ICCJ. Decizia nr. 157/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 157/2011
Dosar nr. 2484/111/2010
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recurului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 163 din 19 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnata C. (nume avut anterior M.) E., fiica lui T. şi A., privind revizuirea sentinţei penale nr. 35 din 14 februarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bihor - Dosar nr. 3905/1999, Deciziei penale nr. 258 din 14 decembrie 2000 a Curţii de Apel Oradea - Dosar nr. 3181/2000, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4380/2001 a Curţii Supreme de Justiţie - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001.
S-a respins cererea de suspendare a executării pedepsei.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat condamnata la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare câtre stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În data de 07 aprilie 2010 s-a înregistrat referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor precum şi cererea formulată de condamnata C. (nume avut anterior M.) E., fiica lui T. şi A., privind revizuirea sentinţei penale nr. 35 din 14 februarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bihor - Dosar nr. 3905/1999, Deciziei penale nr. 258 din 14 decembrie 2000 a Curţii de Apel Oradea - Dosar nr. 3181/2000, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4380/2001 a Curţii Supreme de Justiţie - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001. Condamnata a solicitat în temeiul art. 406 C.proced.pen. anularea tuturor hotărârilor urmând a se pronunţa o nouă hotărâre de achitare în temeiul art. 10 lit. c) sau d) sau b) C. proc. pen. cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Revizuienta a solicitat şi suspendarea executării pedepsei aplicate.
În motivarea cererii de revizuire condamnata a arătat că atât rechizitoriul cât şi considerentele hotărârii de condamnare, Decizia penală nr. 4380/2001 a Curţii Supreme de Justiţie - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001 au avut la bază declaraţiile reprezentantului părţii civile-parte vătămată SC C. SA Ploieşti - respectiv declaraţiile martorului M.N. (director general) date în cursul urmăririi penale, declaraţii care au servit ca probă esenţială şi temei al trimiterii în judecată şi condamnării. S-a susţinut că aceste declaraţii nu au putut fi cenzurate sau înlăturate deoarece în faţa instanţelor nu a fost audiat nici un martor iar condamnarea sa a survenit direct în recurs fără a fi efectuat nici un act de cercetare judecătorească.
Martorul în cursul urmăririi penale în anii 1998 - 1999 a omis intenţionat să declare împrejurări esenţiale cu privire la cauză, martorul a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la prezenţa condamnatei la negocierile purtate, incluzând-o pe condamnată printre „reprezentanţii acestei societăţi" (SC U. SRL Oşorhei), care nu i-ar fi adus la cunoştinţă lipsa disponibilului bancar, înşelându-l. Martorul nu a declarat nimic despre împrejurarea că revizuienta nu avea vreo putere de decizie în cadrul SC U. SRL Oşorhei, fiind doar o angajată şi că ea a completat filele CEC la solicitarea expresă şi la ordinul directorului general U.l. Martorul a omis să menţioneze că directorului general U.l. şi directorul adjunct I.G. au stabilit modul de desfăşurare al relaţiilor comerciale cu SC C. SA Ploieşti şi că doar ei aveau putere de decizie în cadrul SC U. SRL Oşorhei. Martorul avea cunoştinţă de aceste aspecte întrucât s-a interesat la O.R.C. Bihor despre situaţia SC U. SRL Oşorhei, înainte de a se deplasa în Oşorhei la data de 13 mai 1998 pentru încheierea contractului şi când a cerut expres în cursul discuţiilor purtate cu U.l. şi I.G. (discuţii la care revizuienta nu a participat) doar file CEC postdatate, cunoscând indubitabil acest aspect şi datorită neonorării celor 10 bilete la ordin anterioare, de câtre aceeaşi societate, despre lipsa disponibilului în conturi a SC U. SRL Oşorhei la acea dată din 13 mai 1998 când a primit filele CEC postdatate ca şi garanţie suplimentară şi totuşi,a pretins că a fost înşelat.
Revizuienta a formulat o plângere împotriva martorului M.N. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. şi ped. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Prin Ordonanţa din 15 decembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea dată în Dosarul nr. 6425/P/2009 s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de învinuitul M.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. şi ped. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) în baza art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. g) C. proc. pen. pe considerentul că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Examinând cererea de revizuire formulată de condamnata C. (nume avut anterior M.) E., conform prevederilor art. 403 C. proc. pen. tribunalul a stabilit următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 394 lit. b) C. proc. pen. revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive poate fi cerută când un martor a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.
