţat de tatăl său. În acest moment a apărut şi inculpatul A.M., chemat tot de inculpatul M.M. însoţit de un grup de 10-15 persoane rămase neidentificate, care înarmat cu un topor, i-a aplicat o singură lovitură, părţii vătămate în zona frontoparieto-occipitală stângă cu muchia netăioasă producându-i o fractură cu înfundare. Urmare acestei lovituri partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut sprijinindu-se în cădere cu spatele de o masă şi apoi cu braţele de o canapea. În această poziţie a fost tăiat de inculpatul M.M. cu o sabie de mai multe ori în zona încheieturii de la mâna stângă, pe spate şi pe membrele inferioare după care a continuat să-l lovească cu picioarele în cap până ce partea vătămată şi-a pierdut cunoştinţa, fiind apărat de martorul P.C.C., lovit şi el de grupul de agresori, pentru atitudinea sa de a o apăra pe partea vătămată. Imediat după agresiune inculpaţii şi cei care îi însoţeau au plecat cu mai multe maşini.
Partea vătămată a rămas la faţa locului în stare de inconştienţă. Martorii B.S.I. şi S.A. au fost şi ei bătuţi de aceleaşi persoane pentru care au primit îngrijiri medicale şi deşi iniţial au formulat plângeri penale pe parcursul cercetărilor şi le-au retras. Partea vătămată a fost spitalizată şi supusă unei intervenţii chirurgicale pentru care au fost necesare 80-90 zile de îngrijiri medicale. Diagnosticul reieşit din foaia de observaţie a Spitalului Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon Bucureşti este „Politraumatism afirmativ prin agresiune umană, TCC grav cu hematom extinderea parieto-occipital stâng - operat, fractură multieschiloasă supraiacentă, plăgi multiple vertex, otoragie stângă remisă, fractură orbită, plagă tăiată hemitorace stâng şi antebraţ stâng" pentru care s-au făcut cheltuieli de spitalizare în sumă de 2.328,265 lei, sumă cu care unitatea medicală s-a constituit parte civilă plus dobânzile legale aferente.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, raportul de constatare medico-legală, acte medicale, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului M.M.
Inculpatul A.M. nu a putut fi audiat cu privire la fapta reţinută în sarcina sa nici în faza de urmărire penală şi nici în faza de cercetare judecătorească, fiind plecat din ţară. Fiind audiat, inculpatul M.M. a negat comiterea faptelor reţinute în sarcina sa arătând că nu a participat la nici un conflict şi nici nu a lovit-o pe partea vătămată. Arată, de asemenea, inculpatul M.M. că nici inculpatul A.M. nu a avut vreo implicare în agresarea părţii vătămate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A.M. şi M.M. criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, inculpatul A.M. a susţinut că urmărirea penală este lovită de nulitate relativă, în temeiul art. 197 alin. (1) C. proc. pen. deoarece procesul-verbal de recunoaştere a sa de pe planşele foto este lovit de nulitate absolută atâta timp cât poartă data de 20 iunie 2006 deşi se reţine că fapta a fost comisă la data de 17/18 august 2008 solicitând sub acest aspect trimiterea cauzei la procuror. Arată, de asemenea, inculpatul A.M. că principalul martor de la urmărirea penală, P.C.C. şi-a schimbat declaraţiile în faţa instanţei de fond, astfel că nu există probe de vinovăţie solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Inculpatul M.M. a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor apărări care au un caracter esenţial şi de natură să schimbe soluţia, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, judecarea pe fond de către instanţa de apel. Arată, de asemenea, inculpatul M.M. că nu există probe de vinovăţie, motiv pentru care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., fie în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar cu privire la infracţiunea de port ilegal de armă, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 60 din 5 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de apelanţii - inculpaţi A.M. şi M.M. împotriva sentinţei penale nr. 118 din 5 noiembrie 2009 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, din Dosarul nr. 526/116/2009 (178/P/2009).
