ICCJ. Decizia nr. 1424/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1424/2011
Dosar nr. 422/46/2011
Şedinţa publică din 7 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 50/F din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 94 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, s-a admis cererea de executare a mandatului European de arestare privind pe persoana solicitată E.A.
S-a constatat că persoana solicitată a fost de acord cu predarea sa, exprimându-şi consimţământul în acest sens şi a menţionat că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.
S-a dispus executarea mandatului European de arestare emis de Tribunalul Districtual din Cipru şi predarea persoanei solicitate către statul solicitant, cu condiţia ca, în cazul în care va fi pronunţată o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
S-a respins propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate şi, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, rap. la art. 90 din aceeaşi lege şi art. 146 alin. (11) /1 C. proc. pen., dispunându-se faţă de persoana solicitată măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen., pe o durată de 30 zile, începând cu 18 martie 2011 până la 16 aprilie 2011.
În temeiul art. 145 alin. (1)/1 C. proc. pen., s-a dispus ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea persoana solicitată este obligată să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată, precum şi la ora şi data stabilită de către organele de poliţie, în vederea predării;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
S-a atras atenţia persoanei solicitate cu privire la dispoziţiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
S-a dispus ca o copie după sentinţa penală să fie comunicată: persoanei solicitate, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte aceasta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră.
S-a dispus ca organele în drept să refuze eliberarea paşaportului sau, după caz să ridice provizoriu paşaportul pe durata măsurii.
În temeiul art. 94 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a stabilit că hotărârea se comunică autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
În baza art. 80 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin adresa înregistrată la data de 15 martie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a sesizat instanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate E.A. în caz de urgenţă, precizând, totodată, că cel în cauză a fost reţinut în procedura de urgenţă, potrivit dispoziţiilor art. 88/3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
În motivarea sesizării, procurorul a arătat că reţinerea a fost dispusă în baza semnalării transmise de Biroul Central Naţional Interpol Nicosia şi că urmează ca, îndată ce va fi transmis, să înainteze mandatul European de arestare emis de autorităţile cipriote.
Au fost ataşate următoarele documente: semnalarea primită prin Interpol, în limba engleză şi tradusă în limba română, declaraţia dată de persoana solicitată, ordonanţa de reţinere nr. 1208/11/5/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a solicitării de urmărire internaţională şi a faptului că a fost emis mandatul European de arestare, semnat de persoana vătămată, procesul-verbal de punere în executare a mandatului de aducere emis de procuror pe numele persoanei vătămate, copia după cazierul judiciar al acesteia, după actul de identitate.
În şedinţa publică din data de 15 martie 2011, fiind prezentă persoana solicitată şi asistată de apărătorul său ales, a fost verificată identitatea acesteia şi i-a fost luată declaraţie. Totodată, i s-a adus la cunoştinţă că pe numele său a fost emis mandatul European de arestare.
Aceasta a precizat, în declaraţia dată, că doreşte să meargă în Cipru, pentru a-şi dovedi nevinovăţia şi că, la momentul în care a aflat că a fost căutată de poliţie la domiciliu se afla în Spania şi de urgenţă s-a întors în ţară, predându-se de bunăvoie autorităţilor judiciare române (f. 38).
În legătură cu faptele care fac obiectul dosarului de cercetare penală aflat pe rolul Tribunalului Districtual din Larnaka, Cipru, cel în cauză a susţinut că la data la care ele au fost comise nu se afla în Cipru, ci în Turcia, ori în România.
Pentru a face dovada susţinerilor sale, acesta a depus copie după paşaportul său, din care reiese că la data de 09 septembrie 2010 (când a fost comisă fapta de la punctul 2 din mandatul European de arestare) se afla în Turcia (f. 39).
În vederea prezentării mandatului European de arestare, a fost fixat un termen de 5 zile şi, în conformitate cu art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a luat faţă de persoana solicitată măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pe o durată de 5 zile, prin încheierea din data de 15 martie 2011 (f. 55, 56).