Potrivit dispoziţiilor art. 395 C. proc. pen. situaţiile care constituie cazurile de revizuire prev. de art. 394 lit. b) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. Când instanţa sau parchetul nu a putut examina fondul cauzei, situaţiile menţionate se constată prin procedura de revizuire. Deci, situaţiile care constituie cazuri de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b) C. proc. pen. - printre acestea şi săvârşirea de câtre un martor a infracţiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere - trebuie dovedită, potrivit art. 395 alin. (1) prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. În cazul de faţă, nu există nici o hotărâre judecătorească sau vreo ordonanţă prin care să se dispună asupra cauzei în fond (printr-o hotărâre de condamnare sau o dispoziţie de trimitere în judecată) cu privire la plângerea formulată de condamnată revizuire pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. în acest caz deci, devin incidente prevederile art. 395 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora situaţiile prev. de art. 394 lit. b) se pot constata de instanţa de revizuire.
Practica şi literatura juridică de specialitate este unanimă în sensul că o asemenea imposibilitate există în caz de prescripţie a răspunderii penale a făptuitorului, întrucât rămâne nerezolvat fondul cauzei iar instanţa de revizuire are posibilitatea să epuizeze probaţiunea şi să aprecieze cu privire la existenţa faptei şi la vinovăţia autorului, pentru ca, pe această bază, să poată examina temeinicia susţinerilor condamnatei revizuiente.
La pronunţarea hotărârii de condamnare prin Decizia penală nr. 4380/2001 a Curţii Supreme de Justiţie - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001, instanţa supremă a avut în vedere pe lângă alte probe administrate şi declaraţiile din fază de urmărire penală ale martorului M.N., concluzionând că „inculpata C.E. a completat CEC-urile, acceptând alături de cei doi inculpaţi întroducerea lor în bancă, cu toate că toţi aveau cunoştinţă că în acest fel încalcă legea penală" iar fapta acesteia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu referire la art. 215 alin. (2) C. pen. Condamnata revizuientă a solicitat reaprecierea acestor declaraţii date de martorul M.N. prin raportarea la celelalte probe administrate în cauză, (declaraţii de martori, declaraţiile coinculpaţilor) ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii.
Susţinerea condamnatei revizuiente în sensul că nu a fost asociată şi nu a avut nici o putere de decizie este irelevantă în cauză, întrucât a fost condamnată pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu referire la art. 215 alin. (2) C. pen. iar complice poate fi orice persoană care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Condamnata revizuientă nu a negat şi nu neagă faptul că în calitate de director economic la SC U. SRL Oşorhei la cererea şi la îndemnul inculpatului U.N. a completat acele file CEC ştiind despre inexistenţa proviziei necesare plăţii sumelor înscrise în acele file CEC. Faptul cunoaşterii sau necunoaşterii reprezentanţilor SC C. SA Ploieşti (printre care şi martorul M.N.) al lipsei proviziei necesare pentru plata sumelor înscrise în filele CEC nu reprezintă un element nou în accepţiunea art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., acest aspect fiind analizat în considerentele hotărârii de condamnare.
Pentru aceste considerente, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnata C. (nume avut anterior M.) E. privind revizuirea sentinţei penale nr. 35 din 14 februarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bihor - Dosar nr. 3905/1999, Deciziei penale nr. 258 din 14 decembrie 2000 a Curţii de Apel Oradea - Dosar nr. 3181/2000, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4380/2001 a Curţii Supreme de Justiţie - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001.
Tribunalul a respins şi cererea de suspendare a executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe, revizuientă apelantă C.E. a declarat apel în termen, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei apelate, admiterea în principiu a cererii de revizuire şi suspendarea executării pedepsei şi a mandatului de arestare cu punerea în libertate a inculpatei şi trimiterea cauzei spre rejudecare a fondului la Tribunalul Bihor. Sentinţa penală nr. 163 din 19 iulie 2010 a Tribunalului Bihor s-a apreciat a fi nelegală şi a fost invocat art. 395 alin. (2) şi art. 394 lit. b) C. proc. pen. făcând referire la rezoluţia procurorului din data de 15 februarie 2009 prin care s-a constatat că un martor audiat în faza de urmărire penală, M.N., a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, dar martorul nu a fost trimis în judecată deoarece a intervenit prescripţia. Cu toate că martorul nu a fost trimis în judecată Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a analizat probe, a fost dată o rezoluţie care prin care s-a constatat că martorul a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă cu privire la starea de fapt, dar cu toate acestea, Tribunalul Bihor a respins cererea de revizuire cu toate că aceasta era admisibilă. Astfel Tribunalul Bihor, în baza art. 395 alin. (2) C. proc. pen. ar trebui să admită cererea revizuirea formulată în baza art. 394 lit. b) C. proc. pen. Cererea de revizuire având ca scop aflarea adevărului, iar Tribunalul Bihor trebuia să ţină cont de faptul că hotărârea instanţei de fond s-a bazat pe declaraţia martorului care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă şi trebuia să admită cererea de revizuire.
