ICCJ. Decizia nr. 1618/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1618/2011
Dosar nr. 18c/54/2010
Şedinţa publică din 21 aprilie 2011
Asupra recursului penal de faţă,
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 18 din 6 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 18c/54/2010, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.C. împotriva Ordonanţei nr. 398/P/2009 din 20 iulie 2009 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe intimata Ş.F., menţinându-se această ordonanţă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că intimata, în calitate de notar, nu a încălcat dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât primul contract de vânzare-cumpărare încheiat între soţii T. şi soţii B. nu este fundamentat pe o cauză ilicită, fiind încheiat în condiţiile obligatorii ale dispoziţiilor legale menţionate, că notarul nu a avut posibilitatea să administreze probe pentru a stabili care este scopul real al celor două contracte de vânzare-cumpărare, acesta fiind atributul instanţei de judecată.
În ceea ce priveşte extractele de carte funciară nr. x şi nr. y din anul 2008, s-a reţinut că acestea au fost prezentate de vânzători şi că nu există motiv ca intimata, în calitate de notar, să pună la îndoială autenticitatea sau exactitatea datelor cuprinse în extrase.
Faptul că notarul a autentificat contractul subsecvent din 15 ianuarie 2008 în aceeaşi zi, fără ca vânzătorii să fi devenit proprietari tabulari, reprezintă practica notarului intimat, aspect care-i permite celui din urmă îndreptăţit să ceară înscrierea dobândirilor necesare odată cu aceea a dreptului său.
S-a mai reţinut că aspectele reţinute nu au conotaţii penale în sensul învederat de petent, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. pentru care acesta a solicitat a se face cercetări penale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, în esenţă, pentru următoarele motive:
- instanţa de fond trebuia să realizeze o examinare nemijlocită a activităţii intimatei, în calitate de notar, în legătură cu autentificarea celor două contracte de vânzare-cumpărare şi respectiv a încheierii de îndreptare eroare materială din 27 martie 2008 în raport de obligaţiile sale, conform art. 6 şi respectiv art. 43 alin. (2) şi (3) şi art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 36/1995 şi ale art. 70 din cuprinsul Regulamentului de punere în aplicare a legii, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995.
Instanţa de fond nu a analizat activitatea intimatei, în raport cu dispoziţiile legale, întrucât la încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare, cu bună ştiinţă, nu a verificat dacă părţile deţineau toate înscrisurile obligatorii potrivit legii, nu a verificat calitatea de persoană îndreptăţită a cumpărătorilor B. care, chiar dacă erau foştii proprietari, nu au respectat obligaţia de notificare a chiriaşilor, prevăzută de art. 43 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu a verificat dacă cei doi vânzători T. erau căsătoriţi şi a autentificat cele două contracte de vânzare-cumpărare succesive în baza unui singur extras de carte funciară.
Instanţa de fond a reţinut că intimata şi-a încălcat cu bună-ştiinţă obligaţiile de serviciu, iar instanţele civile, care au stabilit (cu autoritate de lucru judecat) că nu erau îndeplinite condiţiile legale la încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare, au dispus anularea acestora pentru cauză ilicită şi fraudă la lege.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând să se admită plângerea formulată împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi în temeiul art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., desfiinţarea ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea judecării, în complet legal constituit, pe baza probelor existente la dosar, în subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, desfiinţarea ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea urmăririi penale faţă de intimată sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Intimata a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea hotărârii recurate întrucât notarul public a respectat dispoziţiile legale la autentificarea celor două acte, întrucât imobilul nu era interzis la înstrăinare, că aceasta se făcea de către o persoană îndreptăţită expres prevăzută de lege, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, respectiv fostul proprietar.
A mai arătat că nu este fondată susţinerea referitoare la nerespectarea notificării, întrucât prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 au caracterul unei norme dispozitive, de la care părţile puteau deroga. Pentru autentificarea actului, notarul public a obţinut extrasul de Carte Funciară, iar promisiunea de vânzare-cumpărare al cărei beneficiar era recurentul-petent nu a fost notată în Cartea Funciară.