S-a apreciat că este neîntemeiată obiecţiunea formulată de apărătorul ales al persoanei vătămate, în legătură cu faptele ce fac obiectul mandatului, în sensul că, deşi a fost marcată una din cele 32 de infracţiuni menţionate în lista prevăzută la art. 85 alin. (1) din lege, respectiv furtul organizat, descrierea faptelor nu ar corespunde acestei infracţiuni.
Astfel, informaţiile cuprinse în semnalare în legătură cu faptele cazului vorbesc despre comiterea de către suspect a mai multor infracţiuni de furt, împreună cu o altă persoană, prin efracţie, după ce în prealabil acesta ar fi studiat locurile vizate împreună cu o femeie având cetăţenia română, iubita sa (f. 6).
Asemenea fapte pot fi încadrate în infracţiunea prevăzută la pct. 18 al art. 85 alin. (1) din lege şi, oricum, ele constituie infracţiune potrivit legislaţiei române (furtul calificat), fiind sancţionate cu închisoarea până la 15 ani.
Ulterior, la data de 18 martie 2011, a fost primit mandatul European de arestare nr. 4 J6G, în baza mandatelor de arestare pe care Tribunalul Districtual din Larnaka emis pe numele lui E.A., cercetat pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt, descrise în anexa A. Este vorba de 5 infracţiuni de furt, şi anume: 1) o faptă comisă la data de 9 septembrie 2010, la magazinul de bijuterii „Lefkara Art", din strada Kosma şi Lysioti, în Larnaka, de unde s-au furat bunuri în valoare de 36.083 Euro; 2) fapta comisă la data de 6 spre 7 octombrie 2010 la magazinul de bijuterii „G. Haralamous Jewellery" Charalampbous, din Larnaka, de unde s-au furat bijuterii în valoare de 54.000 Euro; 3) fapta comisă între 27 - 29 octombrie 2010, când a fost spart magazinul „Filippis" şi s-au sustras bijuterii în valoare de 500.000 Euro; 4) fapta săvârşită la 08 iunie 2010, constând în pătrunderea prin efracţie într-un apartament şi sustragerea unor bijuterii de aur în valoare de 10.115 Euro şi 1.000 dolari americani; infracţiunile comise la 04 septembrie 2010 şi, respectiv, la data de 3 - 5 septembrie 2010, de pătrundere prin efracţie şi sustragere de bunuri din două locuinţe.
Fiind chemată la instanţă, persoana solicitată s-a prezentat, însoţită de apărătorul său, şi a declarat că este de acord cu predarea sa autorităţilor cipriote, pentru a lămuri acolo situaţia în legătură cu acuzaţiile care i se aduc, solicitând totodată a se respinge propunerea de arestare, întrucât poziţia sa a fost cooperantă şi doreşte a se prezenta la aeroport de bunăvoie, pentru a fi predată autorităţilor cipriote.
De asemenea, aceasta a precizat că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal.
Examinând sesizarea făcută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în legătură cu arestarea şi predarea persoanei solicitate, prin prisma prevederilor art. 89 şi urm. din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Autorităţile judiciare din Cipru au emis pe numele lui E.A., cetăţean român, născut la data de 10 iunie 1985 în România, un mandat European de arestare cu nr. 4 J6G, acesta fiind cercetat în Cipru pentru comiterea a 5 infracţiuni de furt calificat, descrise în anexa A (f. 65, 66) şi încadrate în drept în prevederile art. 291, art. 294, art. 255, art. 262 şi art. 371 din Codul penal cipriot - spargere, intrare prin efracţie şi alte infracţiuni similare, infracţiuni cu privire la proprietate şi conspiraţie la comiterea de infracţiuni.