Verificând apelul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate şi ale celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanţa a constatat că este fondat, fiind admis în consecinţă.
Prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientă pe motiv că aceasta nu neagă faptul că în calitate de director economic la SC U. SRL Oşorhei la cererea şi îndemnul inculpatului U.N. a completat acele file CEC ştiind despre inexistenţa proviziei necesare plăţii sumelor înscrise în acele file CEC, iar, pe de altă parte susţinerea condamnatei în sensul că nu a fost asociată şi nu a avut nici o putere de decizie este irelevantă în cauză, întrucât a fost condamnată pentru complicitate la înşelăciune, iar complicele poate fi şi o persoană care, cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
În speţa de faţă, condamnata şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. „un martor a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere".
În acest sens, a depus la dosar copia ordonanţei de încetare a urmăririi penale din 15 decembrie 2009, dată în Dosar nr. 6425/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.N., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, ca urmare a intervenirii prescripţiei. In cuprinsul acesteia se arată că „fiind audiat în calitate de martor în Dosarul nr. 634/P/1998 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, la data de 9 aprilie 1999, a făcut afirmaţii mincinoase cu referire la prezenţa la negocierile purtate cu reprezentanţii SC U. SRL a numitei C.E. care nu i-ar fi adus la cunoştinţă despre lipsa disponibilului în contul societăţii şi a inclus-o în sintagma „reprezentanţii societăţii" care l-au înşelat cu prilejul derulării unor relaţii comerciale". De asemenea, se mai arată că „M.N. nu a declarat despre împrejurarea că, C.E. nu avea nici o putere de dispoziţie în cadrul societăţii SC U. SRL Oşorhei, fiind doar angajata societăţii şi că a completat filele CEC la solicitarea expresă a directorului U.l. şi având în vedere declaraţiile date, C.E. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune şi în final condamnată la o pedeapsă de 5 ani cu executare." în continuare, se arată în ordonanţă că „urmare a actelor de urmărire penală întreprinse de lucrătorii de poliţie, rezultă că M.N. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)"
Date fiind constatările făcute în cuprinsul ordonanţei de mai sus, motivele invocate de revizuientă s-a apreciat că se circumscriu cazului de revizuire de la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. respectiv „un martor a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere".
Dat fiind faptul că în privinţa martorului M.N. a intervenit prescripţia în ce priveşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, situaţiile menţionate trebuiau să fie constatate în procedura de revizuire, astfel cum prevede art. 395 alin. (2) C. proc. pen. potrivit căruia „când organele arătate în alin. (1) nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situaţiile menţionate se constată în procedura de revizuire."
Ca atare, prima instanţă era obligată să admită în principiu cererea de revizuire potrivit art. 403 alin. (1) C. proc. pen. şi să rejudece cauza urmând să verifice aspectele menţionate în ordonanţa parchetului şi dacă faţă de aceste aspecte, urmând a pronunţa soluţia care se impunea raportat la constatările făcute, coroborat cu celelalte probe administrate în cauză cu ocazia judecării anterioare a acesteia.
Văzând această stare de fapt, în drept, disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul penal declarat de condamnata revizuientă C.E., împotriva sentinţei penale nr. 163/ P din 19 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o în sensul că:
În baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi 395 alin. (2) C. proc. pen. a admis în principiu cererea de revizuire formulată de condamnata revizuientă C.E. cu privire la sentinta penala nr. 35/P/2000 a Tribunalului Bihor, modificată prin Dosarul penal nr. 4380/P din 17 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie - definitivă şi a trimis dosarul la Tribunalul Bihor în vederea rejudecării cauzei.
În baza art. 404 alin. (1) C. proc. pen. a suspendat executarea Deciziei penale nr. 4380/P din 17 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, în baza căreia s-a emis mandatul de executare din 29 octombrie 2001 şi a dispus punerea condamnatei în libertate dacă nu este arestată în altă cauză.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, atât cu privire la dispoziţia de suspendare a deciziei I.C.C.J., cât şi cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 404 alin. (1) C. proc. pen., considerând că aceste dispoziţii nu au fost respectate, neexistând temeiuri ca această măsură să fie luată, cererea de revizuire fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., arătând că la dosar se află ordonanţa procurorului de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei cu privire la martorul M.N., a arătat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 395 C. proc. pen., instanţa avea obligaţia de a administra probele necesare pentru a demonstra că martorul a fost mincinos, nefiind administrate probe în acest sens, lipsind latura subiectivă şi obiectivă a infracţiunii prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
A mai arătat că soluţia de admitere nu a fost corespunzător motivată, la dosar exsistând suficiente probe pentru care inculpata a fost condamnată, hotărârea instanţei de fond fiind corectă.
