ICCJ. Decizia nr. 155/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 155/2011
Dosar nr. 4407/2/2010
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 18 martie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de lucrătorii de poliţie (intimaţi în cauză) G.C., D.M., V.V., D.V., M.C., T.N., P.I., sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 267, art. 2671 C. pen., art. 250 alin. (3) C. pen.; G.C., D.M., V.V., D.V. sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen.; G.C. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. şi art. 189 alin. (1) C. pen.; D.M., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.; S.A., C.F., M.C. sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen.
Temeiurile de drept avute în vedere de către procuror la dispunerea măsurii criticate sunt cele prev. de art. 10 lit. a), c), d) şi i) C. proc. pen.
Prin rezoluţia din 18 martie 2010, s-a reţinut că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că în seara de 12/13 ianuarie 2009 la intrarea în municipiul Arad, în zona complexului A. a fost organizată de către lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Ilfov - Serviciul de Investigaţii Criminale o acţiune de depistare a unor persoane suspecte de sustragere de bunuri şi autoturisme de pe teritoriul Spaniei, acţiune organizată cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad şi Inspectoratului Judeţean al Politiei de Frontieră Arad. Din cadrul I.P.C.J. Ilfov - Serviciul de Investigaţii Criminale au participat inspector principal G.C., subinspector l.C., agent şef principal D.V., agent V.V., iar din cadrul I.P.J. Arad subcomisar de poliţie S.A.L., inspector principal de poliţie M.C.I., agent de poliţie C.F.l., precum şi comisar D.A. şi inspector G.V. din cadrul I.J.P.F. Arad. De asemenea, din cadrul Detaşamentului de Intervenţie Rapidă Arad a participat agent şef adjunct S.F., agent şef adjunct V.G., agent şef adjunct L.L., agent M.D., iar din cadrul Detaşamentului de Intervenţie Rapidă Ilfov agent şef P.I., agent şef Maruşca Cornel şi agent Ţ.N.
Din adresele emise de I.P.J. Ilfov - Serviciul Management Resurse Umane, precum şi I.P.J. Arad - Serviciul Management Resurse Umane a rezultat că scms. S.A., M.C.I., agent de poliţie C.F., comisar şef de poliţie D.M., precum şi inspector principal G.A.C. fac parte din structurile poliţiei judiciare. în noaptea de 12/ 13 ianuarie 2009 a fost organizată o acţiune pentru depistarea unui grup format din 9 persoane care se deplasau din Spania spre România cu trei autovehicule de teren marca B. şi H.C., dintre care unul era sustras din Spania, existând indicii că aceste persoane aveau asupra lor bunuri sustrase şi intenţionau să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac judeţul Arad. S-a organizat un filtru în zona hipermarketului C. din oraşul Arad, după ce s-a stabilit că cele trei autoturisme au pătruns pe teritoriul României.
Conducătorul autovehiculului marca B. nu a oprit la semnalele regulamentare ale primului echipaj de poliţie, fiind necesară executarea a două focuri de armă şi blocarea traficului rutier pentru oprirea autoturismului. Cu ocazia indisponibilizării autoturismului marca B. conducătorul auto a încercat să fugă, iar ceilalţi ocupanţi au refuzat să coboare din autoturism fiind necesară imobilizarea acestora prin încătuşare în poziţia culcat. Ulterior, ocupanţii autoturismului au fost conduşi la sediul I.P.J. Arad unde s-a procedat la identificarea acestora, precum şi la percheziţionarea autoturismelor, întocmindu-se în acest sens un proces verbal de depistare. Ocupanţii autoturismului marca B. au fost identificaţi în persoana numiţilor C.D., C.A., C.C., C.F. şi S.I.A. Ulterior, persoanele menţionate, împreună cu autoturismele depistate, au fost deplasate la sediul I.P.J. Ilfov.