Descrierea faptelor este următoarea: la data de 9 septembrie 2010 a fost spart magazinul de bijuterii „Lefkara Art", din Larnaka, de unde s-au furat bunuri în valoare de 36.083 Euro, fiind văzut de martorii oculari cel în cauză, împreună cu colaboratorul său, în timp ce părăseau locul faptei cu un autovehicul; 2) la data de 6 spre 7 octombrie 2010 la magazinul de bijuterii „G. Haralamous Jewellery" Charalampbous, din Larnaka, de unde s-au furat bijuterii în valoare de 54.000 Euro, iar martorii au recunoscut, după fotografii, pe E.A.; 3) în perioada 27 - 29 octombrie 2010, a fost spart magazinul „Filippis" şi s-au sustras bijuterii în valoare de 500.000 Euro, fiind recunoscut după fotografii suspectul E.A., care a fost văzut, împreună cu o altă persoană, părăsind locul faptei cu un autovehicul; 4) la data de 08 iunie 2010, au fost comise două spargeri în apartamente şi sustrase bijuterii de aur în valoare de 10.115 Euro şi 1.000 dolari americani, iar dovezile luate pentru examinări ştiinţifice (amprente şi mostre de material genetic), cum şi modul de operare, similar cu celelalte cazuri, îl indică drept autor pe acelaşi suspect, E.A.; la 04 septembrie 2010 şi, respectiv, la data de 3-5 septembrie 2010, s-a pătruns prin efracţie şi au fost sustrase bunuri din două locuinţe, suspectul împreună cu un alt individ abordându-l ulterior chiar pe un informator al poliţiei, în încercarea de a vinde bunurile furate.
În faţa instanţei de fond, persoana solicitată a depus cu borderou copii după mai multe acte, prin care a dorit să facă dovada că, la datele menţionate în mandatul European de arestare s-a aflat în România, achiziţionând mai multe bunuri electronice de uz casnic (f. 83-91).
Cum însă aceasta a consimţit la predare şi a precizat în mod expres că doreşte să meargă în Cipru, pentru a-şi dovedi acolo nevinovăţia, instanţa a constatat că nu pot fi reţinute obiecţii privind identitatea şi nici nu se impune a fi solicitate relaţii suplimentare autorităţii emitente în legătură cu acest aspect.
S-a apreciat că din acest motiv, instanţa va pronunţa o sentinţă definitivă, în conformitate cu art. 94/1 alin. (2) din lege, prin care se va lua act că persoana solicitată a consimţit la predare.
Totodată, potrivit art. 90 alin. (6) din aceeaşi lege, nefiind incident vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute la art. 88, va fi pronunţată o soluţie şi asupra propunerii de arestare formulate de procuror în temeiul art. 89 alin. (1) din lege.
În legătură cu acest aspect, s-a constatat că persoana solicitată a avut, pe tot parcursul judecării cauzei, o atitudine cooperantă, prezentându-se în ţară imediat ce a aflat că este căutată şi predându-se autorităţilor române; de asemenea, aceasta s-a prezentat în faţa instanţei, în ziua şi la ora la care a fost chemată, neexistând niciun indiciu că ar intenţiona să se sustragă.
Textul de lege la care s-a făcut referire mai sus prevede obligaţia instanţei de a se pronunţa „deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate".
În continuare, alin. (13) al aceluiaşi art. (90) dispune că, după întocmirea sentinţei prevăzute la art. 94 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile Codului de procedură penală cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.
Aceste prevederi legale nu impun instanţei obligaţia de a dispune arestarea, ci lasă judecătorului o marjă de apreciere cu privire la oportunitatea de a dispune aceasta, în raport cu datele concrete ale speţei.
O astfel de interpretare a legii ar fi în concordanţă cu art. 12 din Decizia - cadru nr. 584/2002/JAI, intitulat „Menţinerea persoanei în detenţie", potrivit căruia atunci când o persoană este arestată pe baza unui mandat European de arestare, autoritatea judiciară de executare decide dacă persoana căutată trebuie să rămână în detenţie, în conformitate cu dreptul statului membru de executare.
Instanţa de fond a reţinut că punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare, cu condiţia ca autoritatea competentă a acestui stat membru să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei căutate.
In sprijinul acestui punct de vedere, au fost invocate şi prevederile art. 94 din lege, potrivit căruia în scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului European de arestare.
Evident, principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce este esenţial în executarea unui mandat European de arestare, însă prin hotărârea ce se pronunţă trebuie respectate drepturile fundamentale ocrotite Constituţia României, inclusiv cel prevăzut de art. 23 - dreptul la libertate individuală.
