ICCJ. Decizia nr. 1422/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1422/2011
Dosar nr. 7269/2/2010
Şedinţa publică din 7 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. 7269/2 din 18 septembrie 2010, petenta SC I.E.T. SRL a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 1413/II-2/2010, adoptată la data de 26 iulie 2010, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea plângerii, s-a arătat că, la data de 12 septembrie 2007, la show-room-ul din sectorul 5, Bucureşti, s-a prezentat executorul judecătoresc S.S., însoţită de avocatul V.C. şi doi poliţişti un echipaj de 5 persoane şi un camion, procedând la ridicarea a mai multor produse sechestrate nelegal, în data de 18 ianuarie 2007, precum şi la ridicarea mai multor obiecte din gestiunea firmei T., firmă ce nu avea nici o legătură cu sentinţa judecătorească pe care o executa executorul S. în numele H. împotriva lui M.T.; aşa cum s-a mai arătat, operaţiunea s-a desfăşurat la o locaţie care nu mai reprezenta punct de lucru al SC M.T. SRL încă din data de 01 aprilie 2007 la o locaţie unde în mod evident toţi angajaţii erau ai firmei T., precum şi toate obiectele din magazin mai puţin un duş jacuzzi pentru care M.T. ceruse acordul de a nu fi demontat pentru a nu se deteriora.
Mai mult - a susţinut petenta - executorul judecătoresc împreună cu avocatul V.C., au procedat la înlocuirea unui produs sechestrat luând în schimb mai multe altele, care nu erau proprietatea SC M.T. SRL, ci a SC I.E.T.A. SRL, fapt adus la cunoştiinţa celor dintâi înainte de începerea executării propriu-zise, atât prin intermediul unei notificări, cât şi prin prezentarea unor facturi care atestau cele susţinute; de asemenea, executorul judecătoresc S.S. a consemnat în procesul-verbal de sechestru, în mod necorespunzător, că, la momentul sosirii la faţa locului a numitului P.C., camionul încărcat cu produsele ridicate era plecat, în fapt în acel moment efectuându-se încărcarea produselor, faptă ce - în opinia petentei - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), mai ales că executorul a susţinut în procesul-verbal amintit şi faptul că sechestrarea bunurilor s-a realizat „la indicaţiile numitei O.V.", angajată a SC I.E.T.A. SRL, fapt necorespunzător realităţii.
A fost ataşat Dosarul nr. 1301/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, soluţionat prin rezoluţia atacată pe calea acestei plângeri.
Prin sentinţa penală nr. 337 din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC I.E.T.A. SRL împotriva rezoluţiei nr. 1412/11 - 2/2010 din data de 26 iulie 2010 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost obligată petenta la 300 lei cheltuieli judiciare către stat şi la 4.960 lei cheltuieli de judecată către intimata SC H.I. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând înscrisurile depuse de părţi, actele şi lucrările dosarului penal anexat, prin prisma motivelor invocate în plângere şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între societatea petentă şi SC M.T. SRL, la data de 31 martie 2006, s-a încheiat, pe termen de un an, un contract de subînchiriere, având ca obiect jumătate din spaţiul locativ, situat în Bucureşti, sector 5; aşadar, cele două societăţi, respectiv SC I.E.T.A. SRL şi SC M.T. SRL împărţeau în cote de 1/2 spaţiul comercial situat în Bucureşti, sector 5, care avea destinaţia de magazin de prezentare („showroom"); de subliniat că, între administratorii celor două societăţi comerciale existau relaţii de rudenie, numita K.M.B. declarând că este mama numitului K.E.A.
Ulterior, la data de 15 aprilie 2006, între SC H.I. SRL şi SC M.T. SRL, s-a încheiat convenţia civilă intitulată „contract cadru de vânzare-cumpărare" nr. 70 din 15 aprilie 2006, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de produse comercializate sub marca J., cu obligaţia cumpărătorului de a păstra, conserva şi expune mostrele vânzătorului în propriul magazin de prezentare („showroom"), situat în Bucureşti, sector 2, prevăzându-se că dreptul de proprietate asupra acestora va fi dobândit în momentul achitării integrale a preţului sau a atingerii ţintelor de vânzare.