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, în fond, rejudecând:
În temeiul art. 88, alin. (1), C. proc. pen., a dedus, pentru inculpatul A.M., reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 12 martie 2008 la data de 25 aprilie 2008, inclusiv, în Dosarul nr. 3987/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3, Bucureşti.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare, alături de care a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe o perioadă de 4 ani, repunând, în individualitatea lor, pedepsele de 10 ani şi 6 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe o perioadă de 4 ani, şi de 2 ani şi 6 luni închisoare, ambele ca efect al revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 102 din 27 martie 2008 a Judecătoriei Olteniţa, judeţul Călăraşi, din Dosarul nr. 3850/269/2007, rămasă definitivă, prin neapelare, pe data de 8 aprilie 2008, stabilite în sarcina inculpatului M.M.
În temeiul art. 11, pct. 2, lit. a), C. proc. pen., raportat la art. 10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., a achitat pe inculpatul M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de port, fără drept, de sabie în loc public, prevăzută de art. 11, pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
A înlăturat aplicarea art. 33, lit. a), C. pen., raportat la art. 34, lit. b), C. pen.
A făcut aplicarea art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen., ca pedepse accesorie şi complementară, pe o perioadă de 4 ani, pentru ambii inculpaţi.
În temeiul art. 118, lit. b), C. pen., raportat la art. 118, alin. (4), C. pen., a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul A.M. a sumei de 30 lei, contravaloarea toporului folosit la săvârşirea infracţiunii, iar de la inculpatul M.M. a sumei de 300 lei, contravaloarea săbiei folosită la comiterea infracţiunii.
În temeiul art. 14, C. proc. pen., raportat la art. 346, alin. (1), C. proc. pen., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă S.I.C., obligându-i pe inculpaţi, în solidar, să-i plătească suma de 200.000 lei, cu titlu de daune morale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
În temeiul art. 383, alin. (1)1, C. proc. pen., raportat la art. 3002, C. proc. pen., cu aplicarea art. 160b, alin. (1) şi alin. (3), C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a apelantului-inculpat M.M.
În temeiul art. 383, alin. (2), C. proc. pen., a dedus, pentru apelantul-inculpat M.M., reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 15 ianuarie 2009.
În temeiul art. 192, alin. (3), C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar, a reţinut că vinovăţia ambilor inculpaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor calificat a fost pe deplin dovedită, probele administrate în cauză stabilind cu certitudine că cei doi se fac vinovaţi de comiterea agresiunii a cărei victimă a fost partea vătămată S.I.C.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 reţinută în sarcina inculpatului M.M. reţine instanţa de apel că această infracţiune nu există în materialitatea ei cât timp acţiunea de a purta în public o sabie nu a durat în timp, fiind folosită imediat după luarea acesteia în posesie.
Curtea de apel, din oficiu, a constatat că instanţa de fond a interzis ambilor inculpaţi ca pedeapsă accesorie şi complementară inclusiv disp. art. 64 lit. a) teza I C. pen. privind dreptul de a alege, pedeapsă ce nu se impune, apreciind instanţa de apel că faţă de modalitatea de comitere a faptelor inculpaţii îşi pot păstra dreptul electiv.
Cât priveşte măsura de siguranţă a confiscării speciale, instanţa de apel a reţinut că nici toporul utilizat de inc. A.M. şi nici sabia folosită de inc. M.M. nu au fost găsite, astfel că se impune doar confiscarea contravalorii acestora.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de apel reţine că a fost corect soluţionată, partea vătămată nedovedind pretenţiile majorate deşi i s-a admis proba cu înscrisuri şi proba testimonială.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs inculpaţii A.M. şi M.M.
Inculpatul M.M. a solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. susţinând că nu s-au avut în vedere la pronunţarea soluţiei toate probele administrate în cauză care dovedesc că victima nu a fost lovită de un corp tăietor-înţepător ci de corpuri dure. Invocă, de asemenea, declaraţiile martorilor B.S.I., M.I.A. şi I.S. din care rezultă că nu a avut asupra sa sabie sau cuţit.
Inculpatul A.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 21 şi 9 C. proc. pen. susţinând că judecata la fond a avut loc fără citarea sa, iar motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii. Susţine inculpatul că la instanţa de fond nu a fost legal citat deoarece la data de 26 martie 2009 s-a adus la cunoştinţa instanţei că se află în Italia la muncă şi nu s-a dispus citarea sa, cu atât mai mult cu cât nici citarea sa prin afişare la Consiliul Local Plătăreşti nu a fost îndeplinită. Susţine inculpatul A.M. că în considerentele hotărârii instanţa de apel arată că apelurile inculpaţilor nu sunt fondate iar în dispozitiv apelurile inculpaţilor au fost admise rezultând în mod evident o contradicţie între dispozitiv şi considerente.