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de petent, dar şi a dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică.
Conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., judecătorul soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri nou prezentate.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, judecătorul fondului a verificat ordonanţa atacată pe baza materialului probator din dosarul cauzei şi a înscrisurilor nou prezentate, reţinând în considerentele sentinţei recurate aspectele care au făcut obiectul criticilor formulate de petent.
Astfel, critica formulată de petent conform căreia procurorul trebuie să se pronunţate prin rezoluţie şi nu prin ordonanţă nu este întemeiată, întrucât potrivit art. 203 C. proc. pen., în cadrul urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune prin ordonanţă doar acolo unde legea prevede în mod expres aceasta.
Prin ordonanţa atacată procurorul a dispus pe lângă neînceperea urmăririi penale faţă de intimata Ş.F. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea efectuării de cercetări penale faţă de alte persoane din acelaşi dosar. Or, potrivit art. 45 pct. 12, declinarea de competenţă se dispune prin ordonanţă, aşa cum în mod corect s-a procedat.
În analiza activităţii intimatei, în calitate de notar, judecătorul fondului a avut în vedere, în mod corect, Sentinţa nr. 6959 din 24 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Craiova, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 969 din 14 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a admis acţiunea formulată de petentul (reclamant) M.C. şi s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare şi a încheierii de îndreptare din 27 martie 2008 încheiate de Biroul Notarului Public Ş.F.
De asemenea, judecătorul fondului a sesizat în mod corect că din considerentele hotărârilor civile, în cauză, au relevanţă doar aspectele care stabilesc dacă notarul a încheiat cele două contracte de vânzare-cumpărare cu rea-credinţă. În considerentele ambelor hotărâri civile se reţine că primul contract de vânzare-cumpărare încheiat între soţii T. şi soţii B. nu este întemeiat pe o cauză ilicită, ci în condiţiile derogatorii ale art. 43 din Legea nr. 10/2001, condiţii care se verificau şi erau incidente în cauză. Mai mult, instanţa civilă a reţinut că soţii B. au fost doar intermediari în transmiterea proprietăţii de la soţii T. către SC F. SRL Craiova, vânzare care altfel nu ar fi fost posibilă în condiţiile reglementate de art. 9 din Legea nr. 112/1995. În aceste condiţii s-a considerat că cele două contracte de vânzare-cumpărare trebuie privite ca operaţiune juridică unică tocmai pentru a înlătura interdicţia de vânzare a imobilului în termenul de 10 ani reglementat de art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Judecătorul fondului a reţinut în mod corect că, la întocmirea actului, intimata-notar public nu a încălcat dispoziţiile art. 45 şi art. 6 din Legea nr. 36/1995 şi că nu putea refuza încheierea actului notarial solicitat deoarece nu se regăseau în speţă situaţiile prevăzute de art. 6 din legea sus-menţionată, adică actul solicitat să fi fost contrar legii sau bunelor moravuri.
Din copia legalizată a Cărţii Funciare nr. x Craiova rezultă că s-a notat convenţia autentificată sub nr. z/2004 de BNP Z.A. şi actul adiţional autentificat sub nr. a/2004 de BNP Z.A. încheiat între promitenţii vânzători T.M. şi Ş. pe de o parte, şi M.C. şi M.D.M., pe de altă parte, la data de 28 ianuarie 2008, deci ulterior încheierii actelor autentificate sub nr. b şi c din 15 ianuarie 2008.
Astfel, intimata nu putea să aibă cunoştinţă de existenţa acestei promisiuni de vânzare-cumpărare şi nici de litigiul dintre părţi, care a fost notat la 30 aprilie 2009 sub nr. crt. 8 partea a II-a a Cărţii Funciare x.
În aceste condiţii a reţinut judecătorul fondului că la data autentificării actelor de vânzare-cumpărare, din declaraţiile părţilor nu s-a putut constata intenţia de fraudare a legii.