Prin încheierea, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, la data de 11 decembrie 2006, s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile ale SC M.T. SRL, la cererea SC H.I. SRL, pe motiv că prima societate nu a respectat clauzele contractuale din contractul de subînchiriere mai sus amintit.
În baza încheierii instanţei, din 11 decembrie 2006, SC H.I. SRL, prin avocatul său V.C., a solicitat, la data de 15 ianuarie 2007, instituirea sechestrului asigurător, prin intermediul Biroului Executorilor Judecătoreşti S.S., formându-se astfel, Dosarul de executare silită nr. 5/2007; prin acest proces verbal s-a instituit sechestru asigurător asupra mai multor bunuri aflate în show-room-ul din sectorul 5, până la acoperirea debitului datorat de SC M.T. SRL către SC H.I. SRL şi, respectiv, a cheltuielilor de executare, bunurile inventariate şi sechestrate fiind lăsate în custodia numitei N.M.C., angajata SC M.T. SRL.
Prin notificarea nr. 165 din data de 07 martie 2007, Biroul Executorului Judecătoresc S.S. a fost înştiinţat de către SC M.T. SRL despre faptul că bunurile sechestrate prin procesul - verbal din 18 ianuarie 2007 (Dosarul nr. 5/2007), cu excepţia a două obiecte (cabină duş cu sistem hidromasaj F.T.M.J. şi cadă cu sistem W.A.U.J.), nu erau în proprietatea şi gestiunea acestei societăţi, ci a SC I.E.T.A. SRL; de asemenea, executorul judecătoresc a fost înştiinţat despre faptul că SC M.T. SRL nu are punct de lucru în show-room-ul din Bucureşti, sector 5.
La data de 03 iulie 2007, SC H.I. SRL, prin avocat V.C., a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc S.S., executarea silită asupra bunurilor mobile ale debitoarei SC M.T. SRL, până la concurenţa sumei de 57.772,27 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2465 din 29 martie 2007, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în Dosarul nr. 17111/300/2006, formându-se Dosarul de executare nr. 210/2007, prin această hotărâre Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis, în parte, acţiunea formulată de SC H.I. SRL şi a obligat pe pârâta SC M.T. SRL la plata debitului principal de 37.174,35 lei şi a penalităţilor de întârziere în sumă de 18.237,49 lei.
În baza acestei hotărâri judecătoreşti, Biroul Executorilor Judecătoreşti S.S. a emis somaţii, la data de 9 iulie 2007, către societatea debitoare SC M.T. SRL, după care s-a deplasat la punctul de lucru al acesteia, însoţită de reprezentantul SC H.I. SRL, avocat V.C., de agent şef I.M. şi agent şef adjunct P.T., din cadrul Secţiei 17 Poliţie. În prezenţa angajatelor SC I.E.T.A. SRL, O.V. şi O.Ş.R., executorul judecătoresc S.S. a procedat la identificarea şi ridicarea bunurilor sechestrate asigurător, potrivit procesului verbal din 18 ianuarie 2007 (Dosarul de executare nr. 5/2007, cu excepţia unei căzi cu sistem W.A.U.J., bun în contul căruia, în scopul acoperirii debitului, executorul judecătoresc a ridicat alte bunuri din show-room-ul respectiv; bunurile ridicate au fost încărcate într-un camion şi transportate la depozitul creditoarei SC H.I. SRL, în vederea evaluării şi valorificării acestora, întocmindu-se procesul-verbal de executare nr. 210 din 12 septembrie 2007, în care executorul judecătoresc a consemnat întreaga operaţiune referitoare la executarea silită efectuată.
S-a reţinut că, situaţia de fapt astfel reţinută demonstrează lipsa de fundament a criticilor avansate de petentă împotriva rezoluţiei contestate pe calea acestei plângeri.
Astfel, în mod corect procurorul a apreciat că în sarcina executorului judecătoresc S.S. nu poate fi reţinută săvârşirea vreunei fapte penale.
În acest context, este de observat că sechestrul a fost aplicat cu respectarea dispoziţiilor legale în materia executării silite, în baza unui titlu executoriu perfect valabil, constând în încheierea din 11 decembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti; nici susţinerea bunurile sechestrate nu ar fi aparţinut debitoarei, ci celeilalte societăţi (împreună cu care împărţea spaţiul din M.K.) nu poate fi primită, întrucât nu a fost dovedită. Mai mult, dacă lucrurile ar fi stat astfel, părţile legate ar fi avut la îndemână calea contestaţiei la executare (art. 593 alin. (4) C. proc. civ.).
