ICCJ. Decizia nr. 1648/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1648/2011

Dosar nr. 3337/2/2011

Şedinţa publică din 21 aprilie 2011

Asupra recursului de faţă

În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Bucureşti sub nr. 3337/2/2011 inculpatul C.C. a solicitat în baza art. 160² C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis în urma încheierii din 5 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 3103/2/2011.

Curtea, analizând cererea formulată a constat că cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată pentru inculpatul C.C., îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege sub aspectul admisibilităţii în principiu.

Astfel, s-a constat că la termenul la care au avut loc dezbaterile, inculpatul C.C. şi-a însuşit cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată pentru acesta de către apărătorul său, conform art. 160⁶ şi următoarele C. proc. pen., atât prin declaraţia orală făcută în fata instanţei.

Examinând pe fond cererea inculpatului instanţa a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât s-a menţinut până la această etapă procesuală bănuiala legitimă că inculpatul, în calitate de ofiţer la Poliţia de Frontieră Naideş ar fi primit în repetate rânduri, diverse sume de bani direct sau prin redistribuire, în tura de serviciu, acţionând în cadrul unui grup infracţional organizat, pentru a îndeplini acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu, precum şi pentru a-i informa pe traficanţi de componenţa şi amplasarea personalului din tură, având chiar iniţiativa de a găsi modalităţi prin care să majoreze cuantumul sumelor obţinând ca beneficii ale activităţii infracţionale prin comercializarea de bunuri primite cu titlu de mită.

În speţă, având în vedere natura infracţiunilor reţinute a fi săvârşite de către inculpat (infracţiuni de corupţie, constituire de grup organizat), gradul ridicat de pericol social al acestor infracţiuni, dat în primul rând de limitele de pedeapsă prevăzute pentru acestea, de calitatea inculpatului, modalitatea de săvârşire, perioada de timp pe durata căreia s-a desfăşurat activitatea reţinută în sarcina sa, apartenenţa sa la un grup infracţional organizat, constituit în vederea săvârşirii unor infracţiune de corupţie, Curtea a apreciat că nu se impune lăsarea în libertate a acestuia.

Pe de altă parte, s-a apreciat că lăsarea în liberate a inculpatului în acest moment, nu se impune nici prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată pe marginea ari. 5 din Convenţie, care impun statelor obligaţia de a lua în discuţie, chiar din oficiu, a posibilităţii adoptării unor măsuri alternative faţă de inculpatul arestat (liberarea provizorie, obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara), după trecerea unei anumite perioade de timp de la luarea măsurii arestării. în speţă, se observă că măsura arestării preventive a inculpatului C.C. s-a luat de puţin timp, neputându-se vorbi despre menţinerea o perioadă de timp nejustificat de mare în stare de arest preventiv a acestuia.

Faţă de toate acestea, Curtea, în temeiul art. 160^8a C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.C., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul C.C., care a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, conform dispoziţiilor art. 385⁶ C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta:

Acordarea liberării condiţionate sub control judiciar nu este un drept absolut şi nici formal al inculpaţilor, fapt ce rezultă din dispoziţiile legale în materie.

Astfel, dispoziţiile art. 160¹ alin. (1) C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată de către instanţă, ceea ce implică dreptul de apreciere al instanţei asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză.

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 160 C. proc. pen. fac distincţie între condiţiile formale prevăzute de lege privind cererea de liberare provizorie sub control judiciar şi condiţiile privind temeinicia acesteia.

Intenţia legiuitorului de a realiza o astfel de distincţie rezultă şi din dispoziţiile art.160⁸ C. proc. pen., care reglementează examinarea şi admiterea în principiu a unei astfel de cereri.

O astfel de analiză, în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condiţiilor formale prevăzute de dispoziţiile art. 160² alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Prin urmare, temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum şi la verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzută de art. 136 alin. (2) C. proc. pen.

Subliniind funcţionalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.

Raportat la dispoziţiile legale menţionate şi la cele ce preced, se constată că în speţă sunt îndeplinite condiţiile formale ale legii privind cererea formulată de inculpat, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa în faza de urmărire penală nu depăşeşte 18 ani închisoare.