Chiar dacă ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 6959 din 24 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Craiova s-a constatat nulitatea absolută a celor două acte de vânzare-cumpărare succesive pentru fraudă la lege, acest fapt nu se datorează activităţii ilicite a notarului public, deoarece la momentul încheierii actului, din dovezile ce i-au fost prezentate, acesta nu putea constata cauza ilicită, scopul pentru care erau încheiate actele, ci este atributul instanţei de judecată.
În ceea ce priveşte extrasul de carte funciară nr. d şi e din 11 ianuarie 2008, se reţine că acestea au fost prezentate de vânzători, neexistând niciun motiv pentru care intimata-notar public să pună la îndoială autenticitatea sau exactitatea datelor înscrise în actele extrase.
Cele două extrase de carte funciară nu sunt nule, întrucât nu au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 7/1996, conform căreia se interzice emiterea unui al doilea extras de carte funciară în primele 5 zile de valabilitate ale primul extras, întrucât ele vizează două aspecte diferite, un extras priveşte proprietatea exclusivă, respectiv apartamentul situat în Craiova str. A.C. jud. Dolj, iar cel de-al doilea extras priveşte părţile de proprietate comună, indiviză ale aceluiaşi imobil; aceasta este de fapt explicaţia că cele două extrase sunt emise pentru cărţi funciare diferite cu nr. y şi x.
În acest fel, instanţa a respectat dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 76/1996, întrucât au fost solicitate extrasele de carte funciară pentru autentificare - d şi e din 11 ianuarie 2008.
În mod corelativ, critica potrivit căreia notarul nu avea voie să autentifice contractul din primul act autentic nr. b din 15 ianuarie 2008 este neîntemeiată.
Menţiunile care se fac în Cartea Funciară nu au rol constitutiv de drepturi în ceea ce priveşte transmiterea de proprietate, ci doar rol pentru opozabilitate. Dobânditorul unui drept de proprietate printr-un act constitutiv sau translativ de proprietate devine proprietar ca efect al consimţământului părţilor, exprimat în forma reglementată de lege (în speţă - forma autentică) şi după ce a devenit proprietar el poate să dispună de dreptul său printr-un act subsecvent de intabulare a dreptului său cu privire la primul act, intabulare având doar efecte de opozabilitate.
Mai mult, faptul că în aceeaşi zi notarul a autentificat contractul subsecvent nr. c din 15 ianuarie 2008, fără ca vânzătorii să fi devenit proprietari tabulari nu este un caz singular, în practica BNP Ş.F., aşa cum rezultă din contractele autentificate la 9 iunie 2006, 12 iunie 2006, 13 aprilie 2006, 17 aprilie 2006, 16 iulie 2007, 17 iulie 2007, 10 mai 2010, art. 23 din Legea nr. 7/1996, permiţându-i „celui din urmă îndreptăţit”, să ceară înscrierea dobândirilor succesive odată cu aceea a dreptului său.
Pe de altă parte, vânzătorii B.O. şi B.C.I. au declarat în faţa notarului că apartamentul este proprietatea lor, nu a mai fost înstrăinat sau ipotecat, iar cumpărătorul SC F. SRL, reprezentat prin P.C., a declarat că are cunoştinţă de situaţia de fapt şi de drept a apartamentului, nu este grevat de sarcini şi nu este ipotecat.
În acest context, s-a apreciat că Sentinţa civilă nr. 6959 din 24 aprilie 2009, a Judecătoriei Craiova, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 969 din 14 septembrie 2010, a Curţii de Apel Craiova nu este suficientă pentru a se constata că notarul public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, a îndeplinit acte în mod defectuos, prin care a cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului sau că ar fi indus în eroare vreo persoană cu prilejul autentificării celor două contracte de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care aspectele constatate prin hotărârea respectivă au caracter civil, fără a avea conotaţii penale
Pentru considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 180 din 6 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe care o menţine ca legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurentului-petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 180 din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1623/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1409/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