Autoturismul marca H.C. a fost oprit regulamentar la intrarea în oraşul Chitila de un echipaj de poliţie format din comisar şef de poliţie D.M., sinsp. B.A. din cadrul I.P.J. Ilfov, precum şi agent R.I. din cadrul I.P.J. Ilfov. Autoturismul a fost deplasat la sediul I.P.J. Ilfov de lucrătorii de poliţie, iar ocupanţii autoturismului au fost identificaţi în persoana numiţilor D.W., C.Ş., Ş.C.L., C.I.
La sediul I.J.P. Ilfov au fost percheziţionate autoturismele şi au fost inventariate bunurile descoperite în aceste autoturisme, întocmindu-se procese verbale în acest sens.
Prin rezoluţia din data de 13 ianuarie 2009, ora 07:00 inspector principal G.C. a dispus începerea urmăririi penale faţă de numiţii C.F., C.D., S.I.A, Ş.C.L., C.C., C.A.D.W., C.A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, respectiv complicitate la furt calificat în formă continuată, reţinându-se că „în noaptea de 28/ 29 noiembrie 2008 numiţii C.C. şi C.A., ajutaţi de C.F. şi C.D. au sustras mărfuri în valoare de aproximativ 100.000 lei din patrimoniul SC S.R. SRL şi SC L. SRL, iar în noaptea de 07/08 ianuarie 2009 numiţii C.C., C.A., S.I.A., Ş.C.L., ajutaţi de C.F., C.D., D.W., C.A.C. au sustras un autoturism marca B. de pe teritoriul Spaniei, precum şi mai multe bunuri din locuinţa numitului J.A.M.G.".
Ulterior, s-a dispus reţinerea numiţilor C.D., C.A., C.C., D.W., S.I.A. pe timp de 24 de ore începând cu data de 13 ianuarie 2009, ora 07:00.
Prin ordonanţa nr. 6186/P/2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de susnumiţi, iar Judecătoria Buftea, prin încheierea nr. 2 din data de 14 ianuarie 2009, a dispus arestarea preventivă a numiţilor C.F., C.D., S.I.A., C.A. şi D.W. pe o durată de 28 de zile fiind emise mandate de arestare preventivă în cauză.
În urma plângerilor penale formulate, persoanele menţionate au fost examinate medico - legal, la dosarul cauzei fiind ataşate certificate medico-legale, precum şi fişele întocmite cu ocazia examinării medicale a acestora la data introducerii în arestul Secţiei 5 Poliţie, precum şi la Spitalul judeţean din Arad.
Astfel, din certificatul medico-legal din 05 februarie 2009 a rezultat că numita C.D. „a prezentat acuze subiective survenite în urma unui traumatism prin lovire cu corp dur la data de 12 ianuarie 2009 şi nu a necesitat zile de îngrijiri medicale".
Din certificatul medico - legal din 12 februarie 2009 a rezultat că numitul C.F. „nu a prezentat leziuni traumatice obiective consecutive agresiunii afirmativ din data de 12 ianuarie 2009. A prezentat leziuni dentare a căror dată de producere nu poate fi precizată".
Din certificatul medico-legal din 12 februarie 2009 a rezultat că numitul D.W. a prezentat „o leziune traumatică ce a putut fi produsă prin lovire cu corp dur, posibil la data de 12/ 13 ianuarie 2009 şi nu a necesitat zile de îngrijiri medicale".
Din certificatul medico-legal din 12 februarie 2009 a rezultat că numitul C.C. a prezentat la data examinării leziuni cicatriciale post traumatice de vârste diferite a căror dată de producere nu poate fi precizată, iar leziunile cicatriciale cu aspect mai recent (la nivelul buzei inferioare şi gambei drepte pot avea o vechime de 2- 4 săptămâni şi au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure.
De asemenea, s-a stabilit că pentru vindecare aceste leziuni traumatice au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Din certificatul medico-legal din 12 februarie 2009 a rezultat că numitul C.A. a prezentat o leziune traumatică ce a putut fi produsă prin lovire cu corp dur la data de 12 ianuarie 2009 şi a necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Din certificatul medico-legal din 03 februarie 2009 a rezultat că la data examinării numitul S.I.A. nu prezintă leziuni traumatice pe corp si nu acuză simptomatologie subiectivă dureroasă.