Adoptându-se o altă măsură decât arestarea nu este cu nimic înfrânt principiul la care am făcut referire, întrucât scopul Deciziei-cadru, cum şi al legii prin care România a transpus această decizie, nu este arestarea în orice condiţii şi punerea judecătorului în situaţia de a îndeplini o formalitate, prin impunerea în sarcina acestuia a obligaţiei de a aresta orice persoană solicitată este prezentată în faţa sa, ci executarea mandatului European de arestare, respectiv predarea celui solicitat autorităţilor judiciare emitente.
Cum în speţă realizarea acestui scop este posibilă şi fără a fi arestată persoana solicitată, s-a apreciat că urmează a fi respinsă propunerea făcută de procuror şi, în baza art. 94 din Legea nr. 392/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, rap. la art. 90 din aceeaşi lege şi art. 146 alin. (11)/1 C. proc. pen., se va dispune faţă de persoana solicitată măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen.
Aceasta, întrucât există garanţii suficiente care asigură prezentarea celui acuzat în faţa organelor de poliţie, pentru a fi condus la aeroport şi predat autorităţilor cipriote.
Circumstanţele privitoare la caracterul celui interesat, la domiciliul său, la relaţiile de familie, constituie argumente în sprijinul concluziei că privarea sa de libertate nu se justifică, întrucât nu sunt la dosar date din care să rezulte că acesta ar intenţiona să se sustragă predării.
Asemenea circumstanţe sunt acceptate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârile sale, care fac referire la o prezumţie în favoarea eliberării.
Instanţa de fond a apreciat că cele patru motive fundamentale acceptate de C.E.D.O. pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracţiune, enunţate în cauza Calmanovici împotriva României (paragr. 93), şi anume: pericolul ca acuzatul să fugă, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei, să comită noi infracţiuni sau să tulbure ordinea publică, se impun a fi verificate şi în procedura de executare a unui mandat European de arestare.
In fine, s-a subliniat că riscurile apărute în cazul punerii în libertate a interesatului trebuie să se bazeze pe fapte concrete şi că este obligatoriu pentru instanţe a examina individual situaţia acestuia, cum şi a lua în calcul măsurile alternative.
În raportul de evaluare privind România în domeniul aplicării mandatului European de arestare şi a procedurilor corespunzătoare de predare între statele membre, la punctul 7.3.1.3, experţii însărcinaţi de către Consiliul Uniunii Europene cu realizarea evaluării au constatat că autorităţile judiciare române optează întrucâtva în mod automat pentru detenţie, fără a lua în considerare alte opţiuni.
Echipa de evaluare a recomandat ca aplicarea măsurilor preventive să fie precedată de o examinare atentă a cauzei şi să acorde atenţia necesară aplicării altor măsuri decât detenţia în cazurile corespunzătoare, atunci când se consideră că nu există risc de fugă.
Instanţa de fond a mai menţionat că după pronunţarea sentinţei, dar până la redactarea considerentelor, respectiv la data de 25 martie 2011, predarea a fost realizată, potrivit adresei nr. 3076439/DNP din 29 martie 2011 a Biroului Naţional Interpol.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care prin motivele scrise de recurs a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi pe fond arestarea preventivă a persoanei solicitate.
Motivele scrise de recurs nu au mai fost susţinute în şedinţa publică de judecată de reprezentantul Ministerului Public, acesta solicitând respingerea recursului, întrucât la data de 25 martie 2011 persoana solicitată a fost predată în vederea executării mandatului European de arestare.
Înalta Curte, examinând recursul declarat în cauză, constată că acesta este nefondat.
Aşa cum s-a reţinut şi în considerentele sentinţei atacate, potrivit adresei nr. 3076439/DNP din 29 martie 2011 a Biroului Naţional Interpol ataşată la dosarul cauzei, la data de 25 martie 2011 sentinţa atacată deja şi-a produs efectele, întrucât s-a realizat predarea persoanei solicitate E.A. în vederea executării mandatului European de arestare emis de autorităţile din Cipru.
În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva sentinţei penale nr. 50/F din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind persoana solicitată E.A.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva sentinţei penale nr. 50/F din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind persoana solicitată E.A.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1423/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1428/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