Partea vătămată a solicitat majorarea despăgubirilor civile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia menţionată, a apreciat că motivele de recurs nu sunt întemeiate.
Înalta Curte a apreciat că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de apel prin coroborarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă, corespunzând situaţiei de fapt reţinute, în mod corect stabilind instanţele inferioare că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpaţilor sub aspectul comiterii faptelor reţinute în sarcina lor. Instanţa de apel a făcut o analiză foarte completă a întregului material probator administrat în cauză, evidenţiind fără putinţă de tăgadă, vinovăţia inculpaţilor în raport de infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată. Instanţa de apel a avut în vedere, la pronunţarea soluţiei, toate probele administrate în cauză, fapta pentru care Înalta Curte a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. invocate de inculpatul M.M. care a solicitat casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Astfel, s-a reţinut că instanţa de apel a avut în vedere declaraţiile părţii vătămate S.I.C. care a avut o poziţie constantă pe parcursul urmăririi penale arătând că a fost agresat de ambii inculpaţi, şi anume a fost lovit cu toporul în cap de către inculpatul A.M. şi inculpatul M.M. i-a aplicat lovituri cu piciorul şi cu o sabie provocându-i leziuni la mâna stângă, pe spate şi pe piciorul drept. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor P.C.C., B.S.I. şi S.A., aceştia recunoscându-i pe cei doi inculpaţi după planşele foto ca fiind persoanele care i-au agresat atât pe ei cât şi pe partea vătămată S.I.C. Faptul că partea vătămată şi-a schimbat declaraţiile în faza de cercetare judecătorească nu poate determina adoptarea unei soluţii contrare cât timp această declaraţie nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. De asemenea şi martorii şi-au schimbat declaraţiile date în faza de urmărire penală, arătând în faţa instanţei că inculpatul A.M. este cel care l-a agresat pe S.I.C., fără ca inculpatul M.M. să aibă vreo contribuţie, însă pe lângă faptul că martorii nu prezintă un motiv plauzibil pentru adoptarea unei alte poziţii, aceste declaraţii nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, fapt pentru care Înalta Curte a reţinut că nu pot fi avute în vedere doar aceste declaraţii, neexistând împrejurări care să acorde o forţă probantă mai mare probelor administrate în faza de cercetare judecătorească în detrimentul celor administrate în faza de urmărire penală.
Or, declaraţiile din faza de urmărire penală au fost date la interval de o săptămână de la comiterea faptelor când evenimentele erau recente şi existente în memoria martorilor ca şi a părţii vătămate, toţi descriind în amănunţime modul de derulare a conflictului. Ca atare, schimbarea declaraţiilor acestora în faza de cercetare judecătorească ridică semne de întrebare cu privire la împrejurările ce i-au determinat să-şi modifice declaraţiile, împrejurări care de altfel nici nu au fost indicate.
Înalta Curte a apreciat că nici cazurile de casare invocate de inculpatul A.M., prev. de art. 3859 pct. 21 şi 9 C. proc. pen., nu sunt incidente în cauză. în faţa instanţei de fond apărătorul inculpatului a depus un set de acte din care rezultă că inculpatul A.M. a încheiat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 15 decembrie 2008. Deşi inculpatul A.M. a fost reprezentat în permanenţă în faţa instanţei de fond de un apărător ales, acesta niciodată nu a solicitat citarea în Italia, decât la termenul la care a depus documentele, fapt pentru care instanţa de fond a continuat să-l citeze pe inculpat la domiciliu şi prin afişare la uşa consiliului local al comunei Plătăreşti. De asemenea, inculpatul A.M. a fost prezent în permanenţă în faţa instanţei de apel fără a invoca faptul că instanţa de fond ar fi judecat cauza cu lipsă de procedură, solicitând doar restituirea cauzei la procuror pentru modul defectuos în care a fost efectuat un act de urmărire penală, iar în subsidiar, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. De altfel, actele prezentate de inculpatul A.M. nu prezintă datele caracteristice unui contract ferm de angajare, fapt pentru care Înalta Curte a apreciat că în mod corect instanţa de fond nu a dispus citarea inculpatului A.M. în Italia, procedura de citare fiind legal îndeplinită conform dispoziţiilor art. 177 C. proc. pen.