Persoanele vătămate au fost audiate de organele de poliţie, iar la data de 03 februarie 2010 au fost reaudiate de procuror.
Deşi legal citat, numitul S.I. nu s-a prezentat în vederea audierii de către procuror.
Din declaraţiile acestora a rezultat că pe parcursul cercetărilor la sediul I.P.J. Ilfov au fost lovite cu bestialitate de inspector principal G.C., de comisar şef D.G., de agent V.V., precum şi de agent P.I., agent şef M.C. şi agent Ţ.N. din cadrul D.P.I.R. - I.P.J. Ilfov. De asemenea, persoanele vătămate au mai arătat că au fost ameninţate în scopul de a da declaraţii, că li s-au adresat expresii jignitoare şi obscene, că nu li s-a oferit apă şi mâncare pe parcursul audierilor.
S-au efectuat recunoaşteri de pe planşe foto în scopul identificării lucrătorilor de poliţie care au folosit violenţe asupra persoanelor vătămate. Cu ocazia efectuării recunoaşterilor de pe planşă foto, persoanele vătămate C.D., C.A., C.C., C.F., S.I.A., D.W. i-au recunoscut pe insp. G.C., comisar şef D.M., agent V.V., agent şef adjunct D.V. Lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Arad nu au fost recunoscuţi de pe planşe foto de către persoanele vătămate.
În cauză s-a dispus audierea avocaţilor care au asigurat apărarea din oficiu a persoanelor vătămate pe parcursul audierilor din sediul I.P.J. Ilfov. Astfel, din declaraţiile numiţilor D.O.C., S.M., G.F., P.E. a rezultat că persoanele pe care le-au asistat nu prezentau urme de violenţe, nu au fost lovite şi ameninţate pe parcursul audierilor care au avut loc la sediul I.P.J. Ilfov.
Din declaraţia numitei M.M.F. care a asigurat asistenţa juridică a persoanei vătămate S.I.A. a rezultat că acesta prezenta urme de lovituri, însă la întrebările adresate de aceasta, cât şi de procurorul de caz M.F. a răspuns „că a căzut şi s-a lovit". Ulterior, la sediul Judecătoriei Buftea a declarat că a fost lovit de inspector de poliţie G.C.
În cauză au fost audiaţi de procuror lucrătorii de poliţie G.C., D.M., B.A., D.V., V.V., l.C., precum şi agenţii din cadrul D.P.I.R - I.P.J. Ilfov P.I., Ţ.N., M.C., R.I., B.M. şi C.R.V. care au arătat că pe parcursul acţiunilor desfăşurate în luna ianuarie 2009 nu s-au exercitat violenţe asupra persoanelor cercetate pe parcursul audierilor, nu au fost jignite, nu au fost ameninţate sau intimidate în scopul de a da declaraţii în cauză, le-au fost respectate drepturile procesuale şi li s-a oferit apă şi mâncare.
S-a constatat că în sarcina lucrătorilor de poliţie G.C.D.M., V.V., D.V. şi a agenţilor D.P.I.R. M.C., Ţ.N., P.I. nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 267 şi 2671 C. proc. pen., deoarece declaraţiile persoanelor vătămate nu se coroborează cu probatoriul administrat în cauză, nerezultând indicii temeinice şi concludente cu privire la exercitarea de către persoanele mai sus menţionate de acte specifice elementului material al acestor infracţiuni.
Cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 250 alin. (3) C. pen. constând în imobilizarea prin încătuşare a numiţilor C.D., C.A., C.F., C.F. şi S.I.A., s-a constatat că potrivit disp. art. 56 din Legea nr. 360/2002 este absolvit de orice răspundere poliţistul care prin exercitarea, în limitele legii, a atribuţiilor de serviciu a cauzat suferinţe sau vătămări unei persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora.