În ceea ce priveşte temeinicia cererii formulată de inculpat, Curtea constată următoarele: Inculpatul este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie care au impact social deosebit asupra valorilor şi relaţiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică. în ceea ce priveşte natura şi pericolul social al infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, este adevărat că - în măsura în care se va dovedi că ele există şi au fost comise cu vinovăţie de acesta - sunt grave, dar natura şi gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal şi constituţional al liberării provizorii. Aceasta cu atât mai mult cu cât, o dată cu trecerea timpului rezonanţa socială negativă a faptelor se estompează.

A considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv şi menţinută în această stare până la soluţionarea fondului cauzei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, care eventual s-ar pronunţa în cauză, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar legii.

Pe de altă parte, regula respectării libertăţii individuale stabilită în art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, consacrată, aşa cum s-a arătat şi de legislaţia internă, inclusiv la nivel constituţional, permite derogări, numai în cazuri excepţionale care reclamă protejarea interesului public.

Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracţiuni, nu poate constitui un motiv pertinent şi suficient pentru refuzul de liberare din detenţie provizorie decât dacă, indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică, ar fi realmente ameninţată.

Ori de câte ori acest risc nu poate fi în mod rezonabil reţinut, persoana acuzată este îndreptăţită să obţină punerea sa în libertate, înainte de a fi judecată.

Natura faptelor, gravitatea şi efectele lor nu justifică în sine necesitatea continuării prevenţiei în lipsa unor fapte care să demonstreze că eliberarea acuzatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice.

Potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat şi prin admiterea unei astfel de cereri.

În cauză, s-a constatat că măsura arestării preventive a fost luată, invocându-se ca temei dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în principal aspectul că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În absenţa unor criterii legale care să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că aceasta trebuie să se raporteze atât la elementele care ţin de circumstanţele concrete ale cauzei, cât şi la datele care circumstanţiază persoana inculpatului.

Din datele existente la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul, anterior comiterii faptelor pentru care este cercetat, a avut o comportate bună şi şi-au exercitat în bune condiţii atribuţiile de serviciu.

Jurisprudenţa CE.D.O. a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie, instanţele de judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei pentru care sunt cercetate,cât şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N.C. contra Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).

Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, C. proc. pen. a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalităţi şi forme care să permită persoanei arestate să ceară şi să obţină, dacă sunt întrunite condiţiile legale, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauţiune, conform art. 5 C. proc. pen.

Curtea apreciază astfel că dată fiind persoana inculpatului, cunoscut până la începutul cercetărilor în prezenta cauză cu un bun comportament în societate, având o familie organizată, cu un copil minor în întreţinere şi dat fiind şi avertismentul pe care l-a constituit arestarea preventivă nu subzistă temerile că pus în libertate acesta va periclita ordinea publică şi securitatea cetăţenilor sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă.

În ceea ce priveşte oportunitatea unei asemenea măsuri, la evaluarea acesteia, înalta Curte are în vedere că în aceeaşi cauză, inculpaţi cu o activitate infracţională mai bogată sunt cercetaţi în stare de libertate şi pentru asigurarea egalităţii de tratament cererea formulată de inculpat poate fi admisă.

În jurisprudenţa C.E.D.O. s-a subliniat că problema liberării este una distinctă de analiza privării de libertate şi se antamează numai după analizarea conformităţii arestării cu prevederile Convenţiei (cauza M.K. contra Marii Britanii) şi s-au conturat patru motive importante pentru care se poate refuza liberarea provizorie în condiţiile art. 5 paragraful 3:

- riscul ca odată pus în libertate inculpatul să comită fapte care aduc atingere administrării justiţiei;

- riscul ca persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni să nu se prezinte la proces;

- prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni;

- apărarea ordinii publice.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu există temeri că se va produce vreuna din aceste situaţii, motiv pentru care şi din perspectiva Convenţiei Europene, reflectată în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, o asemenea cerere este întemeiată.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.C. şi va dispune punerea, de îndată, în libertate provizorie acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză. în baza art. 160² alin. (3) C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei;

b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie;

d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

Conform art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul C.C.

Împotriva încheierii din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 3337/2/2011.

Casează încheierea atacată şi rejudecând:

Admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.C.

În baza art. 160² alin. (3) C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei;

b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie;

d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

Dispune punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului C.C. (cetăţean român, fiul lui V. şi R., născut la 05 noiembrie 1979, în localitatea laşi, judeţul laşi, domiciliat în Oraviţa), de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 20 din 9 februarie 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 1211/2/2011 (516/2011), dacă nu este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 155/2011. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1702/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1648/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1648/2011. Penal