S-a apreciat că nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. nu este incident în cauză. în cauză nu există contradicţii între considerente şi dispozitiv, situaţie ce ar fi făcut posibilă casarea deciziei recurate. Instanţa de apel a motivat Decizia în sensul admiterii apelurilor inculpaţilor, iar în dispozitiv a dispus admiterea acestora. împrejurarea că, la un moment dat instanţa de apel arată într-o singură propoziţie că „apelurile inculpaţilor nu sunt fondate" nu poate fi asimilată cu situaţia reglementată de dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., instanţa de fond făcând referire strictă la motivele de apel invocate de inculpaţi. De altfel, din considerentele deciziei recurate rezultă că motivele pentru care instanţa de apel a admis apelurile nu se identifică cu motivele de apel invocate de inculpaţi.
Ca atare, Înalta Curte a concluzionat că Decizia atacată este legală şi temeinică, în mod corect apreciind instanţa de apel, cât şi instanţa de fond că ambii inculpaţi se fac vinovaţi de comiterea faptelor ce li se reţin în sarcina probelor administrate în cauză stabilind cu certitudine că inculpaţii au agresat-o pe partea vătămată provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare circa 80-90 zile îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie. Şi pedepsele aplicate inculpaţilor au fost corect individualizate, instanţa de fond având în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, respectiv inculpaţii lovind-o pe victimă cu violenţă, în public, punându-i viaţa în pericol, fiind salvată doar de intervenţia chirurgicală de urgenţă. De asemenea, s-a avut în vedere la individualizarea pedepselor şi poziţia nesinceră manifestată de cei doi inculpaţi pe parcursul procesului penal ca şi faptul că sunt cunoscuţi cu antecedente penale, inculpatul A.M. fiind chiar recidivist în condiţiile art. 37 lit. a) C. pen. toate aceste împrejurări conducând la concluzia că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei putând fi atins doar prin executarea pedepselor în cuantumul stabilit de instanţa de fond.
Înalta Curte a apreciat că nici recursul declarat de partea civilă S.I.C. nu este întemeiat. Cuantumul daunelor morale stabilite de instanţa de fond este direct proporţional cu suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă partea vătămată. în mod corect instanţa de apel a înlăturat obligarea inculpaţilor la plata daunelor materiale în cuantum de 200.000 lei cât timp partea vătămată nu a făcut dovada pretenţiilor sale.
Împotriva acestei decizii a Înaltei Curţi, condamnaţii A.M. şi M.M. au declarat prezentele cereri de contestaţie în anulare, temeiurile invocate fiind cele prevăzute de art. 386 lit. c) şi e) din C. proc. pen.
Cererile de contestaţie în anulare urmează a fi respinse ca inadmisibile pentru motivele ce se vor arăta:
Pentru admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare nu este suficientă invocarea formală a unor cazuri prevăzute de art. 386 C. proc. pen., fiind obligatoriu ca în sprijinul contestaţiei să se depună ori se invoce dovezi care sunt la dosar (art. 391 alin. (2) C. proc. pen.). Simpla trimitere la actele şi lucrările dosarului nu este suficientă, prin ea însăşi, să satisfacă cerinţele art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Opinia contrară ar transforma examinarea în principiu a admisibilităţii cererii de contestaţie în anulare într-o activitate procesuală formală şi, implicit, aflată la dispoziţia exclusivă a contestatorului.
Examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune existenţa un minim de date care să facă rezonabilă ipoteza vătămării unor drepturi procesuale a părţii cu ocazia Judecării recursului, ipoteză care, confirmată ulterior cu ocazia examinării pe fond a contestaţiei, să Justifice legal demersurile procesuale ulterioare (citarea părţilor interesate, etc).