Cât priveşte sechestrul aplicat la data de 12 septembrie 2007, şi acesta a avut o bază legală, respectiv sentinţa civilă nr. 2465 din 29 martie 2007 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, iar bunurile supuse acestui sechestru, fuseseră deja identificate şi sechestrate provizoriu la data de 18 ianuarie 2007 (în baza încheierii Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, din 11 decembrie 2006), dată la care SC M.T. SRL deţinea, încă, în calitate de chiriaş, 1/2 din spaţiul situat în M.K.; în plus, respectivele bunuri fuseseră lăsate, chiar la această adresă, în custodia unei angajate a societăţii debitoare, numita N.M.
Referitor la susţinerea că, la 12 septembrie 2007, executorul judecătoresc ar fi ridicat şi alte bunuri (în afară de cele sechestrate la 18 ianuarie 2007), bunuri despre care s-a arătat că ar aparţine SC I.E.T. SRL (şi nu debitoarei SC M.T. SRL), instanţa a constatat că respectivele bunuri erau depozitate, printre şi în acelaşi spaţiu cu cele identificate la 18 ianuarie 2007, astfel că prezumţia că acestea ar fi aparţinut aceleiaşi debitoare a fost justificată; este adevărat că directorul executiv al SC I.E.T. SRL a prezentat un set de acte cu privire la acele bunuri, însă actele au fost înfăţişate ulterior ridicării lor din show-room, părţile fiind îndrumate să formuleze contestaţie la executare.
Momentul când au fost prezentate actele de către directorul executiv a fost corect stabilit, pe baza declaraţiilor executorului judecătoresc S.S., poliţiştilor I.M. şi P.T., precum şi avocatului V.C., iar afirmaţiile privind orele consemnate în cuprinsul procesului - verbal de executare, nu sunt confirmate de probatoriu, fiind evident că menţiunea cu privire la ora sosirii directorului executiv P.C. a fost modificată de executor în scopul îndreptării unei erori, nefiind vorba despre un fals.
În ceea ce priveşte prezenţa camionului în care erau încărcate produsele ridicate de executorul judecătoresc, din cuprinsul aceloraşi declaraţii, rezultă că la momentul prezentării de către numitul P.C. - directorul executiv al SC I.E.T.A. SRL, a actelor de proprietate a unora dintre produsele ridicate, camionul în cauză nu se mai afla la locul executării. Singurul martor care a afirmat că respectivul camion afla încă la locul executării în momentul prezentării actelor susmenţionate, este numita O.Ş.R., a cărei declaraţie, în mod firesc a fost înlăturată, necoroborându-se cu alte probe şi fiind apreciată ca nesinceră, în considerarea relaţiilor de subordonare, faţă de reprezentanţii societăţii angajatoare, fiind lipsit de relevanţă faptul (de altfel nedovedit), că această martoră, la data ridicării bunurilor nu mai avea calitatea de angajată.
Mai mult, trebuie evidenţiat faptul că executorul judecătoresc era îndreptăţit să sechestreze alte bunuri pentru acoperirea debitului, câtă vreme unul din bunurile identificate şi presechestrate (la 18 ianuarie 2007) dispăruse.
Audierea altor martori (aşa cum a sugerat petenta) care nu au fost prezenţi la faţa locului, nu a fost necesară, câtă vreme declaraţiile martorilor direcţi, aflaţi în momentul încărcării bunurilor în camion, se coroborează între ele şi cu celelalte probe (acte) administrate în cauză.
În plus, procesul-verbal de executare a fost semnat de toate persoanele prezente, inclusiv de reprezentanţii SC I.E.T.A. SRL, fără a fi formulate obiecţii cu privire la orele consemnate în procesul verbal sau cu privire la menţiunile referitoare la ridicarea celorlalte bunuri; de asemenea, procesul - verbal de executare nu a fost contestat la instanţa de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 428 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 399 C. proc. civ., art. 401 alin. (2) C. proc. pen.