Faţă de aceste susţineri, a solicitat admiterea recursului şi respingerea apelului inculpatei, sau trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea pentru ca în procedura dispoziţiilor art. 395 C. proc. pen. să se demonstreze mărturia mincinoasă şi constatarea acesteia.
Apărătorul ales al intimatei revizuente condamnate C.T.E., a pus concluzii a respingere a recursului parchetului ca nefondat şi menţinerea deciziei din apel.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, Înalta Curte, constată că acesta este fondat însă, pentru alte motive decât cele invocate.
Astfel, Înalta Curte, constată că, prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale din 15 decembrie 2009, dispusă în Dosarul nr. 6425/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, aflată la fila 10 dosar, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.N., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, ca urmare a intervenirii prescripţiei.
Prin aceeaşi ordonanţă au fost stabilite faptele săvârşite şi existenţa vinovăţiei cu privire la acest învinuit, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, însă, s-a dispus încetarea urmăririi penale, ca urmare a intervenirii prescripţiei.
În cuprinsul ordonanţei s-a arătat că „fiind audiat în calitate de martor în Dosarul nr. 634/P/1998 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, la data de 9 aprilie 1999, a făcut afirmaţii mincinoase cu referire la prezenţa la negocierile purtate cu reprezentanţii SC U. SRL a numitei C.E. care nu i-ar fi adus la cunoştinţă despre lipsa disponibilului în contul societăţii şi a inclus-o în sintagma „reprezentanţii societăţii" care l-au înşelat cu prilejul derulării unor relaţii comerciale". De asemenea, s-a mai arată că „M.N. nu a declarat despre împrejurarea că, C.E. nu avea nici o putere de dispoziţie în cadrul societăţii SC U. SRL Oşorhei, fiind doar angajata societăţii şi că a completat filele CEC la solicitarea expresă a directorului U.l. şi având în vedere declaraţiile date, C.E. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune şi în final condamnată la o pedeapsă de 5 ani cu executare." În continuare, se mai arată în ordonanţă că „urmare a actelor de urmărire penală întreprinse de lucrătorii de poliţie, rezultă că M.N. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)"
Înalta Curte, apreciază că în raport de constatările făcute în cuprinsul ordonanţei de mai sus, motivele invocate de revizuienta se circumscriu cazului de revizuire de la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. respectiv „un martor a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere".
Dat fiind faptul că în privinţa martorului M.N. a intervenit prescripţia în ce priveşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, procurorul nu a putut dispune o altă soluţie, însă situaţia prevăzută ca şi caz de revizuire la art. 394 lit. b) C. proc. pen., a fost dovedită prin ordonanţa procurorului, în conformitate cu prevederile art. 395 alin. (1) C. proc. pen., astfel că nu este necesar a fi administrate probe noi în procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire.
Aşadar, Înalta Curte, apreciază că, în mod corect înstanţa de apel a admis în principiu cererea de revizuire şi a dispus ca instanţa de fond să procedeze la rejudecarea cauzei potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 405 C. proc. pen.
Cu privire la dispoziţia de suspendare a executării Deciziei penale nr. 4380 din 17 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, precum şi cea de punere în libertate a condamnatei dacă nu este arestată în altă cauză, Înalta Curte, apreciază că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, este fondat, urmând ca aceste dispoziţii să fie înlăturate.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că: „Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii", Înalta Curte, constată că în cauză nu sunt motive care să justifice admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei penale nr. 4380 din 17 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, în baza căreia s-a emis mandatul de executare din 29 octombrie 2001, întrucât potrivit textului de lege mai sus enunţat, instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, lăsând la aprecierea instanţei oportunitatea luării acestei măsuri. Ori din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi oportună, prin cererea de revizuire tinzându-se a se dovedi doar netemeinicia, nu şi nelegalitatea hotărârii instanţei fondului.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2, C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 61/ A din 05 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimata revizuentă condamnată C.T.E.
Va casa Decizia recurată numai în ceea ce priveşte dispoziţia de suspendare a executării Deciziei penale nr. 4380 din 17 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, precum şi a dispoziţiei de punere în libertate a condamnatei dacă nu este arestată în altă cauză, dispoziţii pe care le va înlătura.
Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu intimatei revizuentă condamnată C.T.E. în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul M.J.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 61/ A din 05 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimata revizuentă condamnată C.T.E.
Casează Decizia recurată numai în ceea ce priveşte dispoziţia de suspendare a executării Deciziei penale nr. 4380 din 17 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, precum şi a dispoziţiei de punere în libertate a condamnatei dacă nu este arestată în altă cauză, dispoziţii pe care le înlătură.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu intimatei revizuentă condamnată C.T.E. în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul M.J.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 141/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 258/2011. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
