ICCJ. Decizia nr. 152/2011. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 152/2011

Dosar nr.410.1/32/2010

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentinţa penală nr. 125 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.C. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 319/P/2010 din data de 26 martie 2010 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, confirmată prin rezoluţia nr. 181/11/2/2010 din data de 03 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. A fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

1. Prin rezoluţia nr. 319/P/2010 din data de 26 martie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii G.C.A. judecător la Judecătoria Moineşti şi C.V. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti, motivat de faptul că în sarcina celor doi magistraţi nu poate fi reţinută săvârşirea niciunei infracţiuni, în condiţiile în care au acţionat în strictă conformitate cu normele legale care le reglementează activitatea.

Din verificările efectuate, procurorul a constatat că numitul M.I. s-a adresat Judecătoriei Moineşti cu o cerere prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 108 şi art. 110 din Legea nr. 46/2008, invocând motive sociale. La strigarea cauzei s-a prezentat ca apărător ales numitul B.C. care a depus o împuternicire avocaţială.

Instanţa, raportat la faptul că în format electronic s-a transmis tabloul avocaţilor stagiari şi definitivi pe anul 2010, din care numitul B.C. nu face parte, a apreciat că această persoană nu îndeplineşte calitatea de avocat, fiind înlocuit cu un apărător din oficiu din cadrul Baroului Moineşti.

Conform adresei nr. 148 din 24 februarie 2010 a U.N.B.R. Baroul Bacău rezultă că B.C. nu este înscris în tabloul avocaţilor din cadrul Baroului Bacău.

De precizat este şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007 publicată în M.Of. 772 din 14 noiembrie 2007, a stabilit că asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia.

2. Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere, motivând că aceasta este nelegală şi netemeinică, deoarece nu s-a solicitat tabloul avocaţilor Baroului Bacău legal constituit, apreciind că celălalt „Barou Bacău" nu îndeplineşte condiţiile legale de funcţionare.

Plângerea a fost respinsă prin rezoluţia nr. 181/11/2/2010 din data de 03 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, având în vedere considerentele deciziei nr. XXVII din16 aprilie 2007a Î.C.C.J.

3. Prin cererea înregistrată sub nr. 410.1/32/2010, petentul B.C. a formulat plângere în condiţiile art. 278/1 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 319/P/2010 din data de 26 martie 2010, confirmată prin rezoluţia nr. 181/11/2/2010 din 03 mai 2010, ambele emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Atât prin cererea scrisă cât şi cu ocazia dezbaterilor, petentul B.C. a solicitat admiterea plângerii formulate, desfiinţarea celor două rezoluţii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale cu privire la intimaţii G.C.A. judecător la Judecătoria Moineşti şi C.V. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 247 teza I, art. 246 şi art. 248 C. pen., precum şi la obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată şi la 1.000.000 Euro cu titlu de daune morale şi cominatorii; a solicitat acest lucru motivat de faptul că cei doi intimaţi, în calitate de membri ai completului de judecată în dosarul penal nr. 72/260/2010, nu i-au recunoscut calitatea de apărător ales al petentului M.I., în condiţiile Legii nr. 51/1995.

Soluţionând plângerea, prima instanţă, în baza materialului probator administrat în cauza de faţă, a constatat că situaţia de fapt reţinută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău este una corectă iar soluţiile adoptate prin cele două rezoluţii sunt legale şi temeinice.

A avut în vedere Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, potrivit căreia asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia.

În aceste condiţii, în cazul în care petentul B.C. nu a dobândit calitatea de avocat în cadrul unui barou constituit în temeiul Legii nr. 51/1995, modificată prin Legea nr. 255/2004, în mod corect au procedat intimaţii atunci când i-au contestat această calitate.

În art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, s-a prevăzut că „profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România", iar prin alin. (3) al aceluiaşi articol s-au interzis expres constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancţiunea nulităţii de drept a acestor acte.

Or, câtă vreme dispoziţiile din actul normativ, având caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, conţin anumite cerinţe imperative, este de la sine înţeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituţionalizat de acea lege.

Aşa fiind şi cum, în raport de prevederile art. 2 pct. 3 şi art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, „judecătorii şi procurorii sub obligaţi ca, prin întreaga lor activitate să asigure supremaţia legii", se impune ca organele judiciare să ia nu numai măsurile necesare asigurării apărării învinuitului sau inculpatului în procesul penal, atunci când acesta era obligatoriu, potrivit legii, ci şi să observe că asistenţa juridică să fie acordată de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, pentru că, altfel, asistenţa juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare.

Având în vedere toate aceste prevederi, prima instanţă a concluzionat că cei doi intimaţi şi-au exercitat în mod legal atribuţiile de serviciu cu privire la contestarea calităţii de avocat al petentului, astfel că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., faţă de aceştia, este legală şi temeinică.

B. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând susţinerile din plângere ce vizează fondul acesteia; totodată, a învederat că intimata G.C.A. este atât judecător la Judecătoria Moineşti cât şi avocat în Baroul Bacău din anul 2006, până în acest moment neformulând cerere de retragere din barou.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat întrucât atât procurorul cât şi instanţa de fond au apreciat în mod corect că intimaţii au reţinut motivat că petentul nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, altfel că nu putea acorda asistenţă juridică în dosarul penal nr. 72/260/2010 al Judecătoriei Moineşti.

Aprecierea că intimaţii - magistraţi nu se fac vinovaţi de săvârşirea vreuneia dintre faptele penale reclamate de petent, este corectă, întrucât activitatea desfăşurată de aceştia este în conformitate cu atribuţiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească, fiind chiar obligaţi să verifice dacă asistenţa juridică este asigurată de persoane abilitate întrucât, în caz contrar, asistarea de o persoană care nu a dobândit în mod legal calitatea de avocat echivalează cu neasigurarea asistenţei juridice, motiv de nulitate atunci când aceasta este obligatorie potrivit legii.

Totodată, nici critica formulată de petent în sensul că intimata G.C.A. este atât judecător la Judecătoria Moineşti cât şi avocat în Baroul Bacău din anul 2006, până în acest moment neformulând cerere de retragere din barou, nu este întemeiată. Din chiar concluziile scrise depuse de intimat rezultă că intimata figurează pe tabloul avocaţilor incompatibili la poziţia 32 pentru anul 2010, astfel că aceasta nu încalcă nici una dintre obligaţiile impuse de Legea nr. 303/3004 privind statutul magistraţilor sau de Codul deontologic, neaflându-se în vreo situaţie de incompatibilitate.

În consecinţă, pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.C. împotriva sentinţei penale nr. 125 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 152/2011. Penal