În cauză, intervenţia în forţă a lucrătorilor de poliţie a fost una legală, reprezentând chiar o obligaţie pozitivă a acestor organe având în vedere că persoanele în cauză au forţat filtrul organizat şi nu au oprit la semnalele regulamentare. Respectându-se dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 218/2002 potrivit cărora organele de poliţie pot folosi mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă în situaţia în care persoanele împotriva cărora sunt folosite se opun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor legale ale poliţistului, numai dacă există o temere legitimă că prin acţiunile lor pot pune în pericol integritatea corporală sau viaţa poliţistului, aspecte care au rezultat în speţa de faţă.
În ceea ce priveşte proporţionalitatea forţei folosite în raport cu valoarea socială apărată, s-a constatat că aceasta s-a păstrat în limite normale, singurele vătămări dovedite fiind cele cauzate numiţilor C.C., C.A. şi D.W., leziunile constatate fiind minore. Celelalte leziuni constatate prin certificatele medico-legale a rezultat că au fost produse anterior imobilizării din noaptea de 12/13 ianuarie 2009.
Faţă de lucrătorii de poliţie G.C., D.M., V.V., R.V. şi faţă de agenţii D.P.I.R. M.C., Ţ.N., P.I. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 250 alin. (3) C. proc. pen., deoarece beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 56 din Legea nr. 360/2002.
Cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 250 alin. (1), (2) C. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.C., D.M., V.V. şi R.V., deoarece nu au rezultat indicii temeinice şi concludente cu privire la săvârşirea acestor infracţiuni.
Cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 266 alin. (2) C. pen. de către insp. G.C. şi D.M. s-a constatat că declaraţiile persoanelor vătămate, precum şi ale numitei C.Ş. nu s-au coroborat cu probatoriul administrat în cauză, nerezultând indicii temeinice şi concludente că aceştia au exercitat violenţe şi ameninţări faţă de persoanele vătămate cu prilejul audierii acestora.
Sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. de către inspector de poliţie G.C. care a dispus reţinerea persoanelor vătămate începând cu data de 13 ianuarie 2009, ora 7, s-au constatat următoarele:
Reţinerea unei persoane înseamnă a lua faţă de aceea persoană măsura preventivă a reţinerii în alt mod decât cel prevăzut în dispoziţiile legale.
Conform art. 143 C. proc. pen. măsura reţinerii se ia faţă de învinuit sau inculpat după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, dacă există unul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., precum şi în caz de infracţiune flagrantă. Din actele dosarului a rezultat că persoanelor vătămate le-au fost respectate aceste drepturi procesuale.
Potrivit art. 31 lit. b) din Legea nr. 218/2002 poliţistul are "obligaţia să conducă la sediul poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii; în cazurile nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, acesta este îndreptăţit să folosească forţa; verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă.
În cauză s-a dispus reţinerea ca măsură preventivă a persoanelor vătămate după ce s-a stabilit identitatea acestora, activitate care s-a realizat la sediul I.P.J. Ilfov.
Conform art. 1491 alin. (1)1 C. proc. pen., arestarea inculpatului nu poate fi dispusă decât pentru zilele care au rămas din scăderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior reţinut sau arestat. Din actele dosarului a rezultat că mandatele de arestare preventivă emise de Judecătoria Buftea au fost pentru o perioadă de 28 zile, astfel încât s-a apreciat că nu s-a adus nici o vătămare acestora şi nu au fost încălcate atributele fundamentale ale persoanei, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inspector principal G.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 266 alin. (1) C. pen., deoarece s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii în raport de latura subiectivă, lucrătorul de poliţie având convingerea că a acţionat conform dispoziţiilor legale. Pentru aceleaşi considerente s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.