Petenta a mai susţinut că prin rezoluţia atacată, în mod incorect nu s-a reţinut faptul că executorul judecătoresc a inserat în procesul verbal de executare menţiuni contrare realităţii, cum ar fi împrejurarea că bunurile ar fi fost sechestrate la indicaţiile numitei O.V. Această critică a petentei nu a putut fi reţinută, deoarece - în primul rând:
- bunurile erau deja individualizate, O.V. putând, cel mult, să confirme prezenţa lor în show-room şi - în al doilea rând – bunurile sechestrate în contul produsului lipsă puteau fi individualizate de executor, indiferent de absenţa sau prezenţa indicaţiilor angajatei. Pe de altă parte, în cuprinsul procesului verbal de executare au fost menţionate obiecţiunile formulate de angajata O.V., referitoare proprietatea bunurilor sechestrate, astfel încât, buna credinţă a executorului judecătoresc S.S. nu poate fi pusă la îndoială.
Aşadar, se poate conchide că acţiunea de ridicare a bunurilor în scopul valorificării a fost perfect legală şi justificată, potrivit dispoziţiilor art. 419 alin. (2) C. proc. civ. şi că în sarcina executorului judecătoresc S.S. nu a putut fi reţinută săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi nici săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Nu pot fi primite nici criticile referitoare la valoarea bunurilor sechestrate care - în opinia petentei este mai mare cu 20% decât valoarea debitului şi, astfel s-ar demonstra reaua credinţă a executorului
- câtă vreme nu există nici o dovadă în acest sens, însăşi petenta neindicând - în cuprinsul plângerii - care ar fi probele ce demonstrează această susţinere.
Deşi în cuprinsul plângerii adresate instanţei de judecată, petenta nu a reluat criticile vizându-i pe intimaţii V.C. şi SC H.I. SRL, în frunte cu reprezentantul său A.L., instanţa s-a referit şi la aceste critici prezente în plângerile adresate parchetului, pentru o mai bună administrare a justiţiei, ţinându-se seama de împrejurarea că petenta a precizat că înţelege să atace, pe această cale, rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1412/11-2/2010, fără să facă vreo menţiune, din care ar rezulta că plângerea sa nu ar viza întreg cuprinsul rezoluţiei.
Astfe, referitor la intimatul V.C. - avocat, s-a apreciat că este de observat că faptele descrise în plângere pe care - în opinia petentei - acesta Ie-a săvârşit, pot fi încadrate la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Însă, aşa cum s-a reţinut şi prin rezoluţia atacată, avocatul V.C. nu a comis niciuna din aceste fapte; astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), s-a constatat că aceasta nu poate fi reţinută în sarcina avocatului V.C., având în vedere că, în speţă, acesta nu poate fi subiect al acestei infracţiuni.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 rep., pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, profesia de avocat este liberă şi independentă cu organizare şi funcţionare autonome; aşadar, în speţă, acesta nu poate fi asimilat noţiunii de funcţionar, astfel cum aceasta este definită prin dispoziţiile art. 142 alin. (2) C. pen.
Referitor la infracţiunea de înşelăciune, care - potrivit art. 215 alin. (1) C. pen. - este fapta de a induce în eroare o persoană, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă o a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine, sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se poate lesne constata că avocatul V.C. nu a desfăşurat vreo activitate de inducere în eroare; activitatea acestuia s-a limitat la reprezentarea intereselor creditoarei SC H.I. SRL, conform împuternicirii avocaţiale nr. 103082 din 15 ianuarie 2007 (f. 54) şi împuternicirii nr. 2 din 21 iunie 2007 (f. 96), cererile adresate executorului judecătoresc S.S. fiind formulate în baza unor sentinţe judecătoreşti valabile. De asemenea, participarea sa la executarea ce a avut loc la data de 12 septembrie 2007, a constat, firesc, în reprezentarea creditoarei SC H.I. SRL.
Aceleaşi considerente au fost avute în vedere şi în ceea ce priveşte plângerea ce a vizat-o pe SC H.I. SRL, cât şi pe reprezentantul acesteia, numitul A.L.
Instanţa de fond a reţinut că, în cuprinsul plângerii şi declaraţiilor, petenta nu a indicat infracţiunile presupus a fi săvârşite de aceşti făptuitori, dar, ca şi în cazul intimaţilor mai sus menţionaţi, din descrierea pretinselor fapte, s-a constatat că acestea vizează pe cele prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) Din actele şi lucrările dosarului analizate în faza urmăririi penale, nu rezultă indicii cu privire la desfăşurarea vreunei activităţi de inducere în eroare, aşa încât - în mod firesc - în sarcina persoanei juridice SC H.I. SRL şi, respectiv, a numitului A.L., nu s-a putut reţine săvârşirea vreunei fapte penale.