În prezenta cauză, în sprijinul cererilor de contestaţie în anulare, apărarea nu a depus dovezi noi, ci a făcut trimitere la actele şi lucrările dosarului.
Or, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
- ambii inculpaţi (în prezent contestatori-condamnaţi) au fost prezenţi la judecarea recursurilor;
- ambii inculpaţi au fost asistaţi juridic de avocaţi aleşi;
- avocaţii aleşi, şi inculpaţii personal, nu au solicitat probe noi, nu au formulat cereri prealabile trecerii la dezbateri (pag. 1 a deciziei contestate).
Este adevărat că soluţionând recursurile inculpaţilor, Înalta Curte, prealabil trecerii la dezbateri, nu a procedat la ascultarea acestora (fiind astfel invocat cazul de contestaţie prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen.) însă se reţin următoarele:
- faţă de inculpatul A.M. nu a fost dispusă o soluţie de achitare;
- faţă de inculpatul M.M., în apel, s-a dispus o soluţie de achitare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991).
În consecinţă, pentru inculpatul A.M. nu a existat unul din cazurile obligatorii de ascultare de către instanţa de recurs.
În opinia Înaltei Curţi, nici pentru inculpatul M.M. nu a existat unul din cazurile obligatorii de ascultare de către instanţa de recurs, chiar dacă faţă de el instanţa de apel a dispus o soluţie de achitare pentru una din cele 2 infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată deoarece numai inculpatul M.M. a declarat recurs, nu şi M.P.
În consecinţă, soluţia de achitare dispusă de către instanţa de apel a rămas definitivă, nefiind posibil ca instanţa de recurs să dispună o soluţie cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Or, din interpretarea raţională a cazurilor de ascultare obligatorie - astfel cum au fost reglementate de legea naţională, în urma implementării Jurisprudenţei C.E.D.O. în cazurile contra România - această ascultare obligatorie este înţeleasă ca o componentă a dreptului de apărare (pe fond) a acuzatului în faţa instanţelor ierarhic superioare în situaţia în care, ca urmare a exercitării apelului sau recursului în defavoarea acuzatului de către M.P., este posibilă adoptarea unei soluţii de condamnare.
Înalta Curte mai reţine şi un alt aspect: deşi nu a existat un caz care să oblige instanţa de recurs la ascultarea inculpaţilor, avocaţii aleşi, ori chiar inculpaţii personal, ar fi putut solicita o ascultare suplimentară în recurs. Examinarea părţii introductive a deciziei contestate nu relevă o astfel de solicitare a avocaţilor ori a inculpaţilor. Oricum, fără a se confunda cu ascultarea (pe fond) a inculpaţilor, în partea introductivă a deciziei este menţionat ultimul cuvânt al acestora acordat la dezbateri (pag. 4).
Criticile apărării cu privire la presupusa existenţă a unor deficienţe de redactare a părţii expozitive ori a dispozitivului deciziei nu se regăsesc printre cazurile de contestaţie în anulare.
Pentru remedierea eventualelor neclarităţi ale hotărârilor judecătoreşti părţile au la dispoziţie alte mijloace procesual-penale (cereri, căi de atac etc).
Apărarea a invocat şi cazul prevăzut de art. 386 lit. c) din C. proc. pen., fără însă a menţiona concret care este cauza încetare a procesului penal asupra căreia instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat.
Data faptelor pentru care inculpaţii au fost condamnaţi definitiv (încadrate juridic ca tentativă de omor calificat - art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) din C. pen.) este cea de 17 august 2009, împrejurare care - doar prin observarea dispoziţiilor legale în materia prescripţiei răspunderii penale şi a celor referitoare la infracţiunile pentru care acţiunea penală se exercită din oficiu - exclude „de plano" incidenţa art. 386 lit. c) din C. proc. pen.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte - în urma interpretării „per a contrario" a dispoziţiilor art. 391 alin. (1) - (2) C. proc. pen. - va respinge ca inadmisibile contestaţiile în anulare formulate de condamnaţi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii A.M. şi M.M. împotriva Deciziei penale nr. 3321 din 24 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 526/116/2009.
Obligă contestatorul condamnat A.M. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă contestatorul condamnat M.M. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 132/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 157/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