Cu privire la susţinerile numitei C.D., s-a constatat că aspectele menţionate de aceasta referitoare la percheziţia desfăşurată în locuinţa sa în data de 03 decembrie 2008 au făcut obiectul Dosarului înregistrat sub nr. 39/P/2009 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dosar care a fost soluţionat prin rezoluţia cu acelaşi număr din data de 22 ianuarie 2010. Prin urmare, cu privire la aceste aspecte nu s-a impus adoptarea unei soluţii în cauză. Numita C.D. a mai arătat în cuprinsul acestei plângeri că fiica sa C.Ş. a fost sechestrată la sediul I.P.J. Ilfov, deşi era minoră. Din actele dosarului a rezultat că faţă de numita C.Ş. nu s-a luat măsura preventivă a reţinerii, aceasta fiind condusă la sediul I.P.J. Ilfov de către comisar şef D.M., ulterior depistării în vederea stabilirii identităţii acesteia. Prin urmare, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisar şef D.M. pentru săvârşirea infr. prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni în raport de latura subiectivă. Cu privire la comportamentul acestuia în raport de minoră, nu s-a putut reţine că aspectele invocate au fost dovedite, dispunându-se neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 250 alin. (1) C. pen.
Cum din conţinutul actelor premergătoare a rezultat că lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Arad S.A., C.F. şi M.C. nu i-au lovit şi nu le-au adresat expresii jignitoare persoanelor vătămate cu ocazia depistării pe raza municipiului Arad, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunii, prev. de art. 250 alin. (1), (3) C. pen., deoarece există un caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv cel prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen. - fapta nu a fost săvârşită de aceştia.
2. Plângerea formulată de petenţi împotriva acestei rezoluţii, în temeiul art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia din 30 aprilie 2010 a Procurorului General dispusă în Dosarul nr. 737/ll-2/2010, constatându-se legalitatea şi temeinicia rezoluţiei din 18 martie 2010, reţinându-se că susţinerile petenţilor din plângerea formulată au un caracter de generalitate, nu se referă la fapte concrete care să poată fi analizate în contextul verificărilor efectuate în cadrul actelor premergătoare.
Prin rezoluţia atacată s-a examinat fiecare capăt al plângerii petenţilor, cu privire la modul de desfăşurare a cercetărilor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.
3. Prin plângerea înregistrată la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală la data de 18 mai 2010, petenţii C.F., C.D., C.A., C.C. şi D.W. au solicitat desfiinţarea rezoluţiei din 18 martie 2010 dispusă în Dosarul nr. 68/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei din 30 aprilie 2010 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 737/11-2/2010.
În motivarea plângerii s-a susţinut că la dispunerea celor două rezoluţii nu s-au avut în vedere dovezile depuse la dosar şi prin care s-a probat că petenţii au fost reţinuţi la 11 ianuarie 2009 şi au fost supuşi unui tratament abuziv de către intimaţi (ca lucrători de poliţie), le-au fost aplicate tratamente degradante, atât la sediul Poliţiei municipiului Arad cât şi pe durata deplasării la Bucureşti. Deşi petenţii nu au avut un comportament violent, lucrătorii de poliţie s-au purtat agresiv, i-au lovit, aceste fapte rezultând din actele dosarului.
În susţinerea plângerii s-a invocat atât comiterea de către intimaţi a infracţiunilor prev. de art. 247 C. pen., art. 250 C. pen., art. 267 C. pen., art. 2671 alin. (1)2 C. pen., art. 268 C. pen., art. 43 lit. c) şi din Legea nr. 360/2002, cât şi încălcarea art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
S-a solicitat, ca în urma desfiinţării actelor procurorului, cauza să fie trimisă la parchet pentru a fi începută urmărirea penală faţă de intimaţi cu privire la comiterea infracţiunilor reclamate. Nu s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri noi potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 269/ F din 13 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentii C.F., C.D., C.A., C.C. şi D.W. împotriva rezoluţiei din 18 martie 2010 dispusă în Dosarul nr. 68/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei din 30 aprilie 2010 dispusă în Dosarul nr. 737/l 1-2/2010 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-au menţinut rezoluţiile atacate.
A obligat petentii la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, în urma examinării actelor şi lucrărilor potrivit art. 278 alin. (7) C. proc. pen., a reţinut că cele două rezoluţii sunt legale şi temeinice şi, în mod corect, s-a dispus măsura de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţi pentru infracţiunile reclamate de petenţi.