Aşa fiind, s-a constatat că cercetările efectuate au demonstrat lipsa de temeinicie a plângerilor formulate de petentă, soluţia adoptată fiind fundamentată pe probele administrate în cauză.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat recurs petenta, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi, reiterând motivele plângerii iniţiale, susţinând în esenţă că intimaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor sesizate.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Înalta Curte constată că, atât în rezoluţiile dispuse de organele de urmărire penală cât şi în hotărârea instanţei de fond, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de recurenta petentă cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaţilor, retinându-se în mod corect că nu rezultă indicii care să confirme săvârşirea vreunei fapte penale.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă, într-adevăr, că intimata executor judecătoresc S.S. nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât nu există niciun fel de date, indicii sau dovezi că a acţionat în sensul vătămării intereselor legale ale recurentei petente sau că ar fi falsificat un înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia.
Activitatea executorilor judecătoreşti este reglementată de Legea nr. 188/2000, care statuează în art. 57 alin. (1) că actele acestora sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente, iar potrivit art. 58 din aceeaşi lege, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare pot formula contestaţie la executare în condiţiile prevăzute de C. proc. civ.
Cu privire la pretinsele aspecte de nelegalitate a aplicării sechestrului asigurător asupra unor bunuri care nu aparţineau debitoarei SC M.T. SRL, ci recurentei petente SC I.E.T.A. SRL, la data de 18 ianuarie 2007, precum şi împotriva actului de executare silită din 12 septembrie 2007, recurenta petentă avea posibilitatea formulării unor contestaţii la executare, cale neurmată de aceasta.
Nici în privinţa intimatului avocat V.C., nu rezultă indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor sesizate de recurenta petentă.
Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în mod corect s-a constatat că intimatul avocat nu poate fi subiect activ al acestei infracţiuni, având în vedere că desfăşoară o profesie liberă şi independentă, neavând deci calitatea de funcţionar, în sensul art. 147 alin. (2) C. pen.
De asemenea, nici infracţiunea înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., nu poate fi reţinută în sarcina intimatului avocat, întrucât nu a desfăşurat nicio activitate de inducere în eroare a recurentei petente, activitatea acestuia limitându-se la reprezentarea intereselor creditoarei SC H.I. SRL, conform împuternicirilor avocaţiale.
Astfel, având în vedere că din actele premergătoate efectuate în cauză nu s-au putut identifica indicii care să confirme existenţa vreunei fapte penale, iar recurenta petentă nu a invocat şi depus în susţinerea afirmaţiilor sale probe care să ateste o altă situaţie de fapt decât cea care rezultă din actele dosarului, soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
În consecinţă, respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Cu privire la cheltuielile judiciare solicitate de intimata SC H.I. SRL, Înalta Curte constată, în concordanţă cu dispoziţiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., că sunt exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei şi cu munca îndeplinită de apărătorul acesteia.
Din textele de lege citate rezultă că instanţa are latitudinea de a aprecia asupra necesităţii cheltuielilor făcute de către părţi.
În prezenta cauză, intimata a solicitat obligarea recurentei petente la plata cheltuielilor judiciare constând în onorariul apărătorului ales, în valoare de 9.920 lei, conform facturii şi chitanţelor depuse la dosar.
Suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat este vădit disproporţionată atât în raport cu obiectul şi complexitatea cauzei, cât şi în raport cu asistenţa juridică asigurată intimatei, având în vedere că acelaşi apărător a asigurat asistenţa juridică a intimatei şi în faţa instanţei de fond, iar cauza a fost soluţionată la al doilea termen de judecată la care s-a prezentat acesta.
Astfel, Înalta Curte va obliga recurenta petentă la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata, SC H.I. SRL obligaţie care corespunde cheltuielilor efective necesare cauzei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentă SC I.E.T.A. SRL împotriva sentinţei penale nr. 337 din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, iar în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata SC H.I. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC I.E.T.A. SRL împotriva sentinţei penale nr. 337 din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC H.I. SRL.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1365/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1423/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