În cauză, nu doar că s-a efectuat o cercetare efectivă a fiecărei fapte reclamate de petenţi şi asupra fiecărui intimat (lucrător de poliţie reclamat), dar au fost audiaţi atât petentii, cât şi intimaţii, avocaţii desemnaţi din oficiu pentru petenţi - la momentul reţinerii, au fost supuşi petentii examinării medico-legale cu privire la leziunile pretins suferite urmare agresiunilor exercitate de lucrătorii de poliţie, au fost făcute recunoaşteri de pe planşele foto de către petenţi pentru identificarea celor care au exercitat violenţe asupra lor, toate aceste dovezi conducând - fie la constatarea inexistenţei unora dintre faptele reclamate, fie a necomiterii lor de către unii dintre intimaţi reclamaţi, fie, în cazul unora dintre pretinsele fapte reclamate, sunt incidente art. 56 din Legea nr. 360/2002.
S-a constatat că petentii nu au fost supuşi nici relelor tratamente şi nici torturii, nici cu prilejul reţinerii în municipiul Arad şi nici în timpul deplasării lor, de către lucrătorii de poliţie la I.P.J. Ilfov.
Petentii au dat declaraţii în prezenţa unor avocaţi din oficiu care au fost audiaţi de procuror, aceştia neconfirmând exercitarea de violenţe, agresiuni ori rele tratamente asupra petenţilor, mai mult au declarat că nici petentii nu li s-au plâns de exercitarea unor violenţe; or, avocatul era prima persoană căruia petentii aveau posibilitatea de a le comunica cele întâmplate, tocmai că acesta îi apăra interesele şi drepturile procesuale.
Invocându-se relele tratamente, acţiunile degradante suferite de petenţi şi prin prisma jurisprudenţei C.E.D.O., cu referire la art. 3, Curtea a constatat că prin chiar jurisprudenţa invocată s-a statuat că aprecierea gravităţii relelor tratamente se face ţinând cont de un ansamblu de împrejurări specifice speţei (durata tratamentului sau efectele sale psihice ori psihologice şi, în unele cazuri, de sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei). Totodată, s-a statuat că atunci când o persoană este lipsită de libertate, numai folosirea forţei fizice, în condiţiile în care aceasta nu este determinată de comportamentul persoanei, aduce atingere demnităţii umane şi constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de a nu fi suspus relelor tratamente (hotărârea din 12 octombrie 2004, cauza Bursuc împotriva României). Or, în speţă, s-a stabilit în mod corect că vătămările suferite de petenţi prin acţiunea lucrătorilor de poliţie pentru reţinerea acestora sunt inerente procesului de imobilizare care s-a dovedit absolut necesar, în condiţiile în care lucrătorii de poliţie au acţionat în limitele legii (şi s-a dovedit în cauză aceasta), iar petentii au refuzat să se supună solicitărilor legale ale poliţiştilor, aşa încât nu poate fi vorba de supunerea petenţilor la rele tratamente.
În legătură cu reţinerea preventivă a petenţilor (ca inculpaţi în cauza în care au fost cercetaţi) s-a constatat că la momentul respectiv măsura a fost dispusă legal, cu respectarea art. 143, art. 148 C. proc. pen., cu respectarea art. 31 lit. b) din Legea 218/2002, ulterior instanţa dispunând arestarea preventivă, astfel că, deşi ulterior s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală, în sarcina intimatului G.C. nu s-a putut reţine vreun indiciu de comitere a infracţiunii prev. de art. 266 C. pen.
Nu s-a dovedit nici că petenţilor li s-au adresat jigniri, ameninţări, refuz de alimente ori s-au exercitat/exprimat acte circumscrise unei situaţii degradante în care ar fi fost puşi de lucrătorii de poliţie, aşa încât nu s-au dovedit ca vreuna dintre faptele reclamate poate fi reţinută în sarcina intimaţilor.
Petenta C.D., deşi în plângerea depusă în scris a făcut referire şi la modul abuziv în care s-a efectuat percheziţia domiciliară din 4 decembrie 2008, aceasta a făcut obiectul Dosarului cu nr. 39/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dispunându-se o măsură prin rezoluţia din 22 ianuarie 2010, aşa încât acest aspect nu mai poate face obiectul cenzurii instanţei.
B. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs petentii C.F., C.D., C.A., C.C. şi D.W.
În susţinerea recursurilor, petenţii prin apărător ales, au solicitat în esenţă, desfiinţarea rezoluţiei, casarea sentinţei recurate şi obligarea parchetului să continue cercetările faţă de intimaţi cu referire la infracţiunile pentru care au formulat plângerea iniţială.
Examinând sentinţa recurată în raport de recursurile declarate de petiţionari şi de dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Astfel, Înalta Curte, fără a relua situaţia de fapt expusă anterior, constată că aceasta a fost corect reţinută de procuror şi prima instanţă, care au analizat fiecare faptă prin prisma infracţiunilor reclamate, concluzionând fundamentat, pe baza probelor administrate în cauză, că intimaţii au acţionat în limite legale la identificarea, imobilizarea şi conducerea petenţilor la sediul organului de poliţie şi, chiar dacă unii dintre petenţi au prezentat leziuni traumatice, acestea sunt consecinţa opunerii de rezistenţă la acţiunea legală de imobilizare. Pe de altă parte, referitor la petenţii C.F. şi C.C., chiar dacă au prezentat anumite leziuni, s-a stabilit prin actele medico-legale că acestea au fost produse anterior datei de 12 ianuarie 2009, aşa încât, deşi au fost reclamate acţiuni de violenţă exercitate de poliţişti, nu s-a putut constata nici măcar o acţiune de vătămare în data de 12/13 ianuarie 2009.
De asemenea, în mod corect instanţa de fond a constatat că, prin chiar jurisprudenţa C.E.D.O. invocată, s-a statuat că aprecierea gravităţii relelor tratamente se face ţinând cont de un ansamblu de împrejurări specifice speţei (durata tratamentului sau efectele sale psihice ori psihologice şi, în unele cazuri, de sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei), precum şi că atunci când o persoană este lipsită de libertate, numai folosirea forţei fizice, în condiţiile în care aceasta nu este determinată de comportamentul persoanei, aduce atingere demnităţii umane şi constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de a nu fi suspus relelor tratamente. în speţă, vătămările suferite de petenţi prin acţiunea lucrătorilor de poliţie pentru reţinerea acestora sunt inerente procesului de imobilizare care s-a dovedit absolut necesar, în condiţiile în care lucrătorii de poliţie au acţionat în limitele legii iar petenţii au refuzat să se supună solicitărilor legale ale poliţiştilor, aşa încât nu poate fi vorba de supunerea la rele tratamente.
Pe de altă parte, este corectă şi constatarea primei instanţe în sensul că în cauză s-a efectuat o cercetare efectivă a fiecărei fapte reclamate de petenţi şi asupra fiecărui intimat (lucrător de poliţie reclamat), fiind audiaţi atât petenţii, cât şi intimaţii, precum şi avocaţii desemnaţi din oficiu pentru petenţi, iar la momentul reţinerii petenţii au fost supuşi examinării medico-legale cu privire la leziunile pretins suferite urmare agresiunilor exercitate de lucrătorii de poliţie; totodată, au fost efectuate recunoaşteri de pe planşele foto de către petenţi pentru identificarea celor care au exercitat violenţe asupra lor.
Fată de aceste considerente, instanţa de recurs constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că nu s-a dovedit că petenţilor li s-au adresat jigniri, ameninţări, refuz de alimente ori s-au exercitat/exprimat acte circumscrise unei situaţii degradante în care ar fi fost puşi de lucrătorii de poliţie, astfel că nici una dintre faptele reclamate nu poate fi reţinută în sarcina intimaţilor.
Neexistând niciun motiv de casare a sentinţei recurate, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile petenţilor C.F., C.D., C.A., C.C. şi D.W., ca nefondate.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petiţionari vor fi obligaţi la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii C.F., C.D., C.A., C.C. şi D.W. împotriva sentinţei penale nr. 269/ F din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1511/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1648/2011. Penal → |
|---